Obligație de a face. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 99
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Protea Georgeta
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta - și pe intimatul Municipiul I - prin Primarul Municipiului I, având ca obiect obligația de a face împotriva deciziei civile numărul 638 din 05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că:
- pricina se află la al patrulea termen de judecată;
- în cauză se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe fond.
Av. pentru recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că locuința recurentei este formată din două camere din care pentru o cameră are calitatea de proprietar iar pentru cealaltă calitatea de chiriaș.
Instanța de fond a greșit trecând peste limitele învestirii prin acțiunea introductivă și independent de apărările pârâtului-intimat a apreciat că reclamanta-recurentă nu îndeplinește condițiile impuse prin dispozițiile art. 9 din Legea 112/1995 în sensul că aceasta deține o locuință - achiziționată după data de 01.01.1990.
Solicită instanței de control judiciar să observe că nu poate fi reținută o astfel de împrejurare câtă vreme prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 830 din 1998 reclamanta nu a cumpărat o locuință ci doar o încăpere a acesteia.
În prezenta cauză atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat greșit situația de fapt și au depășit actul dedus judecății.
Interpelat fiind cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei apărătorul recurentei arată că acest contract a fost încheiat cu Municipiul I - prin Primar iar Consiliul Local este reprezentat prin primar deci are calitate procesuală pasivă.
Prin probatoriul administrat în cauză recurenta a făcut dovada temeiniciei recursului formulat și solicită admiterea acestuia cu cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 7244/22.05.2009 a Judecătoriei Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanta - în contradictor cu Municipiul I, prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în I, str. - --, nr. 2, invocând prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995. Susținerea reclamantei, în sensul că la intrarea în vigoare a acestui act normativ avea un contract de închiriere încheiat cu pârâtul pentru același imobil, nu a fost dovedită, întrucât din conținutul contractului de închiriere nr. 322 din 1995 nu rezultă că imobilul este cel la care se face referire în contractul nr. 4300 din 2007.
Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 112/1995, în sensul că cel ce dorește încheierea unui contract de vânzare cumpărare să nu mai dețină altă locuință, reclamanta arătând că a cumpărat deja o locuință.
Conform art. 9 din Legea nr. 112 din 25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului. excepție de la prevederile alin. 1 chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuința proprietate personală după 1 ianuarie 19 90, în localitatea de domiciliu (potrivit art. 14: persoanele îndreptățite la restituirea în natura a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii).
În completare, art. 42 din Legea nr. 10 din 2001 arată la alin. 1 că imobilele care, in urma procedurilor prevăzute la cap. III, nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân in administrarea deținătorilor actuali. Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației in vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Art. 1073 cod civil arată că: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare" iar art. 1077 Cod civil prevede că: "Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de aoa duce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului".
Nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 9 din Legea nr. 112/1995, instanța nu poate să oblige pârâtul la adoptarea unei conduite, aceea de a vinde un imobil reclamantei, întrucât în acest fel proprietarul ar fi forțat să vândă împotriva voinței sale, în acest fel încălcându-i-se dreptul de proprietate, drept ce îi este garantat prin Constituția României.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 638 din 05.10.2009, a respins apelul declarat de - și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că apelanta a solicitat obligarea intimatei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din I, pasaj -- nr. 2 deținut în baza contractului de închiriere nr. 4300/17.08.2007, numerotat anterior 322/25.09.1995 și care este o continuare a celui cu nr. 5136/27.09.1988 a cărui titular era bunica maternă.
Verificând înscrisurile de la dosar, tribunalul a constatat că locuința în litigiu a fost deținută de bunica maternă în baza contractului de închiriere nr. 5136/27.09.1988, contractul fiind prelungit,ulterior, prin contractul nr. 323/25.09.1995.
În baza acestor contracte, apelanta nu poate solicita vânzarea imobilului, întrucât titularul dreptului era bunica maternă, care a decedat anterior intrării în vigoare a Legii 112/1995, respectiv la 02.10.1995.
Apelanta deține un contract de închiriere cu nr. 322/25.09.1995 pentru același spațiu de locuit, susține dânsa, deși fișa suprafeței locative care individualizează toate spațiile de la adresa din - -- nr. 2, conține alte dimensiuni ale încăperilor, decât cele din fișa suprafeței locative aparținând defunctei.
Dar chiar dacă acestea ar constitui erori de măsurare, apelanta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 9 din Legea 112/1995 întrucât deține o locuință achiziționată după data de 01.01.1990.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 830/14.12.1998, încheiat în baza contractului de închiriere nr. 295/24.10.1997, apelanta a cumpărat o locuință compusă dintr-o cameră cu boxă în folosință exclusivă și baie, vestibul și curte în folosință comună.
Acest spațiu, chiar dacă se constituie dintr-o singură încăpere cu boxă în folosință exclusivă și cu celelalte dependințe în folosință comună, asigură cerințele de locuit ale unei persoane fiind o locuință în înțelesul definiției prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 114/1996.
În consecință, în condițiile dobândirii locuinței pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 830/14.12.1998, apelanta nu mai poate uza de dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea 112/1991, ea încadrându-se în excepția prevazute de art. 9 alin. 6 din aceeași lege.
Nefiind îndeplinite cerințele art. 9 din Legea 112/1995, instanța nu poate obliga intimata să vândă imobilul apelantei, dispozițiile legale prevazute de alin. 6 al acestui articol interzicând o astfel de înstrăinare.
- a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 6, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că, inițial, a locuit într-o singură cameră, împreună cu bunica maternă - - potrivit contractului de închiriere nr. 5136/27.09.1988.
Acest contract a fost prelungit în anul 1995, însă, cu ocazia prelungirii, s-a încheiat câte un contract pentru fiecare titulară a spațiului de locuit.
Recurenta susține că, ulterior, după decesul bunicii, locațiunea a fost prelungită prin contractul nr. 4300/17.08.2007.
Învederează recurenta că, prin contractul de închiriere nr. 295/24.10.1997, i s-a închiriat și o cameră alăturată aceleia pe care o deținea în baza contractelor de închiriere mai sus menționate, iar această a doua cameră i-a și fost vândută prin contractul de vindere-cumpărare nr. 830 din 14.12.1998.
Recurenta arată că instanțele anterioare - prin depășirea limitelor investirii și independent de apărările făcute de către pârât - au apreciat greșit că ea nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece ar fi deținut deja o locuință, achiziționată după anul 1990.
Însă, recurenta afirmă că nu a cumpărat o locuință, ci doar o încăpere a acesteia, pentru restul spațiului de locuit având contract de închiriere.
Recurenta mai arată că respingerea cererii sale de către pârât nu a fost motivată prin faptul că ar avea deja o locuință, ci pe considerentul că nu ar avea contract de închiriere încheiat anterior Legii nr. 112/1995.
Apreciază recurenta că respingerea cererii sale este eronată atât timp cât pârâtul s-a raportat la contractul de închiriere nr. 4300 din 17.08.2007 fără a ține seama de împrejurarea că ultimul contract a fost încheiat în baza contractelor nr. 5136 din 27.09.1998 și nr. 323 din 25.09.1995.
Consideră recurenta că, potrivit art. 43 lit. b din nr.HG 498/18.04.2003 și art. 43 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, vânzarea imobilelor ce fac obiectul acestor reglementări nu este lăsată la latitudinea deținătorilor, iar literatura și practica judiciară sunt consecvente în a interpreta aceste prevederi în sensul că unitățile deținătoare au obligația vânzării imobilelor.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu sunt aplicabile în speță atât timp cât raportul de locațiune dintre părți s-a născut la data de 17.08.2007.
La termenul de judecată din 26.02.2010, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I, prin primar.
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamanta - a solicitat obligarea Municipiului I, prin primar să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu destinația de locuință, situat în I, str. - --, nr. 2.
Insa,este de principiu ca reclamantul trebuie sa dovedeasca atat calitatea procesuala activa, cat si pe cea pasiva.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si aceea care este obligata in raportul juridic dedus judecatii.
În prezenta cauză, o asemenea identitate nu există, deoarece contractul de închiriere nr. 4300/17.08.2007 pentru spațiul de locuit, cât și contractele anterioare de închiriere a aceluiași imobil au fost încheiate de catre recurentă cu Consiliul Local al Municipiului I și nu cu Municipiul
Aceasta este în deplină concordanță cu prevederile art. 36 alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora Consiliul local hotărăște darea în administrare, vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică sau privată comunei, orașului, sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
Prevederile textelor se coroborează cu cele ale art. 123 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora hotărârea de concesionare, închiriere sau administrare a bunurilor din domeniul public sau privat, de interes local se ia de către consiliul local.
2 al art.123 stabileste ca vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii.
Din aceste prevederi legale rezulta ca vanzarea imobilelor proprietate de stat - chiar in conditiile de protectie a chiriasilor, reglementate prin legile speciale in materie-se realizeaza de catre Consiliul local si nu de unitatea administrativ-teritoriala.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că cele două instanțe au procedat la o aplicare greșită a legii atunci când au reținut legitimarea procesuală pasivă, în cauză, a Municipiului I, prin primar, ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de - și se va schimba în tot decizia recurată.
În conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul declarat de - și se va schimba în tot sentința apelată.
Se va respinge acțiunea civilă promovată de - în contradictoriu cu pârâtul Municipiul I, prin primar, pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de - împotriva deciziei civile nr. 638 din 5.10.2009 a Tribunalului Iași, decizie pe care o modifică în tot.
Admite apelul declarat de - împotriva sentinței civile nr. 7244 din 22.05.2009 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea civilă promovată de reclamanta - în contradictoriu cu Municipiul I, prin Primar pentru lipsa calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 26.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
-
16.03.2010/2 ex.
Președinte:Protea GeorgetaJudecători:Protea Georgeta, Andronic Adriana Elena, Gheorghiu
