Obligație de a face. Decizia 727/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.727
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul reclamanților recurenți MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva deciziei civile nr.338/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru reclamanții recurenți Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar delegație și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic, în reprezentarea reclamanților recurenți Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond solicită admiterea acțiunii pentru motivele expuse pe larg în motivarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.338/23.04.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timiș - Secția civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Municipiul T reprezentat de primar și Consiliul Local T împotriva sentinței civile nr.12420/11.12.2007 a Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.12420/11.12.2007 pronunțată în dosarul nr.-/2007 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții Municipiul T reprezentat prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local T, în contradictoriu cu pârâtul, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.102/283/04.08.2006 s-a constatat că pârâtul a executat în cursul lunii august 2006 lucrări de desființare împrejmuire la frontul stradal - str.- - și str.- - - și săpături pentru fundații pe cele două fronturi ale imobilului situat în T,-, lucrări care au fost executate fără autorizație de construire. Prin același proces verbal s-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate conform prevederilor legale în vigoare, în caz contrar se va trace terenul la stare inițială.
Spre a intra în legalitate, cu referire la lucrările de împrejmuire stradală la imobil, în data de 15.08.2006 pârâtul și soția sa au depus la Primăria T documentația în vederea obținerii autorizației de construire, dovadă recipisa eliberată cu termen de rezolvare 14.09.2006.
Pârâtul nu a intrat în legalitate prin obținerea autorizației de construire până la data prevăzută în procesul verbal ca dată a controlului - 04.04.2007, deși a depus documentația în vederea obținerii autorizației de construcție având și certificatul de urbanism eliberat de reclamantă la data de 16.02.2006, fără ca reclamanta să depună vreo dovadă din care să rezulte motivul pentru care nu a eliberat autorizația solicitată. Motivația refuzului a fost însă cuprinsă în acțiune, menționându-se expres că imobilul fiind în litigiu nu se poate elibera această autorizație.
Este adevărat că potrivit art.26 al.1 lit.a din Legea nr.50/1991 constituie contravenție executarea unei construcții fără autorizație de construire și o asemenea contravenție se constată și se sancționează de organele de control ale consiliului local, conform art.27 al.3 din aceeași lege.
Pe de altă parte, potrivit art.27 al.1 din Legea 50/1991, organele de control ale consiliilor județene și ale primăriilor au obligația de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții, potrivit competențelor de emitere a autorizației de construire/desființare, ceea ce au făcut și în cazul pârâtului. Cu toate acestea, refuzul emiterii autorizației de construire de către reclamantă, după ce pârâtul obținuse la 16.02.2006 certificatul de urbanism, cu argumentul că imobilul este în litigiu nu poate justifica solicitarea reclamantei de a fi obligat pârâtul la desființarea construcției executate fără autorizație și aducerea la starea inițială a imobilului din T,-, iar în caz contrar să autorizeze Instituția Primăriei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului. Aceasta pentru că pârâtul s-a conformat dispozițiilor legale și a început intrarea în legalitate, dar și pentru că împrejmuirea începută de pârât este un "bun" în sensul art.1 din primul protocol adițional la Convenția europeană, ori desființarea lui de către reclamantă pe cheltuiala pârâtului ar semnifica o atingere a dreptului de proprietate asupra acestui bun.
În prezent, reclamanta ca autoritate administrativă, în baza competențelor ce-i sunt recunoscute de dispozițiile legale, refuzând să elibereze pârâtului autorizația de construire, conduce la o situație de natură să producă grave consecințe pentru acesta, astfel încât se poate spune că pârâtul ar suferi în fapt o expropriere. Orice limitare a dreptului de proprietate al pârâtului trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei. Or, în cauza de față, faptul că imobilul-teren este în litigiu, nu este de natură a asigura o proporționalitate justificată față de măsura demolării solicitată de reclamantă, care a eliberat anterior certificatul de urbanism pentru lucrarea efectuată de acesta.
Prin demolarea în acest moment a construcției parțial ridicată fără a se finaliza litigiul la care face referire reclamanta, pârâtul ar suferi o sarcină specială și exorbitantă, ceea ce ar duce la ruperea echilibrului just dintre cerințele de interes general ale comunității și imperative apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei nu este întemeiată, astfel încât a respins- Se mai adaugă faptul că "bunul"construit și pentru care se cere demolarea este bun comun al soților și, așa cum rezultă din extrasul CF 5663 T, or, urmare a principiului disponibilității părților, reclamanta a formulat acțiunea doar împotriva unuia dintre soții proprietari.
În baza art.274 pr.civ. instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată, nefiind depuse dovezi în acest sens de către apărătorul pârâtului.
Împotriva sentinței reclamanții au declarat apel, înregistrat pe rolul tribunalului Timiș la data de 18.02.2008, solicitând schimbarea hotărârii și admiterea acțiunii formulate.
În motivare, au arătat că pârâtul nu a dovedit prin acte depuse faptul că ar fi inițiat demersuri în vederea obținerii autorizației de construire pentru lucrările reținute în actul de sancționare, anterior promovării acțiunii. Întrucât procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost anulat de instanța de judecată, el constituie titlu executoriu fără altă formalitate. De asemenea, certificatul de urbanism nu dă dreptul deținătorului să construiască, fiind un act de informare, iar obligația reclamantului este de a face toate demersurile în vederea eliberării autorizației de construire. Astfel, din adresa nr.1133 din 23.10.2007 rezultă că documentația este incompletă, deoarece nu s-au prezentat acordul Inspectoratului de Stat în construcții, acordul uzufructuarului, expertiza tehnică, studiul geotehnic, planul parcelar întocmit de ONCGC, fiind dovedită astfel culpa pârâtului.
În drept, apelanții au invocat dispozițiile art.282 și următoarele pr.civ. Legea nr.50/1991, OG nr.2/2001.
Prin întâmpinare, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că hotărârea este legală și temeinică pentru argumentele invocate.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118, 1084.pr.civ.
La termenul din 23.04.2008 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la încălcarea dispozițiilor art.126/2/5 teza 1/6 fine, art.1/3/4/5, art.16/1/2, art.21/1-3, art.30/2, art.52/3, art.53/1, art.1458/2/4 din Constituția României, prin următoarele texte din Codul d e procedură civilă: art.149, 155 ind.1 al.1, Titlul III, art.109-281 ind.3, 294-298, precum și prin OUG nr.154/2007.
Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat.
Din înseși precizărilor reclamanților din acțiunea introductivă - pagina a doua, rezultă că pârâtul nu se află în culpă pentru neaducerea imobilului pe care a construit fără autorizație la starea inițială sau neobținerea autorizației de construire. Astfel, această afirmație se coroborează cu mențiunile din întâmpinarea aflată la fila 18 dosar fond, dar mai ales cu documentația depusă la filele 23 și următoarele din același dosar. Mai mult, la termenul din 09.04.2008 apelanții prin reprezentant au comunicat faptul că nu există un refuz în formă scrisă pentru eliberarea autorizației de construire. Chiar dacă într-adevăr actele menționate în cererea de apel nu există la dosar, Primăria avea posibilitatea de a comunica pârâtului necesitatea completării documentației, iar ulterior respingerea cererii, fapte care nu s-au întâmplat, relevând lipsa culpei intimatului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal instituțiile pârâte solicitând modificarea ei și a sentinței și în consecință admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că pârâtul a procedat la executarea unor lucrări fără a avea autorizație de construire ceea ce a condus la amendarea sa prin procesul verbal din 04.08.2006 și la obligarea intrării în legalitate, dispoziții cărora nu s-a conformat fiind întocmit un nou proces-verbal în 04.04.2007 în acest sens.
S-a menționat că certificatul de urbanism de care se prevalează pârâtul pentru justificarea atitudinii sale nu poate înlocui autorizația de construire - fiind doar un act de informare a celor interesați - și că vina pentru neobținerea acesteia se datorează reclamantului care nu a depus la instituția legal abilitată întreaga documentație necesară autorizării.
Deși în recurs nu se indică expres motivul de recurs ci doar dispozițiile de drept material incidente - respectiv Legea nr.50/1991 și OG nr.2/2001 - din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că el se bazează pe pretinsa interpretare și aplicare greșită a legii la cauza dedusă judecății adică pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit tuturor temeiurilor de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Rezultă astfel că amendarea pârâtului prin procesul-verbal din 04.08.2007 a fost justificată de un fapt obiectiv - necontestat nici măcar de pârât -, acela al lipsei autorizației de construire la momentul executării lucrărilor (construirea unor fundații și desființarea împrejmuirii stradale).
Odată cu aplicarea amenzii, pârâtului i s-a pus în vedere să desființeze lucrările neautorizate și să intre în legalitate până la data de 04.11.2006, lucru pe care el nu l-a făcut.
La data edificării lucrărilor pârâtul deținea un certificat de urbanism (ce i-a fost transmis de Primăria T la 21.02.2006 - fila 33 dosar de fond) care nu avea însă decât caracter de informare pentru toate cerințele legale ce trebuiau îndeplinite în vederea începerii executării lor, acest act neavând valoarea unei autorizații de construire, aspect care rezultă din chiar conținutul său înscris cu majuscule și subliniat pentru a fi remarcat - fila 33 dosar de fond.
Prin urmare, pârâtul nu putea ignora acest lucru cunoscut cu atât mai mult cu cât situația de fapt a terenului nu-i permitea să spere că lipsa autorizației va fi ușor complinită.
În concret, cu aproape doi ani înainte de efectuarea lucrărilor neautorizate, o parte din terenul pârâtului a făcut și obiectul material al unui proces pornit din inițiativa autorității administrative locale prin care se solicita instanței instituirea unei servituți de trecere, având în vedere faptul că retrocedarea terenului către autorul în drepturi al pârâtului s-a făcut cu neobservarea dreptului de acces la imobil (bloc) al proprietarilor din vecinătate.
Cu alte cuvinte, pârâtul a executat lucrările în deplină cunoștință de cauză atât în ceea ce privește situația terenului cât și necesitatea autorizării conforme prealabile a acestora, la nevoie chiar prin hotărâre judecătorească.
Invocarea de către instanțele anterioare a jurisprudenței CEDO nu-și găsește aplicare în cauză deoarece în cauza menționată la care s-a făcut referire (identificată de C ca fiind cauza Oneryildiz c/a Turcia - Hotărârea din 30.11.2004), instanța europeană a considerat că a fost încălcat dreptul de proprietate referitor la un interes economic substanțial (dreptul de a locui într-un spațiu edificat de reclamant fără autorizație) pentru aceea că rămânerea în locuința nelegală a reclamantului și a familiei sale, tolerată timp îndelungat de autoritățile statului, a dat naștere unui "bun" în sensul autonom conferit acestuia de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența generată de aplicarea sa.
În raport de cele anterior expuse și du datele speței rezultă că autoritățile locale nu au rămas pasive la demersurile pârâtului și nu au tolerat în timp existența lucrărilor pentru a-i lăsa convingerea că le aprobă tacit, și că le consideră, deci, ca și legale cu toate garanțiile pe care legea le recunoaște oricărui proprietar ci, dimpotrivă, au reacționat din primul moment, solicitându-i intrarea în legalitate și acordându-i un interval de timp în acest sens.
Obținerea prealabilă executării lucrărilor a autorizației de construire este reglementată de norme cu caracter imperativ a căror eludare de către pârât nu are nicio justificare legitimă, ceea ce face admisibilă pretenția instituțiilor reclamante de a se dispune desființarea lor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamanților, va modifica în tot ambele hotărâri anterioare, va admite acțiunea acestora și în consecință va obliga pârâtul la desființarea construcției ilegal executată și aducerea la starea inițială a imobilului din municipiul T,-, iar în caz contrar va autoriza reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
În baza art.274 pr.civ. Curtea va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 14,45 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare aferente tuturor fazelor procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al mun.T împotriva deciziei civile nr.338/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosar nr- pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite apelul declarat de instituțiile reclamante menționate împotriva sentinței civile nr.12420/11.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite acțiunea reclamanților Municipiul T reprezentat de Primar și Consiliul local T față de pârâtul.
Obligă pârâtul la desființarea construcției ilegal executată și aducerea la starea inițială a imobilului din municipiul T,-, iar în caz contrar autorizează reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 14,45 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.09.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.DC/12.09.2008
Tehnored.MM/2 ex/22.09.2008
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
