Obligație de a face. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 658
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 600 din data de 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5980 din data de 18 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA și DGFP D, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă asistată de avocat și intimata pârâtă DGFP D reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat pentru recurenta reclamantă, a depus la dosar chitanțe ce atestă achitarea chiriei.
Instanța, constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele scrise în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului iar pe fond admiterea acțiunii.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă DGFP D, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor atacate.
CURTEA
La data de 05.09.2007 reclamanta a chemat in judecată pe pârâții SC SA și Direcția Generală a Finanțelor Publice D solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei SC SA să îi vândă, in baza Legii 85/1992 și a Decretului-Lege 61/1990, locuința pe care o deține in calitate de chiriașă și anume camera 302 din Căminul IML situat în C, str. - nr. 269, jud. D determinând prețul conform dispozițiilor legale.
In motivarea acțiunii a arătat că din anul 1992 deține in folosință exclusivă camera respectivă și in folosință comună cu ceilalți chiriași holul, B și bucătăria, dar deși a solicitat pârâtei SC SA să îi vândă locuința aceasta a refuzat in mod constant.
A mai arătat că nu are un contract de închiriere încheiat in formă scrisă deoarece pârâta a refuzat să întocmească un act in acest sens, dar a achitat chiria in mod constant, iar pârâta nu a avut obiecțiuni, deci poate face dovada raporturilor de locațiune dintre pârti.
La termenul din 12.10.2007 reclamanta a depus precizare de acțiune prin care a arătat că solicită in contradictoriu cu pârâta SC SA să se constate calitatea sa actuală de chiriașă a camerei 302 din Căminul IML C, iar in considerarea acestei calități, să fie obligată pârâta să îi vândă acea locuință.
La termenul din 25.01.2008 pârâta DGFP Dai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și a arătat pe de altă parte, că reclamanta a menționat in precizarea de acțiune că dorește să se judece in contradictoriu cu pârâta SC SA, fără a mai face referire la pârâta DGFP
La termenul din 07.03.2008 reclamanta prin avocat a arătat că renunță la judecata acțiunii formulate împotriva pârâtei DGFP
La același termen pârâta SC SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei SC să vândă reclamantei locuința deoarece există identitate de pârti, cauză și obiect cu sentința civilă nr.14781/17.12.2004 a Judecătoriei Craiova rămasă definitivă și irevocabilă și excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea calității de chiriaș a reclamantei, deoarece nu se poate solicita constatarea unei calități, ci numai a unui drept, iar in sentința anterioară instanța s-a pronunțat asupra acestui fapt,considerând că nu au relevantă pentru admisibilitatea acțiunii chitanțele de care înțelege să se folosească reclamanta privind plata chiriei.
A atașat in copie decizia civilă nr.28/18.01.2006 a Tribunalului Dolj și extras de pe Internet cu privire la dosarul nr-, iar ulterior a depus copie sentința civilă nr.14781/17.12.2004 a Judecătoriei Craiova cu mențiunea rămânerii definitive și irevocabile.
La data de 24.03.2008 pârâta DGFP Dad epus întâmpinare prin care a arătat că in cadrul procedurii de executare silită pornite împotriva SC SA de către C, s-a instituit un sechestru asupra IML C, încheindu-se un proces-verbal in acest sens, notându-se instituirea sechestrului in cartea funciară potrivit Codului d e Procedură Fiscală, a mai invocat din nou, ca si la termenul din 25.01.2008, excepția lipsei calității procesuale pasive a sa deoarece procesul-verbal de sechestru a fost emis de C, neavând importantă că DGFP D este unitatea cu personalitate juridică și a reiterat de asemenea faptul că reclamanta a arătat in precizarea de acțiune că dorește să se judece in contradictoriu cu pârâta SC SA,fără a mai face referire la pârâta DGFP D, astfel că probabil a înțeles să renunțe la judecată împotriva acesteia din urmă. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având in vedere art. 154 alin.6 Cod pr. fiscală conform căruia sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile in condițiile alin.5 constituie ipotecă, deci s-a instituit doar o garanție imobiliară asupra imobilului pentru debitele datorate și neachitate de societate, astfel că nu există un drept de proprietate asupra lui in patrimoniul si nici al DGFP D, care să justifice chemarea lor in judecată.
La ultimul termen de judecată s-au pus in discuție excepțiile invocate de pârâtă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP D invocată de aceasta la termenul din 25.01.2008 și prin întâmpinare, deoarece reclamanta a renunțat la judecată împotriva acesteia și s-a trecut la soluționarea cauzei pe baza excepțiilor autorității de lucru judecat și a inadmisibilității invocate de pârâta SC SA.
Prin sentința civilă nr. 5980 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a luat act că reclamanta renunță la judecata acțiunii precizate formulată împotriva pârâtei D.
A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC SA.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că prin sentința civilă nr.14781/17.12.2004 a Judecătoriei Craiova rămasă definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta (cu numele actual -așa cum susține pârâta SC SA in întâmpinare) împotriva pârâtei SC SA.
În acțiunea respectivă reclamanta a solicitat ca si in cea din acest dosar, obligarea pârâtei SC SA să îi vândă in baza Legii 85/1992 și a Decretului - Lege 61/1990, locuința pe care o deține in calitate de chiriașă si anume camera 302 din Căminul IML situat in C, str. -, nr.269 jud. D pentru aceleași motive de fapt și anume că deși deține în folosință exclusivă camera respectivă și in folosință comună cu ceilalți chiriași holul, B și bucătăria, și a solicitat pârâtei SC SA să îi vândă locuința, aceasta a refuzat in mod constant, acțiunea fiind respinsă prin sentința anterioară cu motivarea că reclamanta nu are un contract de închiriere încheiat în formă scrisă, chitanțele privind plata chiriei depuse de aceasta neputând fi luate in considerare în condițiile Legii 85/1992.
