Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.232/
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna jud. B, împotriva deciziei civile nr.185 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul, avocat, și pentru intimații - și, lipsă la acest termen, a răspuns avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului, solicită admiterea recursului formulat de acesta, precizând că ambele instanțe au pronunțat hotărâri care nu au asigurat dreptul la acordarea de cote egale. Consideră că instanța de apel este nelegală cu privire la egalitatea loturilor și stabilirea sultelor. Instanțele au încălcat dispozițiile legale cu privire la echivalența valorică. In ceea ce privește mențiunile din dispozitivul deciziei, referitoare la posedarea bunurilor, instanța urmează să facă individualizarea bunurilor ce trebuie atribuite fiecăruia.
Apărătorul intimaților, solicită respingerea recursului declarat de reclamantul, ca nefondat. Precizează că toate bunurile supuse acestui partaj s-au aflat în mod continuu și perpetuu la reclamant. Solicită de asemenea restituirea taxelor de timbru aferente recursului declarat de pârâții, ca fiind nefolosite.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.6804 din 22 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr.19/2003, Judecătoria Brăila, a admis în parte acțiunea conexă ce face obiectul dosarului nr. 8167/2003 formulată de reclamanții și împotriva pârâtului, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul, a constatat că de pe urma defunctei decedată la data de 16 decembrie 1999 rămas în masa succesorală cota de din următoarele bunuri: teren intravilan în suprafață de 700 mp și locuința situată în comuna, județul B ( 6462 lei); teren intravilan de 2438 mp și locuința situată în comuna, județul B( 12620 lei); teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în comuna, județul B, tarlaua 103, parcela 39 și tarlaua 55, parcela 217 ( 400 lei); teren extravilan 4 ha și 5000 mp situat în comuna, județul B (3600 lei); un tractor (3173,40 lei); autoturism 244(2623,95 lei); semănătoare( 308,44 lei); cu discuri(752,08 lei); plug (565,48 lei); remorcă(1749,30 lei); o vacă (1000 lei); două bovine(2100 lei); 4 porci (2000lei); 33 oi(4950 lei);30 păsări( 300 lei); 10000 kg. boabe(50000 lei); o căruță cu roți de (480 lei); o cadă struguri (200 lei); o butelie (75 lei); trei perne(54,50 lei); două mese (100 lei); un aragaz(200 lei); o butelie (75 lei); o plapumă (75 lei); trei perne(54,50 lei); două mese (100 lei); două carpete(166 lei); un frigider (1000 lei); cinci perdele (175 lei); două covoare (142,80 lei); o pătură (66 lei); patru paturi (400 lei); două șifoniere (500 lei); o oglindă (100 lei); două televizoare alb negru (200 lei); două televizoare color (800 lei); o plită electrică (100 lei); un cuier (50 lei); o mașină de cusut (500 lei); certificate de depunere la purtător seriile A- -- și A --- în valoare de 5.000.000 lei ROL fiecare-valoarea actuală 9500 lei RON și cu seriile B-, B- în valoare de 1.000.000 lei ROL fiecare, valoarea actuală 200 lei, total valoare 65.623,95 lei, cota de ce constituie masa bunurilor comune succesorală 32811,97 lei, restul masei bunurilor comune în cote de și valoare de 32811,97 lei aparține pârâtului reclamant.
Instanța a constatat că moștenitori ai defunctei sunt reclamanții în calitate de fiică cu cota de și în calitate de fiu cu cota de .
A dispus partajarea masei comune și succesorale prin formarea a două loturi și a atribuit pârâtului reclamant Lotul nr. I format din: imobilul situat în comuna, compus din teren intravilan în suprafață de 700 mp și locuință în valoare de 6462 lei; terenurile arabile extravilane de 9000 mp situate în tarlaua 79 parcela 29 și 16300 mp în tarlaua 111, parcela 3, pe teritoriul comunei, județul B în valoare de 2024 lei și bunuri mobile: un tractor în valoare de 3183,40 lei, o remorcă în valoare de 1749,30 lei; patru păsări -40 lei; un Tv color-400 lei; o plapumă - 75 lei; o plită pentru lemne - 100 lei; un șifonier -250 lei; o pernă - 18,06 lei; o masă - 500 lei; un pat - 100 lei.
