Obligație de a face. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.5615/30C/2007
DECIZIA CIVILĂ NR.84/
Ședința publică din 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin T împotriva sentinței civile nr.1856/PI/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nt-, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Dezbaterile în fond a apelurilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea pentru data de 13 aprilie 2009,
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. dosar - la data de 24.07.2007, reclamantul a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro daune materiale și 1.023.000 Euro, reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată.
Reclamantul a defalcat pretențiile sale bănești după cum urmează: - echivalentul în lei al sumei de 100.000 Euro, cât valorează la acest moment un apartament de tipul celui deținut de el la data începerii problemelor sale judiciare; - echivalentul în lei al sumei de 50.000 Euro cheltuită pe parcursul celor șase ani de procese; - echivalentul în lei al sumei de 50.000 Euro, ce reprezintă folosul nerealizat pentru încetarea studiilor, prin imposibilitatea obținerii veniturilor cuvenite angajaților cu studii superioare din Poliție; - echivalentul în lei al sumei de 3.000 Euro pentru fiecare zi de pușcărie efectuată în arestul IPJ T ( 141 zile), respectiv, suma de 423.000 Euro; - echivalentul în lei al daunelor morale în cuantum de 100.000 Euro pentru fiecare an de procese și cercetări.
În motivare, se arată că, și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Mun. T, în calitate de agent principal, până în vara anului 2002, făcând parte din Detașamentul Poliției pentru Intervenție Rapidă, dată până la care a obținut, prin efort propriu un apartament cu trei camere în T, str. -, -. A,. 9, pe care l-a renovat integral, fiind și student în cadrul Universității, Secția Management Turistic și Comercial.
În data de 12 mai 2001, fost antrenat într-o acțiune de urmărire și interceptare a unui autoturism în care se aflau persoane suspecte a fi implicate în activități de natură infracțională, având rol de conducător auto. După câteva zile de la acțiune, a fost acuzat că ar fi agresat pe una dintre persoanele reținute, provocându-i vătămări corporale ce au dus la extirparea splinei, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Împotriva sa a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 182.pen. din octombrie 2003 fiind suspendat din funcția deținută, astfel că a supraviețuit din ajutorul material al familiei. Având în vedere posibilitățile lor financiare limitate, a fost nevoit să vândă apartamentul achiziționat și să renunțe la studiile începute, pentru a-și asigura supraviețuirea, plata cheltuielilor de judecată și transportul pentru diverse acte judiciare.
Dacă ar fi continuat studiile, la data formulării prezentei acțiuni, ar fi fost absolvent al unei instituții de învățământ superior, care i-ar fi oferit o altă condiție și statut social.
După trei ani de procese și în ciuda probelor de la dosar, prin sentința penală nr. 391/PI/28.05.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1640/24.03.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani și șase luni închisoare cu executare.
În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 530/2003/09 aprilie 2004, fost încarcerat la data de 02.05.2004 și a fost deținut în arestul IPJ T până la data de 20 septembrie 2004. în perioada detenției, a fost ținut în celulă cu infractori deosebit de periculoși, la a căror prindere a participat în calitate de polițist și care l-au șicanat.
Prin decizia nr. 299/15.11.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârile de condamnare anterioare și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru completarea urmăririi penale, anulându-se și formele de punere în executare a hotărârii.
Prin ordonanța nr. 72/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, constatând că, din probatoriul administrat în dosar, nu se poate reține că el ar fi săvârșit fapta de care a fost inițial acuzat. Deși partea vătămată a contestat această măsură, ea a rămas definitivă, ca urmare a respingerii plângerii împotriva ordonanței procurorului și a recursului declarat de petent.
În toată perioada de cercetări și procese, mai 2001- 5 martie 2007, toate veniturile sale au fost direcționate pentru achitarea datoriilor acumulate, a vândut apartamentul, a renunțat la facultate pentru că nu își putea plăti studiile, iar viața sa personală a fost distrusă. Era logodit anterior incidentelor, dar, datorită stresului și arestării sale, relația s-a rupt.
