Obligație de a face. Decizia 361/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 361
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de și împotriva deciziei civile nr. 65/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurente, lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina este la prim termen, recurentele au fost citate cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare, cu duplicat ce a fost comunicat părții adverse.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurente precum și chitanța nr. -/23.09.2008 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Solicită admiterea probei cu înscrisuri din care să rezulte că recurentele au calitatea de chiriașe din anul 1974, Judecătoria Iași și Tribunalul Iași au considerat că acestea nu ar fi avut calitatea de chiriași la data apariției legii nr. 112/1995. Precizează că înscrisurile provin din arhiva intimaților ce nu au fost depuse niciodată în instanță.
Instanța respinge proba solicitată de apărătorul recurenților și, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, a se constata că îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a fi obligați intimații la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu recurenții. Arată că nu solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Judecătoria Iași, prin sentința civilă 10587 din 1.10.2007, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului I și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
A respins acțiunea formulată de către reclamantele și, domiciliată în I, str. - - 70, jud. I, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul I, reprezentat legal de Primarul Municipiului I ca neîntemeiată.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantele și au chemat în judecată pârâții indicați în dispozitiv solicitând obligarea lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinație de locuit din I,-, pe care reclamantele îl dețin în temeiul contractului de închiriere 6279/2006 încheiat cu Consiliul Local I - Direcția de Administrare a Public și Privat.
În drept, au invocat reclamantele dispozițiile Legii 10/2001 și ale HG498/2003.
Pârâtul Municipiul Iai nvocat, prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului I și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicita respingerea acțiunii.
Asupra primei excepții, instanța a reținut că, îndeobște, calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități intre persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecații. In cauza de față s-a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului I la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul cu destinație de locuință, situat in I-, care aparține domeniului privat al Municipiului Deoarece potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, Municipiul I este cel care are personalitate juridică și patrimoniu propriu fiind proprietarul bunurilor care aparțin domeniului privat a unității administrativ - teritoriale și este titular a drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat si nu Consiliul Local al Municipiului I, care potrivit art. 36 alin 2 lit. c din Legea nr. 215/2001 este un simplu administrator al bunurilor din domeniul privat a Municipiului I, instanța a apreciat că neavând calitatea de proprietar al imobilului cu privire la care se solicită obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Consiliul Local nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii motivată pe considerentul că Legea nr. 10/2001 interzice sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea imobilelor cu privire la care au fost făcute notificări de către foștii proprietari, iar cu privire la imobilul in litigiu a fost făcută notificare, instanța a respins-o motivat, pe de o parte, de împrejurarea că notificarea făcută de numita la care se referă pârâtul Municipiul I se referă la o suprafață de teren și nu la o locuință, iar din adresa nr. 49484/02.07.2007 emisă de către același pârât către reclamante rezultă faptul că imobilul cu destinația de locuință situat in I- nu a fost revendicat, iar pe de altă parte, pentru că reclamantele au deschisă calea de acces la justiție o altă soluție la această excepție ar duce la o îngrădire a accesului la justiție și implicit o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că reclamantele ocupă locuința din I- în baza contractului de închiriere nr. 6279/07.12.2006 încheiat cu Consiliul Local I - Direcția de Administrare a Public si Privat. Reclamantele au solicitat obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat la adresa menționată anterior motivat de faptul că ele au calitatea de chiriașe și că imobilul nu a fost revendicat de foștii proprietari întemeindu-și cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 10/2001,Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali (alin 1). Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune(alin 3)". De asemenea in HG nr. 250/07.03.2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede ca pentru imobilele cu destinație de locuința care nu s-au restituit in natura deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se va face potrivit legislației in vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 si Legii nr. 10/2000 republicata.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, instanța a reținut că deținătorul actual al imobilelor care nu au fost revendicate are doar vocația de a le vinde nu si obligația de a le vinde. Prin obligarea pârâtului Municipiul I la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat I- in condițiile in care legea prevede doar dreptul de a-l vinde nu și obligația de a-l vinde s-ar ajunge la încălcarea principiului consensualismului si a libertății contractuale. Atâta timp cât pârâtul Municipiul I nu si-a exprimat intenția de a vinde imobilul obligarea acestuia în acest sens de către instanță ar însemna o restrângere a exercitării drepturilor conferite de lege și ar duce în situația de față în care nu există o prevedere legală expresă care să prevadă obligația de a vinde la încălcarea art. 44 si 53 din Constituție care prevăd că exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns prin lege și a art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Dreptului Omului care garantează proprietarilor dreptul de a dispune după cum dorește de bunul care ii aparține.
Intr-adevăr legiuitorul a recunoscut prin Legea nr. 112/1995 chiriașilor titulari de contract a apartamentelor care nu se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora dreptul de a cumpăra locuința dar acest drept a fost recunoscut doar chiriașilor care aveau contractul de închiriere încheiat anterior intrării in vigoare a acestei legi or în speța de față nu este îndeplinită această condiție prevăzută expres, reclamantele având contractul de închiriere încheiat la data de 07.12.2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995.
Deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 prin care legiuitorul a prevăzut expres obligația pârâtului Municipiul I de a vinde dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute, deci s-a prevăzut expres o restrângere a dreptului de a dispune, iar potrivit Legii nr. 10/2001 pe care reclamantele își întemeiază cererea nu mai este prevăzută obligația de a vinde instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 65 din 30.01.2008, a respins apelul declarat de reclamantele și reținând că prima instanță a reținut judicios atât elementele de fapt ale cauzei, cât și dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, iar interpretarea dată acestor dispoziții este una corectă, literală.
Reclamantele dețin locuința situată în I,- in temeiul unui contract de închiriere încheiat cu Consiliul Local al municipiului I în anul 2006.
Potrivit contractului, pârâtul a acționat în calitate de titular al dreptului de administrare privind fondul locativ de stat, iar potrivit adresei nr. 49484/2007 a Municipiului I, Serviciul Juridic, Compartimentul de aplicare a Legii nr. 10/2001, imobilul din I,- nu figurează revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamantele au adresat Consiliului Local I cererea 7037/2007 pentru cumpărarea locuinței și li s-a comunicat că nu o pot face deoarece au contract de închiriere încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, iar conform art. 6 din HG11/1997, care modifică și completează Normele de aplicare a Legii, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc îl au numai chiriașii care, având contract de închiriere valabil încheiat, ocupau locuințele la data intrării în vigoare a Legii.
Reclamantele și-au întemeiat acțiunea în justiție pe dispozițiile art. 43 din Legea nr. 10/2001 și ale nr.HG 498/2003.
Textul de lege pe care îl invocă reclamantele (actual art. 42) dispune: "Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali (alin. 1) și pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Prin HG498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se dispune, în privința art. 42 din Lege: "Pentru imobilele cu destinație de locuințe care nu s-au restituit în natură, deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se va face potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare și dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare, cu mențiunea că prețul de vânzare a locuințelor se va stabili potrivit Criteriilor 2665/1C/311 din 28.02.1992, cu completările ulterioare (act normativ la care se face trimitere în Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995) care se va indexa la zi cu indicele de inflație (soluția se impune prin similitudine cu modalitatea de despăgubire a proprietarilor în condițiile legii, aceasta fiind semnificația sintagmei "legislația în vigoare")".
Reclamantelor nu li se aplică dispozițiile Legii nr. 112/995, cum chiar ele susțin, astfel încât referirile la acest act normativ și la Normele metodologice de aplicare a lui (ele însele restrictive sub aspectul persoanelor care pot cumpăra locuințele deținute în calitate de chiriași) nu au legătură cu cauza. De altfel, pentru a răspunde în concret susținerilor apelantelor privitoare la aceste acte normative, tribunalul a reținut că, de principiu, o lege nouă poate avea efecte doar pentru viitor, respectiv pentru situații născute sub imperiul ei. Normele citate stabilesc inechivoc o vocație a deținătorului actual de a înstrăina locuințele care nu s-au restituit în natură și un drept de preemțiune al chiriașilor, în ipoteza înstrăinării, astfel încât corect a concluzionat prima instanță că ele nu pot constitui temei pentru obligarea pârâtului la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamantele pentru spațiul de locuit în litigiu, în condițiile în care alte norme de principiu ce guvernează materia stabilesc consensualismul și libertatea contractuală.
Argumentul de interpretare per a contrario pe care apelantele îl prezintă, anume acela că limitarea dreptului persoanelor care nu au contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 echivalează cu crearea unui regim discriminatoriu pentru diferitele categorii de chiriași nu poate fi reținut în condițiile în care, prin termenii folosiți, legiuitorul a exprimat clar intenția în normă.
De altfel, actul normativ în discuție are caracter reparatoriu pentru proprietarii de imobile preluate abuziv și, în economia lui, art. 42 reprezintă normă de protecție în privința chiriașilor imobilelor nerestituite în natură, reglementând dreptul lor de preemțiune în cazul vânzării acestor imobile de către deținătorul actual.
