Ordonanță președințială. Speță. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 16/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta JUDETEANA PENTRU TINERET, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.291 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns: avocat, pentru intimata-pârâtă SC""- Pitești, în baza împuternicii avocațiale nr.4/2008, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România-Baroul A-Cabinet individual, lipsă fiind recurenta-reclamantă Fundația Județeană pentru Tineret
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă SC""- Pitești, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă SC""- Pitești, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei se prezintă consilier juridic, pentru recurenta-reclamantă, care depune la dosar delegație și concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 12.07.2007, reclamanta Fundația Județeană pentru Tineret Aac hemat în judecată pe pârâta A solicitând ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul compus din 2 camere în suprafață de 30 mp. situat la etajul I, corpul b din imobilul Tehnic Club situat în Pitești, proprietatea reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul este proprietatea sa și l-a dobândit prin protocolul de predare-primire nr.24 din 23.02.2007 de la Casa Științei și - Tehnic Club Pitești, iar pârâta îl ocupă fără drept.
Prin sentința civilă nr.4089 din 8 august 2007, Judecătoria Pitești și-a declinat competența materială a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, reținându-se că în conformitate cu dispozițiile art.32 alin.1 din Legea nr.146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret, competența soluționării oricăror litigii ce decurg din aplicarea legii, aparține tribunalului județean.
Tribunalului Argeș, Secția civilă, prin sentința civil nr.291 din 23 octombrie 2007 anulat ca netimbrată cererea de ordonanță președințială și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția de netimbrare a cererii este întemeiată întrucât reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru de 10 lei și nici timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei care i-au fost puse în vedere prin citația de la fila 21, față de prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs în termen legal, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii taxei de timbru, precum și a dispozițiilor legale privind citarea părților, susținând că sancțiunea anulării cererii ca netimbrată a fost greșit aplicată, câtă vreme recurenta nu a primit citația cu mențiunea achitării timbrajului.
De asemenea, s-a criticat hotărârea pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, în sensul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 lei onorariu avocat, deși cauza s-a soluționat doar la 2 termene și nu s-au făcut întâmpinări sau alte acte procedurale de către pârâta-intimată, care să justifice această taxă ce apare exagerată prin cuantumul său.
Recursul este nefondat.
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 21 dosar fond, recurenta-reclamantă a fost citată pentru termenul din 23 octombrie 2007, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată, iar din procesul verbal întocmit de agentul procedural rezultă că acesta a afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită.
Susținerea recurentei în sensul că procedura de citare nu a fost îndeplinită cu ea, clădirea având mai multe uși principale, iar factorul poștal nu s-a deplasat la sediul reclamantei care este permanent deschis și unde funcționează serviciul secretariat, care putea aplica ștampila pe citație, este neîntemeiată.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.921Cod pr.civilă, comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociaților și societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Din procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură rezultă că citația a fost afișată pe ușa principală a sediului destinatarului pentru că nici o persoană nu a fost găsită la acest sediu, adică se regăsește situația de excepție prevăzută de text în care se poate realiza citarea prin afișare în cazul persoanelor juridice.
Cum, față de prevederile art.100 alin.4 Cod pr.civilă, procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, susținerea recurentei în sensul că în ziua afișării citației la sediul recurentei s-ar fi aflat persoane în secretariat, apare ca nefondată.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Într-adevăr potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Potrivit prevederilor art.274 alin.1 Cod pr.civilă, partea care cade în pretenții, este obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Reclamanta nu a solicitat în ședința publică din 23 octombrie 2007, reducerea onorariului de avocat în condițiile art.274 alin.3 Cod pr.civilă, însă solicită direct prin motivele de recurs aplicarea acestui text de lege.
Or, câtă vreme cheltuielile de judecată se acordă la cerere, în mod logic, și reducerea acestor cheltuieli trebuie dispusă tot la cererea părții interesate, neputându-se imputa judecătorului că fiind lipsit de rolul activ, nu ar fi dispus din oficiu micșorarea onorariului de avocat pe baza observațiilor că ar fi nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Dacă s-ar aprecia în acest mod, s-ar încălca un principiu fundamental al dreptului civil, respectiv cel al disponibilității.
Pe de altă parte însă, în speță, se constată că intimata a formulat întâmpinare atât în fața Judecătoriei Pitești, cât și în fața Tribunalului Argeș, astfel încât onorariul de avocat nu apare nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
În consecință, recursul este nefondat și în temeiul art.312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta JUDETEANA PENTRU TINERET, împotriva sentinței civile nr.291 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind Pitești.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./30.01.2008
GN/2 ex.
Jud.apel:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana