Obligație de a face. Decizia 9947/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9947
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ D, împotriva sentinței civile nr. 2416 din 11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă SC SRL, având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra fondului.
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURT E
Asupra cauzei de față;
La data de 28 09 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Direcția Județeană a Arhivelor Naționale și Casa Județeană de Pensii D pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să-i elibereze o adeverință din care să rezulte sporurile de care a beneficiat în perioada 01.07.1974 - 28.02.1988.
In motivarea acțiunii, a arătat că în această perioadă a fost salariatul Centrului de Cercetare pentru . Chimice C care actualmente se află în proprietatea firmei SC" "SRL A mai arătat că în această perioadă a beneficiat de o serie de sporuri (inclusiv spor de noapte ), dar acestea nu sunt evidențiate în carnetul de muncă.
A mai arătat că pârâta Direcția Județeană a Arhivelor Naționale are această obligație, în cazul în care a preluat arhiva vechii societăți de la SC" "SRL
In scop probator a solicitat proba cu acte și depus în copie următoarele acte: adresa nr. 8528/23 02 2007, adresa nr. 52634 din 08.08.2007, carnetul său de muncă.
La data de 09.11.2007, în ședință publică, reclamantul a renunțat la judecata cererii împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii D și a arătat că înțelege să cheme în judecată Sistems Prin încheierea de ședință de la aceiași dată, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii formulate împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii D și a dispus conceptarea și citarea în cauză, în calitate de pârât, a Sistems
La data de 23 11 2007, pârâta Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că între aceasta și reclamant nu există raporturi juridice.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii deoarece arhivele fostului Centru de Cercetare pentru . Chimice C nu se află în posesia sa, ci este deținută de societatea SC" "SRL
La data de 17 01 2008, pârâta SC" "SRL Cad epus întâmpinare și un set de acte invocând excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece, nefiind succesorul direct al Centrului de cercetare pentru . Chimice ( ), nu are calitate legală de a elibera astfel de adeverințe.
Tribunalul Dolj prin sentința 2416/11 aprilie 2008 admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă SC" SRL C, și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât.
A respins excepția lipsei calități procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Județeană a Arhivelor Naționale
A admis acțiunea formulată de reclamant cu domiciliul în C,Strada - nr.8 68 . 1 12,județul D în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A ARHIVELOR NAȚIONALE, pârât SC" "SRL,
A obligat pârâta Direcția Județeană a Arhivelor Naționale să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte sporurile de care a beneficiat acesta în condițiile de salariat al Centrului de Cercetare pentru . Chimice C, în perioada 01.07.1974 -28.02.1988.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost salariatul C în perioada 01.07.1974-01.02.1988, care - potrivit adresei Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 14420/01.04.2008 - a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, prin Sentința nr. 48/02.02.2007 Tribunalului Dolj.
Potrivit art. 34 alin. 5 Codul Muncii, angajatorul are obligația de a elibera, la solicitarea salariatului, un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și specialitate.
Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 16/1996 (modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2006),n cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât și cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale".
În cauză, deși în corespondența purtată între Casa Județeană de Pensii D, Sistems. și Arhivele Naționale se vorbește de preluarea arhivei de către Sistems, niciunul din documentele legale depuse la dosar, la solicitarea instanței ( act constitutiv, certificat constatator privind autorizarea funcționării acestei societăți), nu atestă acest aspect.
Ca urmare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC" "SRL C, instanța o va admite și pe cale de consecință, va respinge acțiunea față de aceasta reținând, așa cum rezultă și din adresa nr. 14420 / 01 04 2008 Oficiului Registrului Comerțului - că acest pârât nu este succesorul fostei, societate ce a fost radiată conform sentinței nr. 48/02 02 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Cu privire la excepția calității procesuale pasive a Direcției Județene a Arhivelor Naționale, instanța o va respinge apreciind că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin 1 din Legea nr. 16/1996 (modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2006) care prevăd că în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile Județene ale Arhivelor Naționale.
Așadar, pârâta Direcția Județeană Da A rhivelor Naționale are obligația, conform legii, de a-i elibera reclamantului o adeverință cu sporurile solicitate, motiv pentru care instanța a admis acțiunea și a obligat această pârâtă să-i elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte sporurile de care a beneficiat acesta în perioada 01 07 1974 - 28 02 1988, cât a fost salariat al ( fost Centrul de Cercetare pentru . Chimice C).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Arhivele Naționale, Direcția Județeană D, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, determinate de o interpretare eronată și aplicarea greșită a legii.
Față de obiectul cauzei deduse judecății arată recurentul, eliberarea de extrase ale ștatelor de plată pentru reclamant, obligarea recurentului în acest sens este în dezacord cu dispozițiile legale care abilitează acest pârât să administreze, supravegheze și să asigure protecția specială a Fondului Național al României, fond în care nu se regăsesc documentele cu valoare practică.
Analizând motivele invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 cod pr.civ. urmează a-l respinge.
În condițiile în care legea este cea care reglementează deținerea și preluarea arhivei unei persoane juridice ce a fost desființată în condițiile legii, fără ca activitatea acesteia să fie continuată de o altă persoană juridică, respectiv art. 18 din Legea 16/1996, instituția abilitată legal în acest sens fiind Arhivele Naționale sau Direcțiile Județene ale Arhivelor Naționale, prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală atunci când a obligat pe pârât la emiterea adresei solicitate de angajat.
Dificultățile de natură economică, de organizare a spațiului precum și al lucrărilor de personal, dificultăți întâmpinate de către pârâtul recurent, nu sunt de natură a impieta drepturile angajatului de a obține acte care să-i reflecte situația de angajat, atâta timp cât singurul deținător al respectivelor acte este, prin lege, pârâtul obligat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ D, împotriva sentinței civile nr. 2416 din 11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă SC SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.B-.
2 ex/9.XII.2008
Tehn. Red.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen