Ordonanță președințială. Speță. Decizia 384/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.384
Sedința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții, și A împotriva Deciziei civile nr. 903/A/06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, 22, Primarul Municipiului L pentru Statul Român, având ca obiect ordonanță președințială - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intervenientul intimat personal și asistat de avocat și intimata 22 A prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată că recurenții au formulat cerere de amânare în vederea organizării apărării, față de care reprezentantul intervenientului intimat solicită respingerea acestei cereri.
Curtea, având în vedere că recursul declarat s-a motivat la această dată, respectiv 04.03.2008, în raport cu se apreciază și diligența pe care se impunea a o depune recurenții pentru organizarea apărării în cauză, față de termenul de judecată fixat la 16.04.2008, va respinge cererea formulată, ca neîntemeiată, acordând părților cuvântul în fond.
Reprezentantul intimatei 22 A L, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Reprezentantul intimatului intervenient, având cuvântul, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1390/24.07.2007 Judecătoria Lugoja admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C 22 ALî mpotriva pârâților, și A, cu consecința evacuării acestora din spațiul de locuit situat în L,-,.4, jud. T, pentru lipsa titlului locativ.
Pe cale de consecință a fost admisă și cererea de intervenție formulată de intervenientul, in interesul reclamantei.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții în cauză ( fam. ) în contradictoriu cu Statul Român și Primăria Municipiului L, pentru constatarea dobândirii unui titlu locativ de către pârâții, cu consecința obligării pârâților Statul Român, Primarul municipiului L la încheierea unui contract de închiriere în formă scrisă, cu pârâții.
Prin Decizia civilă nr. 903/A/06.11.2007 Tribunalul Timișa respins apelul declarat împotriva sentinței de mai sus, de către pârâții -reclamanți reconvenționali, ca neîntemeiat.
Ambele instanțe au reținut următoarea stare de fapt:
Prin Contractul de închiriere nr. 15/10.03.1997 imobilul în litigiu a fost dat în folosința numitului și soției, termenul de închiriere stipulat de părți fiind prelungit la data de 09.05.2004 iar, apoi, prelungit tacit, la zi.
Pârâții s-au adresat Primăriei Municipiului L la data de 05.11.2003 în vederea repartizării unei locuințe, întrucât au fost evacuate dintr-un spațiu, ca urmare a redobândirii acestuia de către fostul proprietar.
Pe cale de consecință, proprietarul imobilului în litigiu a pus, la dispoziția familiei pârâților, acest imobil, în fapt, urmând ca problema locativă a pârâților să fie rezolvată, în condițiile legii, prin repartizarea locuinței și încheierea unui contract de închiriere în formă scrisă.
Aceste din urmă operațiuni nu au fost săvârșite la aceeași dată, întrucât pe rolul instanțelor judecătorești se afla o acțiune pentru rezilierea contractului de închiriere încheiat cu numitul și evacuarea acestuia, pentru neplata chiriei și neuz precum și o acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului de subînchiriere și de constatare a încetării contractului de închiriere - cu privire la același spațiu, formulată de proprietarul imobilului împotriva administratorului A 22 L și subchiriașului.
Ambele instanțe au apreciat că pârâții ocupă spațiul din litigiu fără titlu, motivarea celor două hotărâri fiind axată pe împrejurarea că litigiul privind rezilierea contractului de închiriere încheiat cu familia se află în prezent suspendat pe rolul Tribunalului Timiș, care a suspendat litigiul la 27.01.2006, iar acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de subînchiriere încheiat între 22 SA L- chiriașul și intervenientul a fost respinsă irevocabil, prin sentința civilă nr. 2870/17.10.2006 a Judecătoriei Lugoj.
În esență, ambele instanțe rețin că atâta timp cât titlurile locative al numitului și ale intervenientului nu au fost desființate, acestea își produc efectele, astfel că pârâții ocupă spațiul fără titlu locativ.
La toate acestea, Tribunalul adaugă că reclamanta C 22 L deține atributele folosinței și posesiei cu privire la imobil, astfel că poziția proprietarului imobilului, consemnată prin adresele nr. 14949/2006 și 31769/31.08.2005 și întâmpinarea depusă în cauză nu are relevanță juridică.
Împotriva acestor hotărâri, pârâții au declarat recurs invocând nelegalitatea hotărârilor, prin prisma dispozițiilor art.304 pct. 5, 8, 9 Cod procedură civilă, context în care se susțin următoarele:
- numitul nu a locuit niciodată în spațiul din litigiu și nu este parte în proces;
-pârâții au ocupat legitim spațiul din litigiu, respectiv cu acordul proprietarului bunului, care, în acest fel, a rezolvat un caz social, dat fiind că familia pârâtă a fost evacuată dintr-un alt spațiu, ca urmare a retrocedării acestuia fostului proprietar, fiind lipsiți de locuință, cu 4 copii minori;
- spațiul a fost liber la data atribuirii lui către familia;
- spațiul a fost amenajat spre a deveni funcțional, de către familia, cu acordul proprietarului bunului;
- spațiul este ocupat și în prezent de recurenți;
- situația generată nu le este imputabilă.
Verificând recursul, prin prisma motivelor de mai-sus, în raport cu dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, lipsite de temei legal, prin aceea că înfrâng însuși scopul dreptului și nu se sprijină pe un temei de drept.
Astfel, prima instanță se rezumă a constata că pârâții ocupă spațiul fără titlu locativ, făcând referire pe larg la valabilitatea contractului de închiriere încheiat între reclamanta în cauză și familia, care nu a fost împricinată în proces, precum și la valabilitatea contractului de subînchiriere încheiat între reclamantă - numitul și intervenientul, în timp ce Tribunalul Timiș, în apel, reținând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma acelorași elemente, nu se referă în nici un fel la apărările pârâților și Primarului municipiului L, găsindu-le lipsite de relevanță juridică.
Nu sunt indicate normele juridice interpretate și aplicate de către cele două instanțe în cauza de față, toate referirile vizând, exclusiv, împrejurările de fapt, pe care instanța le interpretează, cu consecința dispunerii evacuării pârâților din imobil.
Sub aceste aspecte, Curtea reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Lugoj, pornită inițial ca o ordonanță președințială, în baza art. 581 Cod procedură civilă, reclamanta 22 A L ( titulară a dreptului de administrare cu privire la imobilul în cauză) solicită evacuarea necondiționată a membrilor familiei ( compusă din 4 persoane) din imobilul situat în L,-,. 4, invocând că imobilul este ocupatabuzivde către pârâții, existând și riscul neachitării chiriei aferente folosinței spațiului.
La această acțiune pârâții formulează întâmpinare, prin care invocă ocuparea imobiluluiîn mod legitim, respectiv cu acordul proprietarului bunului, Primăria municipiului L, care a pus la dispoziția familiei pârâte imobilul în cauză, în urma cererii formulate de aceștia,înregistrată sub nr. 44964/5.11.2003, ca urmare a lipsirii lor de locuință, prin atribuirea spațiului deținut până la acea dată către fostul proprietar tabular, căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.10/2001.
Susținerile pârâților, din întâmpinare, sunt confirmate de către Primăria L - proprietarul bunului în litigiu - care, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei ( 72-73 dosar fond) arată că locuința din litigiu aparține fondului locativ de stat, că a fost predată spre folosință familiei, care reprezentaun caz social.
Aceasta arată că acordul de voință astfel consemnat între proprietarul bunului și familia nu s-a materializat în formă scrisă, întrucât a mandatat administratorul bunului - C 22 A L - să promoveze acțiune în justiție împotriva numitului, titular al contractului de închiriere nr. -/17.06.1999, cu privire la același bun, pentru a se constata încetarea/rezilierea contractului de închiriere, cu consecința evacuării chiriașului din imobil, acțiune care a fost promovată de către 22 SRL L, făcând obiectul dosarului nr. 10935/com/2007 al Tribunalului Timiș, în prezent suspendat, conform Încheierii din 27.01.2006 ( 28 dosar de fond).
În plus, Primarul municipiului L își justifică buna-credință la intrarea în raporturile juridice cu familia pârâtă, prin aceea că termenul de închiriere, cu referire la Contractul nr. -/17.06.1999 expiră la data de 09.05.2004, posibilitatea prelungirii acestui contract fiindu-i, deopotrivă, conferită în condițiile legislației locative,la cererea chiriașului( respectiv numitului ), context în care se susține că o cerere de prelungire a contractului de închiriere menționatnu a expirat.
În plus, proprietarul bunului arată că nu și-a dat acordul pentru încheierea unui contract de subînchiriere cu privire la același imobil, aspect sub care invocă prevederile art. 26 din Legea nr. 114/1996 și clauzele contractului de închiriere menționat.
În aceste condiții, instanțele erau datoare să constate că apărările pârâților sunt întemeiate, că aceștia nu au ocupat imobilul în mod abuziv, astfel cum se susține în acțiune, ci în baza unor raporturi juridice licite, de natura celor izvorâte dintr-un veritabil contract de închiriere, care, prin natura sa este un contract consensual, forma scrisă fiind cerință " ad probationem" iar nu " ad validitatem", act juridic de natură a conferi familiei un titlu locativ legitim.
Pe cale de consecință, instanța era îndreptățită să respingă acțiunea formulată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada ocupăriiabuzivea imobilului de către pârâții ( astfel cum se susține în acțiune). În plus, instanța era datoare să observe reaua - credință a reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât din aceleași probe rezultă că reclamanta 22 A a cunoscut faptele pretinse de proprietarul bunului, acționând în același sens, context în care se impunea a se observa că C 22 ALa fost cea care a promovat o acțiune în justiție pentru evacuarea chiriașului, tocmai pentru ca actul juridic încheiat între Primar și familia să poată fi materializat în formă scrisă, pentru ca un caz social să fie rezolvat, în mod definitiv.
Cu totul surprinzător, instanța de fond nu sancționează comportamentul reclamantei care, în cauza de față, afirmă că interesul acțiunii rezidă în aceea că numitul - chiriaș- nu poate beneficia de folosința bunului - obiect al contractului de închiriere nr. -/17.06.1999, în timp ce aceeași reclamantă, în dosarul nr.10935/com/2005 al Tribunalului Timiș, promovând acțiune împotriva aceluiași chiriaș, solicită rezilierea contractului și evacuarea chiriașului din același spațiu, ca urmare a unei conduite culpabile a acestuia, în raport cu clauzele contractuale ( cu referire la același Contract nr.-/1999).
Neinterpretând adevăratele raporturi juridice născute între proprietarul imobilului în litigiu și pârâții, instanța a pronunțat o hotărâre de evacuare a pârâților din imobil,în absența oricărei culpe a acestora, în raport cu faptul ocupării imobilului de către pârâții în cauză, căci instanța, descriind starea de fapt, reține că familia pârâtă a intrat în imobilcu acordul proprietarului bunului.
Se observă că, instanța nu atribuie relevanță juridică acestor raporturi juridice născute între proprietarul bunului și familia, pârâți în cauză, pentru simplul motiv că spațiul în litigiu este obiect la contractului de închiriere menționat și al contractului de subînchiriere - acesta din urmă fiind încheiat în favoarea intervenientului, deși aceste acte juridice nu pot produce efecte față de pârâții, aceștia având calitate de terți, efectele pretins declanșate de încheierea lor nefiind opozabile familiei, pârâți în cauză.
În același timp, instanța nesocotește buna-credință a pârâților izvorâtă din aceea că:
-au intrat în raporturi juridice cu proprietarul bunului;
- la data dobândirii folosinței bunului, acesta era liber;
-cu acordul proprietarului au efectuat anumite îmbunătățiri asupra bunului pentru a-l face funcțional, potrivit cu destinația cu care li s-a atribuit bunul ( pentru locuit!);
- se plasează în categoria persoanelor vizate de G nr. 74/2007 aprobată prin Legea nr. 84/2008 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinat chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari.
