Obligație de a face. Decizia 6347/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4941/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6347R
Ședința publică de la 09 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței civile nr.2820/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ ROMÂNĂ, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/17.12.2007, aflată la fila 65 din dosarul de fond, și intimata pârâtă Autoritatea Civilă Română, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.93579/08.07.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 06.11.2009, intimata pârâtă Autoritatea Civilă Română a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică recurentei reclamante copia întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată. Se arată că s-a încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată precizată pe care nu s-a pronunțat, respectiv obligarea societății la negocierea drepturilor salariale ale recurentei-reclamante, conform normelor aplicabile la momentul negocierii, întrucât instanța nu poate să stabilească un procent al majorării salariale, ci doar poate obliga la respectarea dispozițiilor legale aferentei perioadei iunie 2007 - aprilie 2008. Se arată că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată, fiind un motiv de casare prevăzut de art.304 pct.2 Cod procedură civilă. Instanța de fond nu a pus în discuție excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la stabilirea de către instanță a majorării salariale, excepție invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, dar s-a pronunțat asupra acesteia fără a se ține cont de precizarea și reformularea acestui capăt de cerere. De asemenea, instanța de fond nu a sancționat societatea când a depus înscrisuri doar pentru un singur salariat. Cu privire la faptele discriminatorii, recurenta reclamanta a făcut dovada și a nominalizat persoanele față de care i s-a aplicat tratamentul discriminatoriu diferențiat.
Intimata pârâtă Autoritatea Civilă Română, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării. Arătă că instanța de fond a apreciat corect obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Motivele de recurs sunt de fapt o reiterare a susținerilor de la fond. În ceea ce privește încălcarea principiului continuității, acesta nu este un motiv de casare, instanța de fond analizând corect cererea dedusă judecății, stabilind că nu a existat nici o discriminare. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.27219/3/LM/2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta Autoritatea Civilă Română solicitând să se constate că la nivelul angajatorului se fac discriminări între reclamantă și alți salariați, că nu există egalitate de șanse și tratament și în consecință, să fie obligată pârâta să elimine orice formă de discriminare a reclamantei; să se constate că pârâta nu a adaptat salariul reclamantei la condițiile de vechime, experiență, competență, volum de muncă și, în consecință, să fie obligată pârâta să-i acorde o majorare salarială de 60%; să fie obligată pârâta să respecte drepturile salariatei prevăzute de art.6 Codul muncii; să se constate încălcarea de către pârâtă a prevederilor art.58 al.1 din Statutul consilierilor juridici și, în consecință, să fie obligată pârâta să-i asigure spațiu corespunzător; să fie obligată pârâta să-i respecte dreptul la pregătire profesională prin cursuri în străinătate; să fie obligată pârâta la plata daunelor morale și materiale conform art.269 Codul muncii.
La data de 05.11.2007 reclamanta a formulat o cerere precizatoare, arătând că îi este încălcat în continuare de către pârâtă dreptul de a i se asigura condiții de muncă adecvate prin asigurarea unui spațiu corespunzător activității desfășurate, iar prin frecventele mutări angajatorul i-a creat prejudicii morale.
La data de 17.12.2007, reclamanta formulează o completare și precizare a acțiunii, solicitând să se constate că reprezentantul legal al pârâtei i-a aplicat un tratament discriminatoriu pe parcursul negocierii individuale a drepturilor salariale după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă aplicabil în Regia Autoritatea Civilă Română începând cu 01.06.2007; să fie obligată pârâta la negocierea drepturilor salariale; obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul încasat de 1820 lei și salariul ce i s-ar cuveni în urma negocierii individuale, precum și dobânda legală aferentă.
Prin sentința civilă nr.2820/02.04.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea unei majorări salariale de 60% pentru reclamantă și a respins ca inadmisibilă această pretenție; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea încălcării de către pârâtă a prevederilor art.5, art.39 și art.154 din Codul muncii; a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta este angajată a pârâtei Autoritatea Civilă Română pe post de jurist, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.127/05.04.1999.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul Autorității din 29.05.2007, pentru munca prestată de către angajați fiecare are dreptul la un salariu de bază lunar confidențial, negociat la încheierea contractului individual de muncă sau anual, cu ocazia renegocierii noului contract colectiv de muncă.
Reclamanta a fost nemulțumită de procentul de majorare oferit de către pârâtă la renegocierea anuală, inițial la 42%, iar apoi 45%, solicitând procentul maxim de 65%. Pentru această pretenție s-a întrunit comisia paritară pentru a analiza dacă a fost respectată executarea prevederilor contractului colectiv de muncă de către patron în cadrul negocierii individuale. Această comisie paritară nu a avut unanimitate de opinii, în sensul că reprezentanții patronatului și ai Sindicatului Personalului de Specialitate din au considerat că negocierea făcută cu reclamanta nu a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă, procentul de majorare oferit acesteia fiind încadrat în limitele aprobate de comisia de negociere și este lăsat la latitudinea patronului. Pe de altă parte, reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților din au considerat că rolul comisiei paritare este de a soluționa cererile salariaților, reclamantei putându-i-se acorda procentul solicitat, pentru că există fonduri, iar salariul dobândit ar fi echivalent cu cel negociat în situații similare.
Tribunalul a considerat că nu intră în atribuțiile sale stabilirea procentului maxim de majorare, pentru că acestea se stabilesc prin negociere numai între părțile contractante. În plus, din procesul verbal al comisiei paritare s-a reținut că și alți salariați ai pârâtei s-au găsit într-o situație similară, ceea ce exclude discriminarea.
Cererile vizând încălcarea prevederilor din Codul muncii prin funcționarea într-un spațiu impropriu sau participarea la cursuri de perfecționare în străinătate au fost găsite neîntemeiate, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada spațiului nepotrivit, iar la dosar s-au depus certificate și atestate obținute de reclamantă la diverse cursuri de perfecționare din țară sau din străinătate.
Nu în ultimul rând, tribunalul a menționat că prin decizia nr.162/30.05.2006 emisă de directorul general al pârâtei, reclamantei i-a fost acordat beneficiul unui program de lucru cu J de normă fără a-i fi afectate drepturile salariale, după ce anterior raportul de muncă fusese suspendat pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 18.05.2009 reclamanta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 28.07.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată la data de 17.12.2007.
Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și dispozițiile art.129 al.6 Cod pr.civilă, în sensul că a soluționat numai cererea înregistrată inițial la data de 03.08.2007, fără a lua în considerare cererea precizată și completată la 17.12.2007.
De asemenea, sentința a fost pronunțată, în opinia recurentei, cu încălcarea principiului continuității și stabilității completului de judecată, ceea ce constituie motiv de casare prevăzut de art.304 pct.2 Cod pr.civilă. Astfel, președintele completului de judecată nu putea cunoaște la o singură ședință de judecată la care a participat, complexitatea cauzei care s-a derulat din august 2007 până în aprilie 2009 și problematica ridicată de discriminarea prevăzută de OG nr.137/2000.
Consideră greșit soluționată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, fără a se ține seama de reformularea acțiunii prin precizarea din decembrie 2007.
Cât privește fondul cauzei, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a înțeles în ce constau faptele discriminatorii săvârșite de reprezentantul legal al Autorității și tratamentul diferențiat ce i-a fost aplicat. Astfel, în cererea precizatoare reclamanta a nominalizat persoanele față de care i s-a aplicat tratamentul discriminatoriu diferențiat, nefiind justificat de vreun scop legitim. Deși sarcina probei revine angajatorului, iar instanța a cerut pârâtei să depună la dosar înscrisuri referitoare la salariații cu studii juridice, acestea nu au fost atașate iar cererea a fost respinsă pe motiv că reclamanta nu a dovedit temeinicia cererii sale. Dacă pârâta ar fi depus la dosar listele cu membrii celor două sindicate, s-ar fi demonstrat faptul că negocierea drepturilor salariale ale persoanelor cu studii juridice s-a efectuat în funcție de apartenența la unul din cele două sindicate, fiind discriminați cei din Sindicatul Liber al Salariaților din din care face parte și reclamanta.
La data de 06.11.2009 intimata-pârâtă Autoritatea Civilă Română a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea va cerceta cu prioritate aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă care sunt susceptibile de a duce la casarea hotărârii instanței de fond.
Astfel, se invocă dispozițiile art.304 pct.2 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârea tribunalului s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii. Acest motiv de recurs vizează nerespectarea principiului continuității. Situația intervine însă în cazul în care hotărârea este luată în urma deliberării de alți judecători decât aceia care au închis dezbaterile și au acordat părților cuvântul în fond sau în cazul în care, acordându-se un nou termen pentru continuarea dezbaterilor, la pronunțarea în fond participă alți judecători decât aceia în fața cărora au început dezbaterile.
Respectarea principiului continuității nu presupune însă și condiția ca, pe parcursul judecății, atunci când se amână procesul în vederea administrării sau completării probelor ori pentru rezolvarea unor excepții, să participe aceiași judecători. Este evident în această situație că judecătorii în fața cărora s-a dezbătut fondul pricinii s-au bazat la pronunțare pe dovezile și materialul consemnat în scris în încheieri de judecătorii care au compus instanța la ședințele anterioare.
În cauză acest motiv de nelegalitate nu subzistă.
Este adevărat că ședințele de judecată desfășurate la termenele din 05.11.2007 și apoi la următoarele au fost prezidate de un complet format din aceiași judecători. La penultimul și ultimul termen de judecată fixat la 30.03.2009, compunerea completului este modificată în sensul că un alt judecător este președinte al completului. În această nouă compunere, se declară dezbaterile închise și se acordă părților cuvântul în susținerea cauzei la 30.03.2009, instanța amânând apoi pronunțarea pentru data de 02.04.2009, când soluția este pronunțată în același complet.
Rezultă că principiul continuității a fost respectat, completul în fața căruia s-au pus concluzii pe fondul pricinii fiind același cu cel care a pronunțat hotărârea, fiind irelevant că la primele termene de judecată a existat și un alt judecător care a administrat probe.
Nefondată este și critica ce vizează încălcarea principiului disponibilității, precum și a dispozițiilor art.129 al.6 Cod pr.civilă, aspecte ce pot fi cercetate în limitele prevăzute de art.304 pct.5 Cod pr.civilă.
Deși cererea de chemare în judecată este formulată de reclamantă sub forma a 6 petite, pe care le-a precizat la 05.11.2007 și apoi la 17.12.2007, instanța, în soluționare, a respectat principiul disponibilității câtă vreme a respins un capăt de cerere ca fiind inadmisibili și a dispus generic respingerea tuturor celorlalte ca nefondate.
Este de observat că pretențiile reclamantei nu sunt distincte așa cum au fost formulate. Tribunalul a calificat drept pretenție principală cererea reclamantei de a se constata că a fost supusă unei discriminări la negocierea salarială individuală din iulie 2007. Pretențiile de a se negocia un anumit cuantum al majorării salariale sau de a se acorda diferențe salariale, sunt subsecvente celui principal, pentru că numai în măsura admiterii aceluia pot fi analizate. Așadar, respingând capătul principal de cerere, considerând că nu a existat vreo discriminare a reclamantei față de alți salariați ai pârâtei ce ocupă posturi similare, tribunalul a respins în realitate toate pretențiile care decurgeau din acesta.
Cercetând criticile care vizează tocmai greșita respingere a cererii de declarare a discriminării, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Este de precizat mai înainte faptul că art.5 din Codul muncii reglementează principiul nediscriminării în raporturile de muncă, declarând următoarele: "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin.(2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.(2), dar care produc efectele unei discriminări directe".
De asemenea, în temeiul art.154 al.3 Codul muncii se prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Instituirea acestei interdicții în raporturile de muncă dintre salariat și angajator are la bază reglementarea generală a interzicerii discriminării prevăzută de OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În esență, pentru a analiza o astfel de situație afirmată de un salariat este necesar a se stabili mai întâi situațiile care trebuie să fie comparabile, iar mai apoi diferența de tratament aplicată de angajator, concluzia unei discriminări putând fi trasă numai dacă eventualele distincții între situații analoage și comparabile nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Acest raționament judiciar poate fi făcut ca atare numai dacă situația de fapt premisă este probată prin mijloacele de probă admise de procedura civilă, în general, și de procedura litigiilor de muncă, în special.
În cauza de față, reclamanta a susținut că a fost supusă unei discriminări directe săvârșită de angajatorul Autoritatea Civilă Română prin directorul general, care, la negocierea individuală a elementului salariu din contractul de muncă, din iulie 2007, i-a propus o creștere salarială inferioară altor salariați juriști, pe criteriul apartenenței la o organizație sindicală diferită de a celorlalți.
Interzicerea discriminării pe acest criteriu al apartenenței la o organizație sindicală este expres prevăzută de textele de lege citate anterior, raporturile de muncă ale oricărui salariat putând fi modificate în favoarea acestuia prin creșteri salariale numai pe criteriul competenței profesionale. Dar, criteriul competenței profesionale trebuie respectat de angajator numai prin raportare la salariații care ocupă aceeași funcție în cadrul unei organizații pentru că numai aceștia se găsesc în situații analoage și comparabile.
Trebuie precizat că, într-o structură organizatorică, postul reprezintă cea mai mică structură organizatorică, putând fi definit ca un ansamblu de obiective, sarcini, competențe și responsabilități care, în mod regulat, revin spre exercitare unui salariat. Totalitatea posturilor care prezintă aceleași caracteristici principale formează o funcție. Spre deosebire de acestea, condiția de studii este necesară pentru încadrarea și promovarea în orice funcție sau post, fiind justificată de necesitatea desfășurării unei activități eficiente și rentabile în orice unitate, indiferent de natura ei.
Așadar, recurenta reclamantă, angajată pe post de jurist în cadrul funcției de consilier juridic (după cum rezultă din contractul său individual de muncă și din carnetul de muncă depuse în copie la dosarul de fond) se găsește în situație comparabilă numai cu ceilalți salariați care ocupă posturi de juriști în cadrul funcției de consilier juridic din Ori, singurul salariat care îndeplinește condiția este numitul. Deși nu se precizează expres, în cadrul Autorității Civile Române există în organigramă numai două posturi de natura celui analizat aici. În absența organigramei, concluzia se întemeiază pe afirmația reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la colegul său, dar și din cuprinsul referatului întocmit de aceasta la solicitarea angajatorului în derularea negocierii salariale (fila 6), în fișele de post ale celor doi consilieri juridici (filele 10, 79), precum și în recunoașterile făcute la interogatoriu (fila 129).
În concluzie, situație comparabilă ca premisă a discriminării există numai între situația reclamantei și situația celuilalt consilier juridic din unitate. Nu are nici o relevanță în acest demers împrejurarea că în există și alți salariați care au studii juridice pentru că această condiție de studii poate fi impusă de lege sau angajator și altor funcții, respectiv posturi. În mod concret, recurenta reclamantă a afirmat inițial că a fost supusă unei discriminări față de alți juriști, iar mai apoi a susținut că a fost dezavantajată față de toți ceilalți salariați care au studii juridice, dar ocupă funcția de inspectori de specialitate/aeronautici, pe criteriul apartenenței la o organizație sindicală. Pe baza considerentelor expuse anterior, Curtea nu va cerceta aceste comparabilități afirmate pentru că nu subzistă o situație comparabilă decât între posturile din aceeași funcție.
cercetarea mai departe, trebuie verificat dacă a existat un tratament diferențiat al angajatorului față de consilierii juridici la negocierea salarială. Ori, despre reclamantă se cunoaște că, inițial, i s-a oferit procentul de creștere de 42%, iar mai apoi de 45 %, refuzat însă, pretinzându-se procentul maxim de 60% convenit de comisia de negociere. Despre creșterea salarială negociată de consilierul juridic cu angajatorul nu se cunoaște nimic, neexistând date la dosar în acest sens.
Ori, invocând această discriminare, reclamanta era ținută să și dovedească săvârșirea faptelor de către angajator. Împrejurarea că în condițiile art.287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, nu semnifică în mod absolut că numai această parte are obligația de a administra probe. Obligația menționată în Codul muncii trebuie interpretată în sensul că angajatorul, care se află pe o poziție de superioritate față de angajat, este cel care deține înscrisurile necesare dovedirii raportului de muncă și a modului în care este executat contractul cu salariatul său. Prin urmare, angajatorul este cel care la primul termen de judecată are obligația de a depune la dosar toate înscrisurile pe care le deține în legătură cu pretenția salariatului său adresată instanței. De asemenea, la solicitarea instanței angajatorul este ținut să depună înscrisurile la dosar. Aceasta din urmă este însă o obligație generală pentru că orice parte litigantă sau orice altă persoană juridică, la solicitarea instanței, este obligată să furnizeze înscrisurile sau informațiile cerute.
Cu toate acestea, obligația angajatorului de a depune probe în dosar nu este absolută.
Reclamantul fiind cel care fixează limitele judecății, stabilește prin chiar cuprinsul acțiunii limitele în care angajatorul execută obligația de a depune probe.
Ori, reclamanta, în cuprinsul cererii sale, s-a limitat la a preciza că este discriminată de către reprezentantul legal al autorității, precizând însă vag că are un coleg care ocupă același post. În timpul concediilor de odihnă sau în alte situații, reclamanta ar înlocui acest coleg îndeplinind și sarcinile de serviciu ale acestuia "care sunt diferite de ale mele". Așadar, reclamanta s-a raportat la o singură persoană care ocupă post similar cu al său, declarând însă că are alte atribuții decât acesta.
Contractul de muncă al acestui salariat, identificat de pârâtă ca fiind, a fost depus la dosar, ceea ce reprezintă respectarea dispozițiilor art.287 Codul muncii.
Reclamanta nu a făcut precizări, și cu atât mai puțin dovezi, asupra creșterii salariale negociată de pentru a permite instanței verificarea unui eventual tratament discriminatoriu.
Cum alte probe pertinente asupra modului de îndeplinire al atribuțiilor celor 2 salariați, cum concluziile comisiei paritare nu sunt relevante pentru că nu se raportează la competența profesională ci la fondul de salarii, Curtea apreciază că nu s-a dovedit în cauză vreo discriminare a recurentei-reclamante care să presupună repararea acesteia în modalitățile prevăzute de Codul muncii și OG nr.137/2000 prin restabilirea situației anterioare și plata de daune.
Urmează așadar, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței civile nr.2820/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ ROMÂNĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./18.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
