Obligație de a face. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 496
Ședința publică din data de 1 iunie 2009
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTOR 3: Andra
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 174/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant și intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recursul declarat de reclamant este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei, potrivit chitanței seria - nr. -/27.05.2009, aflată la fila 10 dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată se precizează că pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare.
Intimatul-pârât, personal, solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător ales.
Recurentul-reclamant învederează instanței că se opune amânării cauzei la cererea pentru lipsă de apărare formnulată de intimatul-reclamant.
Curtea, în temeiul art. 156 alin.1 Cod proc.civilă, respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimatul-reclamant, constatând că acesta a primit citația cu peste 15 zile înaintea termenului de judecată fixat, respectiv la data de 12.05.2009, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 5 dosar, iar solicitarea acestuia nu este temeinic motivată.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei.
Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, apreciază că instanțele
i-au făcut o nedreptate, întrucât prin cererea adresată Judecătoriei Sinaiaa solicitat retragerea gardului pe vechiul aliniament, obiectul principal al acțiunii constituindu-l așadar grănițuirea proprietăților, iar nu revendicarea. Învederează că instanța de fond nu a administrat probe în acest sens, iar instanța de apel nu a sesizat o atare omisiune.
Precizează că a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite, ce erau susținute și de expertiza extrajudiciară, astfel că se impuneau a fi aduse corectări
sau să se dispună refacerea acestora, având în vedere incidența în speță a disp. art. 584 Cod civil.
Pentru motivele depuse în scris la dosar și față de susținerile orale, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la Judecătoria Sinaia pentru a se pronunța cu privire la grănițuirea proprietăților.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, învederează instanței că nu
s-a extins cu gardul, din contră, are 8 m lipsă, iar reclamantul are teren în plus și mai mult decât atât, gardul despărțitor a fost construit de însuși reclamant, aspecte față de care solicită respingerea recursului declarat, ca nefondat, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul să-și retragă gardul despărțitor construit pe proprietatea sa pe linia de hotar stabilită prin planul ce a însoțit actul de vânzare-cumpărare, să desființeze construcțiile ridicate pe terenul proprietatea lui (WC, cotețe și țarcuri pentru păsări), precum și streșinile acoperișului construcțiilor noi care au scurgere directă pe terenul ce-i aparține, iar în caz de opoziție să fie abilitat el să facă aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului sau să fie obligat acesta la plata de daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere și la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul pârâtului se învecinează cu proprietatea sa, imobil care a fost cumpărat de tatăl pârâtului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2524/09.08.1985, iar acesta din urmă nu a respectat limitele hotarului, distrugând gardul despărțitor și acaparând din terenul său, pe care a ridicat mai multe anexe gospodărești.
Întrucât pârâtul de nenumărate ori a deteriorat gardul despărțitor pentru a introduce animalele pe care le crește pe terenul proprietatea sa, provocându-i astfel pagube materiale și continuă să aibă această atitudine, deși a fost notificat pentru a înceta astfel de acte, reclamantul a apreciat că s-a impus formularea prezentei acțiuni, invocând în drept disp. art.480-481, 615, 998 și 1075 cod civil raportat la art.112 Cod pr. civ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță la toate termenele acordate și a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, precum și administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și testimonială.
Prin sentința civilă nr. 737 din 17 iunie 2008, Judecătoria Sinaiaa respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că părinții pârâtului au cumpărat de la autorii reclamantului imobilul compus din locuința construită din lemn, învelită cu tablă, compusă din cinci camere, verandă, grajd, magazie și pivniță la demisol, locuință situată în,-, jud. P, iar terenul aferent
acestei construcții în suprafață de 340 mp nu a făcut obiectul înstrăinării, ci a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr.58/1974, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2524/09.08.1985 de notariatul de Stat Local Câmpina, pârâtului constituindu-se ulterior dreptul de proprietate asupra terenului respectiv în temeiul Legii nr.18/1991 prin titlul de proprietate nr.80850/14.08.2000.
În continuare, s-a concluzionat de către instanță, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că, anexele gospodărești edificate de pârât sunt amplasate în interiorul terenului despărțit de gard, iar expertul topometru a stabilit că nu a avut loc nicio acaparare de teren de către pârât în detrimentul proprietății reclamantului, situație în care s-a constatat că primul capăt al cererii de chemare în judecată, având ca obiect retragerea gardului despărțitor( pretins a fi construit pe proprietatea reclamantului) pe linia de hotar stabilită prin planul ce a însoțit actul de vânzare-cumpărare este neîntemeiat, probele administrate în cauză nedovedind vreo încălcare a dreptului de proprietate al acestuia.
