Speta Legea 10/2001. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 146/2008-
Ședința publică din 25.09.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de apelanții pârâți, ambii domiciliați în O, str. -. -, nr. 15,. 2 MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINAINȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,- B, Județ B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în O,-,. 1 și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, SA B, cu sediul în O,-, Județ B împotriva sentinței civile nr. 371/R din 29 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care a fost admisă în parte cererea principală, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 04.09.2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra apelului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.09.2008, 18.09.2008, 25.09.2008, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 371/R din 29 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins excepția necompetenței materială a instanței de prematuritate a acțiunii.
S-a admis în parte cererea principală modificată formulată de reclamanții și, ambii.în ia 74564, str.2. cu.ales în O, str.- nr.7,.1, împotriva pârâților Statul Român - Consiliul Local O, Primarul Mun.O, cu sediul în O, P-ța - nr.1, jud.B, B, cu sediul în O,-, și, ambii.în O, str.-.- nr.15,.2, jud.
S-a constatat că imobilul înscris inițial în CF 23834 O, cu nr.top. 3470/2/II, în natură apartament compus din 3 camere, bucătărie, de alimente, baie, șpais, antreu, terasă și garaj, cu o suprafață construită de 74. a fost preluat în mod abuziv de Statul Român de la reclamanți.
S-a declarat nul contractul de vânzare cumpărare nr.2819 încheiat la data de 11.01.1991, între pârâții de rândul 3-5.
S-a declarat nulă încheierea nr.1473/23.01.1992 dată de Serviciul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Oradea.
S-a dispus rectificarea înscrierilor de CF 39483 privind imobilul cu nr.top.3470/3/II proprietarilor de sub 1 și 2.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții și împotriva B și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților suma de 123.010 lei reactualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective începând cu 11.01.1991.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de B împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenții.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 300 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ce privește excepția de prematuritate a acțiunii și de necompetență materială a instanței, instanța le-a apreciat ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Chiar dacă procedura administrativă de soluționare a notificării este nerespectată, acțiunea introdusă nu este prematură, întrucât soluția ce se va da în soluționarea prezentului dosar va avea înrâurire asupra acelei prevederi.
Cu privire la necompetența materială, invocată, se constată că Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr.401/A/2004, a anulat 1726/11.03.2003 a Jud. O și a reținut cauza spre competentă soluționare, iar această hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Reclamanții au fost proprietari asupra imobilului înscris în CF 23834 O, nr.top. 8370/3/11, în natură reprezentând apartament și garaj situat administrativ în O, Calea 1 Mai nr.15.
Prin deciziile nr.101/26.02.2983 și 724/21.11.1983, emise în temeiul 223/1974, imobilul a fost preluat de Statul Român. În ambele acte administrative se menționează că trece în proprietatea statului cota de 1/2 ce aparține fiecărui soț. O atare mențiune contravine însă regimului juridic al proprietății devălmașe. Caracteristic acestora este faptul că nici unul dintre codevălmași nu cunoaște întinderea cotei sale ideale asupra bunului în materialitatea sa.
Obligația impusă cetățenilor români care urmează să plece definitiv din țară în disp. art.2 din 223/1974 de a-și înstrăina locuința numai către stat și în condiții de preț prestabilit prin lege contravine prevederilor Constituției României din 1965,c are la art.36 arată că dreptul de proprietate personal era ocrotit de lege. Proprietarului îi era restrâns în afara cadrului constituțional atributul de dispoziție. În realitate, se ajungea pe cale indirectă la o expropriere fără să existe un interes obștesc.
Cât privește alin.2 al aceluiași articol, acesta încalcă prevederile Constituției, întrucât trecerea în proprietatea statului se face în absența vreunei remunerații. Aplicarea acestei dispoziții în privința reclamantei de rândul 2 echivalează cu confiscarea specială prevăzută de Codul Penal. O asemenea măsură nu putea fi aplicată însă decât în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare.
Preluarea imobilului în condițiile acestei prevederi legale reprezintă o atingere adusă libertății de mișcare a persoanei.
În aceste condiții, este neîndoielnic că preluarea imobilului s-a făcut de către Statul Român în mod abuziv - art.2 lit.h din 10/2001.
Contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.01.1991 între pârâții de rândul 3-5 în baza 61/1990 contravine disp. art.1 din 61/1990. potrivit acestui text legal, sunt supuse vânzării locuințele construite din fondurile statului, și nu cele devenite proprietate de stat în baza 223/1974.
Contractul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută.
Nu poate fi reținută buna credință a cumpărătorilor, întrucât aceștia, printr-o atentă verificare, puteau să constate nevalabilitatea titlului statului și a faptului că vânzarea imobilului contravine dispozițiilor 61/1990.
Față de acestea, s-a declarat nul contractul de vânzare cumpărare și încheierea în baza căreia s-a dispus întabularea dreptului lor de proprietate și va dispune rectificarea înscrierilor din CF 39483 prin radierea proprietarilor de sub 1 și 2.
Constatarea însă a dreptului de proprietate în baza 10/2001 ar însemna eludarea prevederii speciale prevăzute de această lege.
