Obligație de a face. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 713
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâtele EXPLOATAREA MINIERĂ DE, SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J și reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 443 din data de 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-și a sentinței civile nr. 4677 din data de 16 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg J în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât COMPLEXUL ENERGETIC SA, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele pârâte EXPLOATAREA MINIERĂ DE, SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J, reprezentate de consilier juridic, recurenții reclamanți, reprezentată de procurator și intimatul pârât COMPLEXUL ENERGETIC SA reprezentat de consilier juridic
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Consilier juridic pentru recurentele pârâte EXPLOATAREA MINIERĂ DE și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG Jad epus concluzii scrise.
Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor, punându-i în vedere procuratorului recurentei reclamante, că în raport de dispozițiile art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, nu poate depune decât concluzii scrise.
Consilier juridic pentru recurentele pârâte EXPLOATAREA MINIERĂ DE și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J, a solicitat admiterea recursurilor, modificarea deciziei în sensul admiterii apelurilor pârâtelor iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților și, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Față de recursurile formulate de pârâtele EXPLOATAREA MINIERĂ DE și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J, a pus concluzii de respingere.
Procurator pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului reclamanților conform motivelor scrise iar cu privire la recursurile formulate de pârâtele și Oltenia a pus concluzii de respingerea acestora ca nefondate.
Consilier juridic C pentru intimatul pârât COMPLEXUL ENERGETIC SA, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârilor recurate ca fiind temeinice și legale.
Consilier juridic pentru recurentele pârâte EXPLOATAREA MINIERĂ DE și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J, față de recursul formulat de reclamanții și a pus concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 4677 din 16.06.2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta TG. A fost obligată pârâta TG.J la finalizarea imobilului reclamanților, situat în Tg. J, cartier, cu lucrările arătate în raportul de expertiză întocmit de inginer, ca fiind neexecutate, respectiv, trei foi de uși, glafurile din tablă la ferestre, sobe din teracotă, vopsitorii în ulei la tâmplăria din lemn, glet de var la pereții interiori, zugrăveli, cinci bucăți țiglă lipsă, iar în caz de refuz autoriză reclamanții să execute aceste lucrări.
S-a respins acțiunea reclamanților față de pârâta SC Energetic și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta și.
Au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 33.276.539 lei ROL despăgubiri civile față de pârâta TG-J, cu subunitate, fiind compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 27 iunie 2000 s-a încheiat o convenție între și prin care s-a obligat să construiască reclamantei un imobil cu anumite dimensiuni conform proiectului pentru care trebuia să investească o sumă limitativ stabilită.
A mai reținut că, ulterior, proiectul finalizat a depășit proiectul inițial atât în privința dimensiunilor, cât și în privința sumei alocate, motiv pentru care unitatea a refuzat să finalizeze construcția.
Întrucât această finalizare necesită costuri suplimentare și există acordul beneficiarilor construcției în privința depășirii suprafeței construite, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reconvențională.
Cu privire la pârâta SC Energetic, tribunalul a apreciat că aceasta nu și-a asumat nici o obligație de reconstrucție la casa reclamanților, astfel încât neexistând convenție între părți, acțiunea fost respinsă.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că instanța a reținut eronat starea de fapt și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale atunci când a admis cererea reconvențională obligându-i să plătească contravaloarea unor lucrări efectuate în plus la imobilul proprietatea lor, fără ca în privința executării acestora să existe o convenție între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel și pârâtele și Tg.
În apelul său, pârâta a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că instanța de fond a apreciat greșit obligația sa de a finaliza un imobil în suprafață mai mare decât cea stabilită prin convenție, că în mod greșit nu a fost obligat și Energetic la finalizarea construcției întrucât are calitate procesuală pasivă subrogându-se în drepturile și obligațiile.
Pârâta Tg Jac riticat sentința pentru obligarea sa la finalizarea imobilului reclamanților în lipsa legăturii de cauzalitate între această inacțiune și prejudiciul suferit de reclamanți.
A mai susținut că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție și că în mod eronat a fost respinsă acțiunea față de SC Energetic care trebuia să aloce sumele necesare finalizări construcției.
Prin decizia civilă nr. 443 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții, apelanta pârâtă Societatea Națională a Oltenia și pârâtă Exploatarea Minieră de, împotriva sentinței civile nr. 4677 din 16.06.2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a încheiat la data de 27.07.2000 o convenție cu pârâta prin care aceasta s-a obligat să-i construiască un imobil, stabilindu-se suprafața construibilă, amplasamentul construcției și suma ce urma să fie investită pentru ca ulterior prin procesul verbal 6903 din 12.07.2001 reclamanții să-și însușească proiectul de construcție a casei pentru o suprafață mai mare obligându-se ca diferența să fie suportată de ei. Este evident astfel că, aceasta a fost convenția finală dintre reclamanți și pârâta fără ca ea să se extindă și asupra ui Energetic, prin subunitatea, fiind o subunitate a TG J.
