Obligație de a face. Decizia 6939/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4801/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6939R
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1795 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32268/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect-obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică, de la 20.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 26.11.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1795 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32268/3/LM/2008, a fost espinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SRL, și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat cu nr.30757/12.03.2007 prin care reclamanta a fost angajată în postul de agent comercial.
Totodată, reclamantei i-au fost încredințate anumite bunuri în vederea unei bune desfășurări a activității, dat fiind specificul acesteia, pe care a fost obligată să le predea societății.
S-a arătat că la data de 3.09.2008, societatea pârâtă a intenționat să pună din nou la dispoziția reclamantei bunurile respective, însă aceasta a refuzat să le primească, situație constatată prin procesul-verbal întocmit cu acea ocazie și din declarația martorului, motivat de faptul că nu i-a adus la cunoștință în scris justificarea conduitei de până atunci a angajatorului.
Ulterior, reclamanta a fost de acord să ia în primire aceste bunuri, în luna octombrie preluând zona pe care a fost distribuită.
S-a considerat că, angajatorul i-a pus la dispoziție toate mijloacele necesare pentru a-și desfășura activitatea, iar cererea de repunerea în situația anterioară stării de conflict nu se mai justifică. În cazul în care nu i se comunica toate datele necesare desfășurării activității, reclamanta avea posibilitatea să solicite obligarea angajatorului la predarea acestora, însă, deși i s-a pus în vedere să precizeze acțiunea, reclamanta nu face referire decât la facilitățile acordate pentru prestarea muncii și la repartizarea pe o zona de activitate, ceea ce angajatorul a realizat.
Cât privește cererea de daune materiale, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert. Aceste daune reprezintă în opinia reclamatei contravaloarea bonusurilor acordate pentru realizarea obiectivelor, însă contractul individual de muncă nu prevede un astfel de drept.
S-a apreciat în privința daunelor morale pretinse, că nu rezultă din probele administrate că reclamanta ar fi fost supusă la locul de muncă unui tratament discriminatoriu sau de hărțuire. Aplicarea sancțiunilor nu poate fi apreciată ca act de discriminare față de alți colegi, reclamanta având posibilitatea de a le contesta, ele nefăcând obiectul prezentei cauze. Comportamentul angajatorului de a-i stabili un alt birou, de a prelua pentru o perioada bunurile încredințate nu denota în mod obligatoriu un tratament discriminatoriu în condițiile în care, după cum a rezultat și din declarația martorului, reclamanta nu a fost izolată de restul colectivului, biroul fiind situat în incinta societății, lângă biroul directorului de marketing. De asemenea, și reclamanta are o culpă în existența stării de conflict cu angajatorul, care a constatat în mai multe rânduri abateri de la disciplina muncii, pentru care a fost și sancționată disciplinar, prin dispoziții valabile în prezent, refuzând să primească bunurile ce i-au fost încredințate în vederea desfășurării activității și aducerea la îndeplinire a unei îndatoriri de serviciu.
Instanța de fond nu a crezut că poate fi stabilită pe baza probelor administrate o legătura de cauzalitate între starea de sănătate a reclamantei și conduita angajatorului.
Deși s-a invocat mai multe împrejurări care au fost de natura să o prejudicieze moral reclamanta nu a făcut vreo dovadă a acestora.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a mai arătat că, sentința atacată este netemeinica si nelegala, întrucât prima instanța a interpretat eronat materialul probator depus la dosarul cauzei, cat si situația de fapt.
S-a mai arătat că reținerile instanței de judecata din cuprinsul sentinței civile nr.1795/03.03.2009 sunt incomplete, eronate si interpretate greșit, deoarece: sub aspectul daunelor materiale solicitate prejudiciul material este cert, fapt care reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: fluturași de venit, cererea reconvenționala a angajatorului prin care acesta recunoaște prejudiciul, bonusurile acordate pentru realizarea obiectivelor, rețete eliberate de medicul curant.
Mai mult decât atât, nerealizarea de către recurentă a bonusurilor, așa cum s-a arătat in cererea de chemare in judecata, se datorează exclusiv culpei angajatorului care i-a reținut, pe o perioada de 4 luni, in mod abuziv si nejustificat bunurile necesare desfășurării activității sale in cadrul societății.
Aprecierea instanței de fond ca fiind neîntemeiata solicitarea recurentei de a i se acorda daune materiale nu se justifica, întrucât prejudiciul material este cert si cauzat de acțiunile directe si indirecte ale societății prin care am fost pusa in imposibilitatea de a-mi îndeplini sarcinile de serviciu.
Sub aspectul daunelor morale, s-a considat ca instanța de fond a reținut in mod greșit faptele si probele propuse sub acest aspect, instanța de fond apreciind eronat ca din probele administrate nu rezulta ca recurenta a fost supusa unui tratament discriminatoriu sau de hărțuire.
Angajarea răspunderii civile a angajatorului SC SRL pentru daune morale a fost solicitată întrucât recurenta a considerat ca i-au fost lezate sănătatea, prestigiul, demnitatea, onoare precum si imaginea publica prin conduita ilicita si abuziva a acestuia de recurenta.
