Obligație de a face. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 358/
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-pârâtă domiciliată în C,-.-.. împotriva deciziei civile nr.129 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul-reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI C,- ca obiect
obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-pârâtă personal și pentru intimatul-reclamant se prezintă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.423 din 29.07.2009 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată că dărâmarea zidului s-a făcut în urmă cu 23 de ani, în anul 1982 când nu se eliberau autorizații de demolare, iar cadastru și intabularea în forma actuală a fost făcută înaintea inspecției de la primărie și înaintea întocmirii procesului-verbal. Precizează că a fost sancționată cu amendă de 1000 lei, iar Legea nr.50/1991 - art.26 prevede că amenzile prevăzute la art.23 se prescriu în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat; depune și concluzii scrise.
Apărătorul intimatului-pârât având cuvântul consideră hotărârea tribunalului ca fiind legală și temeinică. Arată că recurenta nu s-a conformat prevederilor dispozițiile art.2 și 3 din Legea nr.50/1991 republicată care prevăd obligativitatea executării unor construcții numai pe baza autorizației de construire. Cât privește susținerile recurentei că acest zid a fost demolat în anul 1992, organul constatator a aplicat o sancțiune contravențională care nu a fost contestată de către recurentă și a achitat amenda aplicată; intabularea dreptului de proprietate a imobilului cu aceste modificări pentru care nu există autorizație de construire nu reprezintă un motiv pentru a ignora dispozițiile art.32 al.1 din Legea nr.50/1991.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 13.11.2007 Primarul Municipiului Cac hemat-o în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor construite ilegal.
În motivarea solicitării s-a arătat că, în cadrul acțiunilor de control efectuate în teren de către inspectorii Direcției Corp Control la imobilul din C,-, - 31,. C, parter, s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 26 lit. "a" din Legea nr. 50/1991, privind executarea de lucrări fără autorizație de construcție.
Astfel, a fost sancționat contravențional prin nr. 73402/07.06.2005, dispunându-se ca măsură complementară obținerea autorizației de construire în termen de 60 de zile în caz contrar aducerea imobilului la starea inițială.
Reclamantul a arătat că, datorită faptul că titularului nu s-a conformat și având în vedere dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr. 50/1991, republicată, care prevăd obligativitatea executării unor construcții numai pe baza autorizației de construire, solicită să se dispună obligarea pârâtului la aducerea la îndeplinire a măsurii dispusă prin procesul-verbal, în sensul desființării lucrărilor nelegal realizate întru-un anumit termen, în caz contrar abilitatea Primarului Municipiului C să desființeze pe cale administrativă cu recuperarea cheltuielilor de la pârât.
Prin sentința civilă nr. 16853/17.12.2007, Judecătoria Constanțaa admis excepția netimbrării cererii și drept consecință a anulat cererea.
Pentru a pronunța această soluție Judecătoria Constanțaa reținut că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea, nu s-a conformat acestei solicitări conform art. 13 din Legea nr. 146/1997 astfel încât, potrivit art. 20, se impunea anularea cererii.
Prin decizia civilă nr. 308/29.05.2008, Tribunalul Constanțaa admis apelul promovat de reclamant, reținând că, în mod eronat prima instanță a procedat la soluționarea cererii fără analiza fondului, fără a observa că taxa judiciară de timbru fusese achitată, iar documentele de plată depuse la dosarul cauzei astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea pricinii.
Prin sentința civilă nr. 19367/03.11.2008 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 73402/07.06.2005 de Direcția Corp Control din cadrul Consiliului Local Constanta s-a constatat ca parata a realizat lucrări de amenajare a imobilului sau constând in desființarea un perete din beton de pe hol in suprafața de 1,3x2 mp.; pârâta a fost amendat contravențional cu suma de 1000 lei, iar ca masuri complementare s-a stabilit obținerea autorizației de construire in termen de 60 zile de la data comunicării procesului verbal sau, in caz contrar, aducerea imobilului in starea inițială.
Judecătoria a observat că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal urmând ca, în cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor dispuse. În situația nerespectării termenelor limită stabilite de instanță, măsurile dispuse de aceasta, se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Judecătoria a constatat că aceste prevederi legale nu sunt incidente in cauza, motivat de faptul ca deși in cuprinsul procesului verbal s-a arătat că data constatării este si data săvârșirii faptei, aceasta fiind prin urmare 28.03.2005, parata a făcut dovada cu înscrisurile atașate la dosar, schițe cadastrale si declarație autentificata a unui vecin ca zidul respectiv a fost dărâmat in anul 1992.
Mai mult, deși parata nu a realizat nici un act necesar obținerii autorizației de construire, ea si-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului, in starea in care a fost constatat de către organele de control, motiv pentru care refacerea la acest moment a zidului ar presupune eforturi disproporționate fata de scopul legii si al prezentei acțiuni.
Astfel, judecătoria a respins ca nefondata acțiunea având in vedere că, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului in configurația actuala, pârâtei i-a fost recunoscut un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului iar, prin dispoziția de refacere a zidului demolat paratei i-ar fi încălcat acest drept, privare sa de bun urmând a fi analizata prin prisma condițiilor prevăzute de articolul sus precizat.
În acest context, judecătoria a observat că, deși măsura este prevăzută de lege, ea apare ca fiind disproporționată față de interesul general ocrotit - respectarea disciplinei in construcții -, cât timp reclamantul nu a indicat modul în care lucrările de amenajare interioara edificate de către pârâtă sunt vătămătoare și necesită luarea unei măsuri drastice; a mai reținut instanța că măsurile luate prin procesul verbal de control nu corespund nici criteriului de legalitate întrutotul, dat fiind ca exista dubii asupra posibilității inspectorilor din specialitatea construcții de a mai constata fapta, rezultând din împrejurarea ca nu au stabilit cu exactitate momentul consumării faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, s-a arăta că soluția este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile aceste prevederi legale întrucât pârâta a făcut dovada că acest zis a fost dărâmat încă din anul 1992.
De asemenea, instanța a mai reținut greșit că pârâta nu era obligată să obțină autorizația de construcție sau să se supună măsurilor dispuse de organul constatator întrucât aceasta și-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Cât privește susținerea pârâtei că acest zid a fost dărâmat din 1991, apelantul a solicitat înlăturarea acesteia, întrucât prin procesul-verbal de contravenție organul constatator a aplicat o sancțiune contravențională care nu a fost contestată de către pârâtă, mai mult decât atât aceasta a achitat amenda aplicată.
Referitor la intabularea dreptului de proprietate al imobilului cu aceste modificări pentru care nu exista autorizație de construcție, apelantul a învederat că aceasta nu reprezintă un motiv pentru a ignora dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 care prevăd că în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1 organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune după caz desființarea construcțiilor realizate nelegal, instanța urmând a stabili termenele de executare a măsurilor luat4e de ea.
În fine s-a precizat că pârâta nu a făcut dovada nici până în prezent că ar fi încercat să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construcție de aceea pârâtul este îndrituit să sesizeze instanța judecătorească pentru a dispune.
Prin decizia civilă nr. 129/26.02.2009 Tribunalul Constanțaa admis apelul și schimbând în tot sentința a obligat-o pârâta să realizeze lucrarea de construire desființată nelegal, respectiv peretele în suprafață de 1,30 /2 mp din beton, situat pe holul apartamentului din C,-, -31,.22, cu suportare cheltuielilor de judecată în cuantum de 1217,6 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în procesul verbal nr. 73402/07.06.2005 - prin care pârâta a fost amendată contravențional în baza art.26 lit. a alin. 1 din Legea 50/1991 și s-a luat și măsura complementară de obținere a autorizației de construire sau aducerea imobilului in starea inițială -, pârâta-intimată a declarat că nu are obiecțiuni și că se obligă să obțină autorizația de construire, semnând procesul verbal de contravenție.
Tribunalul a observat că procesul-verbal de contravenție a rămas definitiv întrucât pârâta intimată nu a formulat plângere contravențională la instanța de judecată astfel că în această situație tot ce s-a reținut în cuprinsul său exprimă adevărul și devine obligatoriu.
Tribunalul a mai arătat că, în cadrul acestui proces contravențional, pârâtei îi revenea sarcina de a face dovada contrară celor consemnate de organul constatator, instanța urmând a aprecia probele solicitate, inclusiv declarația pe proprie răspundere a vecinului pârâtei conform căreia zidul a fost dărâmat în anul 1992.
această cale de atac, vinovăția pârâtei în comiterea contravenției este relevată sub forma intenției directe, astfel că de la momentul constatării faptei care este și cel al săvârșirii, respectiv 07.06.2005 pârâta este obligată a respecta măsurile complementare dispuse prin același proces verbal.
Ca primă măsură stabilită de organul constatator pârâta intimată era ținută de obținerea autorizației de construire pentru a intra astfel în legalitate în ce privește demolarea zidului, obligație ce nu a fost îndeplinită.
Plecând de la o atitudine total opusă principiilor Legii 50/1991, instanța de apel nu a confirmat teza primei instanț de fond potrivit căreia, prin intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului în starea în care a fost constatat de către organele de control, aceasta a dobândit un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 al CEDO iar prin dispoziția de refacere a zidului pârâtei i s-ar fi încălcat acest drept.
Astfel, tribunalul a considerat că este excesivă această interpretare din moment ce pârâta intimată a comis o faptă antisocială calificată drept contravenție cu grad ridicat de pericol social, recunoscută și însușită la momentul constatării iar ulterior aceasta nu a luat nici o măsură din cele dispuse de organele de control pentru revenirea la legalitate.
Fraudarea legii și propria turpitudine/imoralitate nu pot fi invocate în vederea obținerii sau protejării unui drept subiectiv civil reglementat atât de legislația internă cât și cea europeană.
Pentru aplicarea directă a art. 1 din Protocolul 1 al, instanța de fond trebuia să releve neconcordanța prev. de art. 20 din Constituție între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, dându-se apoi prioritate reglementărilor internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile - situația care nu se constată în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, considerând nelegale cele două hotărâri care îi încalcă dreptul de proprietate ocrotit de art. 1 din protocolul 1 CEDO, dar și art. 44 din Constituția României.
În motivarea în fapt a recursului, se arată că amenajările au fost făcute în anul 1992 și nu în anul 1982, iar în perioada de 30 de ani nu era posibil și este contrar legii un asemenea proces contra proprietății.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă - pe care instanța le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9. pr. civ. - raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, după cum în mod corect a observat tribunalul, pârâta, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 73402/07.06.2005 întocmit de Direcția Corp Control din cadrul Consiliului Local Constanta, s-a constatat ca numita a realizat lucrări de amenajare a imobilului său constând in desființarea unui perete din beton pe hol in suprafața de 1,3x2 mp; ca măsură complementară s-a stabilit obținerea autorizatiei de construire in termen de 60 zile de la data comunicării procesului verbal sau, in caz, contrar aducerea imobilului in starea inițiala.
Conform art. 1 din nr.OG2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului.
În drept, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt care a condus la încheierea sa până la proba contrarie.
Această probă se poate face în cadrul unui proces inițiat de persoana sancționată; astfel potrivit art. 31 alin. 1 din nr.OG 2/2001, mpotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia
În cadrul acestui proces, în care instanța are depline competențe jurisdicționale privind verificarea tuturor aspectelor procesului-verbal de constatare a contravenției indiferent dacă se referă la temeinicie sau legalitate, petentul poate obține anularea actului sancționator - în tot sau în parte -, fie că privește sancțiunea principală sau măsurile complementare; în acest scop, petentul poate invoca orice aspect de temeinicie (inexistența faptei considerată contravenție; situația că nu a fost comisă de cel sancționat) sau de legalitate (neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenției; prescripția aplicării sancțiunii; prescripția executării; încălcarea prevederilor art. 15-20 din OG2/2001, )
Esențial este că, dacă persoana sancționată nu a folosit calea deschisă de art. 31 alin. 1 din nr.OG 2/2001, sancțiunile dispuse nu mai pot fi contestate căpătând caracter definitiv, art. 37 statuând că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate
Referitor la executarea sancțiunii contravenționale complementare legea (art. 40 din ordonanță) stabilește că aceasta se face "conform dispozițiilor legii"; or, în materia sancțiunii contravenționale din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 32 stipulează că în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal urmând ca, în cazul admiterii cererii, instanța să stabilească și termenele limită de executare a măsurilor dispuse. În situația nerespectării termenelor limită stabilite de instanță, măsurile dispuse de aceasta se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
În temeiul acestor dispoziții, în mod corect tribunalul a modificat sentința civilă apelată, considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. privind protecția dreptului de proprietate.
În condițiile în care recurenta nu a valorificat căile judiciare puse la dispoziție de nr.OG 2/2001 - în care, după cum s-a arătat, avea toate mijloacele procesuale de contestate a temeiniciei sau legalității procesului-verbal - apărările de genul celor invocate în concluziile pe fondul recursului (prescripția aplicării sancțiunii contravenționale conform actului normativ de reglementare a contravenției - art. 26 din Legea nr. 50/1991, precum și netemeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, propunând proba cu martori) nu pot fi primite într-o procedură specială de genul celei de față întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Aceasta, deoarece, pe de o parte, instanța nu poate, în considerarea prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, să depășească obiectul cererii cu care a fost învestită, care este obligarea la desființarea lucrărilor.
Astfel, nu putea proceda la verificarea temeinicie sau legalității procesului-verbal de contravenție; pe de altă parte, analiza solicitării cu care instanța a fost învestită presupunea doar verificarea condițiilor art. 32: existența unui proces-verbal de sancționare, stabilirea unei măsuri complementare și neîndeplinirea obligației de reintrare în legalitate în termenul stabilit de procesul-verbal de constatare a contravenției.
Or, deși recurenta beneficia de o alternativă la măsura refacerii peretelui nelegal desființat (situație faptică necontestată niciodată de recurentă), totuși nu a respectat obligația asumată de bună voie - la rubrica 5. a procesului-verbal de contravenție recurenta a menționat că nu are obiecțiuni și se obligă să obțină autorizația de construire; recurenta (căreia i s-a comunicat procesul-verbal la 16.06.2005 - filele 7-8 dosar nr-) a lăsat să treacă termenul de 60 de zile pentru obținerea autorizației ce curgea de la această comunicare, astfel încât devenea aplicabilă cea de-a doua măsură contravențională complementară "refacerea peretelui desființat".
Față de acestea, considerând că, în mod legal Tribunalul Constanțaa dispus refacerea peretelui demolat în considerarea caracterului executoriu al procesului-verbal de contravenție necontestat și cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, decizia pronunțată în apel prin care s-a admis acțiunea, este deci legală, iar recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta-pârâtă, domiciliată în C,-, - 31,. C, județul C, împotriva deciziei civile nr. 129 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul
Obligă recurenta către intimat la 357 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Pt. Grefier,
- -,
cf.art.261 alin.2 c Cod Penal, semnează,
Grefier Secție,
Jud.fond.
Jud.apel. /
Red.dec.jud. / 08.01.2010
gref.
2 ex./ 11.01.2010.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Vanghelița Tase, Mihaela Ganea
