Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 386/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.386
Sedința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva Deciziei civile nr.48 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul intimat personal și asistat de avocat G, aflat și în reprezentarea reclamantei intimate și pârâtul personal și asistat de avocat, aflat și în reprezentarea pârâtei recurente.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâților recurenți a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 13, 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, ca netemeinică și nelegală și menținerea sentinței Judecătoriei Lugoj ca temeinică și legală, reiterând motivele invocate în scris și susținând, totodată, că prima instanță a învederat părților din proces dacă înțeleg să formuleze alte cereri sau probe, în virtutea rolului său activ, însă niciuna dintre părți nu a mai formulat nimic,pârâții continuând cu cererea reconvențională, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.48/30.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanții și - împotriva sentinței civile nr.1527/12.09.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în același dosar, în contradictoriu cu pârâții și, desființând sentința apelată și trimițând cauza spre rejudecare la prima instanță.
Prin această decizie, tribunalul a infirmat soluția primei instanțe, care inițial, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
În prima etapă procesuală, judecătoria a reținut că reclamanții din prezentul dosar i-au chemat în judecată pe antecesorii în drepturi ai actualilor pârâți, respectiv pe și și în acel litigiu au solicitat instanței stabilirea liniei de hotar între proprietăților lor, respectiv între imobilul evidențiat în CF 1798 și cel din CF 1799.
În cursul acelui litigiu, care a format obiectul dosarului nr.3281/2004, pârâții din acel dosar au încheiat cu actualii pârâți și, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr.7896, însă transmiterea dreptului de proprietate uaf ost adusă la cunoștința instanței de către niciuna dintre părțile litigante implicate în acel dosar, procesul continuând între reclamanți și pârâții inițiali, deși aceștia din urmă nu mai aveau decât un drept de uzufruct viager asupra imobilului.
Prin sentința civilă nr.2186/24.08.2005 a Judecătoriei Lugoj, irevocabilă, s-a stabilit linia de hotar între cele două proprietăți învecinate și s-a dispus desființarea construcțiilor care depășesc limita de hotar, obligație impusă pârâților, în caz contrar autorizându-se reclamanții să efectueze aceste lucrări, pe cheltuiala pârâților.
În această ordine de idei, judecătoria a statuat că atâta timp cât actualii pârâți nu au fost părți în dosarul nr.3281/2004, hotărârea judecătorească nu le este opozabilă, indiferent dacă ei sau pârâții cel dosar au dat sau nu dovadă de rea-credință, neintervenind în cauză și neîncunoștiințând instanța despre schimbarea proprietarilor și a situație de carte funciară. În mod cert, a mai reținut judecătoria, obligația de a stabili cadrul procesual este reclamantul și astfel, acestuia îi revenea sarcina de a verifica, pe tot parcursul desfășurării procesului, dacă au intervenit sau nu modificări, care să impună eventual precizarea acțiunii în ceea ce privește părțile din proces.
În speță, reclamanții aveau obligația de a verifica dacă nu au intervenit modificări de carte funciară, or aceștia nu au întreprins astfel de verificări, iar acum își invocă practic propria culpă și în acest context, doar în situația în care reclamanții s-ar fi îngrijit să noteze procesul în CF, abia atunci s-ar fi putut prevala de reaua-credință a pârâților.
Cum acest fapt nu s-a petrecut, reclamanții nu pot pretinde ca persoane străine de acel litigiu să fie obligate în baza hotărârii judecătorești pronunțate în acel dosar.
Judecătoria a mai argumentat că doar în anumite materii, în special cele privind starea și capacitatea persoanelor, efectele substanțiale ale hotărârii judecătorești se impun a fi respectate și de către terți, în general, însă actul jurisdicțional își produce efectele numai între părți, neputând crea drepturi și obligații în privința terților, care nu au fost atrași în nici un mod în proces.
Astfel, s-a opinat că, în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită a se constatat că prin sentința civilă nr.2186/24.08.2005 s-a stabilit linia de hotar dintre cele două imobile, această cerere este lipsită de interes întrucât nu este necesar să se constate printr-o sentință ceea ce o altă sentință a confirmat ca stare de drept sau prin care s-a impus deja în mod irevocabil o anumită obligație.
Tribunalul, investit fiind cu apelul reclamanților a decis că acesta este întemeiat, constatând că acțiunea reclamanților, cel puțin din punctul de vedere al celui de-al treilea capăt de cerere, privind obligarea pârâților la desființarea construcțiilor și refacerea lor conform regulamentelor și regulilor de sistematizare, nu a fost analizată de prima instanță și deci, judecătoria nu a statuat asupra fondului cauzei.
Dacă s-ar considera că prin reținerea opozabilității, prima instanță s-ar fi pronunțat și asupra acestui capăt de cerere, atunci, în virtutea rolului activ al instanție, reclamanții trebuiau să fie întrebați dacă solicită printr-o precizare de acțiune să se efectueze noi probe, pentru a se stabili pe baza acestora dacă se impune sau nu obligarea pârâților la demolarea construcțiilor aflate pe linia de hotar.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că se impune desființarea sentinței, instanța de fond urmând să analizeze dacă pârâții sunt sau nu succesori cu titlu particular ai pârâților din dosarul nr.3281/2004 al Judecătoriei Lugoj, în ceea ce privește proprietatea imobilului ce se învecinează cu imobilul aflat în proprietatea reclamanților și în caz afirmativ, cadă prin cumpărare, pârâții - cumpărători au preluat și drepturile și obligațiile aferente imobilului ce a intrat în patrimoniul lor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâții și, recursul acestora fiind motivat în drept cu disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. fără însă ca aceste motive de modificare să fie dezvoltate și susținute în mod concret și separat, în acord cu cerințele art.302/1 lit. c pr.civ.
Totuși, prin modul de formulare a motivelor de fapt ale recursului, recurenții sugerează și susțin că motivarea instanței de apel este contradictorie și, totodată, faptul că această instanță a reținut în mod eronat că judecătoria nu și-ar fi exercitat rolul activ, iar dovada contrară rezidă tocmai în faptul că acțiunii principale a reclamanților - intimați i-a fost atașată și o cerere reconvențională a actualilor pârâți - recurenți, cerere disjunsă însă și care se judecă pe fond.
În plus, reclamanții nu au formulat nicio precizare de acțiune în cadrul propriului lor demers, iar prima instanță le-a acordat acestora cuvântul în fond.
Reclamanții - intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susținând că motivele acestuia sunt confuz formulate și nu aduc o critică clară a deciziei tribunalului și care, pe de altă parte, este corectă întrucât sancționează nesoluționarea unui capăt de cerere din acțiunea reclamanților.
Curtea, analizând recursul pârâților, din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea dispa.rt.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind prezente motivele de modificare prev. de art.304 pct. 7, 8 și 9.pr.civ. astfel cum au fost indicate de pârâți.
În primul rând, incidența prev. art.304 pct.8 pr.civ. nu a fost susținut și dezvoltată sub nicio formă, iar aplicarea acestui motiv de modificare ar fi intervenit dosar dacă instanța instanța de apel ar fi, interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, actul juridic fiind necesar a fi văzut ca și un "negotium juris", ceea ce însă nu este cazul în speță.
În al doilea rând, curtea va constata în continuare că decizia tribunalului nu suferă de o argumentație contradictorie și nici nu se bazează pe o interpretare și aplicarea greșită a legii, câtă vreme aceasta a constatat în mod justificat eroarea judecătoriei dea respinge acțiunea reclamanților, care a fost catalogată ca lipsită de interes, deși aceștia au tot interesul de determina opozabilitatea sentinței civile nr.2186/2005 a Judecătoriei Lugoj și față de actualii pârâți, după cum au tot interesul de a stabili dacă pârâții - recurenți au sau nu calitatea de succesori particulari ori de avânzi-cauză ai vânzătorilor imobilului evidențiat în CF 1799.
În aceeași ordine de idei, instanța de fond trebuia să aibă căderea în a se apleca și asupra analizării instituției grănițuirii, reglementat de art.590 și urm. civ. respective al efectelor pe care le produce o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care se stabilește linia de hotar dintre două proprietăți învecinate.
În plus, instanța de fond ar fi avut și datoria de a analiza, în același context, eventuală măsură în care poate opera autoritatea de lucru judecat, iar în caz contrar, în virtutea art.129 pr.civ. ar fi trebuit să procedeze la administrarea de probe prin care să determine în ce măsură există construcții neautorizate amplasate pe linia de hotar dintre cele două proprietăți.
Pentru aceste considerente, curtea, constatând că nu sunt incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. în sensul sugerat de către pârâți, în baza art.312 pr.civ va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.48/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prev. art.274 pr.civ. va oblige recurenții să plătească intimaților suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva Deciziei civile nr.48 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în prezentul recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 APRILIE 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.P/24.04.2008
DACT.S/2ex/06.05.2008
INST.APEL-- - Tribunalul Timiș
INST.FOND--Jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
