Obligație de a face. Decizia 922/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 7053/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.922R
Ședința publică din data de 19.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.6287 din data de 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14068/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, având ca obiect "obligație de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 13 dosar fond, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare la data de 18.02.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.
Se comunică avocatului recurentei un exemplar al întâmpinării formulate de intimat.
Avocatul recurentei, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar un set de înscrisuri în fotocopie, respectiv, practică judiciară privind acordarea sporului de vechime în muncă.
Curtea, încuviințează pentru recurentă proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6287/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea referitoare la actualizarea pensiei de serviciu și, în consecință, s-a respins capătul de cerere menționat; a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune; s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta beneficiază de pensie de serviciu, stabilită în baza Legii nr.92/1992, începând cu anul 1998.
A mai reținut prima instanță că dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris, întrucât obiectul cererii nu constă în plata unor drepturi bănești, ci reclamanta a solicitat a i se recunoaște dreptul de a i se include în baza de calcul a pensiei de serviciu sporul de vechime în muncă, respectiv să fie obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să actualizeze pensia de serviciu cu luarea în considerare a sporului pe perioada 01.11.2000 - la zi și să comunice adeverința către casa teritorială de pensii, în vederea recalculării pensiei și plății diferențelor rezultate.
Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art.23 din HG nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004, raportat la art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, recalcularea pensiei de serviciu se face la cererea persoanei îndreptățite, pe baza adeverințelor emise de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S-a apreciat a fi nejustificată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la recunoașterea dreptului și la emiterea adeverinței privind încasarea sumelor cu titlu de sporuri de vechime în scopul recalculării drepturilor de pensie, având în vedere că în perioada 01.11.2000 - la zi reclamanta nu a încasat sume cu titlu de spor de vechime, deoarece era pensionată, iar dreptul nu a fost recunoscut și sumele nu au fost achitate magistraților în funcție de ordonatorul principal de credite, dreptul asupra sumelor reprezentând spor de vechime fiind valorificat de magistrați numai prin promovarea unor acțiuni în justiție.
În ceea ce privește decizia pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, invocată de reclamantă, aceasta are caracter obligatoriu pentru instanțele sesizate cu astfel de cereri, iar nu pentru ordonatorii de credite.
Prima instanță a mai reținut că dreptul de a include în baza de calcul a pensiei unele sume și obligația corelativă intră în conținutul raportului juridic izvorât din contractul de asigurare socială reglementat de Legea nr.19/2000, părți fiind persoana asigurată și casa teritorială de pensii, astfel că pârâtul nu justifică calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen și motivat reclamanta arătând că sporul de vechime în muncă a fost prevăzut în art.33 din Legea nr.50/1996, fiind acordat tuturor magistraților până la apariția OG.nr.83/2000, dată de la care nu a mai fost avut în vedere nici la indemnizația de încadrare și nici la calcularea pensiei de serviciu, însă potrivit normelor de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.24/2000 dispozițiile din Legea nr.50/1996 privitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare.
A mai arătat recurenta că prin decizia nr.XXXVI din 07.05.2007 a ÎCCJ, obligatorie pentru instanțe, s-a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiază și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Recurenta a considerat că motivarea instanței de fond este contradictorie în sensul că deși se confirmă că de la data de 01.11.2000 dreptul la sporul de vechime în muncă nu a fost recunoscut, totuși cererea de obligare a pârâtului la recunoașterea dreptului și la emiterea adeverinței apare ca nejustificată; ori, nerecunoașterea dreptului în discuție conducea la concluzia că acțiunea de față era pe deplin justificată.
În ceea ce privește decizia ÎCCJ, recurenta a susținut că aceasta este obligatorie pentru instanțe, pentru toate persoanele fizice și juridice, pentru o practică unitară a unor astfel de acțiuni și nu numai asupra hotărârilor judecătorești pronunțate, acestea urmând a fi executate conform prevederilor legale.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul reținerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, arătând că potrivit legilor privind salarizarea magistraților acesta stabilește baza de calcul a pensiei de serviciu și emite adeverințele în vederea stabilirii pensiei în raport cu stagiul de vechime.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând și judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art.242 al.2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Susținerea recurentei în sensul că sporul de vechime în muncă nu a mai fost avut în vedere nici la indemnizația de încadrare și nici la calcularea pensiei de serviciu odată cu apariția OG nr.83/2000 nu prezintă relevanță, în condițiile în care stabilirea drepturilor de pensie ale acesteia s-a realizat anterior intrării în vigoare a OG nr.83/2000, iar la determinarea acestor drepturi s-a ținut seama de elementele prevăzute în legislația aplicabilă la acel moment, inclusiv de sporul de vechime.
Magistrații nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă ulterior intrării în vigoare a OG nr.83/2000, astfel că acesta nu mai putea fi inclus în baza de calcul avută în vedere la actualizarea pensiei de serviciu, iar recunoașterea dreptului la acordarea sporului de vechime s-a realizat prin intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007 de aprobare și completare a OUG nr.27/2006.
Pentru perioada cuprinsă între cele două acte normative la care ne-am referit mai sus unii magistrați au promovat acțiuni în justiție, în nume personal, vizând acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sporului de vechime, însă pronunțarea unor hotărâri în astfel de litigii, nu poate produce efecte cu privire la actualizarea pensiei de serviciu a recurentei-reclamante, stabilită anterior OG nr.83/2000, având în vedere relativitatea hotărârilor judecătorești, acestea producând efecte între părțile din litigiu în sensul modificării situației juridice dintre acestea.
Se reține în acest context și faptul că dezlegarea dată problemei de drept vizând acordarea sporului de vechime, prin Decizia nr.XXVI din 07.05.2007 a ÎCCJ, la care recurenta se referă, este obligatorie pentru instanțe, astfel cum art.329 al.3 Cod procedură civilă prevede în mod expres, impunându-se a fi avută în vedere în litigii de natura celor menționate în considerentele mai sus expuse, fără însă a putea produce prin ea însăși efecte în ceea ce privește actualizarea pensiei de serviciu stabilită anterior OG nr.83/2000.
Actualizarea pensiei de serviciu a recurentei, în condițiile legii, nu se putea realiza, ulterior intrării în vigoare a OG nr.83/2000, prin raportare și la sporul de vechime, căci magistrații în funcție nu au mai beneficiat după data de 01.11.2000 de acel drept, el fiind recunoscut doar prin hotărâri judecătorești acelora care au promovat acțiuni cu un atare obiect și care au obținut contravaloarea sporului de vechime cu titlu de despăgubiri, dar, așa cum arătat, pronunțarea unor hotărâri în acțiuni cu caracter personal nu poate produce efecte și în alte situații, și cu privire la alte persoane, în afara celor care între care s-a purtat litigiul, iar pe de altă parte nu a existat o prevedere legală ulterioară care să reglementeze dreptul la sporul de vechime pentru perioada la care ne referim.
Considerentele inserate în hotărârea recurată sunt în sensul celor ce preced, astfel că susținerea recurentei că motivarea primei instanțe este contradictorie nu poate fi primită.
Soluția instanței de fond este corectă și sub aspectul reținerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere având ca obiect actualizarea pensiei de serviciu, întrucât obligația acestuia de a stabili baza de calcul a pensiei de serviciu și de a emite adeverințe în vederea stabilirii pensiei, la care recurenta se referă, nu trebuie confundată cu actualizarea pensiei care este în competența casei de pensii, așa cum a reținut prima instanță.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.6287 din data de 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14068/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
2 ex./19.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
