Obligație de a face. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 390
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Mona
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată pîrîții și împotriva deciziei civile nr. 360 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții asistați de avocat și avocat pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al patrulea termen de judecată, recurenții vor depune recipisa prin care s-a înaintat recomandata nr. 9054 pentru a se verifica termenul în care au declarat recurs.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și de substituire pentru intimată.
Avocat depune factura nr. -/09.06.2009 și copie conformă cu originalul acesteia.
În ceea ce privește excepția tardivității depunerii recursului, apărătorul recurenților arată că termenul expira la data de 09.06.2009 iar în data de 08.06.2009 a fost o zi nelucrătoare oficial, fiind. Recurenții au depus cererea de recurs la data de 09.06.2009 și solicită respingerea excepției.
Referitor la excepție, apărătorul intimatei lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Instanța, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, constată că recursul este declarat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat arată că a criticat decizia Tribunalului Iași ca fiind complet nemotivată, cu privire la calitatea de proprietar când și cu privire la respingerea excepției uzucapiunii invocată de pârâți prin apărare cât și cu titlu de dovadă a proprietății, respectiv uzucapiunea de 30 de ani. Nu s-a reținut un aspect important cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei, că este moștenitoare a autorilor săi iar pierduse proprietatea prin înstrăinarea către pârâți.
În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat, precizează că nu s-a arătat motivul pentru care s-a considerat că excepția uzucapiunii este nedovedită, dovada constituind-o proprietatea licită, netulburată.
Referitor la al doilea motiv, susține că s-a invocat în considerentele deciziei tribunalului hotărârea pronunțată în anul 1996 în anularea titlului de proprietate al pârâților. Acea hotărâre nu este opozabilă recurenților, se merge strict pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 potrivit cărora hotărârea era corectă, nu trebuie ca pârâtul să-și constituie dreptul de proprietate printr-un titlu. S-a emis titlul de proprietate, temeiul de drept l-a constituit uzucapiunea iar partea adversă nu a știut să o invoce.
În plus, consideră apărătorul că trebuiau analizate probele din dosar privind uzucapiunea: declarații de martor, chitanțele de la financiar conform cărora s-a demonstrat că s-a plătit impozit pe teren, fiind demonstrat caracterul netulburat.
În anul 1977 s-a emis o nouă autorizație, părâții au edificat o nouă casă, s-au pierdut toate documentele. a deținut un lot pe care l-a vândut fratelui lui. a solicitat înscrisurile motivând că dorește să întocmească acte.
În ceea ce privește caracterul nelegal al hotărârii instanței de apel, apărătorul recurenților arată că, în aprecierea unei acțiuni în revendicare se compară calitatea celor doi pârâți, reclamanta trebuia să arate că este proprietar și neposesor, pârâții să dovedească faptul că sunt posesori și nu proprietari, dar nu s-a analizat îndeplinirea celor două condiții.
În plus, autoarea reclamantei a pierdut posesia în anul 1960, nu a putut să transfere proprietatea în anul 1999, timp de 39 de ani nu a mai avut acest teren. Posesia este atestată în registrul agricol.
Solicită casarea celor două hotărâri, respingerea acțiunii, admiterea excepției uzucapiunii.
Interpelat cu privire la întinderea dreptului, avocat arată că acesta este un aspect pe care nu l-a precizat, fiind reținut de către expert. Recurenții au edificat existența unui locaș de cult, este o biserică puternică administrativ. Interpelat în ce an a s-a făcut donația, arată că în anul 1992, s-a încheiat act autentic.
Arată că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei solicită admiterea excepțiilor a autorității de lucru judecat și a prezumției de autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nelegal și nelegal și netemeinic, nu se încadrează în prevederile art. 304 pc. 1-9 Cod procedură civilă. Arată că nu solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția nulității recursului, avocat arată că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pc. 7 Cod procedură civilă, arată că în considerente nu s-au expus motivele pentru care s-a respins uzucapiunea.
În ceea ce privește nelegalitatea, arată că nu s-a încadrat în condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei acțiuni în revendicare, sunt incidente disp. art. 304 pc. 8 Cod procedură civilă.
Instanța constată că excepția invocată de intimat prin apărător nu este întemeiată, motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pc. 9 Cod procedură civilă și o respinge.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 8260/27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.
S-a respins excepția uzucapiunii invocată de pârâți și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții (prin ) și.
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în localitatea, comuna Podu, județul I, de 4137,719mp, cu dimensiunile și vecinătățile din raportul de expertiză nr. 3215/2007 realizat de expertul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în cauză nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu există aceleași părți cu cele din dosarul nr. 5746/95.
Astfel, în dosarul menționat reclamantă a fost mama reclamantei din prezentul dosar -, iar pârât (pentru uzucapiune).
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Excepția de uzucapiune invocată de pârâți a fost apreciată nefondată și instanța a respins-
S-a constatat că pârâții nu au deținut terenul în litigiu ca adevărați proprietari, nefăcând dovada (în acte) că au plătit impozitul pentru acesta. Calitatea de detentori precari nu este suficientă pentru ca acesta să uzucapeze, conform art. 1847 Cod Civil.
Instanța a reținut că, la data de 02.02.1992, a fost emis titlul de proprietate nr. - în favoarea lui Gh. pentru 4200mp teren situat în comuna Podu, județul I, satul.
Prin sentința civilă nr. 9403/25.09.1996 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 5746/1995 a fost admisă acțiunea formulată de în contradictoriu cu Gh., Comisia Județeană I pentru eliberarea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Consiliul județean I. A fost anulat titlul de proprietate nr. -/24.02.1992 emis în favoarea lui Gh. pentru 0,42ha teren - 67.
Prin actul de vânzare nr. 4415/18.02.1912, G i-a vândut lui 4 ha teren pe moșia () - 58.
Din certificatul nr. 122/1960 emis de Sfatul Popular al Comunei Podu rezultă că poseda 0,71ha teren în această comună - fila 59.
Din certificatul de moștenitor nr. 191/16.02.1956 rezultă că a lăsat moștenire 0,7ha teren care nu era trecut în întovărășire și 3ha întovărășire (fiica) a fost moștenirea acestuia - 60.
Conform certificatului nr. 76/2004 - 61 - BNP, de pe urma defunctei, decedată la 10.03.1999, a rămas ca moștenitoare - fiica, iar masa succesorală este compusă din suprafața de 3 ha în echivalent, arabil aflat în administrația A Podu - și 0,7ha teren situat în satul, comuna Podu, județul I, dobândit prin moștenire de la defunctul său tată -, în baza certificatului de moștenitor nr. 191/1956 emis de notariatul de Stat Raion Tg..
În hotărârea nr. 78/8.04.2005 a Comisiei Județene I s-a radiat din anexa 2a - Gh. cu suprafața de 0,42ha teren situat în satul, comuna Podu.
Anterior, la 20.07.1991 a fost emisă hotărârea nr. 33/6835/25.07.1991 a Comisiei Județene I de fond funciar prin care a fost trecut în anexa 2b cu suprafața de 0,42ha teren - 71.
Conform adeverinței nr. 1053/17.08.1991 emisa de Comisia comunală Podu lui Gh. i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru 0,42ha - f70.
Din registrul agricol 1959-1963 rezultă că avea 3 ha teren arabil întovărășit și 0,72 ha teren în tarlaua și V satului.
La rubrica "Terenuri folosite efectiv de gospodăriri" este numerotat, pe an 1959, 3,71 ha, 1960,71 ha, 1961,35 ha, 1962 -,35 ha, 1963,08 ha.
La rubrica "Diverse hotărâri ulterioare" s-a făcut mențiunea: "redă conform Decretului 115/959 suprafața de 3 ha teren arabil (rămâne în posesie cu 0,71 ha teren total). Cu alt scris s-a menționat "vândut suprafața de 0,36 ha teren total lui Gh., an 1960, aceeași semnătură - 74".
Ca atare, a rămas cu 0,71ha teren care nu s-a predat la stat.
Din raportul de expertiză - 54 rezultă că aceasta a figurat la rol cu 0,35 ha teren în 1961-1962 și 0,08 ha în 1963.
Din sentința civilă nr. 9403/1996 rezultă că pentru a se justifica faptul că a obținut autorizația de construcție pe terenul s-a făcut mențiunea în registrul agricol despre pretinsa vânzare ce ar fi avut loc între părți în anul 1960. Împrejurarea că menținea din registrul agricol a fost făcută ulterior și nu are corespondență în realitate este confirmată și de faptul că pârâtul - reclamant nu este înscris în registrul agricol din anul 1960, an în care pretinde că a avut loc vânzarea, ci abia din anul 1964.
S-a precizat că dacă la data emiterii certificatului nr. 122/18.09.1960 care atestă că la acea dată avea în proprietate 0,71 ha teren, ar fi existat vânzarea - cumpărarea pretinsă de pârâtul - reclamant, reclamantei - pârâte nu i s-ar fi eliberat certificatul pentru 0,70 ha.
