Obligație de a face. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 8/

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentii reclamantiși- T,-,.14,.A,.12, județul T - împotriva deciziei civile nr.145 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimata-pârâtă, având ca obiect obligație de a face PRETENȚII.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părtilor.

Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.

Se solicită judecata în lipsă.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța constată cauza în stare de judecată și declară dezbaterile închise.

Instanța din oficiu, a pus în discuție nelegala compunere a completului de judecată din apel - conform art.304 pct.1 Cod procedură civilă - în soluționarea cererii recurate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra cererii de recurs:

Reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâta să se dispună obligarea acesteia să achite Asociației de proprietari nr. 18 precum și altor prestatori de servicii costurile aferente pentru perioada cât a locuit cu chirie în locuința aparținând reclamanților.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la suportarea lucrărilor de reabilitare a apartamentului în vederea aducerii acestuia în starea în care se afla la momentul încheierii contractului de închiriere.

La termenul din 11.05.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma de 100 lei reprezentând c/val. cheltuielilor deja făcute pentru efectuarea lucrărilor de reparații, dar și obligarea pârâtei la plata către Asociația de proprietari a sumei de 560 lei și la plata sumei de 2.510 lei către firma ce efectuează lucrările de reabilitare a apartamentului.

Față de această precizare, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 560 lei către Asociația de proprietari nr. 18 și a sumei de 2.510 lei reprezentând lucrări de reabilitare.

Prin sentința civilă nr. 1390/15.05.2007, Judecătoria Tulceaa admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea privind obligarea la plata sumelor de 560 lei și 2.510 lei pentru lipsa calității procesuale active.

A respins acțiunea formulată de reclamantul privind obligarea la plata sumei de 100 lei ca nefondată.

Împotriva acestei soluții, în termen legal au declarat apel reclamanții.

Tribunalul Tulcea prin decizia civilă nr.145 din 21 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții, criticând soluția ca fiind nelegală.

Astfel, recurenții critică soluțiile celor două instanțe care nu au obligat-o pe intimată la plata sumelor pretinse prin acțiune - respectiv 560 lei către Asociația de proprietari și o sumă de 2510 lei ce reprezintă contravaloare lucrări de reabilitare.

Instanța, față de obiectul dedus judecății - pretenții, în sumă totală de 3343 lei, a invocat nulitatea hotărârii pronunțată într-un complet nelegal constituit conform art.304 pct.1 cod procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.281/1 alin.1 cod pr.civilă, "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în prima instanță în cererile introduse pe cale principală, litigii al căror obiect au valoare de până la 1 miliard lei (vechi) inclusiv, atât în materie civilă, cât și comercială", iar art.299 alin.3 din același cod arată că "în situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea căii de atac este de competența instanței imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzută de lege".

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că hotărârile pronunțate de judecători în litigiile civile al căror obiect au o valoare de până la 1 miliard lei (vechi) sunt supuse căii de atac a recursului, iar competența de soluționare acestora revine tribunalului, ca instanță imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe cale de consecință, obiectul acțiunii dedus judecății este - pretenții în cuantum de 3343 lei, Tribunalul Tulcea, în soluționarea căii de atac nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - compunere care califică și calea de atac ca fiind recurs și nu apel.

Urmează ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, a admite recursul și drept urmare va casa decizia recurată pentru a fi soluționată în complet legal constituit în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de de recurentii reclamanți și, cu domiciliul în T,-,.14,.A,.12, județul T - împotriva deciziei civile nr.145 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru a fi soluționată în complet legal constituit - recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Jud.apel:

Red.dec.jud./4ex.

Tehnored./25.02.2008

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Către,

TRIBUNALUL TULCEA

Referitor la dosarul civil mai sus mentionat privind recursul civil declarat de recurentii reclamanti și - T,-,.14,.A,.12, județul T - împotriva deciziei civile nr.145 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimata-pârâtă, având ca obiect obligație de a face PRETENȚII, vă comunicăm următoarele:

S-a admis recursul civil declarat de de recurentii reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.145 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza pentru a fi soluționată în complet legal constituit - recurs.

Președinte de complet Grefier

- - -

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Constanta