Întrucât convențiile au putere de lege între părțile contractante trebuind executate cu buna credință conform art. 969 și art. 970 Cod civ. avea obligația să finalizeze imobilul reclamanților conform proiectului însușit de părți, iar reclamanții aveau obligația să achite contravaloarea lucrărilor efectuate în plus față de proiectul inițial în privința cărora au fost de acord prin procesul verbal întocmit ulterior.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâtele EXPLOATAREA MINIERĂ DE, SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J și reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul formulat de pârâta Exploatarea Minieră de, se critică soluțiile instanței de apel și de fond, în sensul că acestea au acordat mai mult decât s-a cerut și în mod greșit s-a judecat cererea reconvențională în acest fel.
Un al doilea motiv invocat este acela că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau acestea sunt contradictorii, în sensul că nu au fost analizate motivele de apel sau nu s-a prezentat temeiul menținerii excepției lipsei calității procesuale pasive a ui Energetic.
Un al treilea motiv de apel este acela că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a făcut o greșită apreciere a actelor juridice deduse judecății, în sensul că în mod greșit procesul-verbal a echivalat cu o convenție între părți.
O altă critică vizează faptul că cele reținute în considerentele deciziei recurate sunt netemeinice, fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În acest sens, se invocă greșita interpretare a art. 969, 970 Cod civil.
În recursul formulat de Societatea Națională a Oltenia SA Tg. J se critică hotărârile deoarece în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC Energetic.
O altă critică arată că recurenta și-a îndeplinit obligațiile asumate, astfel că trebuia respinsă acțiunea față de ea și subunitatea sa și admisă cererea reconvențională pentru plata sumei de 67.866.213 lei.
În recursul formulat de reclamanții, se critică soluțiile instanței de fond și apel, în sensul că s-a reținut eronat o stare de fapt și s-a făcut o greșită aplicare a legii atunci când s- admis cererea reconvențională sau când acțiunea a fost respinsă față de SC Energetic.
În acest sens, recurenții arată că trebuia obligat și SC Energetic și la reconstrucția efectivă a imobilului.
Se mai arată de către recurenți că nu a existat o înțelegere între părți pentru ca reclamanții să suporte o parte din cheltuielile reconstrucției imobilului.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la 27.07.2000 s-a încheiat o convenție între și, prin care societatea trebuia să construiască reclamantei un imobil cu suprafața de 21,1 mp, în realitate construindu-se un imobil cu suprafața de 57,05mp, conform proiectului, investindu-se pentru această construcție suma de 353.296.539 lei.
Instanțele au reținut, invocând procesul verbal nr. 6903 din 12.07.2001, că reclamanții și-au însușit noul proiect de construcție al casei pentru o suprafață mai mare de 57,05mp, diferența de suprafață construită urmând să fie suportată de aceștia.
Din examinarea motivelor invocate de recurenți nu rezultă că instanța de apel nu ar fi analizat motivele din apel sau că ar exista motive contradictorii, instanțele reținând situația de fapt și au argumentat soluțiile adoptate.
De asemenea, nu se poate reține că, în cauză, s-ar fi acordat un plus petita intimaților reclamanți și un minus petita recurentelor pârâte, deoarece pârâta și-a asumat obligația de reconstrucție, iar din raportul de expertiză a rezultat că ceea ce s-a construit în plus excede convenției inițiale, iar plata acestei suprafețe urmează să fie suportată de către reclamanți, care au acceptat proiectul construcției cu această suprafață mărită față de convenția inițială, suma rezultând din raportul de expertiză întocmit de expert.
Nu poate fi reținută nici critica privind lipsa calității procesuale pasive a ui Energetic, deoarece, așa cum rezultă din actele dosarului convenția a fost încheiată între reclamanți și pârâta, aceasta fiind o subunitate a Tg.
De asemenea, instanțele nu au făcut o apreciere greșită a actelor juridice deduse judecății, la adoptarea soluțiilor s-a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, dându-se eficiență juridică procesului verbal nr. 6903/12.07.2001.
De altfel, având în vedere dispoz. art. 304 Cod pr. civ. potrivit cărora, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs nu poate cenzura hotărârea instanței de apel privind modul de apreciere a probelor care au dus la soluția adoptată.
Instanțele, în aprecierea probelor administrate în cauză și în special cu înscrisuri, au avut în vedere dispoz. art. 969 și 970 Cod civil, astfel că și din acest punct de vedere recursul este neîntemeiat.
În soluționarea excepțiilor privind calitatea procesuală pasivă, instanța a avut în vedere că este o subunitate a Tg. J și că a convenit cu reclamanta să construiască acesteia din urmă imobilul.
Expertiza a evidențiat în cauză situația de fapt, suprafața în plus construită pentru reclamanți, suma decontată în plus față de prețul suprafeței stabilită prin convenție și pe baza acestor probe a admis în parte cererea reconvențională.
Sub acest aspect, motivul invocat de recurenții reclamanți nu este întemeiat, deoarece reclamanții au acceptat proiectul din care rezulta că urmează să se edifice o construcție a cărei suprafață depășea suprafața inițială convenită, urmând ca aceștia să suporte diferența de preț aferentă suprafeței edificată peste cea convenită inițial.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că recursurile formulate de părți sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele EXPLOATAREA MINIERĂ DE, SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA TG J și reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 443 din data de 5 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-și a sentinței civile nr. 4677 din data de 16 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg J, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât COMPLEXUL ENERGETIC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./11.06.2009
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu