Obligație de a face. Decizia 817/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 817

Ședința publică din data de 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru

JUDECĂTORI: Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în Câmpina, Calea nr.52, județ P, împotriva deciziei civile nr. 37 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Câmpina, - nr. 34, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului P potrivit împuternicirii nr. 1/22.09.2008 în substituirea dlui avocat din cadrul aceluiași baroul și intimata pârâtă personal.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea de recurs este timbrată cu 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.- din 23.09.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursului.

Avocat pentru recurentul reclamant critică atât decizia pronunțată de Tribunalul Prahova, cât și sentința pronunțată de Judecătoria Câmpina, pentru motive de nelegalitate și de netemeinicie prevăzute de art.304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.

Arată recurentul reclamant prin apărător că în fapt este vorba de obligarea pârâtei să construiască al patrulea perete la imobilul casă de locuit ce i-a fost atribuit, imobil construită de recurent în timpul căsătoriei alipit de partea veche a casei,astfel cum s-a dovedit cu probele administrate.

Mai arată recurentul reclamantă că în prezent este în relații de dușmănie cu intimata și nu este posibil nici o colaborare în privința administrării celor 2 părți din imobil ce aule-au fost atribuite.

Susține recurentul reclamant că instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică deoarece s-a reținut greșit faptul că acesta a fost de acord cu partajarea în natură a casei de locuit,ori prin expertiza efectuată la fond de expert Gh. s-a concluzionat că imobilul nu este comod partajabil în natură.

Învederează recurentul reclamant că instanța de apel nu a avut în vedere nici expertiza construcții efectuată de expert care a concluzionat că este necesar a se construi peretele lipsă la casa pârâtei.

Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și pe fond obligarea pârâtei să construiască cel de-al patrulea perete la imobil. Cu cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca legale și temeinice.

Arată intimata pârâtă că se poate locui și fără construirea celui de a-l patrulea perete, cel existent este destul de gros, iar fără fundație nu se poate realiza acest perete. Depune note scrise.

În replică, avocat pentru recurentul reclamant face precizarea că la construirea peretelui fără autorizație părțile au avut culpă comună.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față;

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cîmpina la nr.2045/2006 reclamantul a chemat in judecata pe parata solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta, sa fie obligata parata sa-si construiasca un perete despartitor din zid la imobilul din care locuieste, pentru a nu mai folosi peretele locuintei reclamantului, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila nr.9478/2004 pronuntata de Judecatoria Sibiu, ramasa definitiva prin decizia nr.286/2005 a Tribunalului Sibius -a dispus partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei cu parata, conform expertizei constructii G, apreciindu-se ca sunt doua unitati locative distincte, astfel ca un perete desparte cele doua locuinte, expertul constructor stabilind o valoare mai pentru partea de imobil atribuita paratei, aceasta fiind de acord si obligandu-se sa-si construiasca peretele lipsa.

Parata a formulat intampinare invocand exceptia inadmisibilitatii actiunii motivata de imprejurarea ca zidul este comun in coproprietate fortata, astfel ca reclamantul nu poate sa tranforme modul de folosinta al acestuia si nici sa oblige coproprietarul la executarea altui zid, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acitunii ca neintemeiata, motivand ca hotararea ce reprezinta titlu executoriu este intrata in puterea lucrului judecat, iar construirea unui zid presupune lucrari de proiectare noi, cu avize de specialitate pentru o actiune in fapt ilegala.

Dupa administrarea probei cu acte, prin sentinta civila nr.98/15.01.2007 Judecatoria Cîmpina a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata si, pe fond, a respins actiunea ca neintemeiata.

Pentru a se pronunta o asemenea solutie, s-a retinut ca din continutul procesului-verbal de executare, din documentatia intocmita in vederea lucrarilor de extindere la constructie efectuate de parti si din hotararea judecatoreasca ce a constituit titlu executoriu intrata in puterea lucrului judecat, rezulta ca zidul in litigiu este un zid comun aflat in coproprietate fortata si nu apartine in mod exclusiv reclamantului, astfel cum sustine acesta, astfel ca pretentia sa ca parata sa-si construiasca un nou perete despartitor, este neintemeiata, cu atat mai mult cu cat hotararea judecatoreasca, mentioneaza loturile ce sunt egalizate prin sulte corespunzatoare.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, motivand ca din actele dosarului reiese ca imobilul atribuit paratei are numai 3 pereti intrucat atunci cand a executat cu parata extinderea constructiei, nu au respectat autorizatia de constructie care prevedea edificarea a 4 pereti, lasand sa fie folosit ca zid comun zidul casei vechi, astfel ca, intrucat acum imobilul are proprietari diferiti, este obligatoriu ca parata sa-si construiasca peretele la imobil pentru ca el nu poate dispune de partea sa la imobil.

Primindu-se dosarul la ribunalul Prahova, cauza a fost inregistrata la nr-.

La data de 16.04.2007, apelantul a depus la dosar o dezvoltare a motivelor de apel aratand ca instanta de fond nu a administrat nicio proba din cele admise, astfel incat a solicitat ca in calea de atac a apelului sa fie administrate probele cu acte, interogatoriul reclamantei si expertiza constructii cu obiectivele din nota de probatorii.

Prin încheierea din data de 13.06.2007, instanța de apel, in baza art.295 pr.civ. a incuviintat pentru apelant probele solicitate, respectiv proba cu acte, interogatoriul intimatei si expertiza de specialitate constructii civile avand ca obiective sa se determine daca intre constructiile aflate pe proprietatile partilor exista doi pereti sau unul singur, sa se stabileasca daca in raport de autorizatia de constructie eliberata constructia noua era prevazuta cu peretele lipit de cea veche, sa se determine daca este necesara construirea unui perete propriu constructiei proprietatea intimatei parate dar si inconvenientele celui de-al patrulea perete la respectivul imobil, sa se determine daca lipsa celui de-al patrulea perete a condus la stabilirea unei valori mai mici a constructiei, precum si sa se determine costul lucrarilor pentru cel de-al patrulea perete la proprietatea intimatei.

In fata instantei de apel s-a administrat proba cu interogatoriul partilor si expertiza tehnica constructii civile intocmita de expert.

Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 37 din 23 ianuarie 2008 constatat ca apelul este nefondat, reținând că prin sentința civilă nr. 9478/22.12.2004 a Judecătoriei Sibiu, astfel cum a fost schimbată prin decizia nr. 286/20.09.2005 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor mobile și imobile dobândite de părți în timpul căsătoriei prin formarea a două loturi, apelantul primind ca bunuri imobile terenul pe aliniamentul "1,2,3,4,5,9,8,1" în suprafață de 247,5 mp + 2/3 din 275 mp parte indiviză situat în mun- Câmpina,-, locuința renovată compusă din culoar, două camere, hol, bucătărie, locuința anexă compusă din dormitor, sufragerie, bucătărie și pivniță și bar - magazie, toate situate la adresa din mun. Câmpina,-, intimata primind în proprietate teren cu aliniamentul "5,6,7,8,9,5" în suprafață de 460,5 mp situat în mun- Câmpina,-, locuința nouă (extindere) situată la aceeași adresă, compusă din două camere, hol și baie, precum și platformă betonată, părțile fiind puse în posesie asupra bunurilor astfel cum au atribuite, conform proceselor verbale nr. 523/2005 și nr.8/2006 de BNP.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 590 cod civil orice zid care desparte două clădiri se socotește comun.

Împotriva acestei decizii a promovat în termen legal recurs reclamantul, criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

Susține recurentul că prin acțiunea formulată a solicitat obligarea pârâtei să-și construiască cel de-al patrulea perete la imobilul casă de locuit ce i-a fost atribuit în procesul de partaj bunuri comune,că partea din imobil ce a fost atribuită pârâtei a fost construită în timpul căsătoriei alipit de partea veche a casei, că au fost construiți numai 3 pereți pentru fiecare cameră prin nerespectarea autorizației de construire.

Mai arată recurentul că în mod greșit instanța de apel a respins apelul cu motivarea că acesta a fost de acord cu împărțirea în natură a imobilului în procesul de partaj bunuri comune, că nu a respectat autorizația de construire la construirea imobilului alipit casei vechi, invocând prevederile art.304 pct. 8, 9 Cod pr.civilă.

Învederează recurentul reclamant că instanța de apel nu a ținut cont nici de expertiza construcții efectuată de expert, care a concluzionat că este necesar peretele lipsă la casa pârâtei, deoarece nici acesta și nici pârâta nu vor putea interveni în nici un fel la structura imobilului fără cel de-al patrulea perete.

Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sub aspectul încălcării de către cele două instanța a prevederilor art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă nu pot fi reținute, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat cu ocazia soluționării procesului de partaj reiese că locuința formată din două camere și baie reprezintă extinderea casei renovate, compusă din două camere, baie și pivniță, având trei pereți, al patrulea fiind al casei renovate, între construcțiile atribuite părților, existând un perete comun.

Coroborând probele administrate în cauză cu prevederile art.590 Cod civil, reiese cu claritate faptul că după partaj, părților li s-au atribuit două construcții având un zid comun, situații cu care părțile au fost de acord la data partajării.

Starea conflictuală în care se află părțile în prezent nu este de natură să conducă la opinia că locuința reclamantului recurent nu poate fi folosită în condiții optime în lipsa celui de-al patrulea perete, câtă vreme și raportul de expertiză concluzionează că cele două construcții cu un zid comun,pot fi folosite de cele două părți, fiecare având câte o unitate locativă proprie.

Referitor la celelalte critici aduse hotărârilor, Curtea urmează să nu le primească de vreme ce la data partajării nu s-a prevăzut nicio obligație în sarcina pârâtei de a construi un alt perete la partea din imobil care i-a fost atribuit.

De altfel partajarea s-a făcut, așa cum s-a arătat mai sus, printr-o hotărâre irevocabilă, la acest moment efectuându-se inclusiv plata sultelor corespunzătoare.

După cum se observă din cuprinsul celor două hotărâri, din cererea adresată de recurent instanța de fond a dat o justă calificare obiectului cererii dedusă judecății.

Art. 1075 Cod civil care vizează o obligație de a face și dă dreptul creditorului de a solicita despăgubiri în caz de neexecutare din partea debitorului, ori în cauză nu s-a prevăzut nicio obligație în sarcina intimatei, pe care aceasta să nu o fi dus-o la îndeplinire.

Concluzionând, Curtea, conform prevederilor art.304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în Câmpina, Calea nr.52, județ P, împotriva deciziei civile nr. 37 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Câmpina, - nr. 34, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.EG/BA

2ex./29.09.2008

f- Jud.Câmpina

a- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Președinte:Rodica Duboșaru
Judecători:Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Eliza Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 817/2008. Curtea de Apel Ploiesti