Obligație de a face. Decizia 657/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(241/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 657
Ședința publică de la 14.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă - -, împotriva deciziei civile nr.1534 A din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatei - reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 03.03.2009, eliberată de Baroul București (fila 23 dosar), lipsind recurenta - pârâtă - Real -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatei - reclamante, în combaterea excepției lipsei calității procesuale active, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în extras de cont înregistrat sub nr. 308/31.12.2008, un număr de 4 facturi și 13 chitanțe, reprezentând chirie și utilități pentru spațiul aflat în litigiu, înscrisuri pe care le depune la dosar în fotocopie, certificată pentru conformitate. Mai depune la dosar și practică judiciară.
Curtea, după deliberare, în condițiile art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează pentru intimata reclamantă proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată și administrată la acest termen.
Avocatul intimatei reclamante arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Consideră că intimata reclamantă a făcut dovada raporturilor locative existente între părți - prin faptul că locuiește în spațiul în litigiu și îl folosește, iar recurenta pârâtă încaseasă chiria ca preț al folosinței, precum și pentru utilități. Mai arată că spațiile locative în cauză nu sunt locuințe de intervenție și nici locuințe de serviciu, iar, pe de altă parte, în acestea nu locuiesc doar persoane care au stabilite raporturi de muncă cu unitatea angajatoare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 06.12.2007, sub nr-, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i vândă camera nr. 81/Căminul 1, situată în Căminul mixt din B,-, sector 2, în condițiile art. 7 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/1992.
Prin sentința civilă nr. 5299/05.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei, fiind obligată pârâta să vândă reclamantei camera nr. 81/Căminul 1, situată în Căminul mixt din B,-, sector 2, în condițiile art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.85/1992.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate.
Prin decizia civilă nr. 1534A/28.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5299/05.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ca nefondat.
Pentru a pronunța aceasta soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la susținerile, prin care apelanta critică soluția la care prima instanță s-a oprit în legătură cu excepția lipsei calității procesuale active, acestea sunt fără îndoială neîntemeiate. Astfel, câtă vreme, prin decizia nr. 5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii promovat cu privire la acest aspect, a stabilit că, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș, la momentul realizării acordului de voință (data înaintării cererii de cumpărare) și nu la data intrării în vigoare a legii, intimata-reclamantă are calitate procesuală activă. Aceasta, dat fiind că, deși, între părți, nu s-a încheiat un contract de închiriere în formă scrisă, existența raporturilor de locațiune nu poate fi pusă la îndoială, câtă vreme intimata a locuit în camera proprietatea apelantei, plătindu-i acesteia chirie, iar forma scrisă nu este cerută în cazul contractului de închiriere decât "ad probationem". Așadar, chiar ocupând imobilul din anul 2001 și fără a încheia un contract de închiriere în formă scrisă, intimata-reclamantă îndeplinește calitatea de chiriaș ce ar putea solicita să îi fie vândută, în temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.85/1992, locuința, având, deci, calitate procesuală în cauză.
În ceea ce privește critica vizând greșita interpretare dată de prima instanță dispozițiilor art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992 și, implicit, aprecierea eronată, în sensul că aceste dispoziții nu ar fi aplicabile în cauză, tribunalul a considerat că susținerile apelantei nu sunt întemeiate. Astfel, admițând că textul legal are în vedere locuințele construite după intrarea în vigoare a Legii nr.85/1992, dar și pe cele construite anterior acestui moment din fondurile unităților economice, atunci dispozițiile art.7 alin.1 din același act normativ ar reglementa parțial aceeași situație, respectiv, cea a locuințelor construite, din fondurile unităților economice, anterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992.
Interpretarea propusă de apelantă nu poate fi primită, întrucât contravine scopului legii și restrânge aplicabilitatea dispozițiilor art.7 alin.1, care exceptează de la vânzare doar locuințele de intervenție, obligativitatea vânzării subzistând și în ipoteza locuințelor de serviciu construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, câtă vreme în cauză erau aplicabile dispozițiile alineatului 8 din acest articol, nu este întemeiată.
Astfel, imobilul în care este situată locuința ce face obiectul cererii de cumpărare formulată de intimata-reclamantă fiind construit din fonduri proprii aparținând Întreprinderii B, anterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, rezultă cu claritate că acesta se încadrează în domeniul de aplicare al normei legale invocată de reclamantă în cererea de cumpărare, respectiv dispozițiile art.7 alin.1 al Legii nr.85/1992, ținând seama și de considerentele arătate anterior referitor la interpretarea art.7 alin.8 din același act normativ.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că scopul art.1 al Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, conform căruia "1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor",este apărarea proprietății, dar având în vedere că nu se poate ajunge la o protecție absolută a dreptului de proprietate, rolul Convenției rămâne acela de a veghea ca inerentele, chiar într-o societate democratică, privări de proprietate să se facă cu respectarea tuturor condițiilor impuse de legi și tratate, pentru a se asigura o cât mai eficientă apărare a dreptului de proprietate.
Or, în speță, tocmai având în vedere acest interes general, operează o limitare legală a dreptului de proprietate, prin obligația pe care o are apelanta-pârâtă de a vinde, la cererea chiriașului, locuințele ce fac domeniul de aplicare al alineatului 1 din art.7.
În situația reglementată de dispozițiile art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992, însă, nu subzistă motivul de interes general, și anume acela că, în fostul regim, chiriașii au contribuit la construirea acestor locuințe, tocmai pentru că se referă la acele locuințe de serviciu construitedupă intrarea în vigoare a legii și cu privire la care operează principiul libertății contractuale.Aceasta este, de altfel, ceea ce s-a reținut constant de către Curtea Constituțională în jurisprudența sa, ca urmare a sesizărilor vizând constituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 85/1992, aspecte menționate, de asemenea, de prima instanță.
În ce privește împrejurarea că intimata-reclamantă nu a fost niciodată angajata societății apelante, astfel că, în raport de dispozițiile art.7 alin.6 din Legea nr.85/1992, aceasta nu ar putea beneficia de prevederile alin.1, care, în opinia apelantei, sunt aplicabile acelor chiriași, care, chiar dacă, în prezent, nu mai sunt angajați ai societății apelante, totuși, la un moment dat, s-au aflat în raporturi de muncă cu aceasta, tribunalul a apreciat că susținerile apelantei sunt evident neîntemeiate. Textul de lege (alin.6 al art.7) este foarte clar, statuând că beneficiază de prevederile alin.1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare, în ipoteza susținută de apelantă formularea trebuind să fie de felul "numaisunt angajații.".
Astfel, domeniul de aplicare al dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 nu se referă doar la acele locuințe de serviciu ocupate de angajații societății proprietare, ci și la celelalte locuințe construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii, altele decât locuințele de intervenție, calitatea de chiriaș fiind singura cerută în persoana solicitantului, fără ca legiuitorul să impună o altă condiție care să-l îndreptățească să cumpere, cum ar fi aceea de angajat sau fost angajat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 5299/05.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurenta a arătat că decizia atacată este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art.7 alin.8 din Legea nr. 85/1992, instanța de apel apreciind, în mod greșit, că aceste dispoziții nu s-ar aplica în privința imobilelor construite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, or, interpretarea corectă a acestor dispoziții este în sensul că vizează, în cazul deținerii, fără distincție, atât locuințele de serviciu, construite din fonduri proprii, după data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cât și locuințele de serviciu, construite înainte de această dată.
În speță, deține, în calitate de proprietar, imobilul locuință de serviciu, ce a fost construit, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, din fonduri proprii ale, autoarea sa.
O a doua critică a vizat faptul că decizia atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, întrucât, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992.
Astfel, căminul nr.1, în care se află camera nr.81, ce face obiectul cererii de cumpărare a intimatei, a fost deținut în proprietate de către și a fost construit din fondurile proprii ale acesteia, iar, începând cu data de 06.02.2007, căminul nr.1 este proprietatea recurentei.
Recurenta a susținut că, încă de la momentul construirii acestui cămin, camerele au fost destinate închirierii către salariații întreprinderii, acestea reprezentând locuințe de serviciu, natură pe care o au și în prezent, iar închirierea camerelor altor persoane decât cele salariate ale întreprinderii B sau, nu a schimbat destinația inițială și natura locuințelor de serviciu.
La data de 02.03.2009, recurenta a depus un memoriu, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că aceasta nu mai are calitatea de chiriaș al societății, renunțând la camera nr.81 din căminul nr.1 pe care o ocupa, și, pe cale de consecință, la calitatea de chiriaș.
În motivarea acestei excepții, recurenta a depus o cerere a intimatei, prin care solicita "scoaterea de la cheltuielile de utilități, începând cu data de 01.01.2009".
Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând instanței că, până la acest moment, recurenta a încheiat treizeci de contracte de vânzare-cumpărare pentru camerele ocupate de chiriași și susținând că spațiile locative în cauză nu sunt locuințe de intervenție și nici locuințe de serviciu, că, în aceste spații, nu locuiesc doar persoane care stabilesc raporturi de muncă cu unitatea angajatoare, iar persoanele care au calitatea de chiriași nu au contracte de închiriere accesorii la contractele de muncă.
Astfel, ceea ce interesează, din punct de vedere al aplicabilității dispoziției legale, este situația de locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, fiind lipsită de relevanță transformarea ulterioară a acestor unități în societăți comerciale.
În combaterea excepției lipsei calității procesuale active, intimata a depus la dosar un set de înscrisuri, reprezentând facturi privind plata utilităților, precum și chitanțe, prin care se atestă plata contravalorii chiriei lunare către.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și deliberând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției procesuale de fond, absolută, peremptorie a lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată, în mod distinct, iar nu în cadrul motivelor de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale relevante, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul excepției procesuale de fond, absolută, peremptorie a lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea evocă faptul că legitimarea procesuală activă(legitimatio ad causam)reprezintă identitatea între persoana reclamantei și cea care se pretinde titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În cauză, reclamanta justifică această legitimare, prin calitatea de chiriașă a camerei nr. 81 nr. 1, situat în imobilul Căminul de nefamiliști mixt din B,-, sector 2, iar recurenta această legitimare, prin înscrisul depus la fila 17 dosar recurs, ce reprezintă o cerere, prin care reclamanta solicita scoaterea de la cheltuielile de utilități, începând cu data de 01.01.2008.
Or, având în vedere ansamblul înscrisurilor depuse de către intimata -reclamantă, prin care atestă plata chiriei, inclusiv la data de 19.03.2009, precum și contravaloarea facturilor, inclusiv pentru luna februarie 2009, perioade ulterioare datei de 01.01.2008, precum și faptul că o cerere de la scoaterea cheltuielilor de utilități poate fi justificată de absența debitorului acestor cheltuieli, din localitate, pentru o perioadă de două săptămâni, și aceasta nu echivalează cu o manifestare de voință, în sensul renunțării la beneficiul locațiunii, Curtea apreciază că intimata reclamantă a demonstrat existența calității sale de chiriașă, și, implicit, a calității procesuale active în cererea având ca obiect obligarea recurentei de a-i vinde camera nr.81 a nr.1, situat în imobilul Căminul de nefamiliști mixt din B,-, sector 2, în condițiile Legii nr. 85/1992.
Pentru argumentele expuse, Curtea, reținând că intimata reclamantă a făcut dovada calității de locatar, la momentul formulării cererii de cumpărare a imobilului în litigiu, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 5/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă, va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante.
Asupra motivelor de recurs, prin care se critică soluțiile instanței de fond și de apel, din perspectiva fondului cauzei, motive ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată, locuințele construite din fondurile economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
Sub un prim aspect, ceea ce este relevant, din perspectiva aplicabilității dispoziției legale la realizarea vânzării-cumpărării, este situația de locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, fiind lipsită de relevanță transformarea ulterioară a acestei unități în societăți comerciale sau structura acționariatului în cadrul acestor societăți, în sensul dacă statul mai deține sau nu acțiuni sau dacă a avut loc o privatizare integrală.
Astfel, în cauză, s-a realizat dovada că imobilul - Cămin de nefamiliști - situat în- Aaf ost construit din fondurile Întreprinderii B, în anul 1978, existând, la dosar, cererea de admitere la finanțare formulată de această întreprindere la data de 20.08.1973, autorizația pentru executare lucrări nr. 6H/8.12.1978 și procesul-verbal de recepție finală nr. 24635/5.08.1981 al obiectivului de investiții - cămin de nefamiliști și adăpost.
Din această perspectivă, este corectă susținerea intimatei - reclamante că, preluând în patrimoniul și incluzând în capitalul lor social asemenea imobile, cum sunt cele la care face referire art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, respectivele persoane juridice au preluat, deopotrivă, obligația impusă de lege de vânzare către chiriași, în condițiile prestabilite legal, a acestor imobile, o obligație în considerarea naturii bunului (in rem), care este preluată odată cu bunul imobil și nu în considerarea persoanei căreia îi incumbă această obligație ( in personam), în cauză, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată.
In acest context, Curtea subliniază că nu poate fi reținută ca întemeiată susținerea recurentei cu privire la faptul că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 republicată și nu dispozițiile art. 7 alin. 1 din același act normativ, întrucât alineatul 8 se referă exclusiv la acele locuințe deținute și construite din fondurile proprii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992 și cu privire la care ar opera principiul libertății contractuale, ipoteză ce nu se regăsește în speța dedusă judecății.
In sensul îndeplinirii condițiilor legale, intimata-reclamantă a realizat, prin chitanțele depuse, dovada achitării chiriei pentru locuința ce se solicită a fi cumpărată, deci, a raporturilor locative, în virtutea cărora, are vocație la cumpărarea imobilului pe care îl ocupă în calitate de locatar.
Pentru considerentele expuse, reținând că nu este incident motivul de recurs reglementate de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurenta - " " - împotriva deciziei civile nr. 1534A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1534A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.
Dact. /2 ex./1.06.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Gabriela
