Obligație de a face. Decizia 880/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.880
Ședința publică din 6 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul-pârât, domiciliat în Târgoviște,-, jud.D, împotriva deciziei civile nr.173/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă - Târgoviște -, cu sediul în Târgoviște,--11, jud.D și intervenienții - -, cu sediul în Târgoviște,--11, jud.D și - - Târgoviște, cu sediul în B-dul -, nr.50.
Recurs timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria B/2002 nr.-/11.08.2008 și 3 lei timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat din Baroul d e Avocați D, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, intimata-pârâtă - Târgoviște - prin consilier juridic, potrivit delegației nr.130/74/11.09.2008 depusă la fila 13 dosar, lipsind intimatele-interveniente - - Târgoviște și - - Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare și o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât reprezentantul său va întârzia datorită condițiilor nefavorabile de trafic.
La solicitarea instanței, apărătorul recurentului-reclamant arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă de intimata-pârâtă.
Părțile, având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri necontencioase
întrucât litigiul a fost judecat în ședință publică și nu în camera de consiliu, pronunțându-se o sentință și nu o încheiere, cum prevăd dispozițiile legale.
De asemenea, arată că decizia a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, întrucât, avându-se în vedere obiectul cererii, neevaluabil în bani, cauza este de natură comercială și în această situație competența de soluționare revenea, potrivit art.2 pct. 1 Cod pr.civilă, Tribunalului Dâmbovița.
Consideră că în mod greșit instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul de apel privind inexistența declarării legale a utilității publice referitoare la conductele respective și precizează că o simplă adresă emisă de Primăria Târgoviște care face vorbire de o "utilitate publică" nu poate să țină loc de act administrativ cerut de lege pentru declararea utilității publice.
În ceea ce privește servitutea legală de apeduct, învederează că noțiunea de " conducte aparente" presupune ca acestea să fie vizibile, ori atâta vreme cât sunt îngropate, în mod evident se consideră că acestea sunt, de fapt, neaparente.
Apreciază că intimata-pârâtă a constituit în mod abuziv o servitute de trecere pe terenul proprietatea recurentului-reclamant, întrucât nu a făcut dovada unui titlu, a unei convenția părților în constituirea servituții de apeduct.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, în speță Tribunalului Dâmbovița, iar în subsidiar modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii reclamantului și respingerii cererii reconvenționale și a cererilor de intervenție.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-reclamant având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă - Târgoviște -, solicită respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița de privind soluționarea litigiului în apel, arătând că potrivit art.2 pct.2 Cod pr.civilă tribunalul judecă apelurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorie și, întrucât obiectul prezentei cauze este unul civil, neevaluabil în bani, consideră că se impune a fi respinsă și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Târgoviște d e soluționare în fond a cauzei.
În continuare precizează că obiectul litigiului determină competența materială a instanței de judecată și nu părțile în proces, astfel că litigiul nu devine comercial datorită faptului că o parte din proces este societate comercială.
Apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare au fost date cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în ceea ce privește competența materială a instanțelor.
Referitor la susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia servitutea nu este aparentă, precizează că noțiunea de " semn exterior" nu se referă la faptul de a fi la suprafață ci la faptul individualizării acesteia printr-un obiect sau bun palpabil, iar în speță servitutea este aparentă, fiind materializată în cele două conducte de.
Mai arată că servitutea de apeduct a fost dobândită prin prescripția achizitivă de 30 de ani potrivit disp.art. 623 și 1890 Cod civil, întrucât are la bază o posesie utilă de 30 de ani, situație confirmată și de recurentul-reclamant.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2005 sub nr. 1295 pe rolul Tribunalului Dâmbovița -Secția Comercială, contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - - Târgoviște pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-și ridice conductele, proprietatea acesteia, care trec pe terenul proprietatea sa, situat în Municipiul Târgoviște,-.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul terenului situat în-, înscris în Cartea Funciară nr.9607 a localității Târgoviște, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4098/16.10.2003 și că dorește să edifice o construcție, împrejurare în care a constatat prezența pe acest teren a două țevi de cu diametrul de 80 cm la o adâncime de peste 1.