Total valoare lot I - 14.400 lei.
Lotul nr. II a fost atribuit reclamanților pârâți și, în indiviziune și cuprinde: imobilul situat în comuna, în suprafață de 2438 mp teren intravilan și locuință în valoare de 12620 lei, teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în comuna, tarlaua 103, parcela 39 și tarlaua 55 parcela 217, teren extravilan în comuna, județul B, în suprafață de 10000 mp situat în tarlaua 103 parcela 41,4700 mp în tarlaua 106 parcela 108 și 5000 mp tarlaua 44 parcela 107 în valoare de 1976; bunuri mobile: autovehicul 244-2623,95 lei; semănătoare -308,44 lei; cu discuri-752,08 lei; plug -565,48 lei; o vacă - 1000 lei; două bovine -2100 lei, patru porci - 2000 lei; 33 oi - 4950; 26 păsări -300 lei; 10000 kg. boabe - 50000 lei; o căruță cu roți de - 480 lei; o cadă pentru struguri - 200 lei; un pentru vin - 125 lei; un aragaz - 200 lei; o butelie 75 lei; două perne 36,32 lei; o masă - 50 lei; 3 paturi - 300 lei; două carpete - 166 lei; un frigider 1000 lei; 5 perdele - 175 lei; două covoare -142,80 lei, o pătură-66 lei; un șifonier - 250 lei; o oglindă - 100 lei; două Tv alb -negru -200 lei; cu TV color - 400 lei; o plită electrică - 100 lei; un cuier 50 lei; o mașină de cusut - 500 lei; certificate de depunere la purtător A- -- și A - -- în valoare de 3.000.000 lei fiecare - 2700 lei; certificate de depunere la purtător A - -- în valoare de 5.000.000 lei - 9500 lei și seriile B - -B - de 1.000.000 lei fiecare - 200 lei, total valoare Lotul nr. II -51.223,94 lei.
A constatat că terenul în suprafață de 9 ha extravilan este bunul tatălui pârâtului reclamant, iar imobilul situat în comuna, teren intravilan 1408 mp și locuința este de asemenea proprietatea pârâtului reclamant, moștenit de la tatăl său.
A constatat că pârâtul reclamant este debitor față de fii lui pentru daunele morale cauzate de săvârșirea de către acesta a infracțiunii de omor, în sumă de 9206 lei RON pentru fiecare reclamant.
A compensat între părți suma de 18412 lei RON ce o datora pârâtul reclamant pentru reclamanții și cu suma de 18142 lei RON reprezentând sulta pentru egalizarea loturilor pe care reclamanții pârâți o datorează tatălui lor.
A obligat părțile să-și restituie reciproc bunurile mobile ce le dețin, unul din lotul celuilalt;
A admis în parte cererea de restituire bunuri formulată de reclamantul pârât în dosarul nr. 19/2003 al Judecătoriei Brăila conexat, împotriva pârâtei reclamante;
A luat act că în ceea ce privește o parte a cererii are obiect identic cu cererea reconvențională formulată în dosarul 8167/2003 al Judecătoriei Brăila;
A obligat pârâta reclamantă să restituie reclamantului pârât înscrisurile ce privesc pe acesta, respectiv: facturier, ștampila, certificatul de acționar pe numele nr. -, cartea de
muncă, titlul de proprietate pe numele nr. 27014 - 41290, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 473/21 decembrie 1995, toate în original.
A compensat între părți cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art. 650 Cod civil, art. 655 Cod civil, art. 30 Codul Familiei și art. 673/1 Cod de procedură civilă, acțiunea principală privind deschiderea succesiunii defunctei decedată la data de 16 decembrie 1999, constatarea nedemnității reclamantului față de faptul că a fost condamnat pentru uciderea soției, constatarea că moștenirea revine în cotă de reclamantului ca fiind cota sa de contribuție la masa bunurilor comune, iar cota celor doi fii, pârâți în calitate de moștenitori legali - descendenți, precum și partajarea acestei mase este fondată.
Pârâții au dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că reclamantul este nedemn, că masa bunurilor comune și totodată bunuri succesorale este compusă din cota de din bunurile imobile și mobile.
În aprecierea masei bunurilor de împărțit, instanța de fond a avut în vedere bunurile imobile astfel cum au rezultat din actele de proprietate, mai puțin imobilul teren extravilan de 9 ha 700 mp, pentru care a considerat necesară precizarea și asupra acestui teren de 9 ha extravilan.
Cu privire la bunurile mobile, mașini și utilaje agricole, animale, cereale, bunurile mobile aflate în cele două imobile, instanța a apreciat că acestea au existat, după cum au fost recunoscute la interogatoriu de către reclamant, fapt ce rezultă din evidențele consemnate la Registrul agricol și au fost consemnate în procesul verbal de inventariere.
Instanța a înlăturat apărarea reclamantului cum că a vândut autoturismul, utilajele agricole, întrucât acestea au fost vândute după decesul soției sale, astfel că ele au fost incluse în masa de împărțit la valoarea estimată în expertiza judiciară.
Instanța a apreciat că o parte din porumb, animale, păsări, au fost necesare întreținerii familiei( celor doi copii și mătușii Tătăreanu față de care exista obligație de întreținere) pe perioada cât reclamantul a fost încarcerat și de asemenea tot din aceste bunuri s-au făcut înmormântările( și Tătăreanu ) precum și obiceiurile creștinești.
Părțile nu au dovedit valoarea întreținerii și cheltuielilor de înmormântare, dar este de notorietate că în aceste condiții au existat cheltuieli de înmormântare și că cei doi copii rămași orfani trebuiau să se întrețină.
Cu privire la certificatele de depozit, instanța a reținut că acestea erau la purtător și că este indiscutabil că au fost răscumpărate în anul 2000 când reclamantul era în penitenciar, astfel că acestea au fost cuprinse în masa succesorală.
Cu aceste precizări, a admis în parte cererea principală și reconvențională.
Cu privire la partajul propriu-zis, instanța a dispus ca să se facă în natură pentru terenurile arabile extravilane de 5000 mp și 45000 mp situate în comuna, iar estimarea valorică dată de părți a fost avută în vedere doar la
calculul valoric al masei bunurilor, neavând consecință la atribuirea în natură, terenurile fiind egale ca dimensiuni și valoare.
Cu privire la bunurile situate în intravilan, instanța a atribuit în lotul reclamantului locuința și terenul de 700 mp, iar în lotul pârâților în indiviziune imobilul teren 2438 mp și casa de locuit.
Instanța a atribuit în lotul fiecărei părți bunuri mobile de valori egale și utilități apropiate, precum și bunuri agricole.
Pentru egalizarea loturilor, a stabilit o sultă și a dispus compensarea cu creanța de 9206 lei.
În ce privește cererea conexă din dosarul nr. 19/2003, instanța a admis-o în parte și a dispus ca pârâții reclamanți să restituie lui înscrisurile ce îl privesc și care au fost predate de organele de poliție la momentul arestării reclamantului, către fiica acestuia conform procesului verbal aflat la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâții și.
Apelantul a invocat următoarele motive de apel:
1.Nu au fost incluse în masa bunurilor următoarele:
- 22 tone porumb boabe în valoare de 110.000.000 lei;
- 2 tone soia în valoare de 15.000.000 lei;
- 500 kg. zahăr în valoare de 7.562.500 lei;
- 200 ulei în valoare de 4.700.000 lei:
- 600 vin în valoare de 9.000.000 lei;
- 70 Ť. în valoare de 2.100.000 lei;
- 2000 motorină în valoare de 36.800.000 lei;
- polizor în valoare de 1.000.000 lei;
- circular tăietor în valoare de 2.200.000 lei.
Apelantul a susținut că s-au administrat probe cu privire la existența acestor bunuri la data arestării sale și că acestea au fost înstrăinate de pârâți și nu este de acord cu argumentele instanței de fond, potrivit cărora, pârâții au avut nevoie de întreținere.
2. Cu privire la cheltuielile de înmormântare, apelantul a susținut că au fost suportate de, fostul său cumnat, motiv pentru care a fost obligat să îi plătească suma de 80.000.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de înmormântare și pomenile creștinești ulterioare.
Întrucât în termen de 3 ani de la punerea sa în libertate, acesta nu a pus în executare hotărârea, acestea s-au prescris.
Prin sentința penală de condamnare a fost obligat să plătească fiecărui intimat suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale, însă nici această obligație nu a fost pusă în executare în termenul de 3 ani, fiind prescris dreptul la executare.
Consideră că aceste obligații nu puteau forma obiectul acestui proces, având posibilitatea pe baza titlurilor emisă, să urmeze o altă cale.
3. Referitor la lotizare,
a) terenul în suprafață de 5000 mp situat în tarlaua 103, parcela 39, nu poate fi inclus în masa de împărțit, deoarece, așa cum rezultă din dovezile depuse la dosar, l-a primit de la CAP ca lot personal deoarece până la decesul tatălui său nu a avut teren propriu și pe acest teren a cultivat de vie;
b) terenul în suprafață de 10000 mp atribuit intimaților în tarlaua 103 parcela 41 solicită schimbarea amplasamentului, respectiv în tarlaua 79 parcela 29 sau tarlaua 111 parcela 3, motivând că tarlaua 103 fost a tatălui său ( 9 ha), terenul împărțindu-se în loturi egale, câte 3 ha, între acesta și fratele său, precum și un nepot venit la succesiune prin reprezentare; în aceste condiții, acest teren este atribuit din terenul tatălui său, moștenit de el.
c) cele patru păsări nu au cum să fie incluse în lotul său deoarece nu mai existau la data eliberării din detenție.
d) televizorul color nu mai era în locuință, fiind luat de intimați;
4. Bunurile mobile incluse în lotul său sunt toate în posesia intimaților, astfel că aceștia urmau să fie obligați să i le restituie în materialitatea lor, sau în caz de dispariție, să-i restituie contravaloarea lor;
5. Bunurile incluse în lotul intimaților sunt în posesia lor sau au fost înstrăinate de ei pe perioada detenției sale, astfel că nu are ce bunuri să le restituie;
6. Referitor la sultă, intimații urmează să îi plătească suma de 138.519.700 lei ROL pentru egalizarea celor două loturi;
7. Intimații urmează a fi obligați să-i restituie suma de 18.000.000 lei plătită de apelant ca taxă de timbru pentru contestarea existenței bunurilor nerecunoscute de aceștia și dovedite ca existente și însușite de ei ( libretele CEC).
Solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul motivelor formulate.
