Obligație de a face. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 55/R-CM
Ședința publică din 15 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SRL -, județul O împotriva sentinței civile nr.1151/CM din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației nr.24/14.01.2010, lipsă fiind intimatul-reclamant -.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, întemeiat pe dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, casarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. Se arată că, instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că a fost depășit termenul de emitere a deciziei de suspendarea contractului individual de muncă, neținând cont de faptul că plângerea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215/1 Cod penal a fost formulată în data de 09.02.2007, astfel că în prezent dosarul se află pe rolul Judecătoriei Pitești.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.02.2009 reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă la data de 11.11.2005 și la comunicarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă Inspectoratului Teritorial d e Muncă O, în vedere încheierii carnetului de muncă în vederea eliberării.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că a fost angajatul societății pârâte până la data de 5.02.2007, când a formulat acesteia cererea de demisie, însă cu toate acestea unitatea nu a luat act de aceasta în vederea emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, însă a procedat la suspendarea raporturilor de muncă în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii. Reclamantul a mai susținut că această suspendare este neîntemeiată întrucât se referă la un contract care încetase deja prin demisie. Mai mult, nefiind emisă decizia de încetare a raporturilor de muncă nu i s-a închis carnetul de muncă și nu i se poate elibera.
Prin sentința civilă nr.458/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Olts -a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - Secția Conflicte de Muncă.
La data de 25.06.2009 s-a depus la Tribunalul Argeș întâmpinare, de către pârâtă, prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că împotriva reclamantului s-a formulat o plângere penală la data de 9.02.2009 iar în baza acesteia contractul de muncă a fost suspendat în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1151/CM/5 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită reclamantului decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.79 Codul muncii și că comunice Inspectoratului Teritorial d e Muncă O decizia de încetare a raporturilor de muncă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din data de 16.01.2006 reclamantul a devenit salariatul societății pârâte, în funcția de agent vânzări, fiind încheiat între părți contractul individual de muncă înregistrat în evidențele societății sub nr.260 și la. O sub nr.-/1.02.2006.
La data de 5.02.2007, ora 1407, reclamantul a transmis fax pârâtei, cererea sa de încetare a raporturilor de muncă prin demisie. Cererea a fost înregistrată de către societate sub nr.150/5.02.2007.
La data de 26.02.2007 pârâta a emis decizia nr.23, prin care a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului potrivit art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, începând cu data de 24.02.2007, în urma expirării preavizului nr.61/5.02.2007. Din preambulul acestei decizii a rezultat că la emiterea acesteia s-a avut în vedere tocmai cererea reclamantului, înregistrată sub nr.150/05.02.2007, prin care acesta prezenta demisia sa din funcția de agent vânzări deținută în cadrul societății. Nu s-a menționat de către societate, cu toate că s-au invocat ca și temei legal dispozițiile art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, că suspendarea raporturilor de muncă a intervenit datorită formulării unei plângeri penale împotriva reclamantului.
Prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, urmare a demisiei sale exprimată prin cererea înregistrată la data de 5.02.2007.
Potrivit art.79 alin.1 din Codul muncii, "prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz". Din acest text legal reiese o condiție de ordin formal și anume, ca salariatul să înștiințeze angajatorul despre hotărârea de a denunța unilateral contractul de muncă.
Reclamantul a îndeplinit această condiție, transmițând prin fax cererea sa de demisie, cererea fiind adusă la cunoștința angajatorului la data de 5.02.2007, în urma înregistrării acesteia sub nr.150. De la această dată, la care salariatul a adus la cunoștința angajatorului intenția sa de a denunța unilateral contractul individual de muncă, se calculează termenul de preaviz ce nu poarte fi mai mare de 15 zile calendaristice, după cum se statuează în alin.4 al art.79 din Codul muncii.
Salariatul poate demisiona fără preaviz numai într-o singură situație, și anume atunci când angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Calculând cele 15 zile calendaristice începând cu data de 6.02.2007, termenul de preaviz ia sfârșit la data de 20.02.2007. Astfel, începând cu data de 21.02.2007 raporturile dintre părți au încetat ca urmare a demisiei reclamantului.
Potrivit deciziei nr.23/26.02.2007 pârâta a decis ca din data de 24.02.2007 să suspende contractul individual de muncă al reclamantului. Ținând seama de faptul că cel mai târziu la data de 21.02.2007 raporturile juridice de muncă ale părților încetaseră prin denunțarea unilaterală a convenției de către reclamant, nu se mai putea proceda la suspendarea unui contract care deja nu mai exista.
Astfel, potrivit art.79 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, obligând pârâta să emită reclamantului decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.79 Codul muncii și să comunice Inspectoratului Teritorial d e Muncă O această decizie de încetare a raporturilor de muncă.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs pârâta invocând în termeni generali dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit s-a pronunțat instanța de fond atunci când a admis acțiunea formulată de intimatul-reclamant și a obligat-o pe recurentă să emită de decizie de încetarea contractului de muncă în temeiul dispozițiilor art.79 din Codul muncii, în realitate, instanța trebuia să mențină suspendarea contractului de muncă în baza dispozițiilor art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii dispusă de recurentă, fiind îndeplinite condițiile textului de lege, întrucât intimatul-reclamant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 Cod penal, plângerea penală a fost formulată de către recurenta-pârâtă la data de 9.02.2007, situație față de care termenul legal în baza căruia se putea dispune suspendarea contractului de muncă nu a fost depășit. În plus, cartea de muncă a reclamantului nu se găsea la societatea recurentă.
Intimatul-reclamant, deși a fost citat în mod legal de către instanță nu s-a prezentat și nu a depus concluzii.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță a admis acțiunea formulată de către intimatul-reclamant, deoarece la data de 5.02.2007, acesta și-a dat demisie, îndeplinind condițiile prevăzute de dispozițiile art.79 alin.1 din Codul muncii și anume aceea ca salariatul să înștiințeze angajatorul despre hotărârea sa de a denunța unilateral contractul de muncă.
Este adevărat că în cauză erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii și anume acelea care prevăd că în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Dispozițiile art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii trebuiesc însă corelate cu cele prevăzute la art.79 alin.4, potrivit cu care recurenta-pârâtă trebuia să suspende contractul individual de muncă al intimatului-reclamant în cadrul termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, respectiv cel mai târziu până la data de 21.02.2007, lucru pe care nu l-a făcut deși nu a fost împiedicată de nici o împrejurare.
Mai mult decât atât, așa după cum de altfel recunoaște și în motivele de recurs, plângerea penală a fost formulată de către recurentă la data de 9.02.2007 și de la acea dată recurenta putea să dispună suspendarea contractului de muncă având cunoștință de prejudiciul creat de către intimatul-reclamant, obligație legală pe care nu a îndeplinit-
Față de aceste împrejurări, așa după cum de altfel a reținut și instanța de fond, la data de 21.02.2007 raporturile juridice ale părților încetaseră prin denunțarea unilaterală a convenției de către intimatul-reclamant, situație față de care nu se putea proceda la suspendarea unui contract de muncă care nu mai exista.
În condițiile precizate mai sus și reținând că nu au mai fost invocate alte critici de nelegalitate ale sentinței pronunțate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, precum și ale art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă, județul O împotriva sentinței civile nr.1151/CM/5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în P,-, bloc 8,.C,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./18.01.2010
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