Deoarece conductele traversează terenul pe o lungime de 145 și o lățime de 5. este în imposibilitate de a-și folosi terenul așa cum dorește, astfel că se consideră prejudiciat în dreptul său de proprietate.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare, certificatul de urbanism nr.436/16.10.2003, schița ariei de protecție a rețelei electrice.
Pârâta a depus întâmpinare conform disp.art. 115 Cod pr.civilă, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de împrejurarea că litigiul dedus judecății are caracter civil.
Prin aceeași întâmpinare pârâta a solicitat respingerea pe fond a cererii, susținându-se că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 110/13.04.1972, art.3, s- expropriat o suprafață de teren de 24,148. care s- dat în administrarea sa.
S-a mai arătat că există o limitare a dreptului de proprietate a reclamantului de care acesta avea cunoștință și anume aceea determinată de existența servituții apeductului, o servitute legalăn de utilitate publică.
S-a formulat de către aceeași pârâtă, conform disp.art. 119 Cod pr.civilă și o cerere reconvențională prin care s-a solicitat constatarea faptului că - - este titulara dreptului de servitute legală de apeduct pentru conductele ce traversează subsolul terenului proprietatea reclamantului.
S-au depus acte în susținerea apărărilor și a cererilor pârâtei.
Prin sentința civilă nr.270 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare și, stabilindu-se că litigiul dintre părți este civil, conform disp. art. 1 Cod pr.civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pe rolul Judecătoriei Târgoviște cauza a fost înregistrată sub nr.2368/2005.
La termenul de judecată din data de 20.10.2005 s-a formulat din partea - SRL cerere de intervenție în interesul pârâtei - -, cerere ce a fost admisă de către instanță, prin încheierea pronunțată la acel termen de judecată.
La data de 14.07.2006 pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât autorizația de construire pe terenul în litigiu a fost eliberată pe numele - SRL și nicidecum pe numele reclamantului.
S-a invocat și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, în condițiile în care pe terenul în litigiu s-au edificat construcții cu destinația de spații prezentare și birouri pentru firma - SRL.
Prin încheierea de ședință din 3.08.2006 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de către pârâtă (fila 255 dosar fond).
La data de 15 noiembrie 2006 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei numita - -, în calitatea sa de beneficiară a serviciilor constând în furnizarea de apă, prestate de către pârâtă, conform contractului nr.7A/2005 încheiat de cele două societăți.
Cererea de intervenție a fost încuviințată de instanța de fond, prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2006.
Prin concluziile scrise depuse la data de 15 noiembrie 2007 pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de împrejurarea că obiectul acțiunii - ridicarea conductei magistrale de apă - este imposibil de realizat.
Tot prin concluziile scrise, depuse la acea dată pârâta a solicitat intabularea servituții ce se va constitui în cauză în cartea funciară nr.9752.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiză de specialitate topografie și instalații.
Prin sentința civilă nr.4762 pronunțată la data de 29.11.2007 de Judecătoria Târgoviștes -au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă și s-a respins acțiunea, fiind admise cererea reconvențională și cererile de intervenție accesorii. S-a constatat că pârâta -
- este titulara dreptului real de servitute de apeduct pentru conductele ce traversează subsolul proprietății reclamantului.
A fost obligat reclamantul să respecte dreptul de servitute de apeduct al pârâtei, dispunându-se și intabularea servituții.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 2518,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului, urmează a fi respinsă, întrucât reclamantul are interes în speța dedusă judecății, deoarece a cumpărat terenul traversat în subsol de cele două conducte pe care l-a închiriat apoi - SRL Târgoviște, al cărui asociat este tot reclamantul.
Referitor la cea de a doua excepție a inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, s-a stabilit că nu poate fi validată în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.111 Cod pr.civilă.
În ce privește fondul acțiunii principale s-a apreciat că investiția "alimentare cu apă industrială a Industriale Târgoviște-Sud este de interes public local, așa cum se stipulează în adresele emise de Consiliul Local Târgoviște și Consiliul Județean D, că edificarea conductelor de către pârât s-a realizat cu acordul proprietarului terenului de la acea dată, care a consimțit la construirea acestei servituți a apeductului și a fost despăgubit pentru pagubele cauzate de aceste lucrări, terenul fiind expropriat prin Decretul 110/1972 și că pârâta a respectat prevederile art.628-629 și art.622 alin.2 Cod civil, precum și prevederile art.44 alin.5 din Constituția României.
S-a mai reținut că la momentul cumpărării terenului de către reclamant, conductele edificate de către pârâtă intersectau subsolul terenului; că reclamantul, cumpărând terenul, și-a asumat acest risc și că expertiza întocmită concluzionează că cele două conducte nu îl împiedică pe proprietar să-și exploateze sau să-și folosească în vreun fel terenul.
Cererea reconvențională a fost apreciată ca întemeiată, judecătorul fondului stabilind că pârâta a dobândit dreptul real de servitute de apeduct prin uzucapiunea de 30 de ani și că dreptul de proprietate al reclamantului este limitat de existența dreptului de servitute al pârâtei.
În acest context instanța de fond a apreciat că se impune și intabularea servituții și, pe cale de consecință și admiterea cererilor de intervenție accesorii formulate de și
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând că a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, întrucât, în raport de obiectul cererii și prin prisma calității de comerciant a pârâtei, litigiul era de natură comercială. S-a mai susținut că prima instanță s-a pronunțat asupra unei cereri, respectiv intabularea servituții, fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților, ceea ce duce la nulitatea hotărârii; că nu a fost dovedită utilitatea publică a conductei, neexistând un act administrativ pentru declararea utilității publice.
Apelanta a mai arătat că în ce privește uzucapiunea, numai servituțile continue și aparente se dobândesc prin prescripția achizitivă de 30 de ani, ori în speță conductele ce traversează subsolul sunt neaparente, fiind incidente dispozițiile art.682 Cod civil; că ultima expertiză efectuată nu a ținut seama de expertiza în care se arată că respectivele conducte sunt uzate moral și fizic, că au vechime de peste 30 de ani, necesitând să fie schimbate și că există posibilitatea devierii acestora.
S-a mai susținut că prin soluția pronunțată apelantului i-a fost afectat dreptul de proprietate, precum și faptul că cererile de intervenție accesorie au fost greșit și nelegal admise.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale și a cererilor de intervenție.
La data la 29.04.2008 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia nr.173 prin care a respins ca nefundat apelul declarat de reclamant, reținând în esență, că litigiul este civil, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează acte și fapte de comerț.
S-a stabilit că servitutea de apeduct reprezintă o servitute legală, pentru a cărei existență nu este necesar un act administrativ de declarare a utilității publice.
Totodată, rețin judecătorii apelului, servitutea de apeduct fiind continuă, poate fi dobândită prin uzucapiune, conform art. 622 alin.2 cod civil și art.628 Cod civil.
În privința cererii de intabulare, tribunalul a stabilit că în mod legal a fost admisă, nefiind încălcat principiul contradictorialității, întrucât este o cerere necontencioasă, care nu impune administrarea de probe și constituie o consecință legală a admiterii cererii reconvenționale.
Tribunalul a constatat că cererile reconvențională și de intervenție au fost legal și temeinic admise, fără a se menționa alte argumente în acest sens.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 301 Cod pr.civilă reclamantul, criticând-o ca nelegală.
În primul motiv de recurs reclamantul a arătat că tribunalul a ignorat împrejurarea că soluționarea cererii de intabulare s-a făcut cu încălcarea normelor imperative, întrucât nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității procesului civil.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că hotărârile anterioare au fost pronunțate de instanțe necompetente material, întrucât litigiul este comercial și trebuia soluționat de tribunal, ca instanța de fond.
C de-al treilea motiv de recurs vizează nemotivarea de către instanța de apel a criticii formulate de către reclamant, referitoare la inexistența declarației de utilitate publică a conductelor ce traversează terenul proprietatea reclamanților.
În motivele patru, cinci, șase și șapte, recurenta a criticat aspectele reținute de tribunal, referitoare la: aparența conductelor, susținând că, dimpotrivă, acestea sunt neaparente, fiind îngropate în pământ; la incidența în cauză a uzucapiunii, care nu se aplică decât servituților continue și aparente; la concluziile expertizei constructor, pe care le consideră nelegale și, în final, soluția dată cererilor de intervenție accesorie, despre care recurentul a susținut că trebuie să fie respinse.
S-a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului ca instanță de fond, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului și admiterea acțiunii, respingându-se cererea reconvențională și cererile de intervenție accesorii.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.3,5,7,8 și 9 Cod pr.civilă.
Intimata - Târgoviște -, în conformitate cu disp.art.115 Cod pr.civilă, rap. la art. 308 alin.2 Cod pr.civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că litigiul este civil, fiind astfel soluționat de instanțe competente material, că dispoziția instanței de fond de intabulare a servituții este legală și are un caracter pur administrativ, iar utilitatea publică a conductelor a fost dovedită. S-a mai susținut că este vorba despre o servitute continuă și aparentă, care poate fi dobândită prin uzucapiune și că nu există nici un impediment pentru ca reclamantul-recurent să construiască pe acest teren, nefiindu-i lezat dreptul de proprietate, cum greșit s-a invocat.
Intimatele - - și - -, nu au fost reprezentate în instanță și nu au depus întâmpinare, deși au fost citate cu această mențiune, conform disp.art.308 alin.2 Cod pr.civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de normele procedurale incidente în cauză și având în vedere și actele și lucrările dosarelor atașate, Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cu referire la motivul de recurs prin care se invocă necompetența materială a instanțelor anterioare, determinate de caracterul comercial a litigiului, Curtea urmează să înlăture susținerile recurentului, în cauză nefiind incidente disp.art.2 alin.1 lit.a Cod pr.civilă.
Astfel, împrejurarea că părțile adverse sunt societăți comerciale, nu poate determina în mod direct și absolut aprecierea litigiului ca fiind de natură comercială, în condițiile în care reclamantul-recurent nu este comerciant, iar litigiul are ca obiect o obligație de a face -ridicarea unor conducte de pe terenul proprietatea reclamantului - și, respectiv instituirea unui drept de servitute în favoarea pârâtei, societate comercială, asupra aceluiași teren.
În condițiile în care legea comercială română conform art.3 și 4 Cod Comercial cârmuiește actele juridice, faptele și operațiunile considerate ca fiind fapte obiective de comerț, raporturile juridice la care participă comercianții, cu excepția cazului în care actele asumate de comercianți, sunt de natură civilă, este evident că față de împrejurarea că prezentul litigiu implică rezolvarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ce aparține unui necomerciant și respectiv crearea unui dezmembrământ al acestui drept de proprietate, natura litigiului este civilă, acesta fiind supus normelor dreptului civil, iar competența materială de soluționare aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun, conform art. 1 alin.1 Cod pr.civilă.
De altfel, se impune a se menționa că această excepție a mai fost dezbătută de părți în acest proces și anume în dosarul nr.1295/2004 al Tribunalului Dâmbovița, în care, prin sentința civilă nr.270/4.04.2005, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că în speță, competența materială de a soluționa cauza aparține Judecătoriei Târgoviște, ca instanță de drept comun, litigiul fiind supus legii civile și nu celei comerciale, întrucât nu vizează acte și fapte de comerț.
Fondat este însă primul motiv de recurs, care vizează soluționarea cererii de intabulare formulată de intimata-pârâtă - -.
Astfel, în condițiile în care această cerere a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de fond, prin concluziile scrise depuse la data de 15.11.2007( fila 139 dosar fond), după încheierea dezbaterilor,( fila 172 dosar fond), este evident că admiterea acestei cereri, fără să fi fost susținută oral, în ședința publică, în contradictoriu cu părțile adverse încalcă flagrant principiile de drept ale oralității și contradictorialității statuate de art. 127 Cod pr.civilă și art.129 Cod pr.civilă și dreptul la apărare și la un proces echitabil, reglementat de art. 24 din Constituția României și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului.
Nu poate fi validată argumentarea realizată sub acest aspect de către judecătorii apelului, care au reținut că atât timp cât o astfel de cerere are caracter necontencios, nu se poate pune în discuție încălcarea principiului contradictorialității, admiterea acestei cereri fiind apreciată ca o consecință legală a admiterii cererii reconvenționale.
Un astfel de raționament este infirmat de însuși cadrul în care a fost formulată cererea de intabulare - un proces- situație de natură să infirme ipoteza avută în vedere de legiuitorul român în art.331-339 Cod pr.civilă, care reglementează procedura necontencioasă, procedură care prin însăși definiția sa presupune absența unui litigiu și exercitarea unui control formal.
Mai mult decât atât, în art. 335 Cod pr. civilă, legiuitorul român a prevăzut expres că în situația în care se constată că cererea, prin însăși cuprinsul său sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța este obligată să o respingă.
În ceea ce privește cel de-al doilea argument uzitat de judecătorii apelului, în sensul că admiterea cererii de intabulare ar fi o "consecință legală " a admiterii cererii reconvenționale și că astfel nu s-ar putea pune în discuție încălcarea principiului contradictorialității, este evident eronat și nelegal, în dreptul român neexistând posibilitatea de a te pronunța pe cereri ce nu au fost puse în discuția părților și de a le aprecia ca legale, în raport de soluția pronunțată față de o cerere anterioară.
Concluzionând, Curtea constată că în cauză sunt incidente disp.art. 304 pct.5 Cod pr.civilă, hotărârile instanței de apel și de fond fiind lovite de nulitate absolută, sancțiune ce intervine pentru încălcarea disp.art.127, art.129 Cod pr.civilă, art.24 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, Curtea urmează ca în temeiul disp.art.312 alin.1, 2 și 3 Cod pr.civilă să admită recursul și să caseze ambele hotărâri, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Judecătoria Târgoviște.
Instanța de trimitere va proceda la punerea în discuția părților a cererii de intabulare formulată de către intimata-pârâtă - - la data de 25 noiembrie 2007, aflată la fila 139 dosar fond, apreciind cu această ocazie și asupra respectării disp.art. 132 Cod pr.civilă.
Tot cu ocazia rejudecării instanța de fond va avea în vedere și criticile formulate în prezentul recurs de către reclamant la punctele trei-șapte, critici a căror analiză nu s-a mai impus, în condițiile în care Curtea a apreciat ca fondat motivul I de recurs, ce a determinat pronunțarea unei soluții de casare a hotărârilor anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul-pârât, domiciliat în Târgoviște,-, jud.D, împotriva deciziei civile nr.173/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă - Târgoviște -, cu sediul în Târgoviște,--11, jud.D și intervenienții - -, cu sediul în Târgoviște,--11, jud.D și - - Târgoviște, cu sediul în B-dul -, nr.50 și în consecință:
Casează decizia civilă nr.173/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, hotărâri și sentința civilă nr. 4762/29 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Judecătoria Târgoviște.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- - - --- - -
GREFIER,
/VM
3 ex/16.10.2008
nr.2368 Judec.Târgoviște
nr.1966 Trib.
,
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
