Obligație de a face. Decizia 970/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.970/2009-R
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - -judecători
- - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanta domiciliată în Carei,-, -V 16,.1, județul S M,în contradictoriu cu intimatul pârât SPITALUL MUNICIPAL cu sediul în Carei,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.83/D din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, intimatul pârât, prin registratura instanței, la data de 20.06.2009 a depus întâmpinare, constatându-se că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.83/D din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea reclamantei, domiciliată în Carei, str.-, nr.2, -V 16,.1, jud.S M, formulată împotriva pârâtului SPITALUL MUNICIPAL C, cu sediul în Carei,-, jud.S M, având ca obiect restituirea garanției în numerar, cu dobânzile aferente, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și de contencios administrativ, prin Încheierea nr.440/05.12.2007, a statuat că litigiul cu soluționarea căruia a fost investit are natura unui litigiu de muncă și, de aceea, a transpus cauza la Secția civilă a aceleiași instanțe.
În urma încheierii de transpunere a cauzei de la secția comercială și de contencios administrativ la secția civilă, pricina a fost înregistrată sub dosar nr-.
Tribunalul a constatat că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față, atât ratione materiae, conform art.2 pct.1 lit.c proc.civ. cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art.284 Codul muncii.
Examinând cererea reclamantei, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi satisfăcută, fiindcă obligația restituirii garanției în numerar nu incumbă spitalului pârât, ci băncii depozitare.
S-a mai reținut de instanța de fond că, este adevărat că garanția în numerar se reține de către angajator în rate lunare de 1/10 din salariul tarifar lunar sau din câștigul mediu pe o lună (art.13 din Legea nr.22/1969) și că angajatorul are obligația de a depune garanția la CEC sau la o altă bancă (art.15 alin.1 teza I, din același act normativ) fiind adevărat și că în casieria angajatorului se păstrează carnetul de consemnare (art.15 alin.1 teza a II-a din Legea nr.22/1969), însă s-a apreciat că aceste dispoziții nu infirmă concluzia tribunalului și, în final, soluția adoptată, fiindcă garanția în numerar se înscrie într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului (art.15 alin.1), angajatorul, la încetarea contractului de muncă, are obligația să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către bancă în care să arate că titularul are dreptul să ridice garanția (art.16 alin.1) și banca este obligată să elibereze sumele depuse drept garanție titularului carnetului de consemnare, pe baza comunicării făcute de angajator (art.17 lit.a din Legea nr.22/1969).
Pentru considerentele expuse, instanța de fond, în temeiul art.281-291 Codul muncii și art.70-82 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a respins acțiunea reclamantei, având ca obiect restituirea garanției în numerar, cu dobânzile aferente, actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la restituirea în favoarea recurentei reclamante a sumei reprezentând garanțiile în numerar reținute de către pârâtă, actualizată cu rata inflației.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-instanța de fond nu a analizat circumstanțele, împrejurările de fapt care au garantat nașterea litigiului;
-unitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de încunoștințare a reclamantei că poate ridica sumele consemnate în contul instituției și de eliberare, în termen de 10 zile, carnetul de consemnare și o comunicare către CEC sau instituția bancară în care să arate că titularul are dreptul să ridice garanția;
-în adresa nr.1142 din 20.03.2007 reclamanta s-a referit la anul 1999 și nu anul 2000, ca atare în mod eronat, intimata susține că reclamanta ar fi recunoscut că a fost înștiințată de către conducerea unității ca să ridice sumele constituite în contul special deschis de Spitalul Municipal Carei;
-reclamanta nu a avut relații contractuale directe cu banca și doar cu ocazia luării la cunoștință a întâmpinării a aflat adevăratul motiv pentru care nu i s-au restituit sumele de bani reținute de intimată lunar, adică faptul că societatea bancară a intrat în faliment încă din anul 1999, fapt despre care titularii garanțiilor nu au fost încunoștințați;
-având în vedere și concluziile expertului, recurenta nu poate fi lipsită de suma de bani reținută drept garanții financiare precum și a dobânzilor aferente.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că pretențiile formulate sunt lipsite de temei, sentința recurată fiind legală, astfel prin aceasta au fost analizate toate circumstanțele, împrejurările de fapt care au generat nașterea litigiului. Intimatul, făcând trimitere la principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale, susține că fiecare gestionar care avea constituită garanție numerar trebuia să-și ridice personal sumele de bani, ca atare nu trebuie pusă în sarcina unității neîndeplinirea acestei obligații ci dimpotrivă suportarea consecințelor pe care le incumbă neglijența și indiferența reclamantei revine acesteia.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Soluția instanței de fond de respingere a pretențiilor deduse judecății, este eronată, fiind rezultatul unei aplicări greșite a dispozițiilor legale incidente în speță.
Astfel, deși în cadrul considerentelor instanța de fond a făcut o enunțare a dispozițiilor legale ce instituiau mai multe obligații în sarcina angajatorului, în totală contradicție cu dispozițiile respective a concluzionat că obligația privind restituirea garanției în numerar nu incumbă spitalului pârât, ci băncii depozitare.
Este evident că, în speță, intimatul pârât nu și-a îndeplinit obligația înscrisă în sarcina angajatorului la articolul 16 alineatul 1 din Legea nr.22/1969, potrivit cu care acesta, la încetarea contractului de muncă, are obligația să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către bancă în care să arate că titularul are dreptul să ridice garanția.
Prin cererea din 25.10.2006 adresată conducerii Spitalului Municipal Carei, recurenta reclamantă a solicitat restituirea garanției cu dobânda aferentă, arătând că urmează a se pensiona. Ulterior a intervenit încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin pensionarea recurentei, respectiv în cursul lunii noiembrie 2006, fără ca intimatul să-și îndeplinească obligația prevăzută în textul de lege mai sus enunțat, situație în care la data de 20 martie 2007 recurenta a revenit cu o nouă cerere adresată conducerii intimatului, iar la data de 19 octombrie 2007 pornit prezentul proces.
În speță, nu este vorba despre vreo culpă în sarcina reclamantei din cauză, astfel cum susține intimatul în cadrul apărărilor sale, câtă vreme fără îndoială aceasta este îndrituită la restituirea sumelor reținute și constituite ca și garanții financiare, iar unitatea intimată era obligată, odată cu pensionarea recurentei, să-i elibereze acesteia, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către bancă în care să arate că titulara are dreptul să ridice garanția.
În absența îndeplinirii de către intimata pârâtă a obligațiilor de mai sus, culpa aparține acesteia, prin urmare pretenția de restituire în favoarea recurentei reclamante a sumei de 327,27 lei actualizată cu rata inflației este găsită de instanța de recurs ca fiind întrutotul justificată.
Referitor la suma mai sus indicată, este de subliniat că reclamanta este îndreptățită, în baza dispozițiilor art.15 alin.2 din Legea nr.22/1969, la restituirea sumei consemnate în contul bancar cu titlu de sold, la care se adaugă dobânzile aferente, astfel reclamantei i se cuvine în total suma de 3.272.710 lei (ROL), actualizată cu rata inflației de la data de 15.12.2008 până la data plății efective, având în vedere și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul (fila 130).
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința în sensul că va admite acțiunea și, în consecință, va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 327,27 lei (RON), actualizată cu rata inflației până la data plății efective.
În conformitate cu prevederile art.274 din Codul d e procedură civilă, intimata pârâtă va fi obligată la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond (onorariu pentru expert).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă, ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta domiciliată în Carei,-, -V 16,.1, județul S M,în contradictoriu cu intimatul pârât SPITALUL MUNICIPAL cu sediul în Carei,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.83/D din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în totalitate în sensul că:
ADMITE acțiunea reclamantei domiciliată în Carei,-, -V 16,.1, județul S M,împotriva pârâtului SPITALUL MUNICIPAL cu sediul în Carei,-, județul S
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 327,27 lei actualizată cu rata inflației la data plății efective, reprezentând garanțiile financiare consemnate la bancă.
Obligă partea intimată Spitalul Municipal Carei să plătească părții recurente suma de 380 lei cheltuieli de judecată în fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:22.05.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:26.05.2009
2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif