Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 1323/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1323/3008-R
Ședința publică din 25 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de pârâta domiciliată în O, B-dul - cel M, nr.134, - 39,.6,.42, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, -P 72,.57, județul B, împotriva deciziei civile nr. 158/A din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.6797 din 31 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.195/2003, având ca obiect: partaj bunuri comune.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 18 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 septembrie 2008, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin nr.6797 din 31.10.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.195/2003, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu cotă contributivă de 60 % pentru reclamant-pârât reconvențional și 40 % pentru pârâta - reclamantă reconvențională următoarele bunuri imobile, sume de bani și bunuri mobile: 1. apartamentul situat în O,-, -.39, etaj 6,.52, compus din 3 camere și dependințe, înscris în CF colectiv 36697 O, CF individual 60757 O, nr.top.5119/49/42, având o valoare de circulație de 40.000 Euro (140.000 RON), s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului prin atribuirea în natură a pârâtei - reclamantă reconvențională, cu obligarea acesteia de a plăti reclamantului - pârât reconvențional suma de 24.000 Euro (84.000 RON), cu titlu de sultă, s-a dispus întabularea în CF individual 60757 Oad reptului de proprietate dobândit de pârâta reclamantă reconvențională cu titlu de partaj; 2. un autoturism 1310, nr.șasiu -, nr. înmatriculare -, în valoare de 860 Euro (3.010 RON), s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea autoturismului reclamantului -pârât reconvențional, cu obligarea acestuia de a plăti pârâtei - reclamantă reconvențională suma de 344 Euro /1204 RON) cu titlu de sultă; 3. suma de 148.262.116 ROL (14.826,21 RON), contravaloarea depozitului în numerar existent la Sucursala CEC O la data de 31.12.2002, depozit lichidat de reclamant - pârât reconvențional ulterior despărțirii în fapt a părților, și suma de 298.811.336 ROL (29.381,13 RON), contravaloarea depozitului în numerar existent la Sucursala Banca Transilvania O la data de 24.04.2002, depozit lichidat de reclamant reconvențional ulterior despărțirii în fapt a părților, s-a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la aceste sume, obligând reclamantul - pârât reconvențional să plătească pârâtei - reclamantă reconvențională suma de 5.930,4 RON și suma de 11.752,4 RON, actualizată cu începere de la data de 31.12.2002, respectiv 24.04.2002, până la data plății efective; 4. următoarele bunuri mobile: mobilă, TV color Daewoo, mobilă, scaune tapițate tip fotoliu - 4. aragaz cu 4 ochiuri și cuptor, butelie aragaz, butelie turistică, frigider Arctic, corpuri suspendate în băi - 2. mobilă bucătărie din 5 module, carpetă plușată 2x1,5 m, covor sintetic 1x1,5 m, carpetă persană, covor sintetic 3x1,5 m, mochetă sintetică, set covor baie, candelabre cu 4 brațe, candelabru cu 3 brațe, cergi de lână, cuvertură din stofă mobilă, plapumă de 2 persoane - 2. bibelouri din porțelan și ceramică, mașină de spălat A, tablou înrămat 20x40 cm, călcător electric rusesc, bombonieră colorată sticlă, râșniță electrică de cafea, set tăvi inox și email, cizme din - 2 perechi, 8. pahare pentru apă, lenjerie pat, macrameuri - 12. scrumieră, castroane 15 1-2. cu pene gâscă, perne umplutură cu vatelină, pernă cu pene