Obligație de a face. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 43/2009
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâții și împotriva deciziei civile nr.275 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimații SUPER S prin administrator judiciar G, ,.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta recurentă asistată de avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat, cauza fiind amânată de la termenul anterior la cererea pârâtei recurente, pentru angajare de apărător.
Avocat pentru pârâta recurentă depune la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța de onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru pârâții recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate de instanțele de apel și fond în sensul respingerii acțiunii formulate de - SRL Sibiu.
În continuare susține motivele de recurs invocate în scris, învederând că instanțele au acordat ceea ce nu s-a cerut, hotărârile pronunțate fiind date cu aplicarea greșită a legii.
Susține că reclamanta, deși a formulat și întemeiat în drept o acțiune în obligația de a face, și-a precizat-o prin solicitarea instituirii unui drept de servitute de trecere în favoarea imobilului proprietatea sa prin holul proprietatea pârâților.
Mai arată că instanțele nu au luat în considerare probele de la dosar și au ignorat faptul că societatea reclamantă are o intrare prin altă stradă,faptul că societățile comerciale trebuie să aibă două intrări nu îi privește pe pârâți, iar spațiul prin care se cere servitutea de trecere denumit "gang" de instanța de apel și "hol" de instanța de fond este defapt casa scărilor-proprietatea exclusivă a pârâților. Solicită cheltuieli de judecată ocazionate la fond, apel și recurs constând taxa de timbru, onorariul expertizei și în onorarii de avocat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Constată că prin sentința civilă nr.4878/2006 Judecătoria Sibiua admis în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta - SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâții, și și, în consecință, au fost obligați pârâții să permită reclamantei folosirea căii de acces dinspre str.- nr.1 înscris în CF nr.48009 Sibiu nr.top.-, 1240/1/4.
Celelalte pretenții au fost respinse. Pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, conform evidențelor de carte funciară, reclamanta este proprietara imobilului înscris în CF individuală nr.48009 Sibiu, nr.top.1239/4, 1293/1/4, ce reprezintă spațiu comercial compus din magazin, birou, două depozite, WC și hol de acces la WC, acestea din urmă fiind în folosință comună cu un alt apartament, proprietate dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr.80/2003. Imobilul identificat anterior a fost adus din CF colectivă nr.987 Sibiu. Din punct de vedere administrativ, imobilul proprietatea reclamantei se află situat în Sibiu-.
Din schițele depuse la dosar, imobilul reclamantei are acces de intrare și din str.-.
Imobilul înscris inițial în CF colectivă nr.987 Sibiu sub nr.top.1293, 1240/1 a fost dezmembrat în mai multe apartamente: spațiul proprietatea reclamantei, transcris în CF individuală nr.48009 Sibiu nr.top.1239/4, 1293/1/4, imobilul- apartament, proprietatea pârâtei, transcris în CF individuală nr.42115 sub nr.top.1239/2, 1293/1/2, imobilul -apartament proprietatea pârâtei, transcris în CF individuală nr.47265 Sibiu sub nr.top 1239/3, 1293/1/3 și imobilul apartament, proprietatea pârâtului și al soției sale, transcris în CF individuală nr.40432 Sibiu nr.top.1239/1, 1293/1/1.
Părțile comune indivize, aparținând în cote diferite apartamentelor identificate anterior, sunt compuse din terenul clădit și neclădit în suprafață de 227 mp, fundațiile, planșeele, zidurile despărțitoare dintre apartamente, acoperișul, racordurile de apă-canal, gaz, lumina până la intrarea în apartamente, gangul de intrare în apartamente.
Așa cum rezultă din schițele depuse la dosar, inițial, imobilul a constituit o singură unitate locativă. După preluarea sa de către statul român, spațiul deținut în prezent de reclamantă a avut o destinație tot de spațiu comercial, în care accesul se realiza atât din strada -, cât și prin intrarea principală situată pe strada - -, reclamanta neaducând nicio modificare a acestuia sub aspectul accesului.
Față de aceste considerente, constatând că reclamanta a respectat dispozițiile art.1169 Cod civil, instanța de fond a apreciat faptul că în mod nejustificat pârâții se opun accesului reclamantei în spațiul deținut în proprietate din strada - -, care reprezintă parte comună indiviză, a dispus obligarea acestora să permită reclamantei folosirea căii de acces menționată.
În ceea ce privește petitul referitor la instituirea unui drept de servitute, aceeași instanță a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.616 și urm.Cod civil, și a dispus respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 10 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente petitului ce a fost admis prin sentință.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții și solicitând schimbarea în tot, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că instanța s-a pronunțat asupra altei cereri decât cea formulată de reclamantă, respectiv reclamanta a solicitat servitute de trecere, iar instanța a obligat pârâții să permită accesul. Un alt motiv de apel este interpretarea greșită a probelor pentru că reclamanta nu deține parte indiviză din casa scărilor, așa cum rezultă din expertiza extrajudiciară anexată.
Inițial apelul a fost soluționat prin decizia civilă nr.388/2007 prin care Tribunalul Sibiua admis această cale de atac și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea completată. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În motivare instanța de apel își întemeiază soluția pe expertiza tehnică ce arată că casa scărilor nu este parte comună indiviză.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis și prin decizia nr.132/2008 Curtea de APEL ALBA IULIAa casat decizia 388/2007 a Tribunalului Sibiu și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea deciziei instanța de recurs a reținut că nu s-a judecat fondul cauzei pentru că nu s-a motivat reținerea concluziilor expertului și nu s-a motivat înlăturarea celorlalte probe din dosar.
Prin decizia civilă 475/13 octombrie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-, apelul pârâților și a fost respins.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta este proprietara unui imobil situat administrativ pe str.- nr.1, care are acces și dinspre str.-. Inițial imobilul a fost înscris în CF colectivă 987 Sibiu nr.top.1293, 1240/1 și apoi a fost dezmembrat în mai multe apartamente, însă în foaia colectivă au rămas părțile comune indivize (terenul clădit și neclădit, fundațiile, planșeele, zidurile despărțitoare, acoperișul, racordurile de apă-canal, gaz, lumină, până la intrarea în apartamente și gangul de intrare în apartamente). Intrarea în spațiul comercial (încă înainte de trecerea imobilului în proprietatea statului) se făcea prin ambele străzi: - și -, reclamanta preluând spațiul în această stare.
Ca urmare, motivul de apel referitor la greșita interpretare a probelor nu poate fi reținut.
Din toate actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei este întemeiată.
Contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei identifică imobilul ca fiind situat pe str.- nr.1, în CF colectivă gangul de la intrare e parte comună indiviză, iar la cercetarea locală (53 dosar) s-a observat că din holul comun în care se pătrunde prin str.- există o ușă care dă spre WC-ul reclamantei, iar contoarele acesteia se află tot în acel hol.
Expertizele efectuate în cauză nu pot fi reținute în primul rând pentru că ele se bazează pe o adresă a - care e nerelevantă în speță și, în al doilea rând pentru că nu explică satisfăcător de ce nu spațiul comercial pe str.- nr.1 nu are intrare pe această stradă.
Al doilea motiv de apel (primul după cu au fost enumerate de apelanți) este de asemenea neîntemeiat.
Este adevărat că reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită și stabilirea unui drept de superficie, însă nu a renunțat niciodată la acțiunea inițială și, chiar în precizare, în alin.2 reia petitul inițial. Astfel, în mod corect instanța de fond a admis această cerere și a respins cererea de instituire a unui drept de servitute pentru că sunt îndeplinite condițiile legale.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții și, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitățile prevăzute de art.304 pct.6 și 9 cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului au susținut, în esență, că intimatele au acordat ceea ce nu s-a cerut și că sunt date fără temei legal.
Că prin acțiunea introductivă a cerut să fie obligați pârâții să permită reclamantei accesul prin calea de acces în spațiul comercial, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de consimțământ (obligația de a face), acțiune întemeiată pe dispozițiile art.627 Cod civil. Prin precizarea de acțiune reclamanta a solicitat înființarea unei servituți întemeiată pe dispozițiile art.616 Cod civil. Prin sentința atacată, instanța de fond a admis în parte acțiunea, pârâții fiind obligați să permită reclamantei folosirea căii de acces. Că prin precizarea de acțiune, obiectul cererii a fost modificat, modificând temeiul juridic din art.627 în 616 Cod civil. Că instanța de fond nu și-a motivat în fond hotărârea.
Că instanțele nu au luat în considerare probele de la dosar, stabilind o stare de fapt care nu corespunde realității și de aceea a făcut o aplicare greșită a legii.
Respingând apelul, instanța de apel a conformat nelegalitățile instanței de fond și în mod greșit a înlăturat expertiza judiciară, fără să observe că aceasta se fundamentează pe actele de proprietate ale părților și că adresa ce emană de la - nu face decât să confirme acele înscrisuri. Că holul prin care se solicită instituirea servituții de trecere, este proprietatea exclusivă a pârâților.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare motivată, prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 cod procedură civilă, se constată că ambele hotărâri sunt nelegale.
Inițial, imobilul a fost preluat de Statul Român de la fostul proprietar, după care l-a compartimentat și apoi a vândut spațiul comercial- reclamantei, iar apartamentele-pârâților. Intrarea în spațiul comercial se făcea și se face prin str.-, iar intrarea la apartamentele pârâților se face prin str.-.
Cu ocazia compartimentării, au fost delimitate clar și corect întinderea fiecărei proprietăți și părțile indivize comune, nefiind necesară instituirea unei servituți de trecere, întrucât existau ieșiri separate la drumul public. Di probele administrate rezultă fără echivoc că spațiul comercial proprietatea reclamantei este situat administrativ pe str.- iar apartamentele pârâților pe str.-.
De reținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri la care s-a renunțat prin precizarea de acțiune din art.627 cod civil în art.616 Cod civil.
Or, instanța de fond -fără a motiva în drept hotărârea- nu a instituit un drept de servitute de trecere conform precizării ci a obligat pârâții să permită reclamantei trecerea prin holul proprietatea exclusivă a reclamanților, pronunțându-se deci, asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Pe de altă parte eventuala instituire a unei servituți de trecere este inadmisibilă din moment ce spațiul comercial proprietatea reclamantei nu are caracterul de fond înfundat în condițiile art.616 cod civil.
Confirmând soluția instanței de fond prin respingerea apelului, instanța de apel a săvârșit aceleași greșeli ca și instanța de fond.
Ambele instanțe nu au luat în considerare probele cu expertize, stabilind o stare de fapt care nu corespunde realității, făcând astfel o greșită aplicare a legii. Astfel nu au fost corect analizate actele de proprietate ale părților (schițe extrase de CF) din care rezultă că reclamanta nu a dobândit în proprietăți părți indivize comune din casa scărilor, acestea figurând exclusiv în actele de proprietate ale pârâților recurenți și ai intimatei și nici încheierile de întabulare ale reclamantei în care figurează ca părți indivize WC-ul și holul de acces la WC-ul comun cu apartamentul pârâtei.
Greșit instanța de apel a înlăturat raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără să observe că acesta se fundamentează pe actele de proprietate ale părților și pe adresa ce emană de la - SA Sibiu, care confirmă acest lucru.
De altfel reclamanta, solicitând instituirea unei servituți de trecere prin casa scărilor, recunoaște implicit că nu are nici un drept de proprietate asupra acestui spațiu. Dacă ar fi avut un drept de proprietate, nu ar fi justificat vreun interes în stabilirea unei servituți de trecere.
Față de aceste considerente, recursul se privește a fi întemeiat urmând a fi admis în baza art.312 alin.1 și 3 cod procedură civilă, a fi modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului schimbând sentința în sensul respingerii acțiunii.
Văzând și art.274 cod procedură civilă, reclamanta intimată urmează a fi obligată să plătească recurenților suma de 5013 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat, de expertiză și taxă de timbru, conform chitanțelor de la dosar în toate fazele procesuale.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții și împotriva Deciziei civile nr.275/13 oct.2008 a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosar nr- și în consecință:
Modifică decizia atacată precum și sentința civilă nr.4878/2006 a Judecătoriei Sibiu, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta - SRL Sibiu, împotriva pârâților, și.
Obligă pe reclamanta intimată - SRL Sibiu să plătească recurenților suma de 5013 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 Ianuarie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/4.02.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc
