Obligație de a face. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(759/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 746

Ședința publică din 4.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier -

- XX -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 1279 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant G.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.

La apelul nominal se prezintă avocatul pentru intimatul reclamant G, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București și lipsesc recurenții pârâți și.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, că recurenții a depus la dosar, prin registratura instanței, chitanța CEC în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, precum și o petiție prin care solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.

Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii recurenților privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, ținând seama de faptul că pe parcursul procesului aceștia au avut apărător ales, iar cererea formulată astăzi nu este motivată. De asemenea, consideră că nu se impune amânarea judecății deoarece recurenții nu au formulat motive de recurs.

După deliberare, Curtea respinge cererea privind amânarea judecății pentru lipsă de apărare, formulată de recurentul pârât la data de 29.04.2009, având în vedere că aceasta nu întrunește cerințele art. 156 din Codul d e Procedură Civilă. Curtea reține, de asemenea, faptul că, prin recursul declarat la data de 16.12.2008, recurenții au declanșat controlul judiciar, iar de la acea dată, precum și de la data primirii citației, respectiv 13 aprilie 2009, petenții au avut suficient timp pentru pregătirea apărării.

Curtea pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Avocatul intimatului reclamant solicită a se constata că recursul este nul, nefiind motivat în termenul prevăzut de lege.

Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, dovedite prin chitanța în cuantum de 500 lei, pe care depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de fată, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.-.09.2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții și, pentru ca, pe calea ordonanței președințiale, să fie obligați să-i lase liberă trecerea pentru a tencui spatele casei și, totodată, să, desființeze plantațiile vegetale existente pe zid, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.

La data de 29.09.2006, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a renunțat la judecarea acesteia, pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, transformând-o într-o judecată pe calea dreptului comun, iar, în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, a precizat că solicită obligarea pârâților să-i permită accesul pe proprietatea sa și obligarea acestora la desființarea plantațiilor vegetale nelegal amplasate la o distanță mai mică de 0,5 m de linia de hotar.

Prin sentința civilă nr.6730/21.11.2006, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte acțiunea, a obligat pârâții să permită accesul reclamantului pe terenul proprietatea lor, situat în B, șos.-. nr.287, sector 4, pentru efectuarea reparațiilor utile la imobilul proprietatea sa și a respins cererea având ca obiect desființarea viței - de - vie.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește primul, capăt de cerere, că imobilul construit de reclamant pe linia de hotar a fost edificat în baza unei autorizații legal emise, pârâții având obligația, conform nr. 334/11.12.2003, de a permite trecerea pe proprietatea lor pentru tencuirea construcției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii și capătului de cerere având ca obiect desființarea plantației viței - de - vie, pârâții formulând, în termen legal, cerere de aderare la apel.

Prin cererea de aderare la apel, este criticată hotărârea, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 599, 611, 615 și 616 Cod civil, care se referă la distanța dintre proprietățile vecine și interdicția de a construi pe linia de hotar, apelanții susținând că nr. 334/2003 reprezintă un act administrativ care nu poate modifica, completa sau adăuga la lege.

Prin decizia civilă nr.493 A din 17.04.2007, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, apelurile formulate de apelantul - reclamant G și de apelanții - pârâți și.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul formulat de reclamantul G, că plantația de -devie nu este amplasată la o distanță necorespunzătoare, aceasta fiind amenajată sub formă de boltă, dar și că nu rezultă din probe dacă butucii sunt amplasați spre linia de hotar sau înspre locuința proprietatea pârâților.

În ceea ce privește raportul de expertiză extrajudiciară, aceasta a fost înlăturat, tribunalul a considerat că acesta nu a fost efectuat în condiții de contradictorialitate, cu respectarea dispozițiilor art. 208 și următoarele Cod procedură civilă.

Asupra cererii de aderare la apel, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor, care impun anumite obligații proprietarilor de imobile, pe raza Municipiului

Sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 599, 611, 616 Cod civil, s-a constatat că imobilul a fost edificat de autorii reclamantului în anii 1950, lucrările de supraetajare fiind realizate în anii 2004 - 2005 (filele 10 - 11), fără ca apelanții pârâți să se fi opus, astfel încât s-a apreciat că aceștia nu și-au dat acordul la edificarea lui, situație în care devin aplicabile nr. 334/2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând modificarea în parte a deciziei apelate, în sensul admiterii apelului său, urmând a fi schimbată în parte sentința instanței de fond, în sensul admiterii și a capătului de cerere având ca obiect desființarea plantației de -de-vie, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei apelate.

Intimații și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în principal, respingerea recursului, ca nefondat, iar, în subsidiar, în ipoteza admiterii recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond.

Prin decizia civilă nr.1717/23.10.2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III a Civilă Pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul și a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță..

Pentru a pronunța această hotărâre această instanță a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă care reglementează principiul rolului activ al instanței, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, astfel încât ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

In același sens, dispozițiile art.261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, stabilesc că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele prin care s-au înlăturat cererile părților, doctrina statuând că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative; ele trebuie să ofere părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Din această perspectivă, Curtea a reținut că instanța de fond a respins cel de-al doilea capăt de cerere privind desființarea microplantației viței-de-vie, apreciind, pe de o parte, că, din planșele fotografice și din răspunsul la interogatoriu al pârâtei, rezultă că pârâții au plantat -de-vie aproape de linia de hotar, iar, pe de altă parte, că nu este stabilită cu certitudine distanța de la plantație la zidul despărțitor, ceea ce a determinat concluzia instanței că reclamantul nu a făcut dovezi care să ducă la desființarea acesteia de către pârâți, opunându-se, în același timp, efectuării unei expertize pusă în discuție de instanță, pentru stabilirea acestor aspecte.

În același sens, instanța de apel a reținut că plantația de -de-vie nu este amplasată la o distanță necorespunzătoare, aceasta fiind amenajată sub formă de boltă, dar și că nu rezultă, din probe, dacă butucii sunt amplasați pe linia de hotar sau înspre locuinta proprietatea pârâtei.

În cauză, nu a fost stabilită situația de fapt dedusă judecății și că instanțele nu au ordonat administrarea probelor pe care le considerau necesare și care ar fi fost comune și ar fi profitat tuturor părților implicate în proces, absența probei cu expertiză tehnică de specialitate ducând la stabilirea unor concluzii ezitante și echivoce privind amplasarea nu a microplantației viței-de-vie corespunzător dispozițiilor legale reglementate de art. 607 Cod civil.

În acest context, instanța a observat că, în etapa procesuală a apelului, cale de atac care are o natură devolutivă, apelantul a solicitat, prin cererea de probatorii depusă la data de 30.03.2007 (fila 20), ca, în virtutea rolului activ al instanței, aceasta să aprecieze dacă, în cauză, este concludentă proba cu expertiză, în care să se facă dovada distanței la care este amplasată microplantația viței-de-vie și, în ipoteza în care instanța va găsi concludentă această probă, să dispună administrarea ei, probă pe care instanța a respins-o ca neutilă cauzei, pentru ca, ulterior, să rețină că nu există probe concludente prin intermediul cărora să se poată stabili cu certitudine situația fapt.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 15.12.2007 sub nr-.

Prin încheierea din ședința publica din data de 29.01.2008 tribunalul a încuviințat la solicitarea ambelor părți efectuarea unei expertize topografice prin care sa se stabilească distanța la care se afla amplasata microplantatia de de vie ce aparține pârâților fata de linia de hotar dintre proprietățile părților și fața de zidul casei reclamantului, sa se stabilească dacă pentru repararea imobilului reclamantului este necesar accesul pe proprietatea pârâților, și dacă zidul casei reclamantului se află pe linia de hotar ce desparte proprietățile părților.

La data de 16.06.2008 a fost depus în dosarul de apel raportul de expertiza încuviințat ca proba în cauza, din care rezultă, că distanța la care se afla amplasată microplantatia de de vie ce aparține pârâților față de linia de hotar dintre proprietățile părților și implicit față de zidul casei reclamantului este variabilă și are valori cuprinse între 5 și 50 cm.

Prin decizia civilă nr. 1279 A din 21.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de aderare apel formulată de pârâții și, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant G și de apelanții pârâți și împotriva sentinței civile nr.6730/02.11.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost obligat să desființeze microplantația de de vie identificată în raportul de expertiză întocmit de expert, prin linie continuă, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții și, însă nu au procedat și la motivarea în fapt și în drept a acestuia.

La termenul de judecată din 04.05.2009 Curtea, a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție pe care urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.306 alin.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă de parte sau de instanță din oficiu, motive de ordine publică.

Conform dispozițiilor art.303 Cod procedură civilă, recursul se motivează în termenul de recurs, respectiv în 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din dosarul instanței de apel rezultă că decizia recurată a fost comunicată recurenților la data de 09.12.2008, iar până la primul termen de judecată acordat în recurs, respectiv 04.05.2009, aceștia nu și-au motivat recursul, situație în care devin incidente dispozițiile art.306 Cod procedură civilă privind nulitatea recursului.

În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pe recurenți la 500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurenții - pârâți și împotriva deciziei civile nr.1279 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G.

Obligă recurenții la 500 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2009.

PREEȘDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/18.05.2009

Secția a IV-a Civ. -

-

Jud.sector 4. -

Președinte:Doinița Mihalcea
Judecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Bucuresti