Sub aspectul lezării prestigiului, recurenta a precizat ca, asa cum a arătat si in cererea de chemare in judecata, intimata si-a exprimat public anumite considerații negative legate de capacitatea sa profesionala, fapta intreprinsa prin intermediul Domnului Director de care a exprimat atat de colegii acesteia cat si de alte persoane o serie de considerente in aceasta privința. Rezultatele acestui demers al intimatei s-a materializat in atitudinea reținuta de aceasta atat a colegilor cat si a unei serii de clienți pe care-i avea la vremea respectiva.
In ceea ce privește sancțiunile disciplinare ce i-au fost aplicate de către intimata, s-a învederat instanței faptul ca fundamentul legal de sancționare pe care se sprijină acestea este nelegal intrucat a fost sancționată invocandu-se ca temei legal un Regulament Intern care nu întrunește condițiile de valabilitate cerute de lege si o fisa a postului, ambele nefiindu-i opozabile.
In ceea ce privește vinovăția intimatei in producerea acestui prejudiciu, susține recurenta, aceasta reiese in mod evident din documentele si probele depuse la dosarul cauzei ca aceasta a fost conștienta de atitudinea sa si de consecințele negative rezultate.
de considerentele instanței de fond care apreciază ca "nu crede ca poate fi stabilita pe baza probelor administrate o legătura de cauzalitate intre starea de sănătate" și acțiunea societății față de recurentă s-a arătat ca rolul acesteia era de a analiza speța dedusa judecații cu responsabilitate si competenta profesionala si nu prin aprecieri nefundamentate si ambigue. S-a considerat ca rolul instanței fond era de a da un răspuns ferm si concludent prin care sa arate clar daca pe baza probelor administrate in dosar, intre starea sa de sănătate si conduita intimatei exista o legătura de cauzalitate. Faptul ca instanța de fond nu a reușit sa stabilească cu certitudine daca exista sau nu aceasta legătura de cauzalitate, nu face altceva decât sa arate ca hotărârea luata de aceasta este netemeinica si totodată nelegala.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Se reține faptul că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat chemarea în judecată a pârâtei SC SRL, pentru ca aceasta din urmă să fie obligată la repunerea în situația anterioară declanșării conflictului dintre părți, repunerea în drepturile materiale avute, precum și obligarea la plata despăgubirilor morale în cuantum de 15.000 de EURO.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 6.10.2008, reclamanta a solicitat să se constate situația discriminatorie și de hărțuire morală la care este supusă de conducerea pârâtei, iar pe cale de consecință, sa dispună obligarea acesteia la repunerea în drepturile avute anterior declanșării stării de conflict la plata despăgubirilor datorate prejudiciilor materiale rezultate din acțiunile și inacțiunile angajatorului prin îngrădirea atribuțiilor sale de serviciu, în cuantum de 2.000 EURO și la plata daunelor morale în sumă de 15.000 EURO.
La termenul din data de 15.12.2008, reclamanta prezentă personal în instanță, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu pe aspectul activității salariale invocate în acțiune și martori pentru a demonstra că salariații au fost forțați să-și depună demisia, instanța de fond respingând proba cu martori ca nefiind utilă cauzei.
În condițiile în care proba testimonială propusă de către recurentă a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei, instanța de fond concluzionează totuși, în considerentele sentinței atacate, în sensul că, nu rezultă din probele administrate că reclamanta ar fi fost supusă la locul de muncă unui tratament discriminatoriu sau de hărțuire, faptul că "nu crede că poate fi stabilită pe baza probelor administrate o legătură de cauzalitate între starea de sănătate a reclamantei și conduita angajatorului", precum și faptul că "deși invocă mai multe împrejurări care au fost de natură să o prejudicieze moral reclamanta nu face vreo dovadă a acestora".
Este adevărat că art.167 pr.civ. acordă instanței de judecată posibilitatea de a cenzura probele propuse de către părți, în dovedirea pretențiilor acestora, însă dispozițiile art.129 pr.civ. prevăd obligativitatea judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Curtea apreciază că această cerință impusă de dispozițiile art.129 alin.5 pr.civ. nu a fost îndeplinită în cauză, deoarece instanța de fond respingând proba testimonială solicitată de către recurentă a concluzionat că nu poate stabili pe baza probelor administrate o legătură de cauzalitate între pretinsa acțiune a societății față de recurentă și starea acesteia de sănătate.
Considerentele instanței de fond au un caracter ambiguu în condițiile în care rolul acesteia impus de dispozițiile legale mai sus indicate era de a da un răspuns concludent prin care să arate clar dacă pe baza probelor administrate între starea de sănătate a recurentei și conduita intimatei există o legătură de cauzalitate.
Procedând astfel, recurentei i-a fost cauza un prejudiciu care, în virtutea dreptului la un proces echitabil se impune a fi reparat prin admiterea recursului, casarea sentința recurate și trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și solicitările reclamantei sub aspectul daunelor materiale ținând seama de cele învederate de către aceasta, de apărările societății pârâte, precum și de întreg materialul probator ce se va administra cu prilejul rejudecării cauzei.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1795 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32268/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
13.12.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