gâscă, 4.pături pentru pat, cântar de 10 kg cu, hotă de bucătărie, 3.galerii pentru perdele, 3.draperii, 4.perdele nailon, 5.tuburi de neon, aspirator, 4. tablouri, mașină de găurit manuală, cuțite inox cu plastic 8. cuțite inox pentru carne 4. prosoape plușate folosite - 12. cearceafuri albe - 5. lenjerie pat și prosoape, călcător electric cu aburi, bombonieră, oală emailată 10, vase emailate 5. vase 2. oală kuktă 8, oale și cratițe, prosoape țesute la război - 8. set vase inox cu - 5. seturi de pahare din sticlă și, calculator tip, damigene - 7. set tacâmuri 24 piese, mixer electric, set serviciu porțelan ceai, set serviciu condimente, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor mobile în valoare de 6.137 RON, prin atribuirea lor în natură pârâtei - reclamantă reconvențională, cu obligarea acesteia de a plăti reclamantului -pârât reconvențional suma de 3.682,2 RON cu titlu de sultă, a fost obligată pârâta reclamantă reconvențională să predea reclamantului pârât reconvențional bunurile personale constând în îmbrăcăminte, acte de studii, aparatură de mecanică fină și un de fiert Ť. sau echivalentul acestuia de 1.156 RON, au fost compensate sumele datorate de părți cu titlu de sultă până la nivelul celei mai mici dintre ele, urmând ca pârâta - reclamantă reconvențională să plătească reclamantului - pârât reconvențional suma de 68.795,6 RON, au fost respinse celelalte capete de cere și a fost obligată pârâta - reclamantă reconvențională să plătească reclamantului - pârât reconvențional suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 16.02.1976 - 20.09.2002, căsătorie desfăcută prin 8209/2 a Jud.O, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 814/R/2003 a Curții de Apel Oradea, sub durata căreia au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare 5742/1991 apartamentul situat în O,-, -.39, etaj 6,.52, înscris în CF colectiv 36697 O și CF individual 60757 O, nr.top.5119/49/42, al cărui preț a fost achitat în rate lunare, integral anterior despărțirii părților, și a cărui valoare de circulație, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit la data de 4.10.2004, este de 26.000 Euro, iar conform suplimentului raportului de expertiză întocmit la data de 20.02.2006, este de 35.770 Euro, că ambele părți au solicitat atribuirea apartamentului, cu plata sultei corespunzătoare și că reclamantul pârât reconvențional a depus o ofertă prin care a declarat că este de acord cu preluarea apartamentului la valoarea de 40.000 Euro, motiv pentru care s-a avut în vedere, cu ocazia partajării apartamentului, valoarea de 40.000 Euro.
S-a mai reținut că în anul 1996, părțile au dobândit în proprietate un autoturism 1310, nr.șasiu -, în valoare de 860 Euro, stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 15.04.2004, că din datele furnizate de Banca Transilvania - Sucursala O la data de 10.06.2002 și 31.12.2002 exista un depozit pe numele reclamantului pârât reconvențional în valoare de 148.262.115 lei ROL, sumă cu privire la care instanța de fond a reținut că provine din perioada căsătoriei, urmând a fi supusă partajului. De asemenea, s-a mai reținut că potrivit adresei Sucursalei CEC O, s-a comunicat faptul că la data de 21.06.2001, a fost constituit pe numele reclamantului pârât reconvențional un depozit în valoare de 231.000.000 lei, care, după data reînnoirii succesive cu capitalizarea dobânzii, a fost lichidat la data de 24.04.2002, valoarea depozitului la data lichidării fiind în valoare de 293.811.336 lei, sumă care urmează a fi adusă la masa bunurilor comune partajabile.
Din probațiunea administrată în cauză, instanța de fond a reținut că au fost dobândite și existau în posesia pârâtei la data despărțirii în fapt bunurile mobile descrise pe larg în considerente de la pct.1 până la pct.36 și tot în posesia pârâtei s-au aflat la data efectuării contraexpertizei și bunurile descrise în considerentele hotărârii pct.1-13 inclusiv, iar cu privire la bunurile cuprinse în cap.III din raportul de contraexpertiză, ambele părți au recunoscut că acestea au fost date cadou fiicei lor, motiv pentru care acestea nu au mai fost incluse în masa bunurilor partajabile. Referitor la bunurile cuprinse în cap.IV din raportul de contraexpertiză din luna martie 2006, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost prezentate de părți și nici nu au fost găsite cu ocazia efectuării expertizei din data de 27.02.2005, iar cu ocazia efectuării expertizei din 5.10.2004, au fost identificate și respectiv recunoscute bunurile cuțite inox cu plastic -8. cuțite inox pentru carne - 4. prosoape plușate folosite - 12. cearceafuri albe, lenjerie pat, prosoape, călcător electric cu aburi, bombonieră, oală emailată 10, vase emailate - 5. vase -2. oală kuktă 8, oale și cratițe - 4. prosoape țesute la război - 8. set vase inox cu - 5. și din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 6.06.2002, s-a reținut că la data despărțirii în fapt existau în posesia pârâtei seturi de pahare din sticlă și, calculator tip, damigene - 7. set tacâmuri 24 piese, mixer electric. set serviciu porțelan ceai, set serviciu condimente.
Cu privire la existența pieselor de mecanică, instanța de fond a reținut că acestea au fost recunoscute de pârâtă, care s-a obligat să le predea pârâtului, la fel și cazanul de fiert Ť. aflat la, în valoare de 1156 RON, hainele personale și actele de studii ale reclamantului, existența celorlalte bunuri mobile, inclusiv a bijuteriilor din aur, nu a fost dovedită, motiv pentru care nu au fost incluse în calcul și a dispus atribuirea către pârâta reclamantă reconvențională a bunurilor mobile evaluate la 6.137 lei, reținându-se că majoritatea acestora se află în posesia sa.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța de fond, cu privire la cota contributivă a părților, a reținut că, în afara veniturilor din salarii, reclamantul realiza venituri din activitățile desfășurate în afara locului de muncă, iar pârâta a beneficiat de produse obținute de la țară, ambele părți fiind ajutate și de către părinți și prin compararea veniturilor realizate de către cei doi la locul de muncă în perioada 1976-1996, prima instanță a reținut că acestea sunt aproape egale și începând cu anul 1998, întrucât pârâta s-a pensionat, veniturile acesteia din pensie în intervalul 1998-2002, fiind sensibil mai mici decât cele ale reclamantului din același interval de timp, a constatat că reclamantul are o cotă contributivă mai M la dobândirea bunurilor comune de 60 % și de 40 % pentru pârâtă și ținând cont de probațiunea administrată în cauză, de disp.art.30 fam. art.673/1, 673/10 și art.728 civ. a dispus sistarea stării de indiviziune conform dispozitivului hotărârii, prin atribuirea imobilului pârâtei reclamante reconvenționale, căreia i-a fost atribuit și beneficiul folosinței locuinței în urma divorțului și care îl folosește efectiv și în prezent, neavând o altă locuință, fiind obligată aceasta la plata unei sulte corespunzătore cotei de contribuție a reclamantului pârât reconvențional, iar referitor la bunurile mobile, s-a dispus atribuirea acestora pârâtei reclamantă reconvențională, pentru motivul că le are în posesie, cu plata sultei corespunzătoare a acestora în favoarea reclamantului pârât reconvențional și cu obligarea de a preda reclamantului bunurile sale personale care se află acesteia, precum și a cazanului de fiert Ť. sau a echivalentului acestuia de 1156 lei.
Prima instanță a dispus obligarea reclamantului pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențională cota de 40 % din valoarea depozitului de 29.381 lei existent la CEC la data despărțirii soților și din valoarea depozitului de 14.836 lei existent la Banca Transilvania la data de 31.12.2006, la valoarea reactualizată la data plății efective, iar în baza art.274 pr.civ. au fost compensate sumele achitate de părți cu titlu de onorariu avocațial și onorariu expertiză, în sensul că fiecare parte va suporta sumele pe care le-a avansat, dispunând obligarea pârâtei reclamantă reconvențională să plătească reclamantului pârât reconvențional suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și timbrat cu 341 lei taxă timbru și 2 lei timbru judiciar și cu 351 lei taxă timbru și 2,30 lei timbru judiciar, au declarat apel reclamantul și pârâta.
Prin motivele de apel, reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul reactualizării valorii imobilului în litigiu, diminuarea sumei reținută ca și contravaloare a depozitului existent la Sucursala Banca Transilvania O, schimbarea modalității de partajare, în sensul atribuirii apartamentului pe seama sa, cu plata sultei corespunzătoare pe seama pârâtei potrivit cotei sale de contribuție, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea acestor motive, s-a învederat că întrucât de la data efectuării ultimei lucrări de expertiză a mai trecut mai mult de 1 an de zile, timp în care prețurile pe imobiliară au crescut, se impune reactualizarea valorii de circulație stabilită prin expertiză care să corespundă valorii actuale a imobilului.
Prin motivele de apel, pârâta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, iar în dezvoltarea acestora, s-a arătat că atât reclamantul, cât și pârâta, au o cotă de contribuție egală la dobândirea tuturor bunurilor comune, că prin probele administrate în cauză, reclamantul nu a răsturnat prezumția instituită de lege și că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că după anul 1998 s-a pensionat, motiv pentru care a avut venituri mai mici decât reclamantul, fără a avea în vedere că toate bunurile comune au fost dobândite de soți înainte de anul 1998 și achitate integral înainte de această dată.
În ședința publică din 18.02.2008, reprezentantul apelantului a arătat că acesta face o ofertă cât privește apartamentul în litigiu la suma de 60.000 Euro, solicitând atribuirea apartamentului în favoarea sa, ofertă reiterată și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, iar apelanta, prin concluziile depuse la dosar, a arătat că este de acord cu oferta propusă de către apelant, în sensul ca apartamentul din litigiu să fie atribuit acestuia, urmând ca sulta corelativă ce-i va reveni să fie calculată la valoarea de 60.000 Euro, oferită de apelantul.
Prin decizia civilă nr.158/A din 3 martie 2008, Tribunalul Bihora admis ca fondate apelurile civile introduse de apelanții și, împotriva sentinței civile nr.6797 din 31.10.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF colectiv 36697 O și CF individual 60757 O, nr.top.5119/49/42, situat administrativ în O,-, -.39, etaj 6,.52, cu o valoare de circulație de 60.000 Euro, în sensul că a atribuit acest imobil în natură reclamantului pârât reconvențional, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în cuantum de 24.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective, în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională.
A dispus întabularea în CF 60757 Oad reptului de proprietate al reclamantului pârât reconvențional asupra imobilului mai sus descris.
A constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei suma de 298.811.336 lei ROL (29.381,13 lei RON, contravaloarea depozitului în numerar existent la Sucursala CEC O la data de 24.04.2002 și suma de 47.111.369 lei ROL (4.711,13 lei RON), contravaloarea depozitului în numerar existent la Sucursala Banca Transilvania O la data de 8.04.2002, depozite lichidate ulterior despărțirii în fapt a părților.
A dispus sistarea stării de indiviziune a părților cu privire la aceste sume și a obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 1.884,45 lei RON și suma de 11.752,4 lei RON, sume ce urmează a fi actualizate cu începere de la data de 8.04.2002, respectiv 24.04.2002, cu indicele de inflație și până la data plății efective.
A constatat că părțile, sub durata căsătoriei, au dobândit cu titlu de bun comun și un de fier Ť. pe care l-a atribuit reclamantului pârât reconvențional și l-a obligat pe acesta, în favoarea pârâtei, la plata sumei de 462,40 lei RON, cu titlu de sultă, la valoarea actualizată la data plății efective.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților în apel.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere oferta făcută de către apelantul și acceptată de apelanta, respectiv valoarea de 60.000 Euro. De asemenea, și sub aspectul atribuirii acestui imobil s-a avut în vedere înțelegerea părților, sens în care s-a dispus atribuirea acestui imobil în natură reclamantului apelant, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în cuantum de 24.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective, în favoarea pârâtei apelante.
Sub aspectul contribuției părților la dobândirea bunurilor comune, instanța de apel a reținut probațiunea administrată în cauză și apreciată în mod corect și de către prima instanță, în sensul că s-a reținut în favoarea reclamantului apelant o cotă de contribuție la dobândirea acestor bunuri de 60 % și de 40 % în favoarea pârâtei apelante, astfel, reclamantul apelant rezultă că în afara veniturilor din salariu, realiza și venituri din activitățile desfășurate în afara locului de muncă, precum și faptul că, începând cu anul 1998, pârâta apelantă s-a pensionat, veniturile acesteia fiind mai mici; susținerea pârâtei apelante potrivit căreia toate bunurile comune au fost dobândite anterior anului 1988 nu a putut fi avută în vedere, câtă vreme, cu probele administrate în cauză, nu s-a dovedit anul dobândirii fiecărui bun, cu excepția apartamentului și a autoturismului, și cât din documentele depuse la dosar rezultă că depozitele bancare ale părților au fost rulate în perioada 2001-2002, iar veniturile realizate de părți și contribuția acestora se apreciază pe ansamblul masei bunurilor supuse partajului.
În ceea ce privește depozitele bancare ale părților, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, prima instanță a inversat cele 2 depozite, că sub durata căsătoriei acestora, au dobândit suma de 293.811.336 lei ROL (29.381,13 lei RON) reprezentând contravaloarea depozitului în numerar existent la Sucursala CEC O la data de 24.04.2002, aspect care rezultă din probele depuse la dosarul de fond, și suma de 47.111.369 lei ROL (4.711,13 lei RON) reprezentând contravaloarea depozitului în numerar la Sucursala Banca Transilvania O la data de 8.04.2002, depozite care au fost lichidate ulterior despărțirii în fapt a părților. Referitor la depozitul existent la Sucursala Banca Transilvania O, instanța de apel a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut valoarea depozitului existent la data de 31.12.2002 în sumă de 148.262.116 lei ROL, pentru că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, hotărârea de divorț a părților a fost pronunțată anterior datei de mai sus, respectiv la data de 20.09.2002, iar acțiunea de divorț a fost înregistrată la instanță la data de 25.04.2002, pe de o parte, iar pe de altă parte, inclusiv din desfășurătorul depus la instanța de fond și din adresa nr. 1823 din 30.03.2007 emisă de către Banca Transilvania, rezultă că la data de 25.04.2002 soldul contului părților a fost de 519 lei ROL cont disponibil și 47.110.850 lei ROL cont depozit, în total suma de 47.111.369 lei ROL, sumă care a fost avută în vedere de către instanța de apel, pentru că depunerile ulterioare datei de 25.04.2002 de către reclamantul apelant reprezintă bunul propriu al acestuia, fiind efectuate ulterior separării în fapt a părților, motiv pentru care va dispune sistarea stării de indiviziune ale părților cu privire la aceste sume și a obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 1.884,45 lei RON și suma de 11.752,4 lei RON, sume ce urmează a fi actualizate cu începere de la data de 8.04.2002, respectiv 24.04.2002, cu indicele de inflație și până la data plății efective, corespunzător cotelor de contribuție ale părților.
Instanța de apel, din probele administrate la instanța de fond și probele testimoniale administrate în apel, a reținut că părțile, sub durata căsătoriei, au dobândit, cu titlu de bun comun, și cazanul de fiert Ť. neputându-se reține, cu privire la acesta, calitatea de bun propriu al reclamantul apelant, cu probele administrate, nu a fost înlăturată prezumția de bun comun a acestuia, cu atât mai mult cu cât martorul a declarat că a înstrăinat cazanul de Ť. apelantului reclamant, care i-a achitat și prețul, și nu s-a dovedit, cât privește prețul achitat pentru acest, că ar fi fost avansat de către tatăl apelantului, motiv pentru care a fost atribuit reclamantului pârât reconvențional și l- obligat, în favoarea pârâtei apelante, la plata sumei de 462,40 lei RON, cu titlu de sultă, la valoarea actualizată la data plății efective, sens în care s-a avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond de către expertul G, de 11.560.000 lei ROL (1.156 lei RON) și faptul că în apel nu a fost dovedită o altă valoare a acestui bun.
Referitor la critica adusă de către apelanta sentinței apelate, privind atribuirea în favoarea sa a bunurilor mobile, instanța de apel o apreciat-o ca nefondată, reținând că în mod corect, sub acest aspect, instanța de fond a avut în vedere faptul că aceste bunuri s-au aflat în posesia și folosința apelantei, constituind un criteriu suficient pentru ca aceste bunuri să-i fie atribuite.
În contextul tuturor acestor considerente, instanța de apel a apreciat apelurile formulate ca fiind fondate, și în consecință le-a admis,schimbând în parte sentința apelată, conform dispozitivului deciziei, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței apelate.
Instanța de apel, având în vedere cheltuielile de judecată solicitate de către ambele părți, faptul că ambele părți au avut cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, iar apelantul a achitat și onorariu expertiză, expertiză de care nu s-a ținut cont tocmai datorită ofertei făcute de către apelantul reclamant, ținând cont și de faptul că ambele apeluri au fost admise,s-a apreciat că sunt incidente în cauză disp.art.276 pr.civ. motiv pentru care s-a dispus compensarea acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 82,45 lei, achitată prin chitanța seria - nr.- din 12.06.2008, a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul constatării contribuției egale la dobândirea bunurilor, partajarea bunurilor mobile în natură sau atribuirea lor intimatului cu sultă, aflându-se în apartamentul atribuit acestuia, a se constata că depozitul de la Banca Transilvania este de 14.826,116 RON și nu 4711,13 RON, partajarea sumei reactualizate în cote egale, obligarea intimatului să-i plătească J din cheltuielile de întreținere și penalități asupra apartamentului în perioada 2002-2004 -1186,75 RON.
Prin motivele de recurs s-a invocat că nu a fost răsturnată prezumția comunității de bunuri, a egalității cotelor de participare la dobândirea bunurilor comune, au avut venituri aproape egale, ambii au beneficiat de ajutor de la părinți. Greșit s-a reținut că după anul 1998 s-a pensionat și a realizat venituri mai mici, bunurile s-au dobândit anterior anului 1998, chiar depozitul bancar s-a făcut în 1993, iar ulterior doar s-a mutat la alte bănci, munca sa în gospodărie, îngrijirea casei, a intimatului, copiilor contează la fel de mult din punct de vedere material.
Chiar dacă soțul a prestat muncă în afara orelor de program, și ea după pensionare a avut o masă în, aducând venituri suplimentare. Nu dorește să-i fie atribuite ei bunurile mobile, motivul că se află în apartamentul comun, nu este un criteriu obiectiv de partaj, cu atât mai mult cu cât a fost atribuit intimatului, nu are unde să le ducă, nu dispune de o locuință.
Nu s-a făcut dovada faptului că banii aflați în depozit bancar ar fi proprii intimatului, greșit în apel s-a înlocuit suma de 14.826 RON cu suma de 4.711 RON în baza unei simple adrese, greșit s-a reținut că după 25.04.2002 toate sumele ar fi proprii intimatului, câtă vreme ea a invocat că până la pronunțarea divorțului au conviețuit împreună, divorțul s-a finalizat la 15.09.2003 nu la 20.09.2002.
Nu s-a motivat în drept cererea de recurs.
Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, arătând că, contribuția superioară a reclamantului este de necontestat, aspect ce rezultă din toate probele administrate în cauză, referitor la partajarea în natură a bunurilor mobile, a apreciat că, o parte din acestea nu au fost găsite cu ocazia expertizării, o parte nu au fost recunoscute de pârâtă, astfel că atribuirea acestora pe seama intimatului ar însemna un dificil proces de recuperare și intrare în posesia lor, dacă mai există, iar în ceea ce privește depozitele bancare disputa acestora se poartă sub două aspecte, respectiv, data separației de fapt și data corectă pentru stabilirea valorii depozitului bancar de la Banca Transilvania, aspecte ce au fost corect reținute de instanța de apel.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 16.02.1976, localitatea Sub durata căsătoriei lor s-au născut doi copii, în prezent majori, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr.8109 din 20 septembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Oradea, irevocabilă la 15.09.2003.
Sub durata căsătoriei lor, au achiziționat în anul 1993 un apartament înscris în CF nr.60757 O, nr.top.5119/49/42, întabulat la B nr.1-2 în anul 1993, cota de părți dintr-un apartament vândut anterior separării, un autoturism marca 1310 în anul 1996 și o serie de bunuri mobile indicate în sentința pronunțată de Judecătoria Oradea.
Potrivit art.30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale părților, operând astfel prezumția egală a comunității, a cotei egale de 50% fiecare la achiziționarea acestora.
Din declarațiile martorilor, - -fila 61, -fila 105-dosar fond, se reține faptul că, intimatul pe lângă veniturile realizate de la locul de muncă, a fost ajutat de părinții săi, obținea venituri din prestarea unor activități comerciale -tâmplărie, zugrăvit, cumpărat-revândut autoturisme după ce le repara, iar, conform declarației martorilor: - -fila 62 și -fila 107 -dosar fond și recurenta a fost ajutată de părinții săi, vânzând produse agricole, aspect confirmat și de martorul -fila 63 dosar fond. Acest martor a mai arătat că după pensionare, recurenta a avut o masă în piață unde comercializa produse agricole, obținând venituri.
Aceste aspecte sunt confirmate și de ceilalți martori audiați, aspectele relevate conducând la concluzia firească că ambii soți sub durata conviețuirii au fost ajutați de părinți, ambii obțineau venituri atât din salariu, respectiv pensie, recurenta după anul 1998 cât și din alte activități comerciale. Pe lângă activitatea desfășurată însă de către recurentă la locul de muncă, și inclusiv după pensionare, aceasta se ocupa și de menajul conjugal, de creșterea și educarea copiilor, perioadă în care intimatul avea astfel posibilitatea de-a presta alte activități, ori, nu poate fi ignorat acest aspect ce duce la concluzia firească că deși veniturile soțului au fost mai mari, acest minus a fost compensat de activitățile susmenționate din partea recurentei, criticile aduse fiind fondate. Greșit ambele instanțe au reținut o cotă contributivă mai Mai ntimatului la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme prezumția cotei egale instituită de art.30 Codul familiei nu a fost răsturnată, făcându-se astfel o aplicare greșită a acestui text legal. Pe de altă parte, imobilul și autoturismul au fost achiziționate anterior anului 1998 când recurenta s-a pensionat, ori, și raportat la această perioadă în care ambii soți realizau venituri salariale, se ocupau și de alte activități -ea în gospodărie, el prin prestare servicii, cotele contributive nu pot fi apreciate decât ca fiind egale, de câte 50% fiecare.
Referitor la modul în care au fost partajate bunurile mobile, într-adevăr, acestea la data pronunțării sentinței s-au aflat în posesia recurentei, ce locuia de altfel în imobil și care datorită faptului că i-a fost atribuit, implicit i-au fost incluse în lot, ori, în apel, varianta de partaj s-a modificat, apartamentul fiindu-i atribuit intimatului, astfel că, din aceleași considerente se impunea ca și bunurile mobile să-i fie atribuite acestuia, greșit instanța de apel reținând că întrucât se aflau în posesia acesteia, constituie un criteriu suficient pentru a-i fi atribuite. Este cert faptul că, motivul pentru care inițial aceste bunuri s-au inclus în lotul recurentei -atribuirea imobilului - nu mai subzistă, iar pe de altă parte, urmând să predea imobilul, -bunurile care oricum nu au o valoare deosebită se impun a rămâne în acesta, fiind impropriu ca acestea să fie de altfel partajate, cu atât mai mult cu cât sunt obiecte necesare bunei folosințe.
Cât privește depozitul bancar, se reține faptul că, cererea de divorț s-a înregistrat la data de 25.04.2002 după care, este firesc să se concluzioneze că soții nu au mai conviețuit, nu au mai pus împreună veniturile ci fiecare și-a administrat cum a considerat de cuviință partea materială, astfel că, instanța de apel având în vedere acest aspect a considerat că doar suma existentă în depozitul bancar până la aceea dată, poate fi supusă partajului. Faptul că divorțul a rămas irevocabil mult mai târziu introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate combate cele reținute mai sus. Este drept că intimatul a rămas în imobil și după data menționată, dar acest aspect nu duce la concluzia că au mai conviețuit împreună, faptul că i-a fost atribuit ei beneficiul folosinței, este irelevant.
Nu a dovedit recurenta faptul că în perioada 2002-2004 doar că ea ar fi achitat cheltuielile de întreținere la imobilul supus partajului, iar, pe de altă parte, martorul - -fila 61 dosar fond, a declarat că din anul 2002 recurenta nu a mai contribuit la cheltuielile de întreținere, fiind suportate de către intimat.
Având în vedere toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.30 Codul familiei, art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1,3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că:
Va constata faptul că, la dobândirea bunurilor mobile, imobile, părțile au avut contribuții egale de câte 50% fiecare, astfel că, sulta stabilită în favoarea lui, în sarcina lui din valoarea imobilului, va fi majorată de la 24.000 EURO la 30.000 EURO, sau echivalentul în lei la data plății efective.
Va atribui apelantului reclamant bunurile mobile indicate în dispozitiv la punctul 4 în valoare totală de 6137 RON, obligându-l astfel să-i plătească apelantei pârâte-reclamante reconvenționale 3682,2 RON cu titlu de sultă.
Va constata că, valoarea sultei totale datorată de către reclamant-pârât reconvențional la pârâta-reclamantă reconvențională este de 30.000 EURO din apartament, 3682,2 RON din bunurile mobile, 430 EURO din autoturism, -578 RON din cazanul de fiert Ť. 17.296 RON din depozitul bancar, deci, 30.430 EURO sau contravaloarea în lei la data plății și 21.556,2 RON, sume în lei ce vor fi actualizate cu indicii de inflație la data plății, conform celor dispuse de instanța de apel.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, ca fiind legale și temeinice, conform considerentelor expuse mai sus.
Menținând culpa intimatei, în baza art.276 Cod procedură civilă, instanța de recurs va compensa cheltuielile de judecată ocazionate de părți în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1 combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenta domiciliată în O, B-dul - cel M, nr.134, - 39,.6,.42, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, -P 72,.57, județul B, împotriva deciziei civile nr. 158/A din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Constată că, la dobândirea bunurilor comune, mobile și imobile, părțile au avut contribuții egale de câte 50% fiecare, sulta astfel datorată de către apelantul reclamant la, din imobil se majorează de la 24.000 EURO la 30.000 EURO.
Atribuie reclamantului apelant bunurile mobile indicate în dispozitiv la pct. 4, în valoare de 6137 RON și îl obligă să-i plătească pârâtei apelante 3682,2 RON sultă din valoarea acestora, pentru cota ei de 50%.
Constată că, sulta datorată de apelantul reclamant la apelanta pârâtă este în valoare de 30.430 EURO și 21.556,2 RON, sume ce se actualizează conform indicilor de inflație la data plății, calculată potrivit celor dispuse de instanța de apel.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Compensează cheltuielile de judecată ocazionate de părți în recurs.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:26.09.2008
Jud.fond:
Jud.apel: /
Dact.
Data:30.09.2008
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
