Obligație de a face. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 480/2009
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC SRL S împotriva deciziei civile nr. 247/22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr- având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat cu delegație la dosar pentru intimatul reclamant, lipsă fiind acesta și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, legala îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen de judecată.
Față de lipsa mandatarei recurentei pârâte și având în vedere poziția părții adverse, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La redeschiderea dezbaterilor, după suspendarea ședinței de judecată și reluarea cauzei cu repetarea apelului nominal, se constată că este prezent în instanță mandatarul intimatului reclamant, avocat, care arată că a luat legătura cu mandatara pârâtei recurente, care i-a comunicat că se află în drum spre instanță și solicită lăsarea cauzei la urmă.
De asemenea, se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, cerere transmisă pe fax, formulată de mandatara pârâtei recurente - avocat, prin care solicită lăsarea cauzei după ora 10,30 motivat de faptul că are de susținut alte trei cauze pe rolul Judecătoriei Sibiu.
Față de cererile formulate, în deliberare, instanța lasă cauza la ultima strigare.
La cea de a treia strigare a cauzei, la apelul nominal al părților, se constată prezența mandatarului intimatului reclamant - avocat și a mandatarei pârâtei recurente - avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatara recurentei pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal, în sensul casării deciziei atacate și în consecință judecarea fondului de către Tribunalul Sibiu - Secția Comercială, competentă în soluționarea cauzei. În subsidiar, dacă se trece peste cererea principală, solicită admiterea recursului în sensul casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră decizia atacată ca nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură care reglementează competența. Arată că natura litigiului este una comercială, raportat la calitatea de comerciant a recurentei. Față de pretențiile emise de către reclamantă, respectiv obligarea recurentei la plata contravalorii unor bunuri mobile adjudecate la licitație, recurenta fiind, așa cum a mai precizat, o societate comercială, consideră că speță sunt aplicabile prevederile art. 3 și 4 din Codul comercial.
În ce privește cel de-al doilea petit al acțiunii introductive, respectiv evacuarea recurentei din spațiul folosit în scop speculativ, respectiv pentru obținerea de venituri, arată că și din acest punct de vedere litigiul are caracter comercial. Precizează faptul că toate bunurile și imobilele la care se face referire în acțiunea principală au făcut parte din patrimoniul societății recurente, astfel că în baza art. 2 pct. 1 lit. "a" coroborat cu art. 7 alin. 1.proc.civ. consideră că în mod nelegal, judecătoria a soluționat cauza în fond, competența în primă instanță aparținând Tribunalului Sibiu - Secția Comercială.
Cu privire la cererea de evacuare a recurentei din spațiul folosit, arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 480 cod civil, nu a exclus neconcordanța între titlul de proprietate și imobilul deținut, deși avea obligația să verifice, în cadrul acțiunii în evacuare, identitatea imobilului și existența titlului, astfel că nu a clarificat primul aspect, respectiv imobilul nu a fost identificat, instanța de apel limitându-se doar a menționa faptul că evacuarea se poate efectua pe calea executării silite. Arată că din schițele existente la dosar, respectiv schițe, reiese cu claritate faptul că pârâta recurentă ocupă un alt imobil, care este situat pe același teren, cu aceiași destinație.
Raportat la nepredarea de către recurentă a bunurilor, arată că instanța de control judiciar nu a observat că prima instanță a stabilit o valoare mai mare decât cea care rezultă din raportul de expertiză, sumă care nu are temei legal și probatoriu în cauză.
Față de considerentele exprimate și detaliate pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului.
Mandatarul intimatului reclamant - avocat solicită respingerea recursului de față și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește primul petit arată că litigiul de față este civil, iar competența de soluționare aparține în primă instanță, judecătoriei, iar recurenta nu a contestat competența în cadrul judecării apelului, motivul fiind invocat pentru prima oară în recurs, astfel că nu poate fi luat în considerare.
Raportat la natura litigiului, arată că aceasta este o acțiune tipică de revendicare, deoarece a fost formulată de reclamant în calitate de persoană fizică și nu-i poate fi imputat acestuia scopul recurentei, care nu are relevanță.
Cu privire la susținerile recurentei, în sensul că aceasta folosește un alt imobil decât cel din care se solicită evacuarea, consideră că în mod corect a soluționat instanța de apel acest capăt de cerere, față de faptul că această afirmație a fost făcută de recurentă pentru prima dată în apel și nu a fost dovedită. Arată că în măsura în care se va dovedi acest fapt în cadrul executării silite, intimatul nu va putea executa această hotărâre. Față de valorile stabilite de instanța de fond și menținute de instanța de apel a bunurilor pe care recurenta este obligată să le predea, arată că și această susținere este neîntemeiată, deoarece raportul de expertiză prin care s-au stabilit aceste valori nu a fost contestat de către recurentă, la momentul întocmirii lui și nici ulterior.
Față de motivele arătate și expuse în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la 21.06.2004 pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub dosar nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC SRL și, obligarea acestora să-i predea bunurile mobile din anexa la acțiune și evacuarea pârâtei de ordinul 1 din spațiul atelier mecanic.
Prin sentința civilă nr.4156/2006, Judecătoria Sibiua admis în parte acțiunea civilă, i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 9077,9 lei, reprezentând contravaloare bunuri și diferență de valoare și a respins capătul de cerere privind evacuarea. De asemenea, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 707,9 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul și-a adjudecat, la licitație publică, hala de producție sucuri și mijloacele fixe aferente acesteia. Cu ocazia predării bunurilor astfel dobândite, s-au constatat o serie de lipsuri și instalații incomplete, unele recunoscute de intimată.
În ce privește evacuarea, s-a reținut că reclamantului i s-a admis întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, fără atelierul mecanic, astfel că acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Reclamantul a criticat soluția de respingere a cererii privind evacuarea intimatei din spațiul atelierului mecanic, arătând că titlul său de proprietate s-a consolidat, prin efectul deciziei civile nr. 826/2006 a Curții de Apel Alba Iulia.
Pârâta SC SRL a arătat că o parte din mijloacele fixe aveau valoare 0 lei, astfel că reclamantul nu le-a plătit, astfel că valoarea de înlocuire stabilită de instanță este exagerată, valoarea considerată fiind cea de catalog. În afara motivelor invocate, arată că atelierul mecanic nu este individualizat și identificat, figurând ca garaje.
Prin decizia civilă nr. 247/2009, Tribunalul Sibiua admis apelul reclamantului și a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis și petitul privind evacuarea pârâtului din spațiul cu destinație atelier mecanic.
A fost respins apelul pârâtei SC SRL Sibiu, care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 804 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, urmare licitației organizate de pârâtă, bunurile acesteia au fost adjudecate, atelierul fiind adjudecat de reclamant. Deși procesul verbal de adjudecare nu conferă titularului calitatea de proprietar, ci doar întabularea în CF, odată ce a fost plătit prețul și s-au încheiat formalitățile necesare, care nu au fost desființate, este indiscutabilă calitatea apelantului.
În ce privește cuantumul sumelor datorate, instanța de apel a reținut că acesta a fost stabilit de către un expert autorizat și nu au fost combătute în niciun fel de pârâtă.
Referitor la evacuare, s-a considerat că această cerere nu poate fi respinsă, întrucât, pe de o parte, reclamantul are titlu și pe de alta, pârâta nu mai are nici titlu, nici îndreptățire de mai folosi spațiul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SRL Sibiu, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă rejudecare a fondului Tribunalului Sibiu - Secția Comercială.
În expunerea motivelor de recurs, pârâta susține,în principal, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența de atribuțiune, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.3 proc.civ.
Recurenta arată că litigiul de față are o natură comercială având în vedere dispozițiile art. 4.com. care instituie prezumția de comercialitate a actelor, faptelor sau obligațiilor unui comerciant. Având în vedere că bunurile în litigiu au avut calitatea de bunuri folosite în exercitarea activității comerciale, recurenta consideră că și obligația de predare a acestora are caracter comercial.
În ce privește cererea în evacuare din spațiul cu destinație de atelier mecanic, recurenta arată că acest petit are, de asemenea, caracter comercial, întrucât spațiul în litigiu este utilizat în scopul obținerii de profit, fiind îndeplinită condiția scopului speculativ, prev. de art. 3.com.
Cu privire la primul motiv de recurs, pârâta recurentă concluzionează că, având în vedere natura comercială a litigiului, acțiunea trebuia soluționată în primă instanță de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială, iar în apel d e Curtea de Apel Alba Iulia - Secția Comercială.
În subsidiar,recurenta susține că decizia atacată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține că instanța de apel a abordat dintr-o perspectivă greșită chestiunea litigioasă a evacuării, precum și prevederile art. 480. civ. întrucât nu a stabilit dacă există identitate între imobilul ce face obiectul cererii de evacuare și imobilul pe care îl ocupă recurenta.
Aceasta arată că spațiul pe care îl folosește este denumit garaj auto-mecanizare și se află pe imobilul teren înscris în CF 34044 Sibiu nr.top.4996-5001/11/2/1/1. Acest garaj nu a făcut obiectul vânzării la licitație publică, recurenta susținând că pe terenul identificat anterior sunt edificate două construcții cu destinație de atelier mecanic.
O ultimă critică vizează contravaloarea bunurilor mobile pe care recurenta înțelege să o conteste, susținând că valoarea stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu se regăsește în cuprinsul raportului de expertiză și nici nu rezultă în urma însumării contravalorii distincte a fiecărui bun. Ca urmare, această sumă nu are niciun suport probatoriu și legal, impunându-se, față de criticile aduse în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probe.
În drept se invocă art. 304 pct. 3 și 9. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 26).
Intimatul a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului, întrucât motivele nu au fost invocate și în cererea de apel, iar criticile aduse deciziei instanței de apel sunt nefondate (filele 12-13).
