Obligație de a face. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 726/2009
Ședința publică de la 11 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător
- - - - judecător
- - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1576/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru intimatul pârât Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice B,lipsă fiind recurentul reclamant și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta intimatului pârât Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice B solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar cele două ordinele de deplasare cu cheltuielile aferente efectuate.
Față de actele și lucrări dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi formulată și precizată, înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂȚI PUBLICE B solicitând să fie obligată pârâta să înceteze actele de hărțuire pe criterii politice împotriva sa, să-i permită să-și desfășoare în condiții de normalitate sarcinile de serviciu specifice postului de director pe care îl ocupă; să fie obligată pârâta să-i plătească daune materiale echivalente cu suferința fizică și psihică pe care i-a pricinuit-o începând cu data de 07.07.2007, prin tracasarea psihică și prin încercări de concediere nereușite până în prezent, pe care o evaluează la suma de 20.000 Euro și să fie obligată pârâta la plata de daune morale în sumă de 50.000 Euro, precum și la cheltuieli de judecată.
De asemenea mai solicită să se constate că în perioada de probă pârâta nu i-a comunicat nici un reproș cu privire la modul în care și-a desfășurat activitatea de director, că rezultatele muncii sale sunt excepționale și că a dobândit funcția de director pe durată nedeterminată.
În fapt, reclamantul a arătat că are calitatea de director al - AGENȚIA TERITORIALĂ D, începând cu data de 20.02.2007 și de asemenea are calitatea de membru în Partidul Democrat - Liberal fost Partidul Democrat și că începând cu luna iulie 2007, după ce a fost înlăturat Partidul Democrat de la putere, au început persecuțiile și întimidările împotriva sa, cerându-i-se în mod explicit demisia din funcția de director, în caz contrar fiind amenințat că va începe procedura de concediere.
Menționează că a fost chemat la în luna iulie și septembrie 2007, de către președintele, ca să-și depună demisia, iar între timp, șefa sa directă, dna director, a continuat tracasările și presiunile asupra sa, fapt ca să-și depună demisia, și pentru că nu s-a reușit acest lucru s-a dat ordin de numire a unei comisii de cercetare a necorespunderii sale profesionale, urmată apoi de o hotărâre de necorespundere profesională, pe care a contestat-o în instanță.
De asemenea mai arată că pârâta a trimis echipe de la direcția de control a autorității, fără atribuții sau ordine de deplasare în unitate pentru control și că președintele acestei comisii i-a cerut demisia, dar pentru că a refuzat, a recurs la ridicarea ordinelor de deplasare și a rapoartelor de deplasate pe anul 2007.
Ultima măsură de tracasare, este cercetarea disciplinară pe care, consideră că i-a înscenat-o de sărbătorile de C, prin ordinul președintelui autorității, prin care a fost nominalizată comisia de cercetare, pentru data de 7 și 8.01.2007, când, fiind bolnav, nu s-a realizat cercetarea disciplinară.
Mai arată că AGENȚIA TERITORIALĂ D este foarte bine pusă la punct și că a primit felicitări din partea responsabilului ca managementul calității la nivelul, pentru rezultatele obținute.
În drept, au fost invocate prev.art.5, 5 din Codul Muncii și art.24 pct.3, partea I art.3, pct.1, art.11, 20, 26 pct.2, partea E din Carta Socială Europeană și art.8 al.1, 16, 30 al.1, 6, 7, art.41 din Constituția României.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu a încălcat în nici un mod principiul egalității de tratament, așa cum este prevăzut de legislația în vigoare și nu a fost săvârșită nici o faptă de natură a produce o discriminare între salariați și că, nu discriminarea a determinat adoptarea deciziei de concediere pentru necorespundere profesională, ci neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor specifice fișei postului.
Menționează că în perioada anului 2007, reclamantul a fost tratat ca orice alt director de agenție, fiind convocat la toate întâlnirile organizate la nivelul instituției, nefiind astfel marginalizat sau persecutat.
Cu privire la trimiterea echipei de control arată că acest control s-a efectuat, în baza unei adrese trimise chiar de AGENȚIA TERITORIALĂ D, cu privire la prestarea serviciului de salubrizare în mun. D, controlul efectuându-se în perioada 03.12.-07.12.2007, în baza mandatului de control nr.1239//29.11.2007.
Din activitatea de control inițiată la propunerea reclamantului, a reieșit faptul că atribuțiile stabilite în fișa postului nu au fost îndeplinite de către DIRECTORUL AGENȚIEI TERITORIALE D, cât și slaba activitate a agenției, astfel că s-a propus luarea unor măsuri de respectare a legislației muncii.
Cu privire la solicitarea de a i se acorda daune morale, arată că nu sunt îndeplinite cerințele prev.de art.998 cod civil și că nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, iar referitor la invocarea unor dispoziții din Cartea Social Europeană, referitoare la dreptul de securitate și igienă în muncă, precizează că în cadrul există un lucrător desemnat cu securitatea în muncă și care are atribuții de a efectua instructajul salariaților la angajare, precum și periodic, iar conform fișei postului, reclamantul, în calitatea sa de director de agenții teritoriale, are printre atribuții și efectuarea instruirii la locul de muncă, la angajare și periodic, în domeniul securității și sănătății în muncă și a situațiilor de urgență, pentru personalul din subordine.
Prin precizarea și completarea de acțiune depusă de reclamant, la termenul de judecată din data de 10.04.2008, s-a solicitat să se constate că în perioada 30.07.2007-20.02.2008, a fost supus de către pârâtă la acte de hărțuire și discriminare pe criterii politice prin crearea unui cadru intimidant și ostil în legătură cu munca sa; să se constate că emiterea deciziei de concediere nr.22/20.02.2008, constituie victimizarea sa, de către pârâtă, să fie obligată pârâta să înceteze actele de hărțuire și discriminare, împotriva sa, să-i permită pârâtei să-și desfășoare în condiții de normalitate sarcinile de serviciu specifice postului de director pe care îl ocupă, să fie obligată să-i plătească daune materiale echivalente cu suferința fizică și psihică, pe care i-a pricinuit-o; începând cu data de 25.07.2007, prin tracasarea psihică și prin încercarea de concediere nereușite până la data sesizării instanței (22.01.2008) și în continuare până la data emiterii deciziei de concediere, inclusiv pierderi salariale nerealizate, pe care le evaluează la suma de 20.000 Euro și să fie obligată și la plata de daune morale în sumă de 50.000 Euro.
De asemenea s-a mai solicitat completarea cadrului procesual cu Consiliul Național pe Combaterea Discriminării, pentru ca această instituție să-și precizeze punctul de vedere și pentru opozabilitate.
Prin sentința civilă nr.1576/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu nr.de mai sus acțiunea a fost respinsă, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 3.938,05 lei către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform prev.art.5 al.3 Codul Muncii "Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la al.2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii, iar potrivit al.4 al aceluiași text de lege: "Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prev.la al.2, dar care produc efectele unei discriminări directe".
Prin urmare, Codul Muncii, reglementează principiul nediscriminării, egalității de tratament, în raporturile de muncă, fiind interzise în mod expres, atât discriminările directe, cât și cele indirecte, față de salariat, bazate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristice genetice, vârsta, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație ori responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, însă, în speța de față, reclamantul nu a dovedit existența unei astfel de discriminări.
Nu poate fi considerată victimizare sau discriminare, măsura luată de pârâtă, în baza prevederilor art.40 din Codul Muncii, respectiv de a constata săvârșirea unor abateri disciplinare și de a aplica sancțiunile corespunzătoare, precum și aceea de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, atâta vreme cât reclamantul prestează munca în subordinea și sub autoritatea acestuia.
Prin urmare, pârâta dispune de prerogativa disciplinară, conform disp.art.263 din Codul Muncii cu respectarea totodată a prev.art.264 și 266 din același cod, iar reclamantul are posibilitatea, conform prev.art.283din Codul Muncii, să conteste sancțiunile aplicate de pârâtă, ceea ce a și făcut, iar în măsura în care consideră că respectivele sancțiuni au fost aplicate, în baza altor criterii, decât profesionale, are posibilitatea să invoce aceste aspecte în contestațiile respective.
De altfel, prev.art.5 din Codul Muncii, coroborat cu disp.OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se referă la neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii, iar în speța de față nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul ca și ceilalți director de agenții, a fost convocat la toate întâlnirile organizate la nivelul instituției, nefiind exclus de la aceste întâlniri, fiind de asemenea nominalizat în programele de deplasări săptămânale ale AGENȚIEI TERITORIALE
În ceea ce privește activitatea de control efectuată de pârâtă, se constată că s-a desfășurat, în baza mandatului de control nr.1239/,/29.11.2007 (22 dos.) și a avut ca obiectiv verificarea respectării legislației specifice serviciului de salubrizare a localității în municipiul D, iar auditul intern, la AGENȚIA TERITORIALĂ D, a fost efectuat conform platului de audit pe anul 2007, astfel cum a fost aprobat de fostul președinte al, iar perioada verificată a fost 01.01.2006 - 31.12.2006, în care reclamantul nu a avut funcția de director
Cu privire la activitatea desfășurată de reclamant în perioada de probă, se constată, din contractul individual de muncă nr.128/06.04.2005, că nu a fost menționată o astfel de perioadă, iar contractul individual de muncă a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, acesta începându-și activitatea la data de 06.04.2005.
Referitor la activitatea desfășurată de reclamant pe perioada 30.07.2007 - 20.01.2008, se constată că, din actele dosarului, nu rezultă că acesta ar fi fost împiedicat să-și exercite, în condiții de normalitate, sarcinile de serviciu sau că ar fi hărțuit și discriminat pe criterii politice.
Convocarea reclamantului la pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile se întemeiază pe prev.art.267 din Codul Muncii, și nu poate fi considerată discriminare sau hărțuire.
În ceea ce privește declarațiile martorilor și se constată că se referă la aprecieri personale și rezultă din discuțiile pe care le-au avut cu reclamantul.
Așa fiind și văzând că în speță nu s-a făcut dovada încălcării de către pârâtă sau a prevederilor din Carta Socială Europeană din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind discriminarea pe anumite criterii sau dreptul la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și de profesie, s-a respins ca nefondată acțiunea în conflict de drepturi astfel cum a fost formulată și precizată de reclamant.
Pe cale de consecință s-au respins și capetele de cerere privind plata de daune materiale, în sumă de 20.000 Euro și daune morale în sumă de 50.000 Euro, întrucât nu s-a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă a prejudiciului material sau moral suferit de reclamant, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prev.de art.998 - 999 Cod civil.
În ceea ce privește completarea cadrului procesual de către reclamant cu Consiliului național pentru Combaterea Discriminării, se constată că citarea a fost solicitată doar pentru a se comunica un punct de vedere al acestei instituții și pentru opozabilitate, însă cauza soluționată de în dosarul nr.538/2007, nu are nici o legătură cu speța de față, nefiind similară cu aceasta.
În baza art.274 Cod Procedură Civilă. reclamantul fiind în culpă procesuală a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 3.938,05 lei, cheltuieli de judecată, conform ordinelor de deplasare depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând, în principal, casarea sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță pentru administrarea probelor, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, precizată și completată.
În expunerea de motive arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a solicitat să se constate că emiterea deciziei de concediere constituie victimizarea sa de către intimată.
Instanța de fond nu a respectat principiul continuității completului de judecată, la ultimul termen judecătorul fiind înlocuit cu.
Cauza nu a fost analizată pe baza probelor administrate, în cuprinsul hotărârii nefăcându-se referire la probele concrete din dosar.
Instanța de fond i-a limitat dreptul la probațiune în mod nejustificat respingând proba cu expertiza medicală și limitând proba testimonială la numai 3 martori. Declarația martorei a fost înlăturată fără motiv.
Instanța nu a analizat noțiunea de victimizare, hărțuire și discriminare așa cum sunt definite de lege, raportat la probele administrate în cauză.
Instanța de fond a eliminat, fără a le analiza, declarațiile de martori și punctul de vedere al CNCD, fapt ce echivalează cu nepronunțarea asupra probelor și asupra capetelor de cerere privitoare la discriminare.
Fără a analiza prevederile incidente sau invocate de reclamant, instanța a apreciat că acesta nu a făcut dovada încălcării de către pârâtă a prevederilor Cartei Sociale Europene sau a Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Instanța nu a analizat avertizările în interes public făcute de reclamant prin acțiunea dedusă judecății și prin adresele depuse la dosar, situație în care acesta apreciază că nu a beneficiat de un proces echitabil.
Reclamantul mai apreciază că sunt în întregime nejustificate cheltuielile de judecată întrucât intimata are angajat consilier juridic, astfel încât nu este justificată reprezentarea de alți apărători din
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Contrar susținerilor reclamantului instanța de fond a analizat și s-a pronunțat cu privire atât la pretinsa sa victimizare prin decizia de concediere, cât și cu privire la eventuala sa discriminare, concluzionând că nu poate fi considerată victimizare sau discriminare măsura luată de pârâtă în baza prevederilor art.40 din Codul muncii, respectiv de a constata săvârșirea unor abateri disciplinare, de a aplica sancțiunile corespunzătoare și de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Prin aceasta, așa cum corect a observat prima instanță, societatea pârâtă dispune de prerogativă disciplinară în virtutea art.263 Codul muncii, reclamantul având posibilitatea legală să conteste în instanță sancțiunile aplicate.
Cu privire la eventuala sa discriminare, se poate observa că prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.2 și 3 din Codul muncii, care definesc atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, coroborându-le cu prevederile OG nr.137/2000, concluzionând corect că nu s-a făcut dovada existenței unei discriminări în cauză.
Cu privire la nerespectarea principiului continuității completului de judecată, se poate observa că, potrivit încheierii din ședința publică din data de 20.11.2008, completul compus din judecătorii și a fost constituit conform art.95 pct.9 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și procesului verbal încheiat la data de 19.11.2008, din care rezultă absența judecătorului și imposibilitatea înlocuirii cu primul judecător din planificarea de permanență -, care era delegată la. H, procedându-se la înlocuirea cu următorul judecător din planificarea de permanență.
În această situație constituirea completului de judecată s-a făcut cu respectarea prevederilor art.95 pct.9 din Hotărârea nr.387/2005, contrar susținerilor reclamantului.
Instanța de fond și-a motivat în totalitate susținerile pe baza actelor existente la dosar și a probei testimoniale administrate în cauză, fără a-l priva pe reclamant de desfășurarea unui proces echitabil.
realității este și susținerea reclamantului în sensul că prima instanță i-a limitat dreptul la probațiune în mod nejustificat.
Față de elementele pe care dorea să le demonstreze în instanță, în mod justificat instanța a limitat numărul martorilor, dând eficiență prevederilor art.187 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea mărgini numărul martorilor propuși.
La termenul din 11 septembrie 2008 fost încuviințat un număr de 3 martori, printre care și martorul. Întrucât acesta din urmă nu s-a prezentat în instanță pentru audiere, la termenul din 6.11.2008, contestatorul prin apărător insistă în audierea sa, obligându-se să-l prezinte în instanță fără citare, instanța admițând cererea sub sancțiunea decăderii din probă, fapt materializat la termenul din 20.11.2008 când martorul nu a fost prezent, fără ca prin aceasta instanța să încalce prevederile legale în materie.
Prima instanță nu a înlăturat depoziția martorei, apreciind, evident în contextul restului probator administrat în cauză, că aceasta se referă la aprecieri personale și rezultă din discuțiile pe care le-a avut cu reclamantul.
La termenul din 26.06.2008 instanța i-a respins reclamantului proba cu expertiza medicală, apreciind-o ca neutilă și nepertinentă cauzei. Din chiar modul de redactare al pct.4 din motivele de recurs rezultă că prin această probă reclamantul dorea să demonstreze suferințele cauzate prin atitudinea pârâtei, ceea ce este improbabil ca un expert medical să poată demonstra.
Punctul de vedere al CNCD nu a putut fi avut în vedere de prima instanță, care constată în mod corect că speța soluționată de acest organism în dosarul nr.538/2007 nu are legătură cu speța dedusă judecății.
Reclamantul nu a învederat instanței ce prevederi ale Cartei Sociale Europene sau ale Declarației Universale a Drepturilor Omului a încălcat pârâta în cazul său, astfel încât aceasta să poată face dovada contrară, concluzia primei instanțe fiind corectă în acest sens.
în interes public la care reclamantul face trimitere nu au legătură cu cauza dedusă judecății, astfel încât prima instanță nu era ținută să le analizeze și să se pronunțe cu privire la acestea.
Prima instanță a dat eficiență prevederilor art.274 cod procedură civilă obligându-l pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată dovedite de pârâtă, indiferent de cine a fost reprezentată în cauză, în condițiile în care a făcut dovada legală a dreptului de reprezentare.
Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art.312 al.1 Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
În conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă, căzând în pretenții, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dovedite de pârâtă în recurs prin ordinele de deplasare nr.70 din 30.04.2009 și nr.114 din 11.06.2009.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1576/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice B suma de 887,80 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2009.
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa - - concediu odihnă Semnează,vicepreședinte | JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan - - - | JUDECĂTOR 3: Victor - |
Grefier, |
Red.CV.
Tehnored SM.
2ex./31.08.2009
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor
