Obligație de a face. Decizia 651/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 651/2008-
Ședința publică din 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina | - - | - JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia |
- - | - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia | |
- -- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL al mun. T, cu sediul în T bld. nr. 1 județul T și de recurenții intervenienți, ambii cu domiciliul în T p-ța - nr. 7. 1 județul T, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în T p-ța - nr. 7. 5 județul T, împotriva deciziei civile nr. 444/A din 07 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 5839 din 19 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 10257/2002, având ca obiect: obligația de a face,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este legal timbrate cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimații intervenienți au depus note de ședință la dosar prin registratura instanței, la data de 17.04.2008, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 5839 din 19 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 10257/2002, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul local al mun. T împotriva pârâtului și obligat pârâtul să desființeze veranda din metal și sticlă aferentă apartamentului din T str. - nr. 7 și să readucă la starea inițială ușa apartamentului 1, 2 și 3 din același imobil precum și zidul holului, până la 30.12.2003, în caz contrar autorizând Primăria mun. T să pună în executare această obligație pe cheltuiala pârâtului. Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Pentru a hotărî în acest mod, s-a reținut că, pârâtul a fost amendat pentru nerespectarea prevederilor Legii 50/1991, iar plângerile împotriva lor au fost respinse. Lucrările efectuate de pârât intră în sfera celor ce necesitau autorizație de construcție, iar dacă aceasta lipsește se impune desființarea.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel pârâtul și intervenienții av. și.
Prin decizia civilă nr.444/A din 07 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost admis ca fondat apelul civil introdus de în contradictoriu cu Consiliul local al mun. T și intervenienții și, împotriva sentinței civile nr. 5839/19.06.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara, sentință ce a fost schimbată în parte în sensul că s-a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamantul Consiliul local al mun. T împotriva pârâtului.
A fost respins apelul intervenienților și.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora reținut, în ce privește apelul pârâtului, că în discuție este vorba de demolarea unei verande din metal și sticlă, ce se susține că a fost amenajată fără ca pârâtul să posede autorizație de construcție, cu obligarea la refacerea peretelui exterior. Din acțiunea reclamantului Consiliul local al mun. T rezultă că respectiva construcție are o vechime mai mare de 2 ani și nu s-a putut aplica pârâtului amenda contravențională prevăzută de Legea 50/1991. Măsura desființării construcțiilor neautorizate este complementară celei de sancționare pentru lipsa autorizației de construcție. Dar la soluționarea cauzei în fond trebuia avută în vedere apărarea pârâtului care a arătat că respectiva verandă a fost edificată în anul 1975 și în vederea obținerii autorizației, la acea dată întreprinsese toate demersurile. Nu a fost sancționat contravențional nici sub imperiul Legii 8/1977 ce era în vigoare la acea dată. O perioadă de 25 ani a folosit netulburat veranda, cum și verandele învecinate au fost folosite și le-a fost recunoscută legalitatea prin includerea lor în componența apartamentelor, apoi vândute odată cu acestea. Fără nici o legătură cu cererea de demolare a verandei este procesul verbal nr. 667/05.02.2002 care conținea dispoziții cu privire la sistarea lucrării de demolare parțială a unui perete. Față de acestea, în temeiul art. 1,3 din decretul 167/1958, instanța de fond era obligată să constate prescripția dreptului la acțiune. Cauza s-a soluționat pe fond și în ciuda inexistenței unei sentințe care să constate că edificarea verandei s-a făcut în lipsa autorizației de construcție, s-a dispus demolarea ei. În ce privește refacere glassvandului, cererea rămăsese fără obiect până la soluționarea apelului, întrucât lucrarea fusese efectuată. Concluzia instanței de apel cu privire la acțiunea reclamantei a fost aceea de netemeinicie și nelegalitate.
În ce privește cererea de intervenție, s-a reținut că în mod corect a respins în principiu instanța de fond cererea de intervenție. Și pe fondul cererii, s-a reținut că apelul este nefondat și cererea neîntemeiată. Tot din acțiunea formulată rezultă că obiectul litigiului îl formează construcția și nu terenul asupra căruia intervenienții invocă un drept de proprietate. Precizarea cererii intervenienților în apel, s-a reținut că este cu încălcarea art. 50 al. 2 din Codul d e procedură civilă, ea putând fi făcută în această instanță doar cu învoiala părților, ceea ce nu există.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu câte 10,15 lei prin chitanțe fiscale și timbre judiciare, au declarat recurs intimații Consiliul Local al Municipiului T, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, menținerea sentinței și intimații intervenienți și, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, menținerea sentinței cu privire la obligarea pârâților la desființarea verandei, înlăturarea dispozițiilor privind readucerea la starea inițială, admiterea cererilor de intervenție accesorie.
Prin motivele de recurs, Consiliul Local al Municipiului Tai nvocat că legal prima instanță a obligat pârâții la desființarea verandei, să readucă la stadiul inițial imobilul. Direcția de urbanism a constatat că pârâtul a construit pe terenul aflat în coproprietatea Statului Român și al coproprietarilor apartamentelor înscrise în CF nr. 13279-T o verandă fără autorizație și consimțământul coproprietarilor. Expertul a concluzionat că a existat acordul unora din coproprietari dar nu și al chiriașilor, mai mult nu s-a mai creat spațiul necesar terasei contrar proiectului.
În anul 2007, fără autorizație și acord, pârâtul a demolat zidul dintre holul apartamentului nr. 2 în scopul dislocării ușii și lărgirii spațiului acestuia, scara interioară devenind exterioară, astfel că a fost sancționat contravențional la 05.02.2002 și s-a dispus sistarea lucrărilor, intrarea în legalitate.
Nu s-a pronunțat expertul cu privire la obiectivul 3, nu a lămurit problema pe deplin, reieșind totuși că la etajul I pe holul dintre apartamentele 2 - 3 s-au făcut lucrări de construire, demolare.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod de procedură civilă.
Prin motivele de recurs, recurenții și au invocat că s-a făcut o greșită reținere a stării de fapt, nu s-a reținut că modificările afectează construcția edificată în anul 1885 și face parte din patrimoniul urbanistic ocrotit al Municipiului. Construcția s-a edificat fără autorizație și ocupă 14,56 mp din curtea aflată în indiviziune forțată. abuzivă este o folosință exclusivă și tinde spre uzucapiune, încălcându-le drepturile.
Greșit s-a reținut că dreptul la acțiune este prescris pentru demolarea edificării, ori, pârâtul a recunoscut că a construit fără autorizație, iar Consiliului Local îi revine obligația de a proteja construcțiile vechi din patrimoniu, să apere proprietatea publică și privată a statului, deci poate acționa în justiție pentru a solicita protecția juridică a drepturilor sale, înlăturarea edificărilor ilegale.
Nu există un text legal ce să rezolve expres problema prescriptibilității sau imprescriptibilității extinctive, doctrina recomandă aplicarea prin analogie a articolului 1844 Cod civil, ceea ce înseamnă că este imprescriptibilă extinctiv. Ei își justifică acțiunea în apărarea dreptului lor de uz asupra terenului aflat în indiviziune forțată.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, în mod corect a reținut instanța de apel că, întrucât lucrările au fost efectuate în anul 1975 și au trecut mai mult de 2 ani de la data edificării construcției, s-a împlinit termenul de prescripție pentru constatarea contravenției conform articolului 31 din Legea nr. 50/1991 republicată și actualizată la zi. În plus, din coroborarea prevederilor articolelor 28, 32 din legea susmenționată, sancțiunea desființării lucrărilor efectuate fără autorizație de construcție este o măsură complementară care poate fi dispusă doar față de persoana sancționată contravențional.
Cum în cazul din speță termenul pentru aplicarea sancțiunii contravenționale s-a prescris, nu se mai poate cere instanței nici luarea măsurii complementare a desființării lucrărilor efectuate fără autorizație de construcție.
În privința celui de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă, refacerea peretelui exterior al clădirii, se reține că acest capăt a rămas fără obiect, fiind executat pe parcursul procesului, până la data judecării apelului, fapt recunoscut de părți.
Ca atare soluția instanței de apel, recurată, este legală și temeinică sub aspectul modului de soluționare a acțiunii.
Cât privește cererea de intervenție atât în interesul reclamantei cât și în interes propriu, formulată de intervenienții și, de asemenea în mod corect a fost respinsă atât de instanța de fond cât și de instanța de apel. Recursul acestor intervenienți în ceea ce privește sprijinirea apărărilor reclamantei, sunt și ele nefondate, întrucât așa cum s-a arătat mai sus față de starea de fapt reținută dreptul la acțiune era prescris.
Nu corespunde realității faptul că prescripția n-ar fi reglementată în acest gen de cauze și că s-ar impune reglementări exprese prin propuneri de lege ferenda, întrucât Legea nr. 50/1991 prevede termenul de prescripție special de 2 ani de la data săvârșirii faptei (articolul 31).
În ceea ce privește justificarea interesului propriu al intervenienților, este adevărat că în principiu, fiind coproprietari, au interes în exploatarea și folosirea în comun a spațiilor comune ori aflate în indiviziune forțată, dar în cazul din speță, intervenienții au ajuns coindivizari cu pârâtul abia în anul 1999 conform înscrierilor de sub 64-65 din CF nr. 10279-T, dată la care clădirea era deja cu glassvand cum este și la ora actuală, așa încât au preluat exact situația de fapt existentă și în prezent. Pe de altă parte, cererea de intervenție în interes propriu prin justificarea pe care au adus-o intervenienții ar putea fi interpretată ca și revendicare împotriva unui alt coproprietar, ceea ce este inadmisibil deocamdată. Aceasta pentru că în ciuda afirmațiilor intervenienților, pârâtul are o cotă parte și din teren, raportat la modul în care este descris imobilul în foaia de avere și raportat la faptul că pârâtul are o cotă parte din acest imobil (știut fiind că orice imobil se află situat pe un teren, iar în cazul din speță imobilul cuprinde casă compusă din subsol, parter, etaj, pod, curte și grădină și are ca părți în indiviziune forțată poarta de intrare, podul, scara, curtea, etc.).
În măsura în care le este afectat vreun drept indiviz al vreunui coproprietar, cel lezat poate solicita eventual despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Față de cele reținute mai sus, urmează a fi respinse ca nefondate ambele recursuri, în baza prevederilor articolului 312 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civiledeclarate de recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL al mun. T, cu sediul în T bld. nr. 1 județul T și de recurenții intervenienți, ambii cu domiciliul în T p-ța - nr. 7. 1 județul T, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în T p-ța - nr. 7. 5 județul T, împotriva deciziei civile nr. 444/A din 07 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
decizie: /28.04.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /18.06.2008
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