Reclamantele și au declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, ea susține că tribunalul a interpretat greșit prevederile articolelor 43 din Legea nr. 10/2001 și 43 lit. B din nr.HG 498/2003 reținând doar vocația intimaților-pârâți și nu obligația lor de a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru locuința din I, str. -, nr. 70.
Susțin recurentele că legislația în vigoare impune doar două condiții chiriașilor pentru ca aceștia să-și poată cumpăra locuința deținută cu chirie și anume:
- să aibă calitatea de chiriași;
- locuința să nu fi fost revendicată de fostul proprietar.
Învederează recurentele că ele îndeplinesc ambele condiții, atât timp cât textul de lege nu face referire la vreun termen până la care să fie întrunite acestea și nici nu condiționează vinderea locuințelor de existența calității de chiriaș la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995.
Recurentele mai arată că noua reglementare din anul 2001 recunoaște dreptul de preempțiune al chiriașilor, ceea ce înseamnă că asemenea imobile pot fi vândute și altor persoane nu numai chiriașilor.
Însă, această posibilitate nu înseamnă că vânzarea imobilelor nerestituite foștilor proprietari este lăsată la aprecierea deținătorului actual.
recurentele că limitarea dreptului persoanelor care nu au contract de închiriere încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 echivalează cu crearea unui regim discriminatoriu între diferitele categorii de chiriași, atât timp cât principiul egalității în fața legii și a autorităților publice se aplică, prin natura sa, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege.
Recurentele pretind că, în cauze absolut identice, pârâții-intimați au adoptat poziții de achiesare la acțiunea introductivă de instanță sau de lăsare la aprecierea instanței, iar aceste atitudini s-au soldat cu admiterea cererilor chiriașilor privind obligarea Consiliului Local la încheierea contractelor de vindere-cumpărare a locuințelor.
Legal citați, Municipiul I, prin primar și Consiliul Local I au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece nici Legea nr. 10/2001 și nici nr.HG 498/2003 nu prevăd obligativitatea lor de a vinde imobilul.
Învederează intimații că doctrina și practica au considerat că, în condiții în care legea nu instituie obligația proprietarului actual de a vinde imobilul, decizia instanței de a-l obliga la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este întemeiat, însă în limitele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantele și au chemat în judecată Consiliul Local I - Direcția de Administrare a Public și Privat și Municipiul I, reprezentat prin primar pentru a se dispune obligarea lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinația de locuință, situat în I, str. -, nr. 70.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local I cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, s-a respins pe fond și acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu Municipiul I, prin primar, iar această soluție a fost păstrată de tribunal, ca urmare a respingerii apelului reclamantelor.
Raportat la soluția adoptată de cele două instanțe, Curtea apreciază că s-a procedat greșit la determinarea calității procesuale pasive în cauză.
Astfel, calitatea procesuală pasivă privește posibilitatea unei persoane de a lua parte ca pârât, la un anumit proces și ea se determină în raport cu litigiul concret care se judecă, prin îndeplinirea unor condiții particulare.
Curtea reține că legitimarea calității procesuale pasive presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
În prezenta cauză, Curtea constată că, potrivit art. 36 alin. 5 litera "b", Secțiunea II: "Atribuțiile Consiliului Local", Capitolul II - "Consiliile Locale" din Legea nr. 215/2001, consiliul local hotărăște vânzarea, concesiunea, închirierea bunurilor proprietate privată ale comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
Raportat la acest text, rezultă fără echivoc împrejurarea că cel obligat în raportul juridic dedus prezentei judecăți și deci, care își legitimează calitatea procesuală pasivă, este Consiliul Local I și nu Municipiul I, prin primar.
În consecință, stabilirea calității procesuale pasive față de Municipiul I, prin primar este lipsită de temei legal ceea ce determină incidența în speță a motivului de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă se va admite apelul declarat de reclamantele și și se va modifica în tot decizia atacată.
Se va admite apelul declarat de reclamante și se va desființa în parte sentința atacată.
Având în vedere că instanțele de fond și apel nu au cercetat fondul pricinii în acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, se va trimite cauza la Judecătoria Iași spre rejudecare, urmând a se păstra dispoziția referitoare la respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.
Cu ocazia rejudecării cauzei, se vor avea în vedere și criticile formulate de reclamante prin motivele de recurs cu privire la fondul litigiului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de și împotriva deciziei civile nr. 65/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o modifică în tot. Admite apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 10587/1.10.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o desființează în parte și în consecință:
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iași.
dispoziția referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
22.10.2008
2 ex.-
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
22 Octombrie 2008
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Liliana
