Obligație de a face. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 767
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții, și reclamantul împotriva deciziei civile nr. 62 din data de 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1485 din data de 3 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă personal și în calitate de procurator pentru recurenta pârâtă și recurentul reclamant reprezentat de avocat, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de recurenții pârâți, și, după care;
Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neântemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru recurentul reclamant, a solicitat în principal admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea refacerii raportului de expertiză.
În subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Față de recursul formulat de pârâții, și, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta pârâtă, cu privire la recursul formulat de reclamantul a pus concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr. 574/213/20 aprilie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții (), și solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile lor, pârâții să fie obligați să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren de cca 20. pe care a acaparat-o din proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului situat în C,- C cu vecinii: N- Str. -, E - Moștenitorii lui (pârâții), S - și V - și între terenul său și al pârâților ( vecinii din partea de est) există o linie de hotar, marcată printr-un gard de sârmă dar care de-a lungul timpului, acesta a fost mutat de mai multe ori. Aceste stări de fapt au provocat îndoieli referitoare la folosirea acestui gard din sârmă pe hotarul dintre cele două proprietăți limitrofe, motiv care a generat neînțelegeri, iar încercările de a stabili linia de hotar prin alte mijloace au eșuat.
In drept s-au invocat disp.art. 584.civ.și art. 274 Cod pr. civ.
Pârâții au depus întâmpinare la dosar și au solicitat respingerea acțiunii ca urmare a faptului că hotarul dintre proprietățile lor a fost stabilit pe cale judecătorească, fiind emisă hotărârea definitivă și pentru care s-a efectuat și executare silită.
Au menționat pârâții că acest litigiu a fost soluționat cu hotărârea judecătorească nr. 2581/11 sept.1985 a Judecătoriei Caracal și a fost executată conform procesului verbal nr.- încheiat de executorul judecătoresc al Judecătoriei Caracal.
Pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca urmare a autorității lucrului judecat și scoaterea din cauză a pârâților și, deoarece mama lor, moștenitoarea bunicului lor este în viață.
Prin sentința civilă nr. 1485/03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții, și.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților, și.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să lase reclamantului în proprietate suprafața de 20 mp, teren intravilan, ca neîntemeiată, și s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, urmând ca porțiunea de gard situată în partea de nord a construcțiilor cu zid comun până în str. - să rămână pe aliniamentul actual, iar partea de gard situată în partea de sud a construcțiilor cu zid comun să urmeze linia dreaptă începând cu jumătatea stâlpului de lemn din acoperișul comun și până la stâlpul din țeavă metalică din partea de sud vest a proprietății pârâților.
Au fost obligați pârâții la 159,65 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul este cumnatul pârâtei și unchiul pârâților și, pârâții fiind moștenitorii autorului, fratele reclamantului, proprietățile părților fiind vecine pe o latură, hotarul fiind stabilit în 1985 prin sentința civilă 2581 din 11 septembrie 1985, pusă în executare cu procesul verbal 131 /86.
efectuate de expert și constatările completului de judecată care s-a deplasat la fața locului au evidențiat că ambele părți au diferențe în minus în ce privește suprafețele de teren pe care le dețin și că se impune menținerea gardului situat în partea de nord pe aliniamentul actual, iar în partea de sud în linie dreaptă, începând cu jumătatea stâlpului din lemn până la stâlpul din țeavă metalică în partea de sud-vest a proprietății pârâților.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și pârâții.
Apelantul reclamant a criticat sentința pentru netemeinicie susținând că instanța de fond a stabilit greșit hotarul, întemeindu-și hotărârea exclusiv pe cercetarea la fața locului și ignorând semnele vechi de hotar care impuneau un alt traseu al hotarului cu deplasarea acestuia în interiorul proprietății pârâților.
Pârâții au criticat sentința pentru netemeinicie, arătându-se că linia de hotar s-a stabilit fără să se aibă în vedere dimensiunile precizate în hotărârea judecătorească 2581/1985 și în procesul verbal de executare în care sunt precizate lățimile terenului.
De asemenea, au mai susținut că nu au teren în plus, că reclamantul și-a construit zidul chiar pe proprietatea lor, așa încât nu se poate instala gard, urmând să își mute conductele de apă și canal și să-și dirijeze apele pluviale pe proprietatea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 62 din 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant și de apelanții pârâți, împotriva sentinței civile nr. 1485/03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-.
Pentru a se pronunța astfel s-au avut în vedere probele administrate, respectiv expertizele tehnice efectuate la fond și în apel, precum și sentința civilă nr. 2581/11 sept. 1985pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 2020/1985, pusă în executare la 27 iunie 1986.
În privința apelului formulat de pârâți s-a reținut că acele cereri referitoare la mutarea conductelor și dirijarea apelor pluviale, la montarea gardului în partea de sud, nu au format obiectul cercetării judecătorești la instanța de fond fiind formulate pentru prima oară în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, și, precum și reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs formulate de pârâți s-a susținut, în esență, că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, în condițiile în care pârâții sunt primii proprietari ai terenului, în timp ce reclamantul a cumpărat terenul învecinat de la alt proprietar mult mai târziu, invocându-se atât titlul de proprietate emis pe numele în anul 1992, cât și sentința civilă nr. 2581/1985 a Judecătoriei, pusă în executare prin procesul verbal de executare nr. 131/1986.
În finalul motivelor de recurs s-a susținut că în martie 2007 reclamantul nu a respectat hotarul stabilit de executorul judecătoresc prin demolarea gardului pe care l-a mutat cu 0,80 în curtea pârâților, în partea de nord a curții, însă cu ajutorul poliției gardul a fost montat la loc, după cum rezultă și din nota de constare nr. 26658/9,03.2007 a Primăriei
În motivele de recurs formulate de reclamantul s-a susținut, în esență, că în mod nejustificat nu s-au avut în vedere și obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză întocmit în apel și nici semnele de hotar foarte vechi, vizibile și acceptate de 10 ani de către părți, astfel încât linia de hotar trebuie stabilită din str. - -, de la stâlpul de ciment al gardului pârâților, spre jumătatea construcției comune aflată la circa 15 de stradă.
S-a invocat omisiunea instanței de fond de a constata că proprietatea reclamantului a fost diminuată, în timp ce pârâții dețin faptic o suprafață de 1636,155 mp, mai mare față de suprafața de 1127 mp menționată în actele de proprietate ale acestora, pârâții ocupând circa 80 cm din terenul reclamantului.
La data de 9 iunie 2009 intimații pârâți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, arătând că expertiza efectuată în apel d e către expert a constatat că reclamantul trebuie să le lase pârâților liberă suprafața de 35,70 la Sud și 35,70 la Nord, reclamantul ocupându-le pe latura de Vest a proprietății acestora suprafața de circa 15 - 20.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Examinând decizia atacată în raport de motivele de recurs se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul, aceasta fiind menită să apere dreptul de proprietate.
se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care există astfel de semne exterioare, dar sunt contestate de părți.
Dreptul la acțiune bazat pe dispozițiile art. 584 Cod civil, prevede posibilitatea pentru proprietar sau pentru orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau pe cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Într-o acțiune în grănițuire nu se impune pronunțarea asupra existenței și a întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului în partea din litigiu, al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărțitor determinată prin semne vizibile.
În speță prin sentința civilă nr. 2581/11 sept.1985 pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și s-a stabilit hotarul despărțitor între proprietățile acestora ca fiind linia dreaptă ce unește punctele delimitate de lățimea terenului reclamantei, de 35,70 la Nord, sentință ce a fost pusă în executare conform procesului verbal de executare nr. 131/27.06.1986.
Pentru stabilirea hotarului despărțitor între proprietățile părților, în mod corect s-a ținut seama de titlul executoriu, deținut de părți, respectiv sentința civilă nr. 2581/11 sept.1985 pronunțată de Judecătoria Caracal, în baza căreia s-a stabilit în mod irevocabil hotarul despărțitor, dar și de actele de proprietate deținute de părți.
Expertizele tehnice efectuate în cauză atât în fața instanței de fond cât și în apel au evidențiat că pârâții nu ocupă vreo suprafață de teren din terenul proprietatea reclamantului, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada schimbării de către pârâți a aliniamentului gardului despărțitor existent între proprietățile limitrofe, fiind nefondate aceste critici invocate în recurs.
Criticile din recursul formulat de reclamant, în care se invocă nerespectarea semnelor vechi de hotar și a amplasamentului stâlpului de ciment al gardului pârâților, de la care pornește linia de hotar ce pleacă din str. - -, vizează reaprecierea probelor, fiind critici de netemeinicie ce nu mai pot fi examinate în recurs, în condițiile în care prin OUG nr. 138/2000 s-a abrogat punctul 11 al art. 304 Cod pr.civ.
Sunt nefondate criticile din recursul formulat de pârâți, referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de către pârâți anterior dobândirii dreptului de către pârât, precum și cele referitoare la demolarea și mutarea gardului de către reclamant cu o,80 m, în condițiile în care s-a respins capătul de cerere în revendicare, formulat de reclamant, nefiind formulată o cerere reconvențională de către pârâți. De altfel, chiar în finalul motivelor de recurs pârâții recunosc că gardul a fost montat la loc cu ajutorul poliției, rămânând astfel pe vechiul amplasament stabilit și prin sentința ce a fost pusă în executare.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții, și reclamantul împotriva deciziei civile nr. 62 din data de 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1485 din data de 3 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./25.06.2009
Jud.fond Năvală
Jud. apel
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica
