Obligație de a face. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 6

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin

: - -

GREFIER: - -

******************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamantul V împotriva sentinței civile nr.590 din18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.-

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant care se legitimează cu BI seria - nr.-, lipsă fiind intimata. -

Procedura este legal îndeplinită.

S- a făcut referatul cauzei după care:

Instanța, constată că recursul este declarat în termen, motivat și legal scutit de taxă de timbru.

Nefiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri. -

Recurentul reclamant arată că din dosar mai lipsesc niște acte pe care le-a depus,că nu mai are alte acte de depus,iar în cartea de muncă nu apar sumele încasate și menționate de el însă a executat acele ore suplimentare. -

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

S-au declarat dezbaterile închise. -

CURTEA

- deliberând-

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.590 din 18.07.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V reținându-se în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată la în data de 29.01.2008 la Tribunalul Bacău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - filiala B, pentru a fi obligată să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioada 1978-1979 și 1979 iulie-1984 noiembrie a desfășurat muncă peste program la pârâtă și că pentru sumele primite, aceasta a achitat S- urile.

Motivează reclamantul că în perioada respectivă a prestat muncă peste programul de lucru care-l avea la O la pârâta B de unde era si plătit și adeverința respectivă îi este necesară la recalcularea pensiei.

Întrucât pe rolul Tribunalului Bacău mai există un dosar înregistrat sub nr- între aceleași părți și având același obiect, la data de 09.04.2008, prin încheierea de ședință s-a dispus conexarea acelui dosar la prezenta cauză.

Reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și martori.

Instanța a administrat pe lângă cele două probe de mai sus si proba cu interogatoriul pârâtei.

Din analiza întregului probatoriu a reținut următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de angajat la - în perioada 1978-1979 si între 1979 - noiembrie 1984, desfășurându-și activitatea în meseria de și fiind plătit în regie, așa cum rezultă din adresa 63 nr.167/16.07.2008 (62-dosar).

Din depozițiile martorilor audiați la propunerea reclamantului, respectiv (29 dosar) și, (30 dosar) rezultă că în perioada 1978-1984 reclamantul a fost angajat la SC - BORZESTI si la O dar că după program mai lucra câte 4 ore și la SC.U B filiala B, în baza unei convenții scrise între pârâtă și SC și -

Instanța din oficiu a solicitat relații de la. SC O si interogatoriul pârâtei SC B

Din răspunsurile primite de la cele trei societăți(52,62,63) rezultă cu certitudine că reclamantul nu a figurat pe statele de plată ale pârâtei, nu au fost achitate S - urile la eventualele sume plătite de aceasta si nu au existat nici un fel de convenții scrise între pârâtă și celelalte societăți la care reclamantul a fost angajat în perioada 1978,1979-1984.

Din adresele aflate la filele 54,62 dosar care emană de la pârâtă rezultă cu certitudine, că reclamantul nu a lucrat, nu a fost plătit, nu figurează pe statele de plată ale pârâtei precum si faptul că între pârâtă și cele două societăți la care reclamantul a fost angajat în perioada respectivă nu a existat nici o înțelegere sau convenție scrisă.

Față de probele administrate propuse de reclamant spre a-și dovedi pretențiile dispuse si de instanță din oficiu, în virtutea rolului activ, instanța la termenul din 18.07.2008 a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului, pe care o pune în discuția părților.

Întrucât din probele administrate si din coroborarea lor nu rezultă că între reclamantul și pârâta SC B - filiala B au existat raporturi juridice, că reclamantul s-ar fi aflat în raporturi de muncă sau că ar fi prestat diverse activități pentru pârâtă și că ar fi fost plătit de aceasta, pârâta chemată în judecată nu are nici o obligație față de reclamant și cum între părți nu au existat raporturi juridice rezultă că B nu își justifică în prezenta cauză calitatea pasivă procesuală.

Împotriva sentinței civile nr.590 din 18 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în termen legal a formulat recurs reclamantul arătând că în perioada indicată ( martie 1978 - iunie 1979 și iulie 1979 - noiembrie 1984 ) a lucrat la societatea pârâtă peste programul normal de lucru, cu de normă, sens în care s-a făcut dovada cu probele administrate în cauză.

Recursul este întemeiat.-

Obiectul acțiunii (fila 2 dosar fond) îl constituie obligarea pârâtei - intimate la eliberarea un ei adeverințe din care să rezulte sumele plătite pentru orele lucrate peste programul normal de lucru de către reclamantul recurent în perioadele martie 1978 - iunie 1979 și iulie 1979 - noiembrie 1984.-

Prin hotărârea recurată s-a respins acțiunea reclamantului pe excepția lipsei calității procesuale pasive, reținându-se că în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul s-ar fi aflat în raporturi de muncă sau că ar fi prestat diverse activități pentru pârâtă.

Probele administrate în cauză fac însă dovada că reclamantul a lucrat la societatea pârâtă și a încasat diverse sume de bani. -

Astfel, prin adresa nr.276 din 22.02.2006 (fila 27 dosar fond) - recunoaște că reclamantul a încasat diverse sume de bani cu titlu de "prestație de serviciu", dar arată că între părți nu a existat contract scris de muncă. -

Întrucât forma scrisă a contractului de muncă, deși are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinței părților, nu reprezintă o condiție de validitate, ci una de probă atât în condițiile Legii nr.10/1972 cât și a Legii nr.53/2003, rezultă că acest ultim aspect arătat de pârâtă în adresă, urmează a fi apreciat de instanța de judecată și respectiv de Casa de pensii.-

Adresa pârâtei este susținută și de declarațiile martorilor și ( filele 29 -30 dosar fond).

Față de considerentele expuse, se reține că pârâta - B, are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât cu probele administrate; acte, declarații de martori, s-a făcut dovada că reclamantul a lucrat și a fost plătit de către societatea pârâtă. -

Urmează ca față de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și art.312 alin.5 Cod procedură civilă să se admită recursul, să se caseze sentința recurată și să se trimită cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii pe fond.-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de reclamantul V împotriva sentinței civile nr.590 din18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.-

Casează sentința civilă nr.590 din 18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău. -

Trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.sent.,Greta

Red.dec.recurs SR

Tehn.red.EG-/26.01.2009- ex.3

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Bacau