Procedând în acest fel, instanțele au nesocotit și dispozițiile art.1 Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europei a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului la respect pentru bunuri, căci pârâții, în raport cu comportamentul proprietarului bunului, au avut credința că, prin atribuirea folosinței bunului, li s-a satisfăcut cererea cu nr. 44964/05.11.2003, adresată Primăriei L, prin care au solicitat atribuirea unei locuințe din fondul de stat, dat fiind căfără culpăau pierdut drepturile locative cu privire la un alt spațiu, prin reconsiderarea dreptului de proprietate asupra acestuia, în favoarea foștilor proprietari, operațiune săvârșită de către același proprietar, Statul Român.
Dobândirea folosinței spațiului din litigiu și autorizarea efectuării unor lucrări pentru aducerea spațiului la un nivel de folosință potrivit destinației " de locuit", au fost de natură a întări convingerea legitimă a pârâților, cu privire la materializarea operațiunii juridice încheiată cu Primarul municipiului în sensul încheierii contractului de închiriere în formă scrisă, motiv pentru care Curtea găsește întemeiată cererea reconvențională formulată în cauză de către pârâții.
De altfel, Primarul Municipiului nu a formulat opoziție în cauză, în raport cu cererile pârâților.
Soluția nu este pronunțată nici în echitate, căci instanța se preocupă de analiza efectelor unei eventuale nesocotiri a contractului de închiriere în privința numitului, deși acesta nu este parte în proces și, în plus, are dreptul la o serie de acțiuni personale izvorâte din contractul de închiriere în care este parte, tocmai pentru faptul că acest act juridic nu a fost desființat până în prezent, aspect reținut de instanță, evaluat fiind, însă, în mod necorespunzător în prezenta cauză, în raport cu motivele acțiunii formulate în cauză și apărările dovedite în cauză de către pârâții.
În plus, instanța se ocupă de "golul" patrimonial, pe care l-ar încerca intervenientul ( subchiriaș) dat fiind că acesta a achitat contravaloarea chiriei restante datorate de către chiriașul, ignorându-se că asemenea pierderi pot fi recuperate de către intervenient, pe calea acțiunilor personale la care este îndrituit, în condițiile legii, în raport cu natura operațiunilor juridice încheiate cu 22 A L și chiriașul, cu care a intrat în raporturi juridice.
Se ignoră că efectul unor astfel de acțiuni nu se răsfrânge automat asupra proprietarului bunului, independent de raporturile dintre acesta și 22 A L, căci proprietarul bunului poate paraliza efectele acțiunii în justiție, în măsura în care face dovada că administratorul bunului a acționat în detrimentul proprietarului, săvârșind acte de administrare în afara limitelor de exercițiu ale dreptului de administrare, respectiv cu rea-credință, cu consecința chiar a producerii unor pagube proprietarului - asemenea probe fiind îngăduite în litigii de acest fel.
Procedând în acest fel, instanța s-a extins dincolo de limitele fixate prin cererea de chemare în judecată, cu consecința sacrificării aparenței de imparțialitate pe care era datoare să o promoveze, prin valorificarea întocmai a dispozițiilor art. 129, 130 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat în cauză, cu consecința modificării hotărârii instanței de apel, în sensul admiterii apelului pârâților și schimbării în tot a sentinței apelate, în rejudecare, urmând a fi respinsă acțiunea în evacuare și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de către intervenientul, ca neîntemeiată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr.114/1996 invocate, cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunea reconvențională urmează a fi admisă, astfel cum s-a arătat mai sus, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 969 cod civil cu referire la art. 21 din Legea nr. 114/1996.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâților, și A împotriva Deciziei civile nr. 903/A/06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâții de mai sus împotriva sentinței civile nr. 1390/24.07.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosar nr. 1188/2006, pe care o schimbă în tot și, rejudecând:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta C 22 L împotriva pârâților în cauză, pentru evacuare, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul în interesul reclamantei.
Admite cererea reconvențională formulată de către pârâții, A împotriva pârâților Statul Român, Primarul municipiului L și obligă pârâții să încheie cu reclamanții reconvenționali un contract de închiriere în formă scrisă cu privire la imobilul situat în L,-,.4, constatând că reclamanții reconvenționali au dobândit un drept locativ asupra imobilului în condițiile legii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 APRILIE 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.B/16.04.2008
DACT.S/ex/06.05.2008
INST.APEL-C- - Tribunalul Timiș
INST.FOND-- Jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
