Obligație de a face. Decizia 724/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.724
Ședința publică din 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva deciziei civile nr.208/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - DISTRIBUȚIE SA T, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru pârâta intimată - Distribuție SA T, lipsă fiind reclamanții recurenți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 18.06.2009 întâmpinarea formulată de pârâta intimată - Distribuție SA
De asemenea, la data de 24.06.2009, comunicată prin fax, s-a depus la dosar cererea de amânare formulată de apărătorul ales al reclamanților recurenți, însoțită de împuternicirea avocațială nr.36/17.06.2009.
Reprezentanta pârâtei declară că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare.
Curtea, în deliberare asupra cererii de amânare formulată în cauză, consideră că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu s-a depus la dosar dovada lipsei de la acest termen de judecată a apărătorului ales.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegație și învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic, pentru pârâta intimată - Distribuție SA T, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării. Arată că natura cauzei este comercială, conform art.56 din Codul comercial, astfel că decizia recurată este temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr.6377/25.09.2008, pronunțată în dosarul nr.11673/2007, Judecătoria Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâtei - Distribuție SA
A obligat pârâta să lase reclamanților, libere de orice sarcini, terenurile proprietatea acestora, evidențiate în CF nr.6085, și să elibereze de urgență - pe cheltuiala pârâtei - terenurile identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul, raport care face parte integrantă din sentință, a unui număr de 9 (nouă) stâlpi de beton, care susțin existența a două linii electrice aeriene de 20 Kw cu o lungime de 550,28 - proprietatea pârâtei, amplasați pe proprietatea reclamanților.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
A fost anulată ca netimbrată acțiunea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamanților și obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 826,50 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.6377/25.09.2008 a Judecătoriei Arad a declarat apel pârâta - Distribuție SA
Prin decizia civilă nr.208/30.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis apelul pârâtei, a anulat sentința atacată și a trimis dosarul spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Arad, Secția comercială.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr.318/2003 și Legii nr.13/2007, precum și art.7 din Codul comercial, obiectul de activitate al pârâtei - Distribuție SA T este comercial, iar, conform art.56 din Codul comercial, dacă una din părțile în cauză este comerciant, natura juridică a cauzei este una comercială chiar dacă cealaltă parte nu este comerciant în sensul legii comerciale; în baza art.2 pct.1 lit.a pr.civ. competența de soluționare în primă instanță a cererilor în materie comercială revine Tribunalului Arad prin Secția comercială.
Împotriva deciziei civile nr.208/30.04.2009 a Tribunalului Arad au declarat recurs în termenul legal reclamanții și.
În motivarea recursului, invocând art.304 pct.9 pr.civ. reclamanții au susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art.1-4 și art.56 din Codul comercial.
Calitatea de comerciant, au arătat reclamanții, trebuie coroborată cu efectuarea de acte sau fapte de comerț, ori acțiunea lor nu derivă dintr-o astfel de situație, nu are legătură cu efectuarea unui act sau fapt de comerț, între ei și pârâtă neexistând relații comerciale.
Litigiul fiind de natură civilă și având ca obiect obligația de a face, constând în ridicarea stâlpilor de curent electric de pe terenul proprietatea lor, au arătat reclamanții, competența revine instanței civile.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că excepția de necompetență materială este o excepție de ordine publică și poate fi invocată în orice fază a procesului, iar natura litigiului este comercială, conform art.56 din Codul comercial.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Este adevărat că natura obiectului de activitate al pârâtei - Distribuție SA T este comercială, însă între pârâtă și reclamanții și nu există relații comerciale și nu a intervenit nici un act sau fapt comercial.
Prin urmare, nu li se aplică legea comercială, nefiind aplicabil în speță art.56 din Codul comercial.
Acțiunea cu care reclamanții au investit instanța este una civilă în obligația de a face.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei de a ridica de pe terenul proprietatea lor 11 stâlpi ce sprijină liniile de energie electrică, cu plata de daune cominatorii, invocând încălcarea dreptului lor de proprietate, iar în drept, art.480 civ.
În consecință, în mod greșit instanța de apel a admis excepția de necompetență materială și nu a soluționat cauza pe fond.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.5 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.208/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - Distribuție SA
Va casa hotărârea atacată și va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.208/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - DISTRIBUȚIE SA
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător, G - - - - -
Grefier,
- -
Red.RR/03.07.2009
Tehnored.MM/2 ex/08.07.2009
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu