Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 180/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 180
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
Grefier - -
*********************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 162 din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: av. pentru recurenta lipsă, cu delegație de substituire a dlui av., intimatul-reclamant G asistat de av., lipsă intimatul-pârât.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii pe fond.
Pentru stabilirea caracterului de coproprietate, definitorie este convenția părților la achiziționarea bunului. La data achiziționării imobilului părțile se aflau într-o relație de concubinaj de puțină vreme.
Intimatul-reclamant nu poate avea calitatea de coproprietar, deoarece recurenta a cumpărat imobilul în considerația calității proprii de chiriaș la RAGCL, care avea obligația de încheiere a contractului de V/C doar cu chiriașul și familia acestuia.
Dacă intimatul-reclamant invocă o contribuție la plata prețului, el își poate culege acest drept printr-o acțiune în pretenții.
Solicită deci, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Av., având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că instanța este obligată exclusiv pentru motivele de recurs invocate în cererea de recurs. Intimatul-reclamant și-a făcut apărare în întâmpinare pe două motive de recurs și nu pe trei cum se susține astăzi.
Instanța de fond a soluționat corect cauza, iar la dosar există depuse înscrisuri din care rezultă că în ziua cumpărării apartamentului în litigiu, părțile se aflau în concubinaj, iar avansul integral a fost plătit de intimatul-reclamant la fel cum au fost ulterior achitate toate ratele. Prima instanță a stabilit în mod corect existența unei convenții tacite între părți.
Întregul preț al apartamentului a fost achitat de intimatul-reclamant, iar înscrisurile și declarațiile de martori dovedesc că apartamentul a fost dobândit în regim de coproprietate.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 162/AC/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile nr. 473din 16.02.2009 pronunțată de Judecătoria Roman.
În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că rin p. sentința civilă nr.473/16.02.2009 Judecătoria Roman a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul G, împotriva pârâților și -, constatând că reclamantul G și pârâta au dobândit, în timpul conviețuirii lor, având cote de contribuție egale, cu titlu de bun comun, apartamentul situat în mun. R, str. - -,.1B,. B,. 14, jud. N, format din 4 camere, în suprafață de 70,26 mp. în valoare de 118.060 lei.
A sistat comunitatea de bunuri a părților, atribuind apartamentul pârâtei și obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 59.030 lei sultă și 719 lei cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 15.12.1993, fostul Rav ândut pârâtei apartamentul situat în mun. R, strada V-le -,.1,. B,. 1, apart.14, prețul fiind în sumă de 164.581 lei. Se face mențiunea în contract că pârâta deținea acest apartament în baza contractului de închiriere nr.191/29.07.1993 și că avansul a fost în sumă de 16.458 lei iar diferența urma să fie achitată în rate.
Așa cum a recunoscut pârâta prin întâmpinare, s-a întâlnit o prima dată cu reclamantul în anul 1993 și din acel moment, au "demarat o relație de concubinaj, până în 21.02.1998", când au decis să se căsătorească, căsătoria având loc la data de 21.02.1998.
Conform adeverinței nr. 13.241/25.09.2008 emisă de SRL R, reclamantul G, în calitate de garant plătitor pentru pârâtă, a achitat contravaloarea apartamentului de 164.581 lei, după cum urmează:
- 16.458 lei avans cu chitanța nr. 18.046 /17.08.1993;
- 2.469 lei - comision - cu chitanța nr. 18.520 /17.08.1993;
- 145.654 lei - rate reținute pe statul de plată de SC" ", unde reclamantul era salariat.
La data respectivă, pârâta era casnică, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, s-a reținut faptul că, părțile au întreținut relații de concubinaj și ulterior s-au căsătorit Reclamantul și pârâta au conviețuit atât în apartamentul din mun. R, str. -, cât și în comuna F satul, jud. Prin întâmpinare, pârâta a recunoscut că o parte din banii pe care îi avea au fost folosiți la renovarea unor case pe care reclamantul le avea în comuna F jud. A mai arătat pârâta că, s-au mutat la țară, unde au avut grijă de gospodărie și de părinții reclamantului, acesta din urmă locuind în apartament numai când era la serviciu.
Martorii audiați în cauză au declarat că reclamantul a conviețuit cu pârâta până în anul 2003, când aceasta din urmă a plecat la muncă în străinătate, iar în apartamentul din R au rămas copiii reclamantului și al pârâtei din alte căsătorii. Din străinătate, pârâta a trimis reclamantului bani, vreo trei ani de zile.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2888/11.10.2007 la BNP din R, pârâta a vândut fiului său, pârâtul, apartamentul în litigiu, iar reclamantul a aflat mai târziu de această vânzare.
La cererea părților au fost efectuate două expertize tehnice pentru identificarea și evaluarea apartamentului, precum și pentru evaluarea îmbunătățirilor efectuate de pârâtul, acestui spațiu. Prima expertiză efectuată de expertul nu cuprinde toate îmbunătățirile efectuate de pârât, motiv pentru care, instanța a reținut concluziile celui de-al doilea raport de expertiză efectuat de expertul. Conform acestui raport, apartamentul are o valoare totală de 210.000 lei, din care, lucrările de îmbunătățire efectuate de pârâtul - sunt în valoare totală de 91.940 lei.
Reclamantul nu a contestat faptul că, toate îmbunătățirile acestui apartament au fost efectuate de pârâtul.
Față de cele expuse, s-a constatat că, apartamentul în litigiu a fost dobândit de reclamant și pârâtă în timpul conviețuirii lor.
Deși concubinii nu pot beneficia de prezumția de comunitate asupra bunurilor, prevăzută de art. 30 Codul familiei, nimic nu împiedică însă constatarea, pe baza convenției lor, exprese ori tacite, că bunurile s-au dobândit pentru a fi proprietatea lor indiviză, în funcție de contribuția fiecăruia, indiferent pe numele căruia dintre ei a fost achiziționat bunul. Fiecare parte este îndreptățită să facă dovada, potrivit dreptului comun, inclusiv prin prezumțiile reglementate de art. 1203 Codul civil, că a dobândit bunul prin contribuție materială comună și egală. Bunurile comune dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote - părți, dacă se face dovada că între aceștia a existat o convenție, chiar tacită, în acest sens.
Calitatea de bun comun a apartamentului în litigiu a fost dobândită în baza convenției tacite a reclamantului și pârâtei, convenție care rezultă din întregul material probator administrat în cauză. Astfel, avansul și toate ratele au fost achitate de reclamant, o parte din banii pârâtei au fost folosiți pentru renovarea celor două case ale reclamantului de la țară, părțile s-au gospodărit împreună ca doi soți, atât în apartament cât și la țară.
Cu privire la contribuția reclamantului și a pârâtei la dobândirea acestui apartament, deși inițial reclamantul a solicitat o cotă de 90%, ulterior ( la ultimul termen de judecată ) a precizat că solicită cote egale. Contribuția egală a părților rezultă din faptul că, pe tot parcursul conviețuirii,s-au comportat ca doi soți, folosind banii împreună, atât la apartamentul din R cât și la casele reclamantului de la țară. În aceste condiții, se poate recurge la dispozițiile Codului Familiei pentru a se determina proporția în care fiecare concubin a contribuit la dobândirea bunului, la fel ca în cazul soților și s-au reținut cote egale pentru reclamant și pârâtă la dobândirea apartamentului
Împotriva acestei sentințe în termen legal și motivat au declarat apel pârâții și, invocând netemeinicia sentinței primei instanțe.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de apel, s-a motivat că prima instanță trebuie să confere reclamantului calitatea decreditoral pârâtei, întrucât acesta a contribuit la cumpărarea apartamentului în calitate degarant, iar nu de coproprietar;că durata lungă a conviețuirii ulterioare deciziei de a cumpăra apartamentul nu are relevanță asupra intenției părților la momentul încheierii contractului.
S-a mai arătat că părțile au ales să se căsătorească după 5 ani de concubinaj, fapt din care se poate trage concluzia că nu a existat la începutul conviețuirii o convingere fermă privitoare la durata și calitatea acestei relații, astfel că nu se poate presupune existența unei intenții de constituire a unui patrimoniu comun.
La data de 15.12.1993 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în municipiul R, str. -,.1,.B,.1,.14, prin care fostul Rav ândut acest imobil pârâtei.
Modalitatea de plată a acestuia a fost dovedită și lămurită prin adeverința nr.13241/25.09.2009 emisă de SRL
În privința perioadei în care s-a achitat apartamentul s-a reținut din depozițiile martorilor că părțile aveau un menaj comun, a relație de concubinaj publică, iar privitor la resursele financiare ale pârâtei se va reține că acestea, pe perioada derulării contractului era casnică.
Ulterior achitării apelului părțile s-au căsătorit în anul 1998. Ca atare,în speță, cei doi concubini și ulterior soți, au conviețuit și gospodărit împreună și tot împreună au plătit ratele scadente la împrumutul contractat în vederea achiziționării apartamentului și deși contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat numai pe numele unui dintre ei în timpul concubinajului, rezultă că soțul necontractant a plătit ratelenu cu intenția de a împrumuta sumelede bani respective, care să-i fie apoi restituite, ci că părțile au înțeles ca soțul necontractant să-și realizeze o locuință care să le aparțină ambilor în devălmășie. Când unul dintre viitori soți contractează cumpărarea unei locuințe pe numele său, dar și cu contribuția celuilalt, rezultă că ambii au convenit ca locuința să devină un bun comun.
Cum situația de fapt și de drept reținută de către prima instanță este corectă fiind susținută pe deplin și de probele administrate în cauză, tribunalul pentru considerentele sus arătate, în temeiul art.296 Cod procedură civilă,a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile nr.473 din data de 16.02.2009 pronunțată de Judecătoria Roman, județul
Împotriva acestei decizii a promovat recurs apelanta-pârâtă, care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate, învederând că în mod greșit ambele instanțe au reținut în patrimoniul bunurilor comune și apartamentul pe care l-a achiziționat anterior căsătoriei cu intimatul-reclamant.
A mai invocat recurenta faptul că relația de concubinaj cu intimatul-reclamant a început în anul în care s-a cumpărat locuința, că modalitatea de plată a prețului nu este de natură să confere imobilului calitatea de bun comun, astfel cu au reținut instanțele anterioare, că nu a existat nicio convenție din partea foștilor soți, la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, ca bunul să devină bun comun, împrejurare de asemenea reținută în argumentarea hotărârilor atacate.
Recurenta în temeiul OUG 51/2008, a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar privind scutirea de la plata taxei de timbru (aferentă căii de atac a recursului, și a apelului9 ce i-au fost învederate de instanță, cerere admisă prin încheierea de ședință din 18.01.2010. recursul nu a fost motivat în drept, dar motivele dezvoltate sunt încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Apartamentul în litigiu a fost achiziționat în temeiul Decretului-lege nr.61/1990, cu actul de vânzare-cumpărare nr.9797/15.12.1993, titular al contractului figurând recurenta, iar ca garant intimatul-reclamant.
Din ansamblul probator administrat, în speță, rezultă că relația de concubinaj a părților a debutat în anul 1991, anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, că părțile au conviețuit și gospodărit împreună, pe parcursul acesteia, vreme îndelungată, până în anul 1998 când s-au căsătorit, că la achitarea avansului la apartament și a ratelor a contribuit intimatul-reclamant (recurenta fiind casnică pe perioada derulării contractului, inclusiv la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului - fila 10 dosar fond), în acest sens fiind chitanțele de plată a avansului, a comisionului și a ratelor reținute în contul contravalorii apartamentului, astfel cum acestea au fost reținute pe statul de plată al intimatului-reclamant, de către SC SA, unde acesta era salariat ( fila107).
În contextul anterior arătat, față de relația de concubinaj îndelungată a părților, finalizată prin căsătorie, față de faptul că pe parcursul concubinajului și al căsătoriei, avansul și ratele la apartament au fost achitate de intimatul-reclamant ( care a și figurat ca garant în contractul de vânzare-cumpărare), recurenta fiind casnică, față de faptul că părțile, anterior căsătoriei, au gospodărit împreună, comportându-se ca și soți, în mod corect, ambele instanțe au reținut că deși contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în timpul concubinajului, numai pe numele recurentei (în condițiile restrictive ale Decretului-lege nr.61/1990, care impunea ca titular al contractului de vânzare-cumpărare să figureze numai titularul contractului de închiriere), intenția reală a părților a fost aceea de dobândire în coproprietate a locuinței comune.
Având în vedere cele anterior arătate, constatând că în raport de motivele invocate, că,în cauză, nu sunt motive de modificare a hotărârilor atacate, instanța în temeiul art.3121Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 162 din 25.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red. /
Red.
Tehn. 6 ex AA 24.03.2010
Com la părți la 25.03.2010.
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș, Daniela Părău
