Obligație de a face. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.75
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr. 676/A/17.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local, Primăria, Comisia Locală de Fond Funciar și Comisia Județeană de fond funciar de pe lângă Prefectura Județului T, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Consiliul Local, Primăria și Comisia Locală de Fond Funciar și avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Prefectura
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului conform motivelor arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, con stată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10851/21.11.2006 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulata de reclamanta, în contradictoriu cu Consiliul Local, Primăria Comunei, Comisia Locală de Fond Funciar de pe lângă Primăria Comunei și Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Prefectura Județului T, având ca obiect obligarea pârâților la atribuirea in proprietate a terenului aferent imobilului construcție înscris in CF nr.3013, cumpărat de titulara cererii in temeiul Legii nr.112/1995.
Prin aceeași hotărâre judecătoreasca s-a respins cererea de chemare în garanție formulata de reclamanta împotriva chematei în garanție Instituția Prefectului - Județului T și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca reclamanta, este proprietara casei situate, în localitatea,-, înscrisă în CF nr. 3013, nr. top 4172/2, cu titlul de cumpărare în baza prevederilor Legii 112/1995.
Prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2872/30.04.2004, Consiliul Local al Comunei, a vândut reclamantei și terenul în suprafața de 250 mp,înscris în CF nr. 3013, nr. top 4172/2.
Ca urmare a încheierii acestui contract reclamanta a devenit proprietară, asupra întregului imobil, înscris în CF nr. 3013, constând în loc de casă, cu casă, în-, în suprafață de 250 mp.
Pornind de la premisa că reclamanta, prin prezenta acțiune, solicită atribuirea în proprietatea a terenului situat in continuarea imobilului astfel cumpărat, susținând că acesta este aferent construcției, cumpărate în baza Legii 112/1995, prima instanță a examinat in prealabil xcepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Primăriei Comunei și Comisia Locală de Fond Funciar și a constat că acestea sunt întemeiate întrucât din coroborarea dispozițiilor art. 3, 10, 21 și art. 38 al. 5 lit. b din Legea 215/2001, calitate procesuală pasivă în cauză au Consiliul Local și Primarul Comunei, si nu Primăria Comunei, iar conform prevederilor art. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aprobat prin HG nr. 890/2005, comisiile de fond funciar, sunt constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate a terenurilor agricole și forestiere și nu asupra terenului aferent construcției cumpărate în baza Legii 112/1995.
În aceste condiții prima instanță a respins acțiunea reclamantei împotriva Primăriei Comunei precum și a celor două comisii de fond funciar, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane, fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă in contradictoriu cu instituția Prefectului Județului T, prima instanță, raportându-se la dispozițiile art. 60 Cod pr. civ. și la obiectul acțiunii principale a constat că această cerere este inadmisibilă.
În ceea ce privește fondul litigiului, cererea reclamantei s-a apreciat neîntemeiată, întrucât terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii 112/1995, este terenul în suprafață de 250 mp, înscris în CF nr. 3013, care a fost vândut reclamantei de către Consiliul Local, în baza Contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 2872/30.04.2004.
Cu privire la susținerile reclamantei, în sensul că terenul situat in continuarea casei si a terenului înscris in CF nr. 3013, este aferent aceleiași construcții, acestea nu au putut reținute de către prima instanță, întrucât terenul aferent reprezintă terenul de sub construcții si terenul necesar unei folosințe normale a construcției iar restul terenului potrivit art. 26 al. ultim din Legea 112/1995, rămâne în proprietatea statului.
In fine, prima instanță a apreciat că, in cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art. 33 din HG 11/1997, care modifică și completează Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, care recunosc in favoarea cumpărătorului construcției, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel in termenul legal reclamanta, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la nr-, in data de 23.02.2007, prin care a solicitat schimbarea in tot a sentinței supusa reformării, in sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulata in primul ciclu procesual.
in esența considerentele de fapt și de drept ale cererii de chemare in judecata, apelanta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei sale, cu motivarea ca in mod nejudicios a fost respinsa cererea sa de probațiune având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice in specialitatea topografie in vederea identificării suprafeței de teren ce se afla in continuarea curții reclamantei și a cărei atribuire s-a solicitat prin acțiune.
Reclamanta s-a prevalat in susținerea cererii sale de apel d e dispozițiile art. 282-298/Cod procedură civilă, cele ale Legii nr.112/1995 și HG nr.11/1997, ale art. 23 alin.2 din Legea nr.18/1991, HG 20/1996, precum și pe dispozițiile art. 8 și 33 din Decretul Lege nr. 42/1990 și a atașat împuternicire avocațiala.
Poziția procesuala a intimaților Primăria Comunei și Comisia Locala de Fond Funciar a Comunei a fost exprimata in apel prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 13-14,prin care aceasta a solicitat respingerea apelului, cu argumentul ca hotărârea primei instanțe este legala si temeinica, in sensul ca suprafața de teren ce face obiectul litigiului excede terenului aferent construcției cumpărate in baza Legii nr.112/1995.
Prin decizia civilă nr. 676/A/17.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de apelanta,domiciliata in T-,.11, jud.T, împotriva Sentinței Civile nr.10851/21.11.2006,pronunțata de Judecătoria Timișoara in Dosarul nr.6791/2006,in contradictoriu cu intimații Consiliul Local și Primăria Comunei, ambii cu sediul in Comuna,-, jud.T, Comisia Locală de Fond Funciar de pe lângă Primăria Comunei cu sediul in Comuna,-, jud.T și Comisia Județeană de Fond Funciar de pe lângă Prefectura Județului T, cu sediul in T,-, jud.T, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Așa cum in mod corect a reținut judecătoria, reclamanta este proprietara întregului imobil înscris în CF nr. 3013, nr. top 4172/2 compus din casă,situată în localitatea,-, pe care a dobândit-o cu titlul de cumpărare in temeiul Legii 112/1995, respectiv teren in suprafață de 250 mp, cumpărat ulterior prin act autentic încheiat cu pârâtul Consiliul Local al Comunei.
Într-adevăr, potrivit art.37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 "in situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege." Legiuitorul actului normativ mai sus menționat nu explica noțiunea de teren aferent construcției, context in care, tribunalul se va raporta la dispozițiile art.23 alin 1 din Legea nr.18/1991,cu modificările ulterioare, norme care constituie dreptul comun in materie de fond funciar și care se refera la terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, fiind astfel evidenta intenția legiuitorului de a circumscrie noțiunii de teren aferent doar suprafața de sub construcție, precum și cea care permite folosința normala a acesteia ( accesul in locuința sau dependințe, etc.)
Ori așa stand lucrurile,tribunalul constata ca judecătoria a interpretat in mod corect noțiunea de teren aferent atunci când a conchis ca reclamanta a beneficiat deja de prevederile art. 37 din Norme, atunci când a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2872/30.04.2004 numai suprafața de 250 mp teren pe care este edificata construcția dobândita in temeiul Legii nr.112/1995, devenind proprietara întregului corp de proprietate,astfel cum acesta este descris in evidenta imobiliara. Ca atare reclamanta nu mai poate emite pretenții asupra unui alt teren care, așa cum singura recunoaște, se afla in continuarea curții imobilului in care locuiește, depășind deci suprafața ce se circumscrie noțiunii de teren aferent, in sensul arătat mai sus. Este motivul pentru care apare ca inutila și lipsita de concludentă o cerere de probațiune pentru identificarea terenului aflat in continuarea curții imobilului proprietatea apelantei, o atare cerere fiind in mod corect respinsa de judecătorie.
De asemenea, fără a insista asupra considerațiilor cu privire la modul de dobândire al terenurilor aferente prevăzute de art.37 din Norme, tribunalul mai reține ca dreptul de proprietate asupra categoriei la care se referă reclamanții nu poate fi atribuit in mod gratuit, din coroborarea prevederilor art. 13 din lege și art.19 din Normele de aplicare ale actului normativ in discuție, se poate constata cu ușurință că intenția legiuitorului a fost de a evalua prețul de vânzare sau despăgubire pentru terenul aferent tuturor locuințelor ce intră sub incidenta Legii nr.112/1995.
In consecință, dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente apartamentelor ce nu se restituie in natură foștilor proprietari se dobândește de chiriașii titulari de contract in urma vânzării,la fel ca și locuința, cu plata integrală sau in rate a prețului,ceea ce,in cazul concret al reclamantei nu s-a realizat.
Împotriva acestei deciziei civile de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea obligării pârâtului Consiliul Local al Comunei la atribuirea în proprietate, în baza Legii nr. 112/1995, a întregului teren aferent construcției și nu doar cei 250 mp pe care i-a primit, reiterând, în fapt aceleași motive ca și cele invocate în apel, susținând, în esență că eronat ambele instanțe au reținut că reclamanta ar fi solicitat atribuirea în proprietate a terenului pretins în mod gratuit, câtă vreme și-a motivat acțiunea pe prevederile Legii nr. 112/1995, cum și că are calitate procesuală Consiliul Local prin Primar, deoarece numai acesta poate emite hotărâre de atribuire, și că greșit a fost respinsă proba cu expertiza topografică, deși aceasta era necesară, invocând în drept prevederile art. 299 Cod procedură civilă, coroborate cu aceleași dispoziții ale Legii nr. 112/1995, HG nr. 11/1997, art. 23 al. 2 din Legea nr. 18/1991, HG20/1996, și art. 8 și 33 din Decretul - Lege nr. 42/1990 al fostului Consiliu Provizoriu al Unității Naționale (), menționate și în apel dar neindicând în drept, nici unul dintre motivele de recurs, vizând nelegalitatea, prevăzute - expres și limitativ - în art. 304 sub - punctele 1 - 9 Cod procedură civilă.
Intimații - Primăria Comunei, Consiliul Local și Comisia Locală de fond funciar - au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului reclamantei, ca nelegal și netemeinic.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm Cod procedură civilă, și în raport de motivele de fapt de recurs, față de starea de fapt din dosar și din probele administrate în cauză, Curtea stabilește că prezentul recurs al reclamantei este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul aceleiași reclamante.
Într-adevăr examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator administrat în dosar Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, deoarece instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 26 al. 3 din Legea nr. 112/1995 și a art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a acesteia, ca și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind deci fiind respins apelul reclamantei, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate căci prin contractul de vânzare-cumpărare în cauză nu i-a fost vândut reclamantei și terenul pretins prin acțiune (altul decât cel în suprafață de 250 mp).
Astfel, în raport de probele din dosar, Curtea consideră că excepțiile sus menționate au fost corect apreciate ca întemeiate, fiind evident că potrivit art. 3,10,21, 38 al. 5 lit. b din Legea nr. 215/2001, calitate procesuală pasivă în cauză au doar Consiliul Local și Primarul Comunei (nu și Primăria), încât deci bine a fost respinsă acțiunea reclamantei față de Primăria Comunei, precum și față de cele două comisii de fond funciar (care așadar nu au calitate procesuală pasivă), după cum tot cu temei a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de chemare în garanție a reclamantei împotriva Instituției Prefectului județului T, ținând seama de dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă și de natura și obiectul acțiunii.
Referitor la fondul litigiului, Curtea stabilește că acțiunea reclamantei a fost just apreciată de către ambele instanțe, anterioare ca neîntemeiate, întrucât terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 de către reclamantă este doar terenul în suprafață de 250 mp, înscris în CF 3013 care a fost vândut reclamantei de către Consiliul Local în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2872/30 aprilie 2004 (fila 40 dosar fond) și astfel susținerea recurentei - în sensul că și terenul situat în continuarea casei și a terenului înscris în CF 3013 ar fi aferent aceleiași construcții - nu poate fi găsită întemeiată, deoarece terenul aferent îl reprezintă doar cel de sub construcții și necesar unei folosințe normale a construcției, iar restul de teren rămâne în proprietatea Statului Român, potrivit art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995, care prevede clar că suprafețele de teren care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea Statului, în speță nefiind prin urmare aplicabile dispozițiile art. 33 din HG 11/1993, care modifică și completează Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, care recunoaște cumpărătorului construcției dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției.
Așadar, apare evident faptul că reclamanta a cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat numai suprafața de 250 mp, de teren, aferent pe care se află edificată construcția dobândită în baza Legii nr.112/1995 și această reclamantă recurentă nu mai poate beneficia încă odată de atribuirea unui alt teren aferent, situat - după propria-i recunoaștere - în continuarea curții imobilului, în care locuiește și care teren depășește deci suprafața legală ce se circumscrie noțiunii de teren aferent, în sensul și în înțelesul de mai sus, prev. de art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a ei, unite și coroborate și cu dispozițiile art. 23 al. 1 și 36 din Legea nr. 18/1991, de procedura căreia reclamanta nu a uzat, deși aceasta este aplicabilă speței.
Este deci clar că terenul pretins a-i fi atribuit în proprietate reclamantei este înscris în altă carte funciară ( CF 2688 cu nr. top 113 - 114/A, în suprafață de 1888, 16 mp), constituind proprietatea Statului Român (și aflat în administrarea Consiliului Local ), dar acest teren pretins de reclamantă nu este aferent construcției precizată mai sus, el având număr top distinct și fiind înscris într-o altă carte funciară, conform art. 48 din Legea nr. 7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
Considerentele precitate justifică pe deplin legalitatea respingerii ca inutilă și neconcludentă a probei cu expertizarea topometrică a terenului aflat în continuarea curții imobilului proprietatea recurentei reclamante.
De altfel, această reclamantă recurentă și-a întemeiat acțiunea de față pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, ceea ce nu poate echivala cu o solicitare de cumpărare a acestui teren aferent de vreme ce se solicită prin acțiune "atribuirea în proprietate a terenului aferent construcției", iar nu vânzarea acestuia și oricum aplicarea acesteia justa apreciere a instanței de apel că dreptul de proprietate astfel pretins de reclamantă nu-i poate fi atribuit în mod gratuit câtă vreme legiuitorul român - prin art. 13 din Legea nr. 112/1995 și art. 19 din citatele Norme Metodologice de aplicarea acesteia - pretinde evaluarea unui preț de vânzare(ori de despăgubire) pentru terenul aferent locuințelor ce intră sub incidența Legii nr. 112/1995, respectiv deci dreptul de proprietate asupra terenului aferent se dobândește de chiriașii titulari de contract numai în urma vânzării lui - la fel, ca și locuința - cu plată integrală (sau în rate) a prețului, situație juridică neincidentă în cazul reclamantei recurente de față, care nu a înțeles să uzeze de procedura administrativă reglementată de art. 36 din Legea nr. 18/1991 și care este, singura modalitate de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile de fapt formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să -l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată de instanța de apel, care este legală și temeinică sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamantei, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a nici unuia dintre motivele de recurs, vizând nelegalitatea, indicate - expres și limitativ - în art. 304 sub punctele 1 - 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de C, căci hotărârea atacată este temeinic și judicios motivată, actul juridic dedus judecății este corect interpretat, această hotărâre fiind și pronunțată cu aplicarea justă a legii și în temeiul ei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr. 676/A/17.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /19.02.2008
Tehnored /20.02.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
