Ordonanță președințială. Speță. Decizia 449/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.449/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai Judecătpr Maria
-: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și prin mandatar și împotriva deciziei civile nr.9 din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, pentru pârâții recurenți se prezintă mandatar .
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Mandatarul pârâților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate avocat solicită respingerea recursului, mai arată că recursul pârâților recurenți este nefondat, se observă reaua credință a acestora în cauză s-a făcut dovada privind funcționarea legală a cabinetului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecatoriei T, sub numărul 14957/325/05.10.2007, reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții și, a solicitat pe calea ordonanței președințiale să fie obligați pârâții, fără somație sau trecerea unui termen, să își exprime consimțământul pentru funcționarea cabinetului stomatologic în incinta imobilului situat în T,-, deținut de societatea reclamantă cu titlu de comodat, iar în caz de refuz să se pronunțe o hotărâre care să suplinească acest consimțământ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat un contract de comodat cu proprietarele apartamentului nr.1 din imobilul situat în T,-, respectiv cu numitele și, pentru a stabili punctul de lucru al societății, obiectul principal al activității acestei societății fiind activități de asistență stomatologică, iar pentru autorizarea funcționării cabinetului stomatologic este necesar acordul asociației de locatari și consimțământul vecinilor de palier.
Pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului cu nr. 5 și în calitate de proprietar al apartamentului cu nr. 2 din imobilul în litigiu, au refuzat să își dea consimțământul, cu toate că ceilalți locatari au semnat tabelul prin care și-au exprimat acordul la deschiderea cabinetului în apartamentul cu nr. 1, deși cel dintâi nu locuiește efectiv în acel apartament, iar persona care deține acest spațiu în baza unui contract de închiriere, deși nu se opune deschiderii acestui cabinet, nu a putut să își dea consimțământul datorită opoziției proprietarului, iar pârâta a adresat o reclamație asociației de proprietari prin care a arătat faptul că lucrările de amenajare efectuate în apartamentul în litigiu sunt nesatisfăcătoare din punctul său de vedere.
Reclamanta a învederat că a efectuat o serie de lucrări de amenajare necesare izolării fonice și termice a imobilul luat în comodat, tocmai pentru ca locatarii să nu fie deranjați din punct de vedere fonic de activitatea acestui cabinet, lucrările au fost prestate de - SRL. Considera că neajunsurile pretinse de pârâți, constituie un pretext pentru a nu fi de acord cu funcționarea cabinetului.
În vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, reclamanta a notificat pârâții prin intermediul Judecătorești & la data de 18.07.2007, orele 11:00, pentru a-și da în scris acordul necesar funcționării cabinetului, invitație la care pârâții nu au dat curs. Consideră că refuzul pârâților de a-și exprima consimțământul pentru funcționarea acestui cabinet, constituie un abuz de drept, încălcând totodată și principiile exercitării drepturilor subiective civile instituite de art. 3 alin 2 din Decretul nr. 31/1954, art. 5. civ și art. 970 alin 1.. civ, dând dovadă de rea credință prin invocarea neajunsurilor referitoarea la amenajarea cabinetului. Solicită cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 01.11.2007, reclamanta și-a transformat cererea într-o acțiune de drept comun.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea acțiunii, apreciind că nu pot fi obligați să își dea consimțământul pentru funcționarea cabinetului stomatologic într-un imobil care prin natura destinației este conceput pentru spații de locuit și nu comerciale. Consideră că traficul permanent de pacienți, folosirea aparatelor de tehnică dentară le pot afecta capacitatea de refacere fizică și psihică neputând respecta orele obligatorii de liniște din imobil, precum și pentru disconfortul pe care îl creează mirosul specific al substanțelor folosite.
La termenul de judecată din data de 13.12.2007, reclamanta și-a extins acțiunea, chemând în judecată și pe numita în calitate de pârâtă, aceasta fiind proprietară a apartamentului nr. 5 din imobilul în litigiu, pe care îl deține în devălmășie cu soțul său-pârâtul.
Prin sentința civilă nr.5606 din 24.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții, - și si în consecință, a obligat pârâții să-și exprime consimțământul pentru funcționarea cabinetului stomatologic în incinta apartamentului nr. 1 din imobilul situat în T,-, iar în caz de refuz prezenta hotărâre urmând a ține loc de acord al acestora.
Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 910,3 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în activități de asistență stomatologică. În vederea desfășurării activității, aceasta a încheiat cu numitele și un contract de comodat pentru imobilul situat în T-,. 1 și un contract de execuție de lucrări de amenajare fonică și termică cu - SRL.