Actul a fost necesar pentru dosarul de cadre. Or, avându-se în vedere condițiile social-politice din acea vreme,reclamanta pârâtă nu ar fi avut nici un interes să obțină un certificat care să ateste existența unei suprafețe de teren mai mare decât cea pe care o avea în realitate - 65-66.
Pârâții nu au făcut dovada cu înscrisuri a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu și nici a faptului că au uzucapat.
Din concluziile expertizei topometrice rezultă că pârâții ocupă teren de 4137,719mp ce aparține reclamantei.
Reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietar neposesor, iar pârâții nu au dovedit că sunt proprietari cu acte sau ca efect al uzucapiunii.
S-a demonstrat că aceștia ocupă fără drept terenul reclamantei, nevrând să îl elibereze, conform mențiunilor martorei.
Nu s-a dovedit că a existat un înscris și că acesta a fost pierdut, sustras sau distrus.
Prin urmare, pârâții ca posesori neproprietari ai terenului în litigiu o împiedică pe reclamantă să se bucure de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 360 din 8.04.2009, a respins apelul declarat de pârâții și și a păstrat sentința judecătoriei.
Apelanții au fost obligați să plătească intimatei suma de 5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că reclamanta intimată a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare solicitând obligarea pârâților și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren în suprafață de 4220. situat p. în localitatea, com. Podu, jud.
Reclamanta - intimată a făcut dovada - cu contractul de vânzare - cumpărare nr. 445/1912 și cu sentința civilă nr. 9403/1996 - definitivă prin decizia civilă nr. 1352/ 1997- că autorii săi și au mai avut în proprietate (după predarea la stat a suprafeței de 3 ha) și suprafața de 0,70 ha.
Pârâtului - apelant, i s-a anulat titlul de proprietate nr. - emis în anul 1992 pentru suprafața de teren de 0,42 ha, prin sentința civilă nr. 9403/ 1996 pronunțată de Judecătoria Iași, terenul din titlul anulat fiind același cu cel revendicat de reclamantă.
Din concluziile expertizei tehnice topografice efectuate în cauză, a rezultat că pârâții ocupa întreaga suprafață de teren revendicată de reclamantă, de 4137,71.
p.Astfel, reclamanta - intimată și-a dovedit calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, pârâții - apelanți neputând opune nici un fel de dovezi care să justifice refuzul lor de a restitui terenul în litigiu.
În ce privește susținerile apelanților vizând dobândirea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, acestea nu au putut fi primite de instanță întrucât pârâții nu au făcut dovada că posesia lor a fost utilă, exercitată neîntrerupt, continuu netulburată, publică, și sub nume de proprietar, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie (art. 1846- 1862, art. 1890 cod civil ), rezultând că aceștia ocupă fără drept terenul reclamantei - intimate.
Pârâții și au declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivele înscrise în art. 304 punctul 7,8,9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții susțin că tribunalul a analizat succint motivele de apel mărginindu-se să citeze din sentința civilă nr. 9403/1996 a Judecătoriei Iași și considerând ca dovedit dreptul de proprietate al reclamantei în detrimentul dovezilor clare din care rezultă uzucaparea acestui drept de către ei.
Susțin recurenții că au dovedit atât transmiterea dreptului de proprietate de la autoarea reclamantei, cât și caracterul util al posesiei pe care ei au exercitat-o în mod public, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar din anul 1960 și până în anul 1996.
Apreciază recurenții că posesia pe care au exercitat-o asupra terenului cumpărat în anul 1960 de la îndeplinește condițiile cerute de lege pentru uzucapiunea de 30 ani, iar din rolul agricol al autoarei reclamantei rezultă transferul proprietății acesteia -prin înstrăinări succesive -, astfel că acțiunea în revendicare nu putea fi admisă.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a invocat excepția autorității de lucru judecat susținând că între părți a mai existat un litigiu ce a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate al soților prin uzucapiunea de 30 de ani, acțiunea fiind finalizată prin sentința civilă nr. 9404 din 25.09.1996 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1352 din 5.09.1997 a Tribunalului Iași.
A mai susținut intimata că, în ipoteza în care se va considera că nu sunt întrunite cerințele pentru admiterea excepției autorității de lucru judecat, înțelege să invoce excepția prezumției de autoritate de lucru judecat, prevăzută de art. 1200, 1202 Cod civil, care vine să asigure evitarea contrazicerilor dintre considerentele sentinței civile nr. 9403/1996 și hotărârea din prezenta cauză.
Pe fondul litigiului, intimata a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata uzucapiunea de 30 ani.
În recurs nu a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților, de ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este întemeiat.
Verificând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile autorității de lucru judecat și prezumției de autoritate de lucru judecat invocate de către intimată prin întâmpinare, Curtea constată că ambele excepții vizează același aspect și anume că hotărârea judecătorească, care a pus capăt unui litigiu, după dezbateri contradictorii și cu respectarea unei proceduri probatorii menite să dea posibilitatea judecătorilor să stabilească în mod corect adevăratele relații dintre părți, se bucură de prezumția absolută de adevăr și nimeni să nu mai poată pune în discuție, ulterior, dreptul consfințit prin hotărâre după rămânerea ei irevocabilă.
Însă, este de principiu, că puterea lucrului judecat între părți este restrânsă la acele puncte litigioase care au formulat obiectul discuțiilor contradictorii, adică la acele susțineri care au servit de bază judecății și drepturi ce au fost constatate.
Astfel, între părți a mai existat un litigiu între aceleași părți, în aceeași calitate, ce a avut același obiect - constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 4220. situat în sat, comuna Podu, județul I - și a fost întemeiată pe aceeași cauză (art. 1837,1847 și 1890 Cod civil).
Litigiul anterior a fost finalizat prin sentința civilă nr. 9403 din 25.09.1996 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă, în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de Gh. în contradictoriu cu pârâta -reclamantă, autoarea reclamantei intimate din prezenta cauză.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că Legea nr. 58/1974 a exclus uzucapiunea dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, arătând în art. 30 că dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală.
Astfel, Curtea reține că primul litigiu nu a fost soluționat pe fond, atât timp cât s-a reținut imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune sub incidența art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Însă, ulterior pronunțării acestei sentințe, prin decizia nr. IV din 16.01.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 șin59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul -lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Această decizie care este obligatorie pentru instanțele de judecată, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, a oferit posibilitatea analizării pe fond a litigiului privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 4220. ca urmare a exercitării unei posesii utile asupra acestuia, conform art.1847 Cod civil, timp de 30 ani.
Raportat la cele expuse, Curtea reține că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 1201-1202 Cod civil și ale art. 166 Cod procedură civilă, cât timp primul litigiu, ce a fost finalizat prin sentința civilă nr. 9403/1996, nu a fost soluționat pe fond.
Curtea apreciază că motivele de recurs care vizează fondul litigiului dedus prezentei judecăți sunt întemeiate.
În acest sens, se reține că a revendicat de la recurenții -pârâți suprafața de 4220. teren, iar aceștia din urmă au invocat excepția uzucapiunii, excepție ce se dovedește a fi întemeiată.
Astfel, Curtea constată că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt din speță, însă au procedat la o aplicare greșită a prevederilor art. 1847 Cod civil, care stabilesc că, pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Posesia exercitată de către pârâții -recurenți asupra terenului în suprafață de 4220. ce a aparținut defunctei și, ulterior, reclamantei -intimate îndeplinește aceste condiții cumulative cerute de lege pentru prescripția achizitivă de 30 ani, prevăzută de art. 1890 Cod civil.
Curtea reține că pârâții -recurenți au început a poseda terenul în suprafață de 4220. în anul 1960, când au început construcția unei case de locuit și s-a încheiat în anul 1990, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și a declanșării litigiilor dintre părți.
În perioada 1960 -1990, posesia a fost exercitată în mod regulat de către pârâții -recurenți, care au fost cunoscuți drept proprietari ai casei în care au locuit și a terenului aferent, ei nefiind tulburați în exercitarea acestei posesii de reclamanta -intimată sau de vreo altă persoană.
Având în vedere că uzucapiunea constituie o adevărată sancțiune împotriva proprietarului inițial, care a manifestat dezinteres față de bun, dând posibilitatea altor persoane să se comporte ca adevărați proprietari ai bunului respectiv, Curtea apreciază că cele două instanțe au procedat la aplicarea greșită și a art. 480 Cod civil atunci când au admis acțiunea în revendicare și au respins excepția uzucapiunii, ceea ce determină incidența, în cauză, a motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâții Gh. și și se va modifica în tot decizia recurată,
Se va admite apelul declarat de și și se va schimba în tot sentința judecătoriei în sensul admiterii excepției uzucapiunii invocate de pârâți și al respingerii acțiunii în revendicarea suprafeței de 4220. teren, formulate de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 360 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 8260 din 27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în tot.
Admite excepția prescripției achizitive invocată de pârâți și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictor cu pârâții și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
28.10.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Protea, Mona