A pierdut șase ani din viață datorită unei erori judiciare și a abuzurilor nejustificate din partea magistraților, a îndurat suferințe și umilințe în cele 5 luni de detenție alături de infractori, din octombrie 2003 și până în ianuarie 2005, rămas fără serviciu, fiind suspendat ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, iar întreaga sa familie a suferit fără a avea nicio vină.
În ceea ce privește apartamentul deținut anterior începerii cercetării sale, la ora actuală, nu își mai poate permite, cu salariul său de agent de poliție, să dobândească un apartament similar, cu îmbunătățirile aduse și mobila deținută.
În drept, se invocă disp. art. 504 Cpp și prevederile CEDO.
Ministerul Economiei și Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, pentru întreaga acțiune și, în special, pentru petitul privind acordarea de daune materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat de desfășurarea în continuare a procesului penal în toate fazele sale, ce exced perioadei duratei executării pedepsei închisorii. În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, sau, în ultimă instanță, reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant ( filele 47-50).
În motivare, se arată că, așa cum este formulată, precum și față de disp. art. 504.proc.pen. acțiunea reclamantului are două capete de cerere distincte: un petit privind acordarea de daune materiale și morale pentru executarea pedepsei închisorii pe nedrept, în urma condamnării definitive ( caz reglementat de alin.1 al art. 504.proc.pen.), și un capăt de cerere pentru acordarea de daune materiale și morale pentru prejudiciile de natură materială și morală ocazionate de desfășurarea procesului penal în toate fazele, caz care nu este reglementat expres de art. 504.proc.pen. fiecare dintre cele două capete de cerere reprezintă situații juridice distincte sub aspectul felului și întinderii reparației.
Daunele morale pentru zilele de închisoare sunt exagerate și nejustificate, urmând a fi avute în vedere la stabilirea cuantumului sfera erorii judiciare, gravitatea prejudiciului suferit și criteriul echității. Suma de 3.000 de Euro pentru fiecare zi de închisoare este exagerată, pierzându-și caracterul de reparație și devenind un mijloc de îmbogățire fără just temei. Se invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în domeniu.
În ceea ce privește daunele solicitate pentru desfășurarea procesului penal în toate fazele sale, acest caz nu este reglementat expres de art. 504.proc.pen. motiv pentru care se solicită respingerea acestui petit, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.
Cererea de obligare a pârâtului la plata de daune materiale și morale ce exced perioadei executării pedepsei închisorii, constând în contravaloarea apartamentului, cheltuielile de judecată, veniturile ce ar fi fost obținute în urma absolvirii facultății, este vădit inadmisibilă, întrucât art. 504.proc.pen. circumscrie despăgubirile morale și materiale la prejudiciile cauzate prin eroarea judiciară, și nu la fapte, evenimente și lucruri ce exced erorii judiciare, care, în speță, este durata executării pedepsei închisorii.
Derularea procesului penal reprezintă o cauză licită pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul penal le-ar fi putut avea asupra reclamantului.
În subsidiar, acest petit este neîntemeiat, daunele morale putând consta doar în suma reactualizată și calculată pe baza drepturilor salariale de care a fost lipsit reclamantul pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 86 din Legea nr. 188/1999.
Celelalte daune materiale solicitate exced erorii judiciare, neexistând un raport de cauzalitate între vânzarea apartamentului și eroarea judiciară. De asemenea, suma solicitată este exagerată, cerându-se de patru ori prețul apartamentului.
Cheltuielile de judecată ocazionate de procesul penal nu au fost dovedite, nefiind depuse înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate. De asemenea, chiar dacă ar fi absolvit facultatea în anul 2006, reclamantul nu ar fi realizat într-un an 50.000 Euro.
Și cuantumul despăgubirilor morale cerute pentru derularea procesului penal sunt exagerate și nejustificate, întrucât derularea procesului penal reprezintă o cauză licită pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, iar, față de criteriile consacrate de practica judiciară, ele sunt exagerate.
La termenul de judecată din 10.01.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că suma de 100.000 Euro se compune din valoarea actuală a unui apartament similar, cât și din contravaloarea mobilei deținute, la prețurile actuale. De asemenea, se arată că a existat un număr de 5 deplasări la instanțele din alte localități ( fila 85).
La termenul de judecată din 23.10.2007, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată, față de disp. art. 137 alin. 1.proc.civ. și art. 504 alin. 1.proc.pen.
Prin sentința civilă nr.1856/PI/10.04.2008 Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlul de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința penală nr. 391/PI/28.05.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 11839/P/2002, inculpatul a fost condamnat, în baza art. 250 alin. 2.pen. la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, constatând grațiată această pedeapsă; în baza art. 182 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 13.pen, a condamnat același inculpat la 2 ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64.pen. pe durata prev. de art. 71.pen. cu despăgubirea părților civile și cheltuieli judiciare față de Stat ( filele 7-13).
Prin decizia penală nr. 1640/24.03.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 5463/2003, această hotărâre a rămas definitivă, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 530/2003 din data de 09.04.2004 ( filele 14, 16-19).
În baza mandatului emis, s-a procedat la executarea pedepsei susmenționate, reclamantul fiind încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului T, în perioada 02.05.2004-20.09.2004 ( fila 15).
Ulterior, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a promovat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, recurs ce a fost admis prin decizia penală nr. 299/15.11.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost casate hotărârile de condamnare anterioare și s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru completarea urmăririi penale, anulându-se și formele de punere în executare a hotărârii.
Prin ordonanța nr. 72/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală, constatând că, din probatoriul administrat în dosar, nu se poate reține că el ar fi săvârșit fapta de care a fost inițial acuzat. Deși partea vătămată a contestat această măsură, ea a rămas definitivă, ca urmare a respingerii plângerii împotriva ordonanței procurorului și a recursului declarat de petent ( fila 21 și urm.).
Potrivit disp. art. 504 cpp, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitarea are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate în mod nelegal.
3 al articolului de lege arătat prevede criteriile după care se va ghida instanța în aprecierea caracterului nelegal al arestării, printre aceste situații fiind și cazul pronunțării unei hotărâri definitive de achitare.
Reclamantul a solicitat, prin acțiunea precizată, obligarea Statului Român la plata de daune materiale și morale pentru prejudiciul cauzat de cercetarea și trimiterea sa în judecată în mod abuziv, precum și pentru perioada de detenție în executarea pedepsei închisorii, daune ce constau în: - echivalentul în lei al sumei de 100.000 Euro, cât valorează la acest moment un apartament de tipul celui deținut de el la data începerii problemelor sale judiciare, sumă în care este inclusă și valoarea unei mobile similare celei deținute anterior cercetării sale; - echivalentul în lei al sumei de 50.000 Euro cheltuită pe parcursul celor șase ani de procese; - echivalentul în lei al sumei de 50.000 Euro, ce reprezintă folosul nerealizat pentru încetarea studiilor, prin imposibilitatea obținerii veniturilor cuvenite angajaților cu studii superioare din Poliție; - echivalentul în lei al sumei de 3.000 Euro pentru fiecare zi de pușcărie efectuată în arestul IPJ T ( 141 zile), respectiv, suma de 423.000 Euro; - echivalentul în lei al daunelor morale în cuantum de 100.000 Euro pentru fiecare an de procese și cercetări.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare de daune materiale în cuantum de 100.000 Euro, reprezentând contravaloarea unui apartament similar celui deținut de el la începerea cercetării sale penale, cu amenajările și dotările descrise, inclusiv mobilier, tribunalul constată că această solicitare nu este întemeiată.
Reclamantul nu a dovedit existența unei legături de cauzalitate, a unui raport direct între vânzarea apartamentului și cheltuielile efectuate cu procesul penal, în condițiile în care nu a depus la dosar nici un înscris doveditor al efectuării vreunei cheltuieli de judecată pe parcursul procesului penal. Deși instanța i-a pus în vedere în mod expres să depună la dosar acte doveditoare ale cheltuielilor de judecată din procesul penal, acordându-i-se mai multe termene în acest sens, reclamantul nu a făcut această probă, contrar prev. art. 1169.civ. mulțumindu-se să afirme că "este de notorietate că procesele penale sunt costisitoare".
Răspunsurile reclamantului la interogatoriul administrat de instanță, precum și declarațiile martorilor audiați, nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care cunoștințele martorilor provin din spusele reclamantului și nu sunt susținute de nici un înscris în probațiune.
Cât timp nu se poate stabili în mod cert care a fost cuantumul sumelor cheltuite de reclamant pe parcursul procesului penal, nu se poate conchide că vânzarea apartamentului era necesară pentru a face față acestor cheltuieli, cererea reclamantului apărând a fi neîntemeiată sub acest aspect.
De asemenea, este neîntemeiată și cererea acestuia de acordare a sumei de 50.000 Euro, reprezentând cuantumul sumelor cheltuite în procesul penal. În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de dosarul anterior, în conformitate cu jurisprudența CEDO, un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (cauza Popescu și Dașoveanu contra României).
În aplicarea acestor principii și raportat la prev. art. 1169. civil, tribunalul va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul penal, constând în cheltuielile de transport și onorariul avocaților, acestea nefiind dovedite, așa cum am arătata anterior.
Pot fi acordate doar cheltuielile de judecată efectiv dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, urmând a fi respinsă cererea de acordare a onorariilor avocațiale, ca nedovedită cu înscrisuri în acest litigiu, deși, potrivit art. 1169.civ. sarcina probei revenea reclamantului.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității continuării și finalizării studiilor superioare începute de reclamant, și această solicitare urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, deoarece nu se poate reține caracterul cert al finalizării studiilor superioare, dacă nu ar fi intervenit procesul penal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru repararea unui prejudiciu, trebuie dovedit caracterul cert al acestuia și întinderea sa. Nu putem concluziona că motivul unic al finalizării facultății îl constituie cercetarea penală a reclamantului, tot așa cum nu putem stabili că acesta ar fi beneficiat de venituri salariale superioare datorită acestui fapt, precum și cuantumul prejudiciului astfel suferit.
Reclamantului i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite pentru perioada cât a fost suspendat din funcție retroactiv, iar din adresa emisă de IPJ T, aflată la fila 89 dosar rezultă că, în cadrul serviciului în care a activat reclamantul, nu există funcții de execuție. În consecință, nu se poate conchide cu certitudine că reclamantul ar fi realizat venituri superioare dacă finaliza studiile superioare începute, cuantumul acestor venituri, precum și momentul de la care s-ai fi cuvenit, astfel că solicitarea reclamantului urmează a fi respinsă sub acest aspect, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit ca urmare a deținerii reclamantului în perioada 02.05.2004-20.09.2004 ( fila 15), tribunalul constată că, sub acest aspect, sunt întrunite cerințele art. 504 alin. 2 cpp pentru angajarea răspunderii patrimoniale a statului în sensul că reclamantul a fost încarcerat în perioada arătată în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de instanța de judecată ca urmare a rămânerii definitive a condamnării reclamantului, pentru ca ulterior, prin decizie definitivă, față de acesta să se dispună scoaterea de sub urmărire penală, constatându-se că, din probatoriul administrat în dosar, nu se poate reține că el ar fi săvârșit fapta de care a fost inițial acuzat.
În ceea ce privește determinarea prejudiciului cauzat sub acest aspect, ca la cuantificarea acestuia urmează să fie avută în vedere practica judiciară în materie, atât a instanțelor interne, cât și jurisprudența CEDO.
Este incontestabil faptul că, prin condamnarea reclamantului, urmată de reținerea sa în vederea executării pedepsei închisorii aplicate, reclamantul, agent de poliție în funcție, pentru săvârșirea unei infracțiuni în timpul unei misiuni, reclamantului i s-a adus un prejudiciu moral, fiindu-i lezată imaginea publică, astfel că achitarea sa ulterioară nu poate fi considerată o reparație echitabilă și suficientă.
Acordarea reparației morale urmează a fi făcută cu luarea în considerare a atingerii efective aduse demnității reclamantului, a suferințelor și a dificultăților de integrare socială ulterioare, cauzate de privarea de libertate.
Cuantumul sumei cuvenite cu titlu de reparație morală pentru executarea unui număr de 141 de zile de închisoare de către reclamant urmează a fi stabilit astfel încât dreptul acestuia să nu apară ca fiind teoretic și iluzoriu, ci concret și efectiv, în acest sens fiind jurisprudența CEDO. În speța și Nedelcu contra României din 2004, fost reiterat acest principiu, subliniindu-se că art. 5 par. 5 din CEDO nu dă dreptul la un anumit cuantum cu titlu de reparație, fiind trasate regulile ce urmează a ghida instanțele naționale în stabilirea despăgubirii.
Ca urmare, având în vedere aceste criterii, sumele acordate de CEDO cu titlu de reparație morală în cazuri similare ( Pantea contra României, Filip contra României, și speța citată anterior), precum și durata efectivă a detenției reclamantului ( 141 de zile), tribunalul constată că suma de 10.000 Euro acordată cu titlu de reparație a prejudiciului moral cauzat prin detenția reclamantului, constituie o reparație echitabilă a prejudiciului de imagine adus acestuia având în vedere, totodată și funcția deținută de acesta la momentul presupusei fapte reținute în sarcina sa, cazul său fiind puternic mediatizat.
În ceea ce privește daunele morale cerute pentru fiecare an de procese și cercetări, în cuantum de câte 100.000 Euro, tribunalul le va respinge, ca neîntemeiate, deoarece, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și, nu se pot acorda daune morale pentru derularea procesului penal, care este considerată o cauză licită, pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe care cercetarea penală le-ar fi produs asupra reclamantului.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru Statul Român.
Reclamantul solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și admiterea pretențiilor formulate de reclamant.
In dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul arată că a fost victima unei erori judiciare, fiind achitat după condamnare, iar temeiul juridic al acțiunii sale este art.504 și 505 pr.penală și astfel, pentru cele 141 de zile cât a durat arestul reclamantului trebuia să primească daune morale la suma pretinsă în acțiunea inițială, deoarece a suferit ca urmare judecării sale și condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsă ce a fost executată parțial, astfel că, suma de 10.000 eruro ce a fost acordată de prima instanță nu poate să-i repare prejudiciul moral, onoarea sa ce a fost afectată, precum și rușinea suferită atât de el, cât și de familia sa.
In ceea ce privesc daunele materiale reclamantul arată că, a fost nevoit să-și vândă apartamentul în care locuia,ca urmare a problemelor financiare ce au decurs din diminuarea salariului său în perioada cercetării penale și a procesului penal.
De asemenea a suportat cheltuieli mari cu transportul în altă localitate unde s-a desfășurat procesul, onorarii și cazare pentru el și avocat, motiv pentru care consideră că suma de 100.000 euro pe care o pretinde, îl poate ajuta să repare paguba materială suferită, în sensul de a-și cumpăra un alt apartament cu 3 camere, așa cum l-a deținut și anterior implicării sale în acest proces penal, cu mobilierul pe care l-a deținut anterior și care de asemenea a fost înstrăinat în anul 2004.
în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru Statul Român a solicitat de asemenea admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ori ca neîntemeiată, iar în subsidiar în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.
In dezvoltarea motivelor de apel se arată că reclamantul nu a dovedit că a avut un prejudiciu material și că a fost determinat să vândă apartamentul pe care l-a deținut, pentru a-și suporta cheltuielile de judecată și existențiale în perioada procesului penal, iar în ceea ce privește daunele morale, consideră că, acestea sunt prea mari și nu pot fi acordate la valoarea solicitată de reclamant.
Se arată că, prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 423.000 euro, respectiv 3.000 euro pentru fiecare zi de închisoare, daune pe care pârâtul le consideră exagerate și nejustificate.
Pârâtul mai arată că aprecierea acestor daune morale se face în raport de sfera erorii judiciare, de gravitatea prejudiciului suferit între care trebuie să existe un element al echității.
La baza acordării acestor daune morale, instanța trebuie să respecte acest principiu al echității, fără ca să determine o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, astfel că, pârâtul apreciază că o sumă de 7.800 euro cu titlu de daune morale este suficientă pentru repararea acestui prejudiciu moral al reclamantului.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului reclamantului și admiterea apelului său în sensul diminuării daunelor morale acordate.
In termen de pronunțare pârâtul a depus și concluzii scrise în care susține de asemenea reducerea daunelor morale acordate reclamantului, invocând și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în spețe similare, invocând cauzele Pantea contra României și Filip contra României.
Procedând la soluționarea apelului, Curtea la cererea reclamantului în temeiul art.295 pr.civ. a încuviințat administrare de probe, respectiv cu depunere de acte și audieri de martori.
In acest sens a fost audiat martorul, coleg de muncă cu reclamantul, care arată că anterior procedurii acestui incident ce a declanșat un proces penal, reclamantul avea în proprietate un apartament cu 3 camere, că a fost nevoit să-l vândă ca urmare a greutăților financiare pe care l-a traversat în perioada procesului penal și că în aceeași perioadă a fost părăsit de logodnica sa.
In ceea privește mobilierul existent în casă, martorul a arătat că, despre acesta cunoaște doar din relatările reclamantului, fără a putea da alte amănunte.
Același martor arată că reclamantul a fost reintegrat în funcția pe care a deținut-o anterior declanșării cercetării penale, plătindu-i-se toate drepturile salariale cuvenite.
Alte probe nu au mai fost solicitate de către părți.
Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că apelul reclamantului este întemeiat și urmează a fi admis, după cum urmează.
In ceea ce privește respingerea daunelor materiale solicitate de reclamant la prima instanță, această soluție este întemeiată, deoarece reclamantul nu a dovedit existența acestor daune.
La dosar nu au fost depuse nici în prima instanță și nici în apel chitanțe ale onorariilor de avocat, nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de transport, nu s-a făcut dovada achiziționării mobilierului pentru acest apartament și prețul pe care reclamantul l-a plătit, astfel că, în mod justificat prima instanță a respins acest capăt de cerere.
In ceea ce privește valoarea de înlocuire a apartamentului deținut de reclamant anterior implicării sale în procesul penal, pe care acesta susține că a fost nevoit să-l vândă pentru a-și acoperi cheltuielile suportate în timpul desfășurării procesului penal, Curtea constată că la 39 din dosarul primei instanțe se află depus contractul de achiziționare a acestui apartament care a fost situat în T-.A.IV, compus din 3 camere și dependințe în anul 2001 cu prețul de 7.000 euro.
Acest apartament, conform contractului autentic aflat la fila 42 din dosarul primei instanțe a fost vândut de reclamant la data de 19.02.2004 către o altă persoană cu prețul de 280.000.000 lei vechi.
Vânzarea s-a produs înainte de emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii privative de libertate și înainte de încarcerarea sa care a avut loc la data de 2 mai 2004.
De asemenea, vânzarea a fost efectuată înainte de pronunțarea deciziei penale nr.1640/2004 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a menținut obligarea reclamantului actual și l-a plata despăgubirilor civile față de partea vătămată din acel dosar.
Prin urmare, reclamantul nu și-a dovedit pretențiile sale materiale, astfel că, pe bună dreptate prima instanță a respins acest capăt de cerere, iar Curtea urmează a menține această soluție, ca fiind temeinică și legală, neexistând probe care să determine modificarea sentinței primei instanțe sub acest aspect.
In ceea ce privește capătul de cerere ce se referă la daunele morale, Curtea apreciază că această pretenție a reclamantului poate fi majorată, atâta vreme cât, pe tot parcursul procesului penal, reclamantului i s-a schimbat funcția deținută anterior, i s-a diminuat salariul, a fost supus oprobiului colegilor și oprobiului public, și atât reclamantul, cât și familia sa au fost marginalizați în societate.
Este adevărat că, ulterior condamnării ca urmare a unui recurs în anulare, față de reclamant s-a pronunțat o soluție de neîncepere a urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care prin Ordonanța nr.72/P/2005 a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală, deoarece din probatoriul administrat nu s-a putut reține că reclamantul este cel care a săvârșit fapta de violență împotriva părții vătămată.
Curtea apreciază că majorând cuantumul daunelor morale de la suma de 10.000 euro acordate de prima instanță la suma de 15.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, se repară prejudiciul morale suferit de reclamant pe durata desfășurării acestui proces penal și pe durata încarcerării sale, timp de 141 de zile.
Urmează ca în baza art.296 pr.civ. Curtea să admită apelul reclamantului conform celor de mai sus și să majoreze cuantumul daunelor morale acordate de stat reclamantului la suma de 15.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății.
In ceea ce privește apelul declarat de în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru Statul Român, care a apreciat în primul rând că nu datorează daune morale reclamantului, iar dacă le datorează acestea să fie diminuate la suma de 7.800 lei, Curtea în baza art.296C.pr.civ. urmează a respinge acest apel.
Din motivarea admiterii apelului reclamantului sub aspectul majorării daunelor morale acordate reclamantului se apreciază că în echitate reclamantul trebuie despăgubit pentru daunele morale suferite, atât în cursul desfășurării procesului penal, cât și în timpul detenției, daune morale ce curg din prev.art.504, 506.pr.penală și care tind la repararea unui prejudiciu moral suferit de o persoană pe nedrept.
In speța de față, reclamantul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate și încarcerat timp de 141 de zile, în baza unui mandat definitiv de executare a pedepsei privative de libertate.
Este adevărat însă că, ulterior ca urmare a admiterii unui recurs în anulare au fost casate hotărârile judecătorești de condamnare a reclamantului și s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru completarea urmăririi penale, anulându-se și formele de punere în executare a hotărârii.
Prin Ordonanța nr.72/P/2005 actualul reclamant a fost scos de sub urmărire penală, reținându-se că, din probele administrate nu se poate stabili că reclamantul ar fi comis acea faptă de violență împotriva părții vătămate, astfel că, nici reclamantul nu este persoană asupra căruia să nu planeze un dubiu că ar fi putut săvârși această faptă.
Reclamantului i s-a întrerupt executarea pedepsei, însă pentru faptul că nu s-a putut stabili de la început cu certitudine că reclamantul a fost cel care a săvârșit sau nu a săvârșit fapta penală pentru care a fost cercetat, judecat și încarcerat, pârâtul îi datorează o reparație morală a prejudiciilor morale săvârșite de către acesta și Curtea consideră că suma de 15.000 euro acordată reclamantului este suficientă, astfel că, se impune respingerea apelului pârâtului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B pentru Statul Român, cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1856/PI/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Admite apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul procedural ales în T--13.A.1, jud. împotriva aceleiași sentințe pe care schimbă în parte în sensul că obligă Statul Român la daune morale de 15.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER
- -
Red./26.05.2009
Dact.GK/4 ex./26.05.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Cristian Pup