S-a reținut că pentru a desfășura activitatea într-un apartament situat într-un imobil cu mai multe locuințe, reclamanta trebuie să aibă consimțământul tuturor proprietarilor din acel imobil. În acest sens, aceasta solicitat acordul vecinilor, pârâții refuzând însă să-și dea acordul cu privire la funcționarea cabinetului stomatologic în acel imobil, motivat de aceea că traficul permanent de pacienți și folosirea aparatelor de tehnică dentară le afectează capacitatea de refacere fizică și psihică, neputând respecta orele de liniște, precum și de faptul că, modificările asupra apartamentului nr. 1 au condus la slăbirea izolației fonice prin înlocuirea parchetului și a stratului fonoizolant cu gresie care amplifică și mai mult zgomotele, că nu există un sistem de filtrare și evacuare a aerului, mirosul substanțelor folosite creând un disconfort acestora.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții, instanța de fond a constatat executarea unor lucrări de izolare fonică, prin montarea unor ferestre de PVC cu geam termopan și ușă metalică la intrarea în apartament, izolarea pereților exteriori cu polistiren de 5 cm la exterior și 3 cm la interior, izolarea peretelui învecinat cu apartamentul nr. 2 al pârâtei cu un gros de polistiren, un de vată minerală și plăci de rigips cu grosimea totală de 12 cm, izolarea tavanului spre apartamentul nr. 5 al pârâților cu straturi de vată minerală și plăci de rigips, în grosime de 10 cm.
Judecătoria a apreciat că buna vecinătate presupune cel puțin două îndatoriri: prima, vecinul să nu-1 prejudicieze pe vecin si a doua, vecinul nu trebuie să-1 incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin, precum si faptul că în materia proprietății, exercitarea atributelor conferite de un drept titularului, prin care se cauzează, din vina acestuia un prejudiciu altei persoane, constituie abuz de drept.
S-a apreciat că în situația de față, pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentelor învecinate celui deținut de reclamantă, refuză a-și exprima acordul cu privire la funcționarea cabinetului stomatologic, însă refuzul acestora nu este susținut de nici un mijloc de probă, prin urmare apare nejustificat și, mai mult, prematur având în vedere că reclamanta nu desfășoară încă activitate în acel spațiu pentru ca pârâții să suporte un deranj concret.
Prima instanță a mai reținut că simpla temere a pârâților că vor fi deranjați de zgomotele ce vor fi provocate de utilizarea aparaturii dentare, de traficul pacienților și de mirosurile substanțelor medicale folosite în tratament, nu este fondată, având în vedere lucrările de izolație fonică efectuate în spațiul ce urmează a fi folosit ca și cabinet stomatologic.
Ori, atâta timp cât nu justifică un interes serios și legitim, refuzul nu prezintă pentru pârâți nicio utilitate, dar aduce atingere dreptului reclamantei comodatare
În atare situație, instanța de fond a apreciat refuzul acestora în exprimarea consimțământului, un abuz de drept, astfel că acțiunea reclamantei a considerat-o întemeiată, si a admis-o și, în consecință, a obligat pârâții să-și exprime consimțământul pentru funcționarea cabinetului stomatologic în incinta apartamentului nr. 1 din imobilul situat în T,-, iar în caz de refuz prezenta hotărâre să țină loc de acordul acestora.
În temeiul art. 274.civ Cod Penal, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 910,3 lei constând în onorariu de expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, plata onorariului avocațial nefiind dovedit.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal au declarat pârâtele si calea de atac a apelului, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Criticile de nelegalitate si netemeinicie aduse hotărârii primei instanțe se referă la faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile exprese ale art.6 al.3 din HG 400/2003 cap.II "Schimbarea destinației locuințelor si/sau spatiilor cu altă destinație decât aceea de locuința, situate în clădiri colective, se poate face numai cu acordul proprietarului clădirii sau al asociației de proprietari si în mod obligatoriu, cu aprobarea proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală și pe verticală."
Se arată că o altă dispoziție imperativă încălcată de instanța de fond este art.42 din legea 230/2007, potrivit căruia: "Schimbarea destinației locuințelor, precum si a spatiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii de locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv si cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal si vertical, spațiul supus schimbării."
Apelantele precizează, de asemenea, că judecătoria a calificat greșit neacordarea consimțământului ca fiind un "abuz de drept " față de altă persoană, în realitate, pârâții apărându-și dreptul legitim la o viață liniștită și confortabilă, drept care este protejat atât de legislația internă, cât si de cea europeană, respectiv de art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce dispune că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului". Se apreciază că, pronunțându-se hotărârea primei instanțe, abuzul de drept s-a exercitat împotriva apelantelor prin hărțuirea la care au fost suspuse înainte și în cursul procesului.
Se învederează de către apelante că refuzul lor nu s-a bazat pe o "simplă temere", cum s-a menționat în sentința atacată, ci pe experiența nefericită pe care au avut-o cu o firmă cu același profil tot la parterul imobilului la.4, respectiv - "s SRL, care le-au cauzat multe disconforturi si după multe stăruințe din partea locatarilor, și-au mutat activitatea.
In consecința, se menționează că apărarea acestor drepturi sunt garantate de Constituție si alte multe acte normative și nu pot fi interpretate ca "exercitare a dreptului fără un interes serios si legitim pentru sine si numai cu scopul de a-1 prejudicia pe altul", cum este arătat în motivarea sentinței.
Apelantele consideră totodată că refuzul lor a fost eronat calificat în sentință ca "prematur", cât timp acordul lor era o condiție imperativă prealabilă funcționării societății respective si nu ulterioară.
Se mai subliniază că numita, actuala proprietară a apartamentului în litigiu, premeditat a cumpărat acest apartament pentru a-1 transforma în cabinet stomatologic, neținând cont de opinia pârâtelor, în sensul că nu au fost de acord cu această schimbare a destinației locuinței si efectuând investițiile respective.
Mai susțin apelantele că președintele asociației de proprietari, proprietar al apartamentului nr.2 ce nu se învecinează cu spațiul în litigiu, nu locuiește efectiv în imobil și a convocat adunarea generală a asociației fără a trece pe ordinea de zi discutarea solicitării avizului de funcționare a firmei respective, deși scopul principal acesta era.
In ceea ce privește expertiza efectuată în cauză, se apreciază că aceasta este inutilă si că excede cauzei, fiind efectuată de un expert în construcții care a enumerat dotările efectuate în apartamentul in litigiu și nu a efectuat măsurători fonice, chimice si de altă natură ce țin de specificul activității societății în cauză, context în care apreciază că obligarea pârâtelor la plata onorarului de expert de 910,3 lei este nedreaptă.
Pe calea întâmpinării, intimata pârâtă - SRL solicită respingerea apelurilor ca nefondate, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală si temeinică, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării se arată că în mod legal prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, obligându-i pe pârâți să-și exprime consimțământul pentru funcționarea cabinetului stomatologic în incinta apartamentului nr.l din imobilul situat în T,-.
Intimata mai arată că soluția pronunțată de judecătorie se bazează pe probele administrate în cauză, respectiv pe expertiza tehnică, prin care s-a stabilit că societatea a realizat toate lucrările necesare pentru izolarea fonică a apartamentului în discuție, astfel încât orice zgomot produs în interiorul acestuia nu poate fi perceput de apartamentele învecinate, iar în aceste condiții, conduita pârâților a fost calificată în mod justificat ca abuz de drept.
Cât privește motivele invocate în apelurile reclamantelor, reclamanta arată că acestea sunt nefondate, dat fiind că pârâții susțin în mod neîntemeiat că li s-a încălcat dreptul la o viață liniștită și confortabilă și că amestecul unei autorități publice în situația de față nu este permis. De asemenea, se menționează că pârâții critică nejustificat sentința prin care s-a reținut că refuzul lor se bazează pe o simplă temere, aducând ca argument fără relevanță în sprijinul acestei susțineri, faptul că o altă societate care a funcționat în clădire cu, același profil, i-a deranjat.
In ceea ce privește expertiza efectuată, pe care apelantele o critică, reclamanta precizează că aceasta constituie o probă pertinentă, care nu poate fi înlăturată. De altfel chiar din conținutul motivelor de apel a rezultat conduita abuzivă a paratelor care afirmă în mod deschis că nu vor fi de acord cu schimbarea destinației apartamentului.
La termenul de judecată din data de 15.12.2008, instanța de control judiciar a calificat natura juridica a căii de atac declanșate de pârâte ca fiind apelul, având în vedere că obiectul cauzei deduse judecății este neevaluabil in bani.
Totodată tribunalul a dispus la același termen de judecată, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere de desființare a completului nr.8, procesului verbal întocmit de judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie, precum si dispozițiile art. 99 al. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară ca pricina să fie soluționată de completul de judecată.
Prin decizia civilă nr. 9 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au fost respinse apelurile declarate de pârâții apelanți și împotriva sentinței civile nr. 5606/24.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat - și reclamanta intimată - SRL
Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei către reclamanta intimată.