Instanța constatat că există identitate de părți, obiect și cauză în raport de sentința nr.14781/17.12.2004 cu privire la capătul de cerere din acțiunea precizată referitor la obligarea pârâtei SC să vândă reclamantei locuința.
Referitor la celălalt capăt de cerere din acțiunea precizată prin care s-a solicitat constatarea calității de chiriaș a reclamantei, instanța a constatat întemeiată excepția inadmisibilității acestuia invocată de pârâta SC SA, deoarece se cerea constatarea unei situații de fapt, a unei calități și nu a existenței sau inexistenței unui drept, așa cum prevede art.111 Cod. pr. civ, urmând a fi admisă.
Împotriva sentinței civile nr. 14781 din 17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova, a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a susținut că prima instanță a soluționat în mod greșit acțiunea pe excepția autorității de lucru judecat, excepție care în opinia reclamantei nu era incidentă în cauză, câtă vreme cadrul legislativ care reglementează raportul juridic litigios, s-a schimbat prin admiterea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a recursului în interesul legii vizând sfera de aplicare a dispozițiilor Lg. Nr. 85/1992.
În acest sens, apelanta a făcut referire la decizia ICCJ nr.5/2008, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr.673/30.08.2008 prin care a fost unificată practica cu privire la aplicarea dispozițiilor Lg.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unității economice sau bugetare de stat în situația contractelor de închiriere încheiate ulterior intrării legii în vigoare.
A menționat apelanta că prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin decizia civilă nr.600/2008 a Tribunalului Doljs -a dispus respingerea acestui apel, reținându-secă situația reclamantei a mai fost judecată irevocabil, ocazie cu care s-a stabilit că aceasta nu a dovedit calitatea de chiriaș, așa încât nu are nici calitatea de a solicita încheierea vreunui contract de cumpărare în temeiul legii 85/1992.
Nici în prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada calității de chiriaș și deci, față de aceeași situație, operează deja autoritatea de lucru judecat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând casarea lor ca nelegale și netemeinice.
Recurenta a motivat susținând că în cauză nu poate exista autoritate de lucru judecat, dat fiind că instanța în prima hotărâre nu a avut în vedere incidența practicii ulterioare a instanței supreme în sensul că, chiriașii deveniți după anul 1992 pot și ei să beneficieze de dispozițiile legii de cumpărare a imobilelor deținute în locațiune, astfel că această nouă situație constituie un nou element ce poate constitui o nouă cauză.
Recursul este nefondat.
Prin sentința judecătorească anterior pronunțată și în prezent irevocabilă, s-a dispus respingerea cererii reclamantei de cumpărare a locuinței pe care susține că o deține în fapt.
S-a reținut cu această ocazie că reclamanta nu a făcut dovada vreunui raport de locațiune privind locuința din litigiu și deci nu are calitate de a cere cumpărarea acesteia.
În prezenta acțiune reclamanta a cerut tot obligarea de a cumpăra locuința pe care o deține, susținând că între timp decizia instanței supreme ar fi creat o nouă cauză, ceea ce ar exclude existența triplei identități a excepției autorității lucrului judecat.
Susținerile reclamantei recurente sunt lipsite de temei. Decizia instanței supreme nu are nici o legătură cu obiectul cauzei reclamantei.
Instanța supremă a statuat că cei care dețin contracte de locațiune încheiate atât anterior anului 1992 cât și ulterior anului 1992 pot cere cumpărarea acestor locuințe.
Reclamanta nu a deținut și nici nu deține vreun contract de locațiune privind locuința din litigiu și deci nu poate beneficia de dispozițiile Legii 85/1992 care acordă dreptul de achiziționare numai celor ce dețin legal apartamentele în care locuiesc.
Reclamanta nu deține legal apartamentul, nu are deci calitatea de chiriaș și deci nu poate pretinde dreptul de aoc umpăra.
Dimpotrivă, reclamanta a intrat în mod abuziv în locuință și o folosește fără permisiunea proprietarului, care de altfel ași refuzat să-i încaseze c/v folosinței.
Ca urmare, reclamanta și-a constituit prin abuz un pretins drept pe care apoi l-a conservat tot abuziv și prin violență. Acest abuz nu poate constitui un just motiv de a pretinde existența unor drepturi locative și nici întemeiat pe acestea, existența unui drept de a solicita cumpărarea locuinței.
Starea de fapt arătată a fost astfel reținută atât în prima hotărâre judecătorească irevocabilă și a rămas nemodificată până în prezent. Conținutul deciziei instanței supreme nu are astfel nici o legătură cu cauza și nici chiar cu obiectul cererii reclamantei, așa încât instanțele au reținut corect existența autorității lucrului judecat.
Reclamanta a dorit să creeze aparența unei situații inexistente, să-și atribuie în mod fals o calitate - aceea de chiriaș - pe care nu o deține, și întemeiat pe un abuz să-și constituire un drept legal.
Instanțele au procedat așadar corect dispunând respingerea cererii sale.
Recursul reclamantei este în consecință nefondat, Curtea urmând a dispune respingerea lui conform celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 600 din data de 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5980 din data de 18 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA și DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
2 ex/
.red.
Jud. apel.
.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