Referitor la capătul de cerere al acțiunii reclamantului având ca obiect desființarea de către pârât a construcțiilor ridicate pe terenul proprietatea lui (WC, cotețe și țarcuri pentru păsări), precum și streșinile acoperișului construcțiilor noi care au scurgere directă pe terenul său s-a constatat că aceste lucrări sunt executate pe proprietatea pârâtului și nu afectează modul de folosire a proprietății reclamantului, respectând servitutea picăturii streșinii prev. de art.615 Cod civil, întrucât scurgerea apelor pluviale ale imobilului pârâtului se face exclusiv pe terenul acestuia.
Dintre toate pretinsele tulburări ale dreptului de proprietate al reclamantului, pe care acesta le reclama prin cererea de chemare în judecată, întrucât expertizele administrate în cauză nu au relevat nicio afectare a proprietății sale, instanța constatând netemeinicia cererii de chemare în judecată a procedat la respingerea sa.
Impotriva hotararii mai sus menționate a formulat apel reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul că, din expertiza extrajudiciara rezulta o cu totul alta situatie de fapt decat cea din expertiza - care nu a avut in vedere la intocmire și anexele la contractul de vânzare-cumpărare, fapt pentru care se impune efectuarea unei noi lucrări.
În continuare, s-a învederat că, desi la dosar existau inscrisuri din care rezulta dreptul de proprietate al mostenitorilor, instanta de fond a retinut in mod nejustificat ca nu ar fi facut dovada acestui drept și totodată nu a avut suficient rol activ in aflarea adevarului, terenul asupra caruia se poarta litigiul fiind preluat de stat la data perfectării actului fara nicio plata.
In dovedirea celor sustinute s-au depus la dosarul cauzei inscrisuri si s-a solicitat suplimentarea probatoriului administrat la prima instanta cu o noua expertiza de specialitate.
Prin decizia civilă nr. 174 din 4.03.2009, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat precum și cererea de completare a probatoriilor, reținând că această din urmă solicitare este neîntemeiată, întrucât instanța nu este legată decât de probele administrate pe parcursul soluționării cauzei, iar faptul că expertiza extrajudiciară concluzionează în alt mod decât cea administrată în fața instanței de fond nu înseamnă că se impune efectuarea unei noi lucrări.
În continuare, s-a stabilit că nu sunt întemeiate criticile apelantului vizând respingerea de către instanța de fond a probei cu cercetarea locală, pe considerentul că judecătorul fondului poate încuviința administrarea unei probe numai dacă o consideră necesară, utilă și pertinentă rezolvării cauzei, ori neîncuviințarea unei probe nu înseamnă încălcarea disp.art. 129 Cod proc.civilă.
Apreciind că toate actele de proprietate ale părților au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, instanța a respins ca nefondată calea de atac promovată de către reclamant.
Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat recurs reclamantul, în cuprinsul căruia a învederat că soluția instanței de apel este greșită întrucât nu s-a avut în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, care permitea completarea probatoriilor și totodată s-a omis a se constata că Judecătoria Sinaiaa pronunțat o soluție care cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
A precizat recurentul că, ambele instanțe s-au îndepărtat de la obiectul acțiunii, care era acela de grănițuire, și respingând acțiunea pe considerentul că el ar deține în plus față de actul de proprietate circa 36 mp, iar pârâtul ar avea un minus de circa 8 mp, practic nu s-au pronunțat asupra obiectului cauzei și anume stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți.
În atare context, s-a menționat că era lipsit de relevanță dacă cele două proprietăți sunt mai mici sau mai mari decât cele înscrise în titlurile de proprietate, deoarece ceea ce trebuia stabilit era dacă amplasamentul gardului despărțitor a fost sau nu modificat de pârât, iar sub acest aspect instanța nu a administrat nicio probă.
Având în vedere că, în fața ambelor instanțe a formulat obiecțiuni la lucrările de expertiză efectuate, obiecțiuni susținute și de o expertiză extrajudiciară, ale cărei constatări erau diferite de cele reținute în primele lucrări, s-a considerat că se impunea fie completarea rapoartelor inițiale, fie efectuarea unei noi expertize.
În raport de criticile formulate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, pentru a se pronunța asupra obiectului principal al acțiunii și anume grănițuirea proprietăților, invocându-se ca temei al căii de atac disp.art. 304 pct.7-9 Cod proc.civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Astfel cum rezultă din interpretarea disp.art. 129 alin.4 Cod proc.civilă, rolul activ al judecătorului obligă instanța ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile sale de admisibilitate, urmând să se pronunțe în concret asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.
Criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată, în sensul că atât judecătoria, cât și tribunalul s-au îndepărtat de la obiectul acțiunii, care era acela de grănițuire, și au respins solicitarea sa pe considerentul că el ar deține o suprafață mai mare față de actul de proprietate, situație care echivalează, în opinia sa cu o nepronunțare asupra obiectului cauzei, urmează a fi înlăturate pentru argumentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit principiului disponibilității, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar caracterizarea acțiunii se realizează ținând cont de motivele de fapt invocate în susținerea ei, temeiul de drept menționat, natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-și retragă gardul despărțitor construit pe proprietatea sa, pe linia de hotar stabilită prin planul ce a însoțit actul de vânzare-cumpărare, să desființeze construcțiile ridicate pe terenul său, precum și streașina acoperișului construcțiilor noi, care au scurgere directă pe proprietatea sa, urmând ca în cazul în care pârâtul nu va da curs acestei obligații, să fie abilitat el să le execute pe cheltuiala acestuia, iar temeiul de drept al acțiunii l-au constituit disp.art.480-481 Cod civil, art. 615, art.998 și art. 1075 Cod civil.
Din modul de redactare al acțiunii coroborat cu textele de lege invocate în susținerea acesteia rezultă că reclamantul a învestit instanța cu o cerere privind obligația de "a face, și,servitutea picăturii streașinilor, și nicidecum cu una de,grănițuire, Prin urmare, atâta vreme cât acesta a înțeles să solicite soluționarea acțiunii în cadrul legal mai sus menționat, instanței de fond nu-i era îngăduit să schimbe obiectul cererii de chemare în judecată, caracterizând-o ca o acțiune în grănițuire.
Judecătoria Sinaia, prin sentința pronunțată, a respins acțiunea reținând în ceea ce privește retragerea gardului despărțitor că o atare măsură nu se justifică, în condițiile în care expertiza topo efectuată în cauză a concluzionat, în urma analizei hotarelor proprietății pârâtului, așa cum sunt ele individualizate și materializate prin gardul despărțitor dintre cele două proprietăți, că nu există nicio acaparare de teren pe vreo latură de către pârât în detrimentul proprietății reclamantului, iar referitor la desființarea construcțiilor în litigiu și a streașinilor acoperișului construcției noi că nu se impune acest lucru, din moment ce lucrările respective sunt executate pe terenul pârâtului și nu afectează proprietatea reclamantului.
În atare context, în raport de considerentele mai sus menționate, nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că instanța, prin respingerea acțiunii, nu s-ar fi pronunțat asupra obiectului cauzei.
În privința probatoriilor, apelul fiind o cale devolutivă de atac permite refacerea sau completarea celor administrate la fond, precum și administrarea de noi probe, dacă instanța de apel apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Cert este că dispozițiile art. 295 alin.2 Cod proc.civilă instituie facultatea și nicidecum obligația instanței de apel dea completa sau reface probatoriul, ea uzând sub acest aspect de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză.
Din moment ce Tribunalul Prahova și-a format convingerea pe baza probelor administrate la instanța de fond, ținând cont că aceasta motivează de ce apreciază că nu se impune efectuarea unei alte lucrări de expertiză, Curtea consideră că în asemenea împrejurări instanța a făcut uz de dreptul conferit de lege, fără a încălca prin aceasta vreo dispoziție legală și în atare situație criticile formulate în această privință sunt neîntemeiate.
În raport de considerentele expuse anterior, Curtea concluzionează că nu sunt incidente disp.art.304 pct.7-9 Cod proc.civilă, pe care reclamantul le-a invocat în susținerea căii de atac promovată, motiv pentru care în baza art. 312 Cod proc.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
Deși recurentul se află în culpă procesuală, instanța urmează să respingă cererea intimatului privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi de acesta din urmă referitor la existența acestor cheltuieli și cuantumul lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în S,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 174/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în,-, jud.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
- - --- - -- -
Grefier,
Red.VG
Tehnored.CC
2 ex./04.06.2009
nr- Judecătoria Sinaia
-
nr- Tribunalul Prahova
-,
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac, Andra