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Raportat la primul motiv de recurs vizând natura litigiului și pe cale de consecință și competența instanțelor care au soluționat în fond și în apel cererea reclamantului, Curtea constată că deși acest motiv nu a fost invocat și în fața instanței de apel, el este unul de ordine publică, putând fi ridicat în recurs, chiar și din oficiu de către instanță, astfel cum se statuează prin art. 306 alin.2 proc. civ. În această situație nu se poate reține inadmisibilitatea acestui motiv de recurs pe considerentul că a fost invocat pentru prima oară în recurs.
Examinând prima critică adusă hotărârii atacate, se constată că prin acțiunea promovată, reclamantul urmărește să-și apere dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în litigiu și să-și exercite atributul de folosință asupra atelierului mecanic.
Natura acțiunii în revendicare este una eminamente civilă. Caracterul absolut al dreptului de proprietate face ca acest drept să fie opozabil erga omnes, neavând relevanță calitatea de comerciant al celui care deține sau folosește fără drept bunurile revendicate.
Obligația corelativă dreptului de proprietate, aceea de a respecta acest drept și de a nu-l tulbura pe proprietar prin exercitarea lui, este de asemenea o obligație de natură civilă, astfel că potrivit art.4 teza 2.com. este înlăturată prezumția de comercialitate. Obligația de a se abține de la orice act de tulburare privind exercitarea dreptului de proprietate, incumbă oricărei persoane fizice sau juridice, în speță fiind fără relevanță juridică împrejurarea că bunurile mobile în litigiu s-au aflat anterior în proprietatea recurentei și le-a folosit în exercitarea activității comerciale, câtă vreme la data promovării acțiunii, reclamantul era proprietar asupra acestor bunuri.
Aceeași este situația și în ce privește atelierul mecanic. Acesta este un bun asupra căruia reclamantul intimat a dobândit dreptul de proprietate, așa încât în prezent recurenta nu mai justifică niciun titlu în temeiul căruia să-l folosească, astfel că este obligată să-l lase în deplină proprietate actualului proprietar. Față de aceste considerente, nici cu privire la atelierul mecanic nu are importanță, sub aspectul naturii juridice a acțiunii, scopul sau destinația anterioară a spațiului în discuție.
Având în vedere cele ce preced, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamant are caracter civil și nu comercial, iar sub aspectul competenței sunt incidente prevederile art.1 pct.1 proc. civ. raportat la competența primei instanțe, respectiv prevederile art.2 pct.2 proc. civ. raportat la competența instanței de apel.
Pe cale de consecință, constatând că acțiunea a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Sibiu, iar în apel d e Tribunalul Sibiu - Secția Civilă, Curtea privește ca nefondat primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 proc. civ.
Raportat la criticile aduse în subsidiar deciziei atacate, se reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.480 civ. Astfel reclamantul a făcut dovada că este proprietar asupra atelierului mecanic în discuție, iar din copia in extenso a CF 34044 Sibiu nr. top. 4996-5001/11/2/1/1, rezultă că pe acest imobil se află un singur atelier mecanic. Susținerile recurentei în sensul că există două asemenea ateliere pe terenul în litigiu și că aceasta nu folosește atelierul proprietatea reclamantului intimat, nu au suport probator.
În mod corect instanța de apel a reținut că, dacă se va constata, cu ocazia punerii în executare a hotărârii de evacuare, că recurenta ocupă alt spațiu, aceasta nu va suferi niciun prejudiciu întrucât evacuarea vizează spațiul atelier astfel cum a fost identificat topografic, recurenta neputând fi evacuată din alt spațiu.
În privința criticilor referitoare la valoarea bunurilor, Curtea constată că prin motivele de apel pârâta SC SRL a criticat doar faptul că instanța de fond a luat în considerare valoarea de catalog a bunurilor mobile în litigiu, atunci când a stabilit valoarea acestora.
În cererea de apel, pârâta nu a înțeles să atace hotărârea primei instanțe și pentru motivul că valoarea stabilită de prima instanță nu se regăsește în raportul de expertiză și nu rezultă nici din însumarea valorii fiecărui bun. Acesta critici au fost invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil având în vedere că instanța de recurs trebuie să analizeze legalitatea deciziei instanței de apel în raport cu limitele în care aceasta din urmă a fost investită.
ce criticile privind valoarea bunurilor aduse de recurentă nu au fost supuse controlului instanței de apel, acestea nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.
Față de considerentele reținute, Curtea constată că nici criticile formulate în subsidiar de recurentă nu sunt fondate, nefiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc. civ.
Pe cale de consecință, constatând legală decizia instanței de apel, în temeiul art. 312. proc. civ. recursul de față se va respinge ca nefondat.
În baza art.274 proc. civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales conform chitanței de la fila 15.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta SC SRL Sibiu împotriva deciziei civile nr.247/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.
5ex/ 09.12.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina
