Obligație de a face. Decizia 561/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 561
Ședința publică din 26 MAI 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și, de pârâta SC SRL, precum și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 816/A/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta și potrivit căreia, pronunțarea a fost amânată la 26 mai 2009.
Se constată depuse la data de 25.05.2009, prin Serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise formulate atât de pârâtul recurent cât și de pârâta recurentă SC SRL.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la udecătoria Lugoj sub nr. 648/12.02.2004 ulterior precizată sub aspectul pretențiilor și al persoanelor chemate în judecată în calitate de pârâți, reclamanții, și au solicitat ca instanța, prin hotărârea ce va da, să oblige pârâta SC SRL la plata contravalorii folosinței spațiului începând cu 01.05.2002 și până la rămânerea definitivă a hotărârii și obligarea pârâtului la predarea cheilor imobilului și a contravalorii lipsei de folosință a spațiului din curtea imobilului începând cu data înregistrării acțiunii și până la predarea efectivă a cheilor.
În motivare au invocat calitatea lor de proprietari asupra imobilului din L str. - nr. 37 ce le-a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001 și refuzul pârâților de a părăsi spațiul pe care îl ocupă în lipsa vreunui titlu.
Prin sentința civilă nr. 2830/25.11.2004 cererea a fost admisă.
În consecință, instanța a obligat pârâta SC SRL să permită reclamanților accesul în imobil și pe pârâtul să predea cheile pe care le deține; a obligat pârâta SC SRL la plata sumei de 1.613.040 lei către reclamanți cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință în perioada mai 2002 - iunie 2004; a obligat pârâtul la plata sumei de 378.560.000 lei cu același titlu și pentru aceeași perioadă; a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâții și Uniunea V Românească.
Apelul declarat de pârâți împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr. 684/A/22.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 164/C/2005 cu consecința anulării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță la ribunalul Timiș, competent material în acest sens.
Astfel investit, prin sentința civilă nr. 2282/26.09.2005 pronunțată în dosar nr. 5009/C/2005, Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 219/2005.
Prin sentința civilă nr. 2990/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 3459/2005 cererea de chemare în judecată a fost admisă.
În consecință, pârâta a fost obligată să permită reclamanților accesul în spațiu, iar pârâtul să predea cheile; pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 161.304 lei cu titlu de chirie, iar pârâtul - la plata sumei de 37856 lei cu titlu de despăgubiri; s-a luat act de renunțarea la judecată față de ceilalți pârâți.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanților le-a fost restituit imobilul în baza Legii nr. 10/2001.
Anterior restituirii prin decizia 4435/2001, imobilul a fost închiriat în numele statului proprietar de administratorul SC pârâților SC SRL reprezentată de și Uniunea V Românească reprezentată de.
Decizia de retrocedare a fost contestată de SC SRL; cererea fiind respinsă, actul de retrocedare a rămas definitiv la 01.05.2002. chiriași li s-a comunicat acest aspect iar reclamanții, deși nu au intrat în posesia imobilului au fost somați să achite impozitul începând cu 01.05.2002.
Pârâta SC SRL a ocupat spațiul în baza contractului de închiriere nr. 9844/04.12.1998 pe o perioadă de 5 ani, contractul expirând la 04.12.2003; pe de altă parte, contractul pârâtei Uniunea V Românească a expirat în anul 2004.
Pârâții Uniunea V Românească și au predat cheile de la spațiul pe are l-au ocupat către pârâtul pentru ca acesta să le predea la rându-i proprietarilor; pârâtul nu a predat nici aceste chei și nici pe cele de la spațiul ocupat de societatea pârâtă, al cărei administrator este și, cum pârâții au refuzat să părăsească imobilul, prin sentința civilă nr. 1361/20.05.2004 irevocabilă s-a dispus evacuarea lor.
Pentru aceste considerente, cererea de obligarea pârâților SC SRL și la predarea cheilor a fost admisă și, față de cererea reclamanților, s-a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
În ceea ce privește pretențiile materiale instanța a avut în vedere că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru spațiul folosit de pârâta SC SRL HG, chiria lunară este de 1551 EURO, iar pentru cel în care a funcționat pârâta V Românească este de 364 EURO lunar, sumă datorată cu titlu de chirie pentru perioada 01.05.2002-30.06.2005 ( data întocmirii raportului de expertiză) este de 1.613.040.000 lei (1551 EURO x 26 luni), pentru SC SRL.HG Reclamanții și-au precizat acțiunea doar pentru suma rezultată din lipsa de folosință a spațiului în perioada arătată ( 01.05.2002 - data rămânerii definitive a actului de retrocedare până la 30.06.2004 - data la care s-a depus raportul de expertiză) și nu au înțeles să-și majoreze pretențiile pentru perioada scursă de la 30.06.2004 până în prezent.
Deși spațiul folosit de pârâta V Românească a fost eliberat, iar cheile predate pârâtului, acesta nu a permis reclamanților să folosească nici spațiile libere în care a funcționat pârâta Uniunea V Românească, întrucât deținea cheile de la intrarea principală și a refuzat și refuză și în prezent să le predea reclamanților.
Prin acest comportament, pârâtul a creat un prejudiciu reclamanților, lipsindu-i de folosința acestor spații în întindere totală de 76,60 mp, chiria ce putea fi obținută de reclamanți în aceeași perioadă, 01.05.2002-30.06.2004, fiind de 364 EURO/lună, ceea ce înseamnă pe 26 de luni, 9464 EURO, în lei revenind suma de 378.560.000 lei.
În speță fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 civ. instanța de fond a obligat pârâtul la plata acestei sume către reclamanți, iar pe pârâta SC SRL HG, în temeiul aceluiași art. 998.civ. la plata sumei de 1.613.040.000 lei, respectiv la 161.304 lei RON și 37.856 lei RON.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții care au invocat, în esență, faptul că au adus îmbunătățiri esențiale spațiului, impunându-se a fi despăgubiți; au mai invocat incidența disp. art. 1444 Cod civil.
Au mai invocat cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați și greșita reținere a atitudinii lor de împiedicare a reclamanților la folosirea imobilului.
Prin decizia civilă nr. 306/A/10.04.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1334/2006 apelul a fost respins.
Prin decizia civilă nr. 2395/R/20.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- recursul declarat de pârâți împotriva deciziei a fost admis cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare a apelului, Curtea reținând în esență că instanța nu s-a pronunțat și față de pârâtul.
După reînregistrare, prin decizia civilă nr. 828/A/22.10.2007, Tribunalul Timișa admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată.
În consecință, a obligat pârâta SC SRL la plata către reclamanți a sumei de 35000 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului ocupat fără titlu în perioada 01.12.2003 - 30.06.2004, a respins în tot cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul și a păstrat soluția sub aspectul aplicării disp. art. 246 Cod pr. civ. cu privire la ceilalți pârâți.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanții și pârâții SC SRL și.
Prin decizia civilă nr. 215/28.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- recursurile au fost admise cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș, instanța reținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 24 al. 1 Cod pr. civ.
Astfel investit, prin decizia civilă nr. 816/A/25.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelurile declarate de pârâți.
În consecință, a schimbat în parte sentința apelată în sensul modificării cuantumului sumei datorate de pârâta SC SRL către reclamanți cu titlu de despăgubiri pentru lipsirea de folosință a spațiului ocupat fără titlu în perioada 01.12.2003- 30.06.2004 la suma de 3500 lei; a respins în tot acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul și a menținut soluția sub aspectul aplicării disp. art. 246 Cod pr. civ. față de ceilalți pârâți.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că societatea pârâtă ocupa la momentul restituirii imboilului către reclamanți o suprafață de 364 mp în baza contractului de închiriere nr. 9844/04.12.1998 încheiat cu SC 22 pe o perioadă de 5 ani. Cum contractul a expirat la 04.12.2003, reclamanții -proprietari erau ținuți de a renegocia contractul în condițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 inclusiv sub aspectul chiriei; cum aceasta nu s-a întâmplat, contractul s-a menținut în aceleași condiții. În acest context, a concluzionat instanța, pârâtei îi poate fi solicitată contravaloarea lipsei de folosință începând cu 01.12.2003.
Au fost înlăturate pretențiile pârâtei privind dreptul de retenție, spațiul neavând destinația de locuință potrivit disp. art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată; cum obiectul cauzei nu este evacuare - această cerere a făcut obiectul altui dosar, deja soluționat - nici dispozițiile art. 1444 cod civil nu sunt incidente.
Din procesul verbal încheiat de la 23.01.2006, rezultă că sentința civilă nr. 1361/20.05.2004 a Judecătoriei Lugoj irevocabilă a fost executată, astfel că pârâta nu mai deține imobilul. A mai reținut tribunalul că, deși pârâtului i-au fost predate cheile de la spațiul deținut de Uniunea V Românească, din probele administrate a rezultat că reclamanții aveau acces la imobil, în condițiile în care accesul se făcea din stradă, iar încăperile au rămas libere.
Cu privire la contravaloarea lipsei de folosință, instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză, care a stabilit această contravaloare la nivelul pieței câtă vreme reclamanții au închiriat spații din același imobil pentru chirii mult inferioare. În consecință, ar fi injust și inechitabil ca reclamanții să pretindă de la pârâtă chiria în cuantumul indicat de expert.
Cum, din contractele de închiriere depuse la dosar a rezultat că reclamanții au perceput chirii cuprinse între 150 lei și 500 lei, instanța a obligat pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru perioada 01.12.2003 - 30.06.2004 către reclamanți.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanții și pârâții care au criticat-o pentru nelegalitate.
Reclamanții au solicitat modificarea în parte a deciziei, în sensul obligării pârâților la plata sumei de 159.134,28 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului ocupat fără titlu de aceștia.
În motivare au invocat nesemnarea minutei de către ambii membri ai completului care a pronunțat decizia.
Au mai invocat că data de la care pârâții datorau despăgubiri pentru lipsa de folosință era 1 mai 2002, dată la care Curtea de Apel Timișoaraa menținut definitiv decizia de retrocedare imobilului și de la care reclamanții au fost îndatorați la plata impozitului pentru imobil. În mod greșit a reținut instanța de apel incidența disp. art. 14 din Legea nr. 10/2001 care se referă la spațiile cu destinație de locuință și nu la cele comerciale, cu nesocotirea disp. art. 13 din aceeași lege. Mai mult, arată reclamanții, instanța a aplicat în cauză disp. art. 14 al. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma de la 25 iulie 2005 și nu în cea din perioada anterioară, de aici rezultând aplicarea dispozițiilor legale referitoare la spațiile cu destinație de locuință la situația de față ce vizează un spațiu comercial.
Au mai invocat că reaua credință a pârâtei a dus la imposibilitatea negocierii chiriei pentru spațiul ocupat fără un titlu ce poate fi opus reclamanților, astfel că instanța de apel nu a coroborat probele din care rezultă data de la care reclamanții datorează impozit cu cea la care contractul pârâtei a expirat și, în consecință, a stabilit în mod nelegal momentul de la care aceasta datorează despăgubiri.
Au criticat greșita interpretare dată declarației pârâtului, o corectă interpretare ducând la concluzia refuzului acestuia de a preda cheile spațiului anterior ocupat de Uniunea V Românească.
Au mai invocat neobservarea împrejurării că suprafața închiriată altor persoane este mult inferioară celei ocupate de pârâtă, astfel că în mod greșit au fost calculate despăgubirile pentru lipsa de folosință.
În fine, au arătat că atitudinea pârâtului care a reținut să le predea cheile imobilului este una culpabilă, încadrabilă în dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
În drept au invocat disp. art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod pr. civ.
Pârâta SC SRL a invocat greșita sa obligare la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei 01.12.2003 - 30.06.2004, câtă vreme reclamanții sunt în culpă pentru refuzul de a iniția negocieri cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere.
A mai invocat greșita reținere a cuantumul despăgubirii lunare la care a fost obligată ca fiind 500 lei lunar, instanța trebuind să se raporteze fie la valoarea minimă a chiriei lunare încasare de reclamanți pentru spații identice din imobil, fie la o medie a chiriilor percepute.
În fine, a arătat că deși apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe a fost admis, instanța nu a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Pârâtul a invocat că în mod greșit nu au fost obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate instanțele, câtă vreme instanța a admis apelul pe care l-a declarat împotriva hotărârii primei instanțe.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 al. 2 Cod pr. civ.
Examinând decizia prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod pr. civ. față de disp. art. 299 și urm. Cod pr. civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că minuta deciziei atacate a fost semnată de ambii judecători ( 84 dosar apel) instanța va respinge criticile formulate de reclamanți cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește fondul cererii, în primul rând instanța observă că nu s-a contestat calitatea reclamanților de proprietari ai imobilului în litigiu, nici existența contractului de locațiune încheiat între SC 22 SA L și pârâta SC SRL și nici împrejurarea că, ulterior ajungerii la termen a contractului, pârâta a continuat să ocupe spațiul ce-i fusese închiriat până când hotărârea irevocabilă de evacuare a fost pusă în executare.
Contrar susținerilor reclamanților, dispozițiile art. 13 al. 1 din lege se referă la toate imobilele restituite în baza Legii nr. 10/2001 (prin proceduri administrative sau judecătorești).
În continuare, aceeași normă legală face referire la situația imobilelor restituite ce au destinația de locuință, apoi art. 14 din lege individualizează, de asemenea, regimul imobilelor restituite în natură, imobile ce nu au destinația de locuință în sensul OUG 40/1999.
În realitate, acest aspect este mai puțin relevant, câtă vreme începând din 1998 și până în luna decembrie 2003 pârâta a ocupat spațiul în baza contractului încheiat cu proprietarul de la acea dată a imobilului și opozabil dobânditorilor ulteriori. Nici din contractul de locațiune, nici din dispozițiile legii nu rezultă că acest contract (sub toate aspectele) ar fi fost modificat, ar fi încetat înainte de termen sau ar fi fost anulat și nici nu s-a făcut dovada că o hotărâre judecătorească ar fi dispus în acest sens.
Astfel, evacuarea pârâtei s- dispus pentru că aceasta a continuat să ocupe spațiul după expirarea contractului în lipsa vreunui titlu ( 24-29 din dosarul - al Curții de Apel Timișoara ); pe de altă parte, adresa prin care SC 22 SA L comunică pârâtei că sus-menționatul contract este nul nu este motivată cu referire la vreo dispoziție legală și nici nu este confirmată prin vreo hotărâre judecătorească de constatare nulității contractului.
Conchizând, pârâta nu poate fi obligată la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada anterioară încetării contractului de închiriere.
Nu poate fi opus pârâtei faptul că organele administrative au impus reclamanților să plătească impozit începând cu data de 1 mai 2002 câtă vreme, așa cum s-a arătat, la acea dată era încă în vigoare sus-menționatul contract.
Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute ca întemeiate nici susținerile pârâtei SC SRL privitoare la afirmata pasivitate a reclamanților care nu au procedat la vreo negociere, câtă vreme pârâta recurentă a continuat să ocupe spațiul și după ce contractul de închiriere a ajuns la termen în condițiile în care la prelungirea acestuia se putea proceda doar cu acordul părților, iar tacita relocațiune nu era acceptată (art. 11 din contract).
Stabilind cuantumul lunar al contravalorii lipsei de folosință, tribunalul s-a raportat la chiria percepută de reclamanți pentru spațiile din același imobil, astfel cum a rezultat din contractele de închiriere depuse la dosar. Criticile formulate sub acest aspect de reclamanți (care solicită stabilirea cuantumului la nivelul pieții) și de pârâtă (care solicită raportarea la minimul sau la media chiriilor încasate) nu se constituie în temeiuri de modificare a deciziei în sensul art. 304 Cod pr. civ. câtă vreme, raportându-se la probele administrate și făcând aprecieri de fapt, instanța de apel a considerat ca fiind echitabil cuantumul reținut.
La fel, nici criticile referitoare la atitudinea culpabilă a pârâtului nu se constituie în motive de recurs în sensul art. 304 Cod pr. civ. câtă vreme reclamanții invocă greșita apreciere dată în apel probelor administrate în cauză.
Sunt întemeiate criticile pârâtei SC SRL cu privire la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că, având în vedere soluția de admitere a apelului, chitanța de la fila 30 dosarului nr. 1334/2006 al Tribunalului Timiș, cuantumul în care pretențiile reclamanților au fost admise și disp. art. 274, 276 Cod pr. civ. instanța va modifica în parte decizia în sensul obligării reclamanților la plata către pârâta SC SRL a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Având în vedere că din înscrisul de la fila 30 dosar nr. 1334/2006 al Tribunalului Timiș rezultă achitarea doar de către SC SRL a onorariului de avocat, recursul declarat de pârâtul ce vizează cheltuielile de judecată va fi respins.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 al. 1, 2, 3 Cod pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. instanța va dmite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva deciziei civile nr. 816/A/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-; va modifica în parte decizia recurată în sensul că va obliga reclamanții la plata către pârâta SC SRL a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; va menține în rest decizia.
În baza art. 312 al. 1 Cod pr. civ. va respinge recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâtul împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva deciziei civile nr. 816/A/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă reclamanții la plata către pârâta SC SRL a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține în rest decizia.
Respinge recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâtul împotriva aceleiași decizii.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 27.05.2009
Tehnored., 2 ex./03.06.2009
Tribunalul Timiș,Judecători:,
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
