Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 6940/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5113/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6940R
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.2576 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22994/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect-acțiune în anulare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică, de la 20.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 26.11.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2576 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22994/3/LM/2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 26.06.2009, dată în Camera de Consiliu, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA. A fost constatată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.5 și 6 din Actul adițional la contractul de muncă nr.-/30.09.2005 privind formarea profesională. A fost obligată pârâta la plata diurnei de delegație aferentă perioadei 26.06.2006 - 06.10.2006, în cuantum de 1750 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere (12.11.2008) până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2007, în cuantum de 2000 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere (12.11.2008) până la data plății efective, precum și la plata drepturilor reprezentând compensarea în bani a 6 zile de concediu de odihnă aferent anului 2007, în cuantum de 901 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere (12.11.2008) până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata drepturilor reprezentând compensarea în bani a 11 zile de concediu de odihnă aferent anului 2007, în cuantum de 1969 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere (12.11.2008) până la data plății efective, precum și să elibereze reclamantului adeverință în soluționarea cererii nr.2083/02.07.2007.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind: constatarea nulității absolute a contractului individual de muncă nr.-/30.09.2005, constatarea nulității absolute a actului adițional nr.426/11.11.2005, constatarea nulității actului adițional la contractul de muncă privind confidențialitatea, constatarea încetării raporturilor de muncă din culpa angajatorului, constatarea nulității deciziei nr.519/19.07.2007, constatarea faptului că angajatorul nu a respectat dispozițiile art.159 Codul muncii cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și dispozițiile art.117 alin.2 din Codul muncii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei SC "" SA în funcția de mecanic aeronave conform contractului individual de muncă nr. -/30 septembrie 2005 înregistrat la ITM T, semnat de reclamant și a anexei și actelor adiționale.
Cererea reclamantului de constatare a nulității contractului individual de muncă este neîntemeiată, față de temeiurile invocate, respectiv art.17 al.2 lit.d și art.57 al.7 Codul muncii.
Reclamantul a făcut dovada că a fost încadrat pe alt post decât cel pe care fusese informat că va fi angajat. Faptul că are o pregătire superioară față de cea necesară postului pe care a fost încadrat nu atrage nulitatea contractului său individual de muncă. Reclamantul a semnat contractul individual de muncă, anexa, actele adiționale și nu există nici un motiv pentru a contesta nulitatea acestuia. Întrucât a semnat pentru postul de mecanic avioane, rezultă că a fost informat și a fost de acord cu încadrarea pe acest post, astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Capătul 2 al acțiunii precizate - constatarea nulității actului adițional de formare profesională semnat la 7.11.2005, a fost apreciat de Tribunal ca întemeiat, în parte, urmând a fi admis și a constata nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art.5 și 6 din act.
Aceste clauze sunt apreciate ca fiind lovite de nulitate absolută, deoarece durata scoaterii din producție este de 25 de zile, deci nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.195 alin.1 Codul muncii, și anume:1) inițiativa pregătirii aparține angajatorului; 2) durata cursului este de 60 de zile cu scoaterea din activitate. In concluzie, clauzele înscrise în art.5 și 6 din actul adițional menționat mai sus sunt lovite de nulitate absolută, deoarece actul juridic este încheiat cu încălcarea normei edictate pentru încheierea sa valabilă.
Actul adițional înregistrat la ITM cu nr.426/11.11.2005 prin care i s-a micșorat salariul este semnat de reclamant. Rezultă că modificarea unui element al contractului reclamantului s-a făcut cu acordul acestuia, astfel că nu există nici un motiv pentru a constata nulitatea acestui act adițional.
Actul adițional privitor la confidențialitate este semnat de reclamant, nu cuprinde dispoziții contrare art.26 din Codul muncii. Textele invocate de reclamant nu sunt aplicabile în condițiile în care constituie dreptul comun iar în cauză există norme speciale, respectiv art.26 din Codul muncii, respectate de angajator.
A mai reținut prima instanță că nu rezultă culpa angajatorului în încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, deoarece acesta și-a dat demisia, conform art.79 alin.1 Codul muncii. Textele invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, pentru încetarea contractului individual de muncă existând dispoziții speciale în Codul muncii și nu se aplică dreptul comun, Codul Civil.
În consecință, nu există nici un motiv pentru a constata nulitatea deciziei angajatorului nr.519/19.07.2007.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diurnei de delegație și a dobânzii legale, a fost admis de către instanța de fond. Astfel, deși s-a pus în vedere pârâtei-angajator să depună la dosarul cauzei dispoziția de executare a delegației, state de plată pe perioada delegației, alte acte din care rezultă temeiul și cuantumul diurnei, aceasta având sarcina probei în calitate de angajator, nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în încheierile de la termenele din 28.11.2008 și 20.02.2009, astfel că instanța a făcut aplicarea art.288 Codul muncii și art.161 al.4 Codul muncii, obligând pârâta să achite reclamantului diurna pentru perioada cât a fost delegat pe Aeroportul Otopeni. Din email-ul șefului reclamantului, s-a reținut că reclamantul a lucrat la Otopeni în perioada 26 iunie 2006 - 6 octombrie 2006, deși locul muncii este aeroportul din T, conform contractului său individual de muncă. Conform calculelor reclamantului, necontrazise în nici un fel de pârâtă, reclamantului i se cuvine suma de 1750 lei pentru diurna de delegație, la care se adaugă dobânda legală, de la data punerii în întârziere - 12.11.2008 ( a formulării solicitării) și până la data plății efective.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata salariului pentru 1-17 iulie 2007 fost admis, deoarece conform art.161 al.3 Codul muncii dovada plății salariului se face cu statul de plată semnat de salariat. Pârâta a depus la ultimul termen o adresă din care a rezultat că nu a achitat salariul reclamantului pentru perioada lucrată în iulie 2007 și că e disponibil la casierie Ordinul de plată depus de pârâtă la dosar la ultimul termen este emis pentru un alt cont decât cel comunicat de salariat la fila 67. Angajatorul trebuia să vireze banii în contul salariatului în cazul în care nu-i achită cash, ceea ce nu a făcut, astfel că pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2007, în cuantum de 2000 lei, la care se adaugă dobânda legală, de la punerea în întârziere (12.11.2008) până la data plății efective.
Prin încheierile de ședință de la termenele din 28.11.2008 și 20.02.2009 i s-a pus în vedere pârâtei-angajator să depună la dosar state de plată privind indemnizația de concediu de odihnă pentru 2005, numărul de zile de concediu de odihnă efectuate sau precizări în cazul în care nu s-au efectuat. Pârâta nu s-a conformat, astfel că, făcând aplicarea art.288 Codul muncii, a fost admis acest capăt de cerere și obligată pârâta la plata sumei de 901 lei și a dobânzii legale.
De asemenea, instanța de fond a aplicat dispozițiile art.288 Codul muncii și a obligat pârâta să-i achite reclamantului compensarea a 11 zile concediu de odihnă pentru anul 2007 în sumă de 1969 lei, plus dobânda legală.
Angajatorul are obligația conform art.34 al.5 Codul muncii, să-i elibereze salariatului adeverință care atestă activitatea desfășurată, vechimea în muncă, în meserie, în specialitate.
La fila 97 dosar fond există dovada cererii depuse de reclamant la angajator la data de 2 iulie 2007, inregistrata cu nr.2083, iar la fila 202 este adeverința 0184/17.01.2008, eliberată de pârâta-angajator, care nu cuprinde toate datele solicitate de reclamant, astfel că pârâta a fost obligată să elibereze reclamantului o adeverință conformă cu cele solicitate.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă că angajatorul nu a respectat dispozițiile art.159 Codul muncii. În mod evident, din contractul individual de muncă a reclamantului a rezultat că salariul reclamantului este mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară, reglementat de art.159 Codul muncii.
Dacă reclamantul apreciază că a lucrat suplimentar, conform art. 117 din Codul muncii, reclamantul-salariat poate solicita drepturi bănești suplimentare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, inregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 03.08.2009 sub nr-, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. recurentul a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică si nelegală cu privire la capetele de cerere respinse, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.7, 8, 9.pr.civ.
Astfel, în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului individual de muncă, consideră recurentul că soluția instanței este netemeinică si nelegală. Potrivit legislației muncii, angajatorul are obligația de a-și informa potențialul angajat cu privire la toate aspectele legate de încheierea si derularea contractului de muncă, obligație pe care nu a respectat-o față de el. Deși a fost informat că va fi angajat corespunzător pregătirii sale profesionale, în realitate a fost încadrat cu altă meserie, prestând la angajator atribuțiile specifice postului de tehnician specialist avioane, nu de mecanic aeronave. Instanța de fond a apreciat greșit că mecanicul este o ocupație inferioară. Aceste meserii sunt complementare, specialitațile respective permițând lucrări numai la anumite echipamente ale avionului, pentru fiecare din meseriași. Arată recurentul că a solicitat instanței să constate că a lucrat efectiv la. SA ca tehnician specialist avion iar nu "mecanic aeronave", urmând ca în baza unei sentințe favorabile să solicit rectificarea de rigoare in carnetul de muncă.
Constatarea unei situații de fapt- că a prestat meseria aceasta, alta decât cea înscrisă în - este importantă pentru recurent, intrucât in cazul unei hotărâri favorabile este recunoscută vechimea in profesia sa, pe care a prestat-o efectiv.
Cu privire la cererea de a se constata nulitatea absolută a Actului adițional -/30.09.05,în intregul său, arată recurentul că instanța de fond a constatat ca sunt lovite de nulitate absolută art.5 si 6 din Actul adițional de formarea profesională, fară a motiva de ce celelalte clauze ale Actului adițional ar fi valabile.Consideră recurentul că a demonstrat că și art.7 din Actul adițional (prin care i se îngrădea libertatea muncii, impunindu-i-se să lucreze doar la ) este motiv de nulitate absolută a întregului act.(art.3, Codul muncii ). De asemenea, arată recurentul că Actul adițional în intregul său este lovit de nulitate absolută având în vedere ca angajatorul nu si-a respectat obligațiile asumate prin acest act cu privire la așa zisa pregătire profesională, nici nu a fost scos efectiv din producție minim 60 de zile (conf. art.195 Codul muncii ) și nu s-a efectuat pregătirea didactică prevăzută in, angajatorul neavând instructori-evaluatori și avion 100 pe care să poată efectua pregătire practică, angajatorul nefiind abilitat să efectueze pregătirea profesională.(filele 244-311). Chiar și obligația de a lucra 5 ani (art. 4 din act) este imorală, legea prevăzând maxim 3 ani. In afară de aceasta, actul nu este înregistrat la.fiind invalid.
Consideră recurentul că este neîntemeiată soluția instanței de respingere a capătului III al cererii precizatoare, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Actului adițional inregistrat la. sub nr.426/11.11.2005, prin care i s-a micșorat salariul. Arată recurentul că a semnat acest act datorită presiunii exercitate de angajator. Astfel, după ce la 7.11.2005 a semnat Actul adițional cu privire la formarea profesională, prin care i se impunea să plătească angajatorului 6 000 in cazul încetării contractului de muncă mai devreme de 5 ani, la 11.11.2005 i s-a impus să semneze și Actul 426/11.11.05, prin care i se micșora salariul, fiind amenințat că dacă nu își va da acordul va fi dat afară ca "necorespunzator" și obligat să plătească 6 000 . Consideră recurentul că a dovedit că i-a fost viciat consimțământul la încheierea Actului adițional din 11.11.2005, ceea ce duce la nulitatea absolută a acestuia.
În legătură cu clauza de confidențialitate stabilită tot printr-un act adițional, arată recurentul că este contrar principiilor de drept să-i revină numai lui obligații, iar cealaltă parte doar să beneficieze de ele.De fapt s-a folosit de acest act intimata, amenințându-l că îl dă afară ca "necorespunzator", după ce a făcut sesizări la. și la Direcția de Muncă.
Referitor la respingerea capătului de cerere V din cererea precizatoare, privind constatarea culpei angajatorului în încetarea Contractului de muncă, menționează recurentul că a dovedit că angajatorul este in culpă cu privire la încetarea Contractului său de muncă, în acest sens fiind comunicarea 303/11.05.2007, prin care angajatorul i-a notificat încetarea contractului de muncă drept răspuns la cererea sa nr.l403/27.04.20007(fila 236 dosar). Mai mult, decizia angajatorului nr.519/19.07.2007(fila 77) este lovită de nulitate absolută întrucât,care a semnat-o, nu era abilitat. În plus, angajatorul a modificat unilateral contractul de muncă, delegându-l peste 60 zile/an, mai mult decât îi dă voie legea și prin modificarea programului de muncă din 8h/zi în/12h/12h(file;93;96)si prin efectuarea de retineri din salarii și prin neplata diurnei.
Mai arată recurentul că nu i s-au plătit drepturile salariale nici măcar la nivelul salariului minim garantat in plată în luna mai(265 lei) si iulie anul 2007(fila 313 dosar, fluturași).
Cu privire la cererea de a se constata că a fost supus la muncă forțată, arată recurentul că în dovedirea acestui capăt de cerere a solicitat instanței proba cu martori și depunerea de către societate a regulamentului 0354/1.10.2005, probă pe care instanța de fond nu a administrat- Regulamentul 0354/2005 îl obliga să lucreze peste program pentru a primi salariul și prima trimestrială.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Cu privire la valabilitatea contractului individual de muncă, reținem că recurentul a fost angajatul pârâtei SC "" SA în funcția de mecanic aeronave conform contractului individual de muncă nr. -/30.09. 2005 înregistrat la ITM Acest contract a încetat cf. art. 79 alin 1 din Codul muncii, prin demisia recurentului inregistrata cu nr. 2084/02.07.2007, de care s-a luat prin decizia nr. 519/19.07.2007.
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul reclamant a solicitat să se constate nulitatea deciziei nr.519/19.07.2007 si constatarea incetarii contractului din culpa angajatorului, pe care tribunalul în mod corect a respins-o ca neintemeiată. Reținem că salariatul are dreptul de a dispune de soarta contractului individual de muncă, fără a justifica în vreun fel voința sa, cu condiția notificării scrise a angajatorului, cf. art. 79 alin 1 Codul muncii. Recurentul a exercitat acest drept, iar angajatorul a luat act de voința acestuia, prin emiterea deciziei nr.519/19.07.2007. Întrucât cf. art. 79 alin 7 din Codul muncii, contractul încetează la împlinirea termenului de preaviz sau la renuntarea totala sau partiala la acesta, nici nu este necesară emiterea vreunui document de către angajator, singura voință a salariatului fiind suficientă. Datorită acestui fapt, nu are relevanță că persoana care a semnat decizia nu era abilitată. Totodată, nerespectarea de catre angajator a unor obligații nu afectează valabilitatea incetarii contractului de munca, in general, salariatul putând valorifica drepturile prin intermediul instantelor de judecată, dacă pe cale amiabilă nu este posibil. In situatia recurentului, nu este afectată validitatea actului juridic unilateral care este demisia, sancțiunea constând în aceea că preavizul nu este obligatoriu,astfel cum rezultă din prevederile art. 79 alin 8 din Codul muncii, salariatul poate valorifica drepturile prin intermediul instantelor de judecată. Respectarea termenului de preaviz si in aceasta situatie nu reprezinta o neregularitate, insusi recurentul facand referire la termenul prevazut de lege, in cuprinsul cererii de demisie.
Față de acestea, motivul de recurs referitor la modul de soluționare a acestei cereri de prima instanță nu este fondat.
Ca o consecință a acestei constatări, retinem că potrivit art. 283 lit. d din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. Or, contractul incheiat între părți a încetat la data de 18.07.2007 prin demisia salariatului, data ce se situeaza dupa dta sesizarii instantei, 21.06.2007.
Prin urmare, cererea de anulare a contractului de munca și a actelor adiționale la acesta nu mai este justificata, devenind inadmisibila.
Cu toate acestea, având în vedere că prima instanță a analizat aceste cereri, Curtea va răspunde criticilor aduse de recurent sentintei recurate și în privința acestor capete de cerere.
Susține recurentul că angajatorul nu a respectat obligația de informare și că, deși a fost informat că va fi angajat corespunzător pregătirii sale profesionale, în realitate a fost încadrat cu altă meserie. Potrivit art. 17 alin 1 și 11din Codul muncii, "nterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice. Obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz".
Mai reținem că, potrivit art. 19 din Codul muncii, "n situația în care angajatorul nu își execută obligația de informare prevăzută la art. 17 și 18, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligații, instanța judecătorească competentă și să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare".
Așadar, legislația muncii prevede o sancțiune specifică pentru nerespectarea obligației de informare, care insa este completata cu dispozițiile cu caracter general ale dreptului civil, deoarece informarea este un element esențial al formării voinței și, in consecință, al contractării în cunoștință de cauză, lipsa ei viciind sau atrăgând chiar lipsa consimțământului.
Cum recurentul a semnat contractul individual de muncă, fără a face vreo obiecțiune în privința postului pe care este încadrat, se presupune că a cunoscut conținutul acestui contract, semnătura dovedind însușirea tuturor elementelor raportului de muncă. Contractul individual de muncă este o convenție guvernată de libertatea voinței părților, ce se poate manifesta în condițiile permise de lege, astfel încât, dacă recurentul nu era de acord cu vreuna din clauzele acestui contract, nu era obligatorie pentru el încheierea contractului.
O constatare împrejurării că a prestat altă meserie decât cea menționată în contractul de muncă, respectiv că a prestat atribuții specifice postului de tehnician specialist avioane, nu de mecanic aeronave, nu este admisibilă, având în vedere că instanța nu poate modifica elemente cu privire la care părțile au convenit, deoarece ar încălca principiul libertății de voință. Așa cum am precizat anterior, contractul este rezultatul voinței părților, fiind obligatoriu nu numai pentru părțile contractante, ci și pentru instanța de judecată. Aceasta poate interveni numai dacă ar fi încălcate dispoziții de ordine publică, dar și în această ipoteză numai pentru înlăturarea clauzei nelegale, iar nu pentru modificarea, completarea sau înlocuirea ei, cu excepția cazului când legea i-ar permite acest lucru, ceea ce nu este cazul in speță.
Stabilirea postului pe care salariatului este încadrat și a felului muncii este realizată prin acordul acestora,iar instanta nu o poate modifica, iar in speta a fost acceptată prin semnătură de recurent, și nu se constată nesocotirea vreunei norme ce reglementează incheierea valabilă a contractului, prevăzută de dreptul civil, ca drept comun, sau de legislația muncii, ce are un caracter special.
Mai mult, constatăm că recurentul nu contestă faptul că atribuțiile exercitate în fapt ar fi incompatibile cu postul de mecanic aeronave, situație în care, oricum, ne-am afla în fața unei modificări a contractului de muncă in privința felului muncii, nefiind vorba de o problemă legată de valabilitatea acestui contract.
Referitor la clauza de confidențialitate, Curtea constată că potrivit art. 20 din Codul muncii, in afara clauzelor esentiale prevazute de art. 17 din acelasi act normativ, intre parti pot fi negociate si cuprinse in contractul individual de munca si alte clauze specifice, printre acestea fiind enumerată și clauza de confidențialitate.
Potrivit art. 26 din Codul muncii, "prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și dupa încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă. Nerespectarea acestei clauze de oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese".
Prin urmare, legislația muncii reglementează clauza de confidențialitate, iar recurentul a acceptat-o, nefiind făcută vreo dovadă că ar fi fost afectată libertatea voinței la perfectarea actului adițional a cărui anulare a solicitat-o prin cererea de chemare in judecată.
Nu este intemeiata sustinerea recurentului in sensul ca este contrar principiilor de drept să-i revină numai lui obligații, in calitate de salariat, având in vedere ca unul din principiile de drept general aplicabil in materia obligațiilor este libertatea de voință a părților. Atât timp cât actul aditional nu incalcă dispoziții legale de ordine publică, iar din probele administrate nu rezultă că ar fi fost viciat consimțământul recurentului la data pefectării lui, obligația este valabilă.
Critică recurentul și modul de soluționare a cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului adițional inregistrat la. sub nr.426/11.11.2005, prin care i s-a micșorat salariul, invocând vicierea consimțământului. Apreciem că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, în condițiile in care din probele administrate nu rezultă că i s-ar fi impus incheierea acestui aditional. Au fost respectat la perfectarea acestuia prevederile art. 41 din Codul muncii.
Cu privire la cererea de a se constata nulitatea absolută a Actului adițional -/30.09.05, în intregul său, Curtea o apreciază ca nefondată, având în vedere că nerespectarea obligațiilor asumate de angajator prin acest act este o problemă legată de executarea convenției, iar nu de valabilitatea sa. Prin art. 7 din acest act nu se ingradea salariatului dreptul de a munci, deoarece aceasta corespunde unei obligații de fidelitate prin care nu se incalca vreo norma legala, părțile având dreptul de a conveni asupra oricarui aspect legat de raporturile stabilite intre ele, daca nu se incalca o norma de ordine publica. Prin prevederea unui termen de 5 ani in art. 8 al actului aditional, de asemenea, nu se aduce atingere vreunei dispozitii legale imperative, prin clauza respectiva partile convenind sa acorde valoare de titlu executoriu actului aditional pentru sumele datorate de salariat angajatorului in cazul in care contractul va icneta mai inainte de 5 ani de la incheierea actului aditional. Nu se impune salariatului obligatia de a lucra pentru angajator timp ce 5 ani, ci se stabileste posibilitatea angajatorului de a urmari sumele datorate de salariat.
Mai arată recurentul că nu i s-au plătit drepturile salariale la nivelul salariului minim garantat in plată în lunile mai si iulie 2007, dar constatăm că cererea pentru plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2007 fost admisă de prima instanță, fiind obligată pârâta la plata sumei de 2000 lei și a dobânzii legale. In privinta drepturilor aferente lunii mai 2007 nu a existat cerere a recurentului vizand aceasta perioada.
de clauzele contractului de muncă, rezultă ca angajatorul a respectat dispoz. art. 159 alin 2 si 3 din Codul muncii, cf. cărora "angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară".
Cat priveste timpul de muncă, avem in vedere ca sustinerile recurentului nu sunt intemeiate, nefiind facuta vreo proba a efectuarii de ore suplimentare. Daca recurentul pretinde plata muncii prestate in afara duratei normale a timpului de munca, are la dispozitie calea in realizarea dreptului, iar nu in constatarea neindeplinirii de catre angajator a unei norme legale.
Referitor la cererea recurentului reclamant de a se constata că a fost supus la muncă forțată, apreciem că, de asemenea, acesta are la dispozitie calea in realizarea dreptului, iar nu in constatarea neindeplinirii de catre angajator a unei norme legale.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligat recurentul la 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocațial redus de la 2025 lei. Reducerea onorariului este justificată de faptul că solutionarea cererii de recurs nu a necesitat un efort deosebit pentru pregătirea apararii intimatei, sustinerile ambelor parti fiind cunoscute de la fond, nu a necesitat un probatoriu dens și un timp îndelungat pentru soluționare, fiind soluționat chiar la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.2576 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22994/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC SA, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocațial redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /4ex.
16.12.2009
Jud. fond:; Dalina
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