Tribunalul a reținut că dispozițiile legale enunțate de pârâte în cererile de apel conferă, fără îndoială, dreptul subiectiv al proprietarilor vecini pe verticală și orizontală cu apartamentul a cărui schimbare de destinație se urmărește, de a refuza să-și dea acordul pentru schimbarea destinației. Acest drept subiectiv însă trebuie, ca orice drept subiectiv recunoscut legal, să fie exercitat cu bună credință și în limitele sale interne, respectiv, potrivit scopului economic și social în vederea căruia este recunoscut de lege, raportat la dispozițiile art.3 alin.2 din Decretul nr.31/1954.
Pe cale de consecință, nimic nu împiedică pârâtele apelante a refuza darea acordului pentru schimbarea destinației apartamentului nr.1 în litigiu, însă, în egală măsură cei interesați în schimbarea destinației (permisă de lege condiționat de întrunirea anumitor condiții cumulative, conținute de art.6 alin.3 din HG nr.400/2003 și art.42 din Legea nr.230/2007), au facultatea de a se adresa instanței de judecată spre a supune verificării jurisdicționale în ce măsură și dacă acest refuz se privește a fi unul justificat sau se constituie într-o exercitare abuzivă a dreptului recunoscut, ceea ce reclamanta a și făcut în speță.
Or, în cauza dedusă judecății, în mod temeinic, fundamentat pe probatoriul corect administrat cauzei și interpretat, judecătoria a observat că refuzul pârâtelor apelante nu este justificat, de vreme ce nu este dovedit prejudiciul pe care acestea le-ar suferi prin schimbarea destinației, cu atât mai mult cu cât, dimpotrivă, reclamanta a probat amenajarea spațiului în discuție prin montarea de geamuri termopan și aplicarea materialului izolant pe pereții aflați în vecinătate directă cu apartamentele nr.2 și 5, în așa fel încât să fie suficient izolat fonic apartamentul nr.1, tocmai pentru a nu deranja vecinii prin utilizarea aparaturii stomatologice.
Ca atare, în mod judicios a reținut judecătoria că abuzul de drept se circumscrie exercitării dreptului subiectiv civil nu în scopul recunoscut de lege, ci în scopul de a vătăma pe reclamantă sau de aoș icana.
tocmai în acest din urmă scop se configurează a fi refuzată schimbarea destinației apartamentului nr.1 de către apelante, din moment ce, astfel cum rezultă din motivele de apel, acestea din urmă nici nu au un motiv de îngrijorare efectiv față de producerea vreunui prejudiciu, ci asimilând doar situația urmărită de reclamantă unei alte situații trecute, în care nu reclamanta a fost implicată, ci o altă persoană juridică.
Or, o atare justificare a refuzului nu poate fi primită, căci refuzul este bazat pe o suspiciune și nu un prejudiciu concret și actual dovedit al pârâtelor apelante, care în susținerea motivelor de apel trebuiau să dovedească cele afirmate în litigiul de față și nu prin trimiterea la alte împrejurări ce nu fac obiectul speței.
În alți termeni, acestea nu au probat în replică faptul că, dimpotrivă, reclamanta își exercită abuziv dreptul conferit de lege, astfel ca solicitarea sa de primire a acordului în vederea schimbării destinației apartamentului, să apară ca inacceptabilă, nedovedindu-și în nici un fel motivele de apel.
Chiar dacă este corectă afirmația apelantelor în sensul că greșit a reținut judecătoria ca fiind prematur refuzul, față de dispozițiile legale ce impun acordul prealabil schimbării destinației, al vecinilor de pe verticală și orizontală, o astfel de apreciere nu este de natură a schimba soluția, față de constatarea caracterului abuziv al exercitării abuzive a dreptului pârâtelor.
Or, se consideră că sancționarea abuzului de drept constă în refuzul concursului forței de constrângere a statului, în sensul că instanța de judecată, observând exercitarea abuzivă a unui drept subiectiv civil, are obligația de a înlătura apărarea pârâtului dacă abuzul de drept provine, precum în speță, de la acesta.
adus primei instanțe de a fi avut în vedere la aprecierea probelor, raportul de expertiză efectuat în cauză, în condițiile în care expertul nu a efectuat măsurători fonice, chimice și de altă natură față de specificul activității societății, nu poate fi reținut, deoarece acest mijloc de probă a fost corect considerat pertinent și concludent pentru a verifica susținerile reclamantei cu privire la amenajările aduse apartamentului tocmai pentru a nu aduce prejudicii vecinilor prin activitatea ce ar urma să se desfășoare în acel spațiu, cu atât mai mult cu cât pârâtele apelante nu au propus o contraprobă care să fi fost aptă a le susține afirmațiile.
Cât privește celelalte aspecte invocate în apel, cu privire la intenția proprietarei apartamentului nr.1 la data achiziționării lui ori la discutarea avizului la adunarea generală a asociației de proprietari, fără a fi fost trecută pe ordinea de zi, tribunalul apreciază că ele exced sferei sale de preocupare din perspectiva obiectului investirii sale, raportat la cererea introductivă de instanță, la modalitatea de soluționare în primă instanță și la argumentele judecătoriei în darea soluției.
Pentru cele ce preced, tribunalul, văzând că pretențiile apelantelor pârâte nu sunt întemeiate, în baza art.296 pr.civ. va respinge apelurile declarate în cauză.
Pe cale de consecință, cum pârâtele apelante au căzut în pretenții, tribunalul, raportat la art.298 pr.civ. corelate cu art.274 alin.1 pr.civ. a disps obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei către reclamanta intimată.
Împotriva deciziei civile nr. 9 din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs pârâții, și.
Recurenții au criticat hotărârea tribunalului sub aspectul modului în care a soluționat apelurile, respectiv în sensul că nu a ținut seama de drepturile și interesele proprietarilor apartamentelor care se învecinează cu imobilul în care se va desfășura activitatea de stomatologie; că activitatea care se va desfășura va avea efect negativ asupra confortului recurenților asupra programului de odihnă și a modului de viață curent, afectând, în perspectivă, chiar valoarea de piață apartamentelor acestora.
În drept recurenții au indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se rețin următoarele:
Recurenții și sunt persoane care au atacat cu apel hotărârea Judecătoriei Timișoara,iar nu a atacat cu apel hotărârea primei instanțe, împrejurare ce denotă acceptarea de către această persoană a soluției Judecătoriei Timișoara
Ca atare, nu poate formula un recurs, în condițiile în care a omis să exercite calea de atac a apelului, în această ipoteză recursul lui urmând a fi respins.
Referitor la recursul declarat de pârâții și prin mandatar, Curtea va reține, de asemenea, următoarele aspecte:
Recursul vizează în special aspecte de nelegalitate, privind încălcarea dreptului recurenților la proprietatea privată deplină și folosința acestei proprietăți în sensul că șederea acestora în apartamentele proprietate privată și confortul locuinței ar fi afectate de activitatea comercială pe care ar desfășura-o cabinetul stomatologic respectiv prin zgomotele care s-ar produce, circulația pacienților etc.
Reclamanta - SRL, prin promovarea acțiunii a susținut că pârâții se opun nejustificat funcționării acesteia tocmai prin exercitarea unui abuz de drept, deoarece reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile legale cu privire la condițiile tehnice de amenajare a spațiului.
În această ordine de iedei și din perspectiva probelor administrate Curtea va reține că, în speță nu există suficiente dovezi în sensul argumentării uneia sau alteia dintre poziții, respectiv nu a fost întocmită o expertiză tehnică care să complinească expertiza existentă la dosar, în legătură cu gradul de poluare fonică care s-ar putea produce.
Cu alte cuvinte, în cauză, s-au produs dovezi suficiente în legătură cu modul de executare a amenajărilor, sub aspect iv, însă nu s-a făcut o examinare științifică a gradului de poluare fonică, singurul factor care ar putea să creeze un disconfort de natură a justifica opoziția pârâților recurenți.
Este adevărat că expertul tehnic a făcut referire la lucrările de izolare fonică, însă este necesar a se stabili pe cale unor măsurători tehnice de specialitate gradul de poluare fonică inclusiv prin folosirea aparaturii de specialitate, și limitele în care acest factor se produce, în cazul în speță.
Față de această împrejurare, Curtea va admite recursul pârâților și, va casa hotărârea Tribunalului Timiș și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță pentru a se efectua o expertiză tehnică de specialitate privind factorul de poluare fonică, determinat de modul de desfășurare a activității cabinetului stomatologic.
Numai după efectuarea acestei expertize tehnice instanța va putea aprecia, în funcție de toate condițiile specifice activității exercitate de către reclamantă, cu privire la conduita acesteia și buna sa credință și, corelativ, asupra opoziției pârâților și a modului de exercitare a acestei opuneri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții și, prin mandatar, împotriva deciziei civile nr. 9 din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la ribunalul Timiș.
Respinge recursul declarat de pârâtul, prin mandatar împotriva aceleiași hotărâri.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
Red. LL / 22.05.2009
Dact. NF/22.05.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte ,
Judecător.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Daniela Calai Judecătpr Maria