Analizându-se contractul de vânzare cumpărare, se impune atragerea răspunderii vinovatului pentru evicțiune, potrivit art.1337 civ.
Având în vedere că sumele de bani încasate au intrat în fondul special aflat la dispoziția Ministerului Finanțelor, instanța l-a obligat să restituie pârâților și suma de 123.010 lei reactualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective - art.1341 pct.1 civ.
Întrucât prin cererea de chemare în garanție formulată de s-a urmărit ca plata sumei de bani să se facă de Ministerul Finanțelor, a respins ca rămasă fără obiect această cerere.
Celelalte pretenții au fost respinse ca nefondate.
Acțiunea fiind admisă în parte, instanța, în baza art.274-2876 pr.civ. a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 300 RON, cheltuieli de judecată parțiale -onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții și și respectiv chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea cererii de apel, apelantul chemat în garanție invocă următoarele:
- cererea de chemare în garanție a fost formulată la 21.01.2003, ulterior primei zile de înfățișare, fiind încălcate astfel prevederile art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă;
- instanța nu a observat culpa celor care au încheiat contractul de vânzare cumpărare, apelantul neavând nici o culpă la încheierea contractului;
- instanța s-a aflat într-o gravă confuzie, pe de o parte a reținut că pârâții nu au fost de bună-credință, dar pe de altă parte, a considerat că Ministerul Finanțelor Publice este obligat să restituie sumele de bani intrate în fondul special, apelantul precizând că nu înțelege despre care fond este vorba, bugetul statului ori fondul stabilit în baza Legii nr. 112/1995;
- pârâții au cumpărat imobilul în baza Decretului Lege nr. 61/1999 care reglementa vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, și nu vândute de Ministerul Finanțelor;
- este evident că vânzarea imobilului cu încălcarea actului normativ arătat anterior nu s-a făcut din vina apelantului.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.
Apelanții pârâți și au solicitat anularea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Oradea, iar în subsidiar desființarea hotărârii, rejudecarea cauzei și respingerea cererilor formulate de reclamanți.
În motivarea apelului, sunt invocate următoarele critici:
- Tribunalul Bihor nu putea judeca cauza în primă instanță și să pronunțe o decizie, iar dacă a dorit să pronunțe o decizie, instanța nu a fost constituită legal, în complet de 2 judecători;
- tribunalul nu era competent să judece cererea privind constatarea nulității absolute contractului de vânzare cumpărare, în primă instanță, competența aparținând judecătoriei;
- cererile au fost formulate înainte ca organul competent să se pronunțe asupra notificării de retrocedare, situație în care sunt premature, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești, restituind prin hotărâre judecătorească ceea ce legea spune că se restituie prin act administrativ;
- cererea de constatare a nulității contractului este tardivă, ea fiind depusă în 3 decembrie 2002, după expirarea termenului prevăzut de lege (14 august 2002);
- în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei notificări în termenul legal, astfel pe copia notificării depuse la dosar există corecturi, neînsoțite de ștampila și semnătura executorului judecătoresc, de asemenea, ea nu are număr de înregistrare;
- reclamanții nu au făcut dovada că îndeplinesc cerințele Legii nr. 10/2001 pentru li se retroceda imobilul, ei neavând astfel calitate procesuală activă;
- câtă vreme imobilul fost construit din fondurile statului, este evident că vânzarea s-a făcut legal, apoi este lipsită de logică susținerea instanței că ei puteau să prevadă că titlul statului nu este valabil în anul 1991 când nu exista nici o lege de restituire a proprietăților, astfel că ei sunt de bună-credință;
- nu pot beneficia de restituire în natură cei care au primit despăgubiri în temeiul unei convenții cu Statul Român, reclamanții, cetățeni i fiind despăgubiți de Statul pentru preluarea proprietăților de către Statul Român.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 6 și 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, cu motivarea că, în mod temeinic și legal, s- reținut nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 2819/1991 ca fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor legale, practic fondul cauzei vizând restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat și înstrăinat în temeiul unui act normativ care nu este aplicabil în speță, imobilul neintrând sub incidența Decretului Lege nr. 61/1990, fiind preluat de Stat, iar cât privește apelul DGFP B, intimata arată că suma care urmează a fi restituită ca și preț achitat de reclamanți, de regulă se centralizează în fondul special al Ministerului Finanțelor.
Prin întâmpinare, B SA a solicitat admiterea apelului declarat de și și respingerea apelului introdus de B, arătând că, din eroare, Tribunalul Bihor a judecat în primă instanță cauza, instanța neobservând nici prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților, iar referitor la apelul B, intimata arată că apelantul ocolește art. 23 care îl indică pe beneficiarul banilor încasați de pe urma vânzării.
Tot prin întâmpinare, intimatul Consiliul Local al Mun. O arătat că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței având în vedere că prin hotărârea apelată nu s-a dispus rectificarea de CF în ce privește dreptul de proprietate al Statului Român.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
În primul rând este de reținut că cererea introductivă de instanță a fost depusă înăuntrul termenului impus de Legea nr. 10/2001 prin articolul 46 alin. 5, însă prin cererea inițială reclamanții nu au investit instanța și cu soluționarea cererii având ca obiect nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâții cu B, o astfel de cerere fiind formulată abia la data de 3 decembrie 2002, prin actul intitulat precizare de acțiune depus la dosar la fila 22.
Fiind supusă prescripției prevăzute de textul de lege anterior menționat, cererea în constatarea nulității actului juridic atacat apare ca fiind tardiv introdusă.
De altfel, și în ipoteza în care nu s-ar reține prescrierea respectivei cereri, sub aspectul fondului pricinii este de subliniat că, sancțiunea nulității absolute este inoperantă în speță câtă vreme contractul de vânzare cumpărare privind imobilul din litigiu a fost încheiat cu respectarea condițiilor de valabilitate prescrise de lege.
Astfel, contractele prin care s-au vândut chiriașilor, în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, locuințe ce nu au fost construite din fondurile statului, se sancționează cu nulitatea absolută în raport cu art. 1 și 5 din actul normativ precitat, însă în speță contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.01.1991 între apelanții pârâți și B nu are ca obiect o locuință care să nu fi fost construită din fondurile statului.
Pentru lămurirea acestei probleme prezintă relevanță dispozițiile Legii nr. 4 din 31 martie 1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație, lege care face distincție între locuințele proprietate personală construite cu sprijinul statului și respectiv locuințele vândute către populație din fondul locativ de stat, locuințele incluse în această din urmă categorie, reglementată în capitolul 4 din lege, fiind vândute cetățenilor care le ocupă în calitate de chiriași. Faptul că locuința din litigiu face parte din categoria locuințelor vândute din fondul locativ de stat rezultă cu prisosință din probatoriul administrat în cauză, elocventă fiind în acest sens adresa emisă de Asociația de Proprietari nr. 10.( fila 9 din dosarul nr. 11409/2002), în care s-a consemnat faptul că Blocul nr. 15, construit din fondurile statului, a fost dat chiriașilor în luna septembrie 1964, primul chiriaș al apartamentului nr. 2 fiind reclamantul din cauză. Rezultă așadar că locuința aflată în discuție nu a fost construită de acesta, ci a fost vândută familiei în calitatea lor de chiriași.
În condițiile în care Decretul - Lege se referă la locuințele construite din fondurile statului, apartamentul din litigiu intră sub incidența dispozițiilor acestui act normativ, nesubzistând nici un motiv pentru sancționarea contractului de vânzare cumpărare cu nulitatea absolută.
Mai mult, potrivit articolului 5 din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, nu sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, or în speță, reclamanții, prin refuzul lor de a se prezenta la interogatoriu au recunoscut că au primit astfel de despăgubiri, refuzul fiind apreciat ca atare din perspectiva prevederilor art. 225 din Codul d e procedură civilă.
În considerarea motivelor anterior expuse, concluzia ce se desprinde este aceea că soluția de admitere capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare este nelegală, impunându-se schimbarea acesteia în sensul respingerii acestei cereri, și pe cale de consecință inclusiv a cererilor vizând nulitatea încheierii CF nr. 1473/1992 și respectiv vizând rectificarea înscrierilor de CF nr. 39483 privind imobilul din litigiu.
Respingerea acțiunii introduse împotriva pârâților având ca scop desființarea contractului lor de vânzare cumpărare produce și consecința respingerii cererii de chemare în garanție pe care acești pârâți au formulat-o în cauză împotriva B și Ministerul Finanțelor, devenind astfel de prisos analizarea motivelor invocate de chematul în garanție în cererea sa de apel.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondate apelurile, va schimba în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea principală modificată sub aspectul cererilor având ca obiect declararea nulității contractului de vânzare - cumpărare, a nulității încheierii CF și vizând rectificarea înscrierilor din CF nr. 39483, va
respinge cererea de chemare în garanție introdusă de pârâții și, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței să fie păstrate.
În baza prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, intimații reclamanți, cărora le aparține culpa procesuală, vor fi obligați la plata sumei de 1500 lei în favoarea apelanților și, reprezentând valoarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate apelurile civile declarate de apelanții pârâți, ambii domiciliați în O, str. -. -, nr. 15,. 2 MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINAINȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,- B, Județ B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în O,-,. 1 și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, SA B, cu sediul în O,-, Județ B împotriva sentinței civile nr. 371/R din 29 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea principală modificată, introdusă de reclamanții și sub aspectul cererilor având ca obiect declararea nulității contractului de vânzarea - cumpărare încheiat la data de 11.01.1991 între pârâții, și B, declararea nulității încheierii CF nr. 1473/28.01.1991 și vizând rectificarea înscrierilor din CF nr. 39483 cu nr. top. 3470/3/II. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâții și împotriva B și Ministerul Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă părțile intimate reclamante să plătească părții apelante și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 22.10.2008
- judecător fond -
- dact. gref. - - - 23.10.2008 - 11 ex.
- emis 9 comunicări/23.10.2008 -
Ministerul Economiei și Finanțelor
DGFP
Consiliul Local
Instituția Primarului Mun.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Bocșe Elena