Apelanții și au invocat următoarele motive de apel:
1. Instanța de fond în mod subiectiv a favorizat, în mod evident, pe, fără a ține seama de împrejurarea că acesta a vândut o mare parte din bunurile ce fac obiectul succesiunii ( interogatoriul și declarațiile martorilor), iar o altă categorie de bunuri mobile despre care se știe că existau în locuințele ce le dețin, nu au putut să le evidențieze existența și starea lor din cauza refuzului instanței de fond de a efectua activități corespunzătoare inventarierii și constatării stării tehnice;
2. În mod netemeinic și nefondat, au fost învinuiți de cheltuirea unor produse rămase la data arestării reclamantului, fără a se ține cont că nu au primit în inventar bunuri, ci cantități mult mai reduse rămase la acea data, ce au fost cheltuite de familie (mătuși, unchi) pentru înmormântarea mamei și a mătușii, față de care avea o obligație contractuală, aspecte dovedite cu probele administrate;
3. Deși nu s-a dovedit că au primit în custodie valorile CEC, semnătura de pe acel proces-verbal nefiind a apelantei, a cerut o expertiză grafoscopică, însă instanța de fond, în mod subiectiv, a nesocotit cererea sa;
4. Lotizarea făcută de instanță este vădit subiectivă, acordându-i lui bunuri la care nu avea dreptul, iar apelanților li s-au dat bunuri care în fapt erau vândute de acesta în folosul său, cu mult înainte de partajare; așa spre exemplu, potrivit raportului de expertiză aflat la dosar, privind mașinile și utilajele agricole, se menționează clar de către că a vândut, după decesul soției sale, tractorul, plugul, semănătoarea, lui și, iar cu martorii audiați s-a constatat că marea majoritate din bunurile mobile cerute de aceștia la partaj, au fost negate de ca fiind existente;
5. Sumele de bani aflate pe certificatele CEC nu s-au dovedit că au fost răscumpărate de pârâți și cu toate acestea instanța de fond le-a pus în sarcina lor în mod abuziv;
6. Instanța de fond a greșit atunci când a ignorat faptul că în timpul căsătoriei s-a construit în locuința moștenită de o platformă betonată și un garaj, evidențiate separat și corect în expertiza tehnică imobiliară, pe care instanța a omis să o ia în calcul, fiind atribuită în întregime lui;
7. Deși s-a folosit de terenul agricol, instanța a omis împărțirea fructelor produse în perioada 2003-2006, precizând că în primăvara anului 2003, apelanții au fost alungați de acesta din curte, el beneficiind în întregime de folosința tuturor bunurilor mobile și imobile supuse partajului;
8. Imobilul despre care a afirmat că l-a moștenit de la părinții săi, a fost de fapt construit împreună cu defuncta soție, după căsătorie și în mod greșit i s-a atribuit în totalitate;
9. Deși s-a cerut în mod expres ieșirea din indiviziune a tuturor moștenitorilor, cererea a rămas nesoluționată de instanța de fond;
În consecință, solicită admiterea apelului, reanalizarea probelor și administrarea de probe noi și modificarea sentinței atacate în sensul motivelor de apel formulate.
Apelantul a formulat întâmpinare la apelul declarat de pârâții și și a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Brăila prin decizia civilă nr.185 din 8 noiembrie 2007 admis apelurile declarate de reclamantul și pârâții și, a schimbat în parte sentința civilă nr.6804 din 22 decembrie 2005 Judecătoriei Brăila și în rejudecare;
A constatat că masa bunurilor supusă partajului se compune din următoarele bunuri:
Bunuri imobile:
- imobilul, compus din suprafața de 700 mp și locuință cu anexe gospodărești, în valoare de 151.892.867 lei ROL - 15.189,2867 lei RON;
- imobilul, compus din suprafața de 2438 mp și locuință cu anexe în valoare de 269.313.348 lei RON - 26.931,3848 lei RON;
- teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în comuna, județul B, tarlaua 103 parcela 39 și tarlaua 55 parcela 217 în valoare de 400 lei RON;
- teren extravilan în suprafață de 4ha și 5000 mp situat în comuna, jud. B în valoare de 3600 lei;
- platformă betonată în valoare de 1.659.338 lei ROL - 165,9338 lei RON;
- garaj în valoare de 12.958.907 lei ROL -1.295,8907 lei RON;
Bunuri mobile:
- tractor în valoare de 3.173,40 lei RON
- autoturism în valoare de 2.623,95 lei RON;
- semănătoare în valoare de 308,44 lei RON;
- cu discuri în valoare de 752,08 lei RON;
- plug în valoare de 565,48 lei RON;
- remorcă în valoare de 1.749,30 lei RON;
- o vacă în valoare de 1.000 lei RON;
- două bovine în valoare de 2.100 lei RON;
- 4 porci în valoare de 2.000 ei RON;
- 33 oi în valoare de 4.950 lei RON;
- 30 păsări în valoare de 300 lei RON;
- 10.000 kg boabe în valoare de 50.000 lei RON;
- o căruță cu roți de în valoare de 480 lei RON;
- o cadă pentru struguri în valoare de 200 lei RON;
- un pentru vin în valoare de 125 lei RON;
- o sobă cu plită pentru lemne în valoare de 100 lei RON;
- un aragaz în valoare de 200 lei RON;
- o butelie în valoare de 75 lei RON;
- o plapumă în valoare de 75 lei RON;
- 3 perne în valoare de 54,50 lei RON;
- 2 mese în valoare de 100 lei RON;
- 2 carpete în valoare de 166 lei RON;
- un frigider în valoare de 1.000 lei RON;
- 5 perdele în valoare de 175 lei RON;
- 2 covoare în valoare de 142,80 lei RON;
- o pătură în valoare de 66 lei RON;
- 4 paturi în valoare de 400 lei RON;
- 2 șifoniere în valoare de 500 lei RON;
- o oglindă în valoare de 100 lei;RON;
- 2 televizoare alb-negru în valoare de 200 lei RON;
- 2 televizoare color în valoare de 800 lei RON;
- plită electrică în valoare de 100 lei RON;
- un cuier în valoare de 50 lei RON;
- o mașină de cusut în valoare de 500 lei RON;
- certificate de depunere la purtător seriile A -- - și
A --- și cu seriile A - --, seriile B-, B-, cu o valoare totală de 13.609 lei RON;
- 22 tone porumb boabe în valoare de 13.200 lei RON;
- 2 tone soia în valoare de 1.400 lei RON;
- 500 kg. zahăr în valoare de 1.400 lei RON;
- 200 ulei în valoare de 620 lei RON;
- 600 vin în valoare de 1.800 lei RON;
- 70 Ť. în valoare de 1.050 lei RON;
- fructele realizate pe perioada 2003-2006 în valoare de 1.011,34 lei RON.
Total valoare masa bunuri comune =156.804 lei RON.
Cota de din valoarea de 156.804 lei RON, respectiv 78.402 lei RON reprezintă valoarea masei succesorale.
A modificat valoarea și componența loturilor după cum urmează:
Lotul I atribuit reclamantului se compune din:
- imobilul situat în comuna format din teren intravilan 700 mp și locuința în valorare de 15.189,2867 lei RON;
- terenuri arabile extravilane de 9000 mp situat în tarlaua 79 parcela 29 și 16300 mp în tarlaua 111 parcela 3 pe teritoriul comunei în valoare totală de 2.024 lei RON;
- tractor în valoare de 3.173,40 lei RON;
- remorcă în valoare de 1.749,30 lei RON;
- 4 păsări în valoare de 40 lei RON;
- Un televizor color în valoare de 400 lei RON;
- O plapumă în valoare de 75 lei RON;
- O plită pentru lemne în valoare de 100 lei RON;
- Un șifonier în valoare de 250 lei RON;
- O pernă în valoare de 18,16 lei RON;
- O masă în valoare de 50 lei RON;
- Un pat în valoare de 100 lei RON;
- betonată în valoare de 165,9338 lei RON;
- în valoare de 1.295,8907 lei RON;
- Fructe în valoare de 1.011,34 lei RON;
Total valoare lot.642 lei RON.
Lotul II atribuit pârâților și în indiviziune se compune din:
- imobilul situat în comuna în suprafață de 2438 mp teren intravilan și locuință în valoare de 26.931,3848 lei RON;
- teren extravilan în suprafață de 5000 mp situat în comuna tarlaua 103 parcela 39 și tarlaua 55 parcela 217, teren extravilan situat în comuna în suprafață de 10000 mp situat în tarlaua 103 parcela 41, suprafața
de 4700 mp în tarlaua 106 parcela 108 și 5000 mp în tarlaua 44 parcela 107 în valoare totală de 1.976 lei RON;
- Autoturism 244 în valoare de 2.623 lei RON;
- semănătoare în valoare de 308,44 lei RON;
- cu discuri în valoare de 752,08 lei;
- plug în valoare de 565,48 lei RON;
- o vacă în valoare de 1.000 lei RON;
- 2 bovine în valoare de 2.100 lei RON;
- 4 porci în valoare în valoare de 2.000 lei;
- 33 oi în valoare de 4.950 lei RON;
- 26 păsări în valoare de 260 lei RON;
- 10 tone în valoare de 50.000 lei RON;
- o căruță cu roți de în valoare de 480 lei RON;
- o cadă în valoare de 200 lei RON;
- 1 în valoare de 125 lei RON;
- aragaz în valoare de 200 lei RON;
- butelie în valoare de 75 lei RON;
- 2 perne în valoare de 36,34 lei RON;
- o masă în valoare de 50 lei RON;
- 3 paturi în valoare de 300 lei RON;
- 2 carpete în valoare de 166 lei RON;
- 1 frigider în valoare de 1.000 lei RON;
- 5 perdele în valoare de 175 lei RON;
- 2 covoare în valoare de 142,80 lei RON;
- o pătură în valoare de 66 lei RON;
- 1 șifonier în valoare de 250 lei RON;
- oglindă în valoare de 100 lei RON;
- 2 televizoare alb-negru în valoare de 200 lei RON;
- televizor color în valoare de 400 lei RON;
- plită electrică în valoare de 100 lei RON;
- cuier în valoare de 50 lei RON;
- mașină de cusut în valoare de 500 lei RON;
- certificate de depunere la purtător A--- și A--- în valoare de 3.000.000 lei fiecare,certificate de depunere la purtător A- - - în valoare de 5.000.000 lei și seriile B--B- de 1.000.000 lei fiecare, în valoare totală de 13.609 lei RON;
- 22 tone porumb în valoare de 13.200 lei RON;
- 2 tone soia în valoare de 1.400 lei RON;
- 500 kg. zahăr în valoare de 1.400 lei RON;
- 200 ulei în valoare de 620 lei RON;
- 600 vin în valoare de 1.800 lei RON;
- 70 Ť. în valoare de 1.050 lei RON.
Total valoarea lotului II este de 131.162 lei RON.
înlătuat din dispoziția sentinței constatarea că pârâtul reclamant este debitor față de fii săi pentru daunele morale cauzate de săvârșirea de către acesta a infracțiunii de omor, în sumă de 9206 lei RON pentru fiecare reclamant;
A înlăturat din sentință dispoziția privind compensarea între părți a sumei de 18412 lei RON ce o datora pârâtul reclamant pentru reclamanții și cu suma de 18142 lei RON reprezentând sultă pentru egalizarea loturilor, pe care reclamanții pârâți o datorează tatălui lor;
obligat pe reclamanții pârâți și să plătească reclamantului pârât o sultă în valoare de 52.760 lei RON;
A obligat pârâții reclamanți și pe reclamantul pârât să predea bunurile mobile atribuite în lotul fiecăruia și aflate în posesia acestorasau contravaloarea acestora;
A compensat în parte cheltuielile de judecată și obligă pe pârâții reclamanți și la plata sumei de 1.406,20 lei cheltuieli de judecată către reclamantul pârât.
Apăstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A compensat în parte cheltuielile de judecată în apel și obligă pe apelantul să plătească apelanților și o diferență de 386,45 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie civilă, cu privire la apelul declarat de reclamantul, instanța a reținut pe baza probelor administrate (fond și apel - acte, declarații de martori și expertize tehnice) că motivele cu privire la includerea în masa succesorală a bunurilor care au fost vândute de pârâți după arestarea sa (contravaloarea cantităților de porumb boabe, soia, zahăr și ulei) și cel cu privire la cheltuielile de înmormântare sunt fondate.
Astfel, de contravaloarea produselor vândute au beneficiat pârâții înainte de efectuarea partajului, motiv pentru care au fost incluse în masa succesorală iar sentința penală constituind titlu executoriu referitor la latura civilă nu poate face obiectul procesului de partaj succesoral.
Referitor la cheltuielile de înmormântare s-a reținut că în mod greșit prima instanță a constatat că reclamantul este debitor față de pârâtul pentru daunele morale cauzate, în sumă de 9206 RON, pentru fiecare din pârâți în condițiile în care pentru aceste obligații pârâții au deținut un titlu executoriu pe care îl puteau pune în executare, motiv pentru care a înlăturat din sentința apelată dispozițiile cu privire la această sumă și la compensarea între părți a sumei de 18.412 RON ce o datora reclamantul pentru pârâții și.
Motivele privind lotizarea terenului în suprafață de 5000.,schimbarea amplasamentului terenului în suprafață de 10000. și includerea în lotul său a celor 4 păsări s-a constatat a fi nefondate deoarece terenul în discuție nu a fost
dobândit de reclamantul ca moștenire de la autorul său cu ca un drept constituit pe lotul de folosință atribuit în calitate de membru cooperator în timp ce era căsătorit, astfel că acest bun are caracter de bun comun și face parte din masa succesorală.
Referitor la suprafața de 10000. atât timp cât schimbarea amplasamentului terenului nu a fost solicitată la instanța de fond, nu o poate cere pentru prima dată în apel.
Faptul că cele patru păsări nu se mai găseau în gospodărie la data eliberării sale nu are relevanță, în condițiile în care pârâții pot fi obligați la contravaloarea lor.
Cu privire la televizorul color marca și la posesia bunurilor atribuite în lotul apelantului - reclamant, instanța de apel a avut în vedere susținerile părților și probele administrate în cauză.
De asemenea a reținut că prima instanță nu a stabilit cine are posesia bunurilor dispunând la modul general, obligarea părților să-și restituie reciproc bunurile mobile ce le deține unul din lotul celuilalt.
S-a constatat că sulta pe care intimații urmează să o plătească apelantului - reclamant se va modifica funcție de valoarea masei de împărțit și valoarea loturilor.
Cheltuielile de judecată s-au compensat, instanța de apel aplicând dispozițiile art.274 și 276 cod pr. civilă.
In ceea ce privește apelul declarat de pârâții și, s-a reținut pe baza întregului material probator că nu sunt întemeiate susținerile acestora referitor la favorizarea apelantului în condițiile în care prima instanță a avut în vedere procesele verbale încheiate de organele de poliție și de executorul judecătoresc; la produsele rămase la data arestării reclamantului pentru întreținerea lor, a mătușilor și unchilor; la valorile CEC în condițiile în care nu s-au înscris în fals privind semnătura pe înscrisul contestat, cu privire la lotizarea bunurilor, la sumele de bani aflate pe carnetele CEC. Includerea platformei betonate și a garajului în valoarea imobilului C și includerea în masa de împărțit a fructelor produse pe perioada 2003 - 2006, atât timp cât terenul și plantațiile pe rod fac parte din bunurile comune iar apelantul a beneficiat în exclusivitate de fructe, constatând că aceste motive sunt fondate.
Cu privire la includerea în masa bunurilor de împărțit a imobilului despre care intimatul - apelant susține că este bunul său propriu, s-a reținut a fi nefondat în condițiile în care apelanții - pârâți au recunoscut caracterul de bun propriu al reclamantului.
De asemenea instanța apreciază că nici motivul privind nepronunțarea primei instanțe asupra cererii de ieșire din indiviziune nu este fondat în condițiile în care s-a pronunțat prin admiterea în parte a ambelor cereri, (acțiunea în pretenții și acțiunea de partaj).
Impotriva acestei decizii civile, în termen legal au declarat recurs, reclamantul și pârâții și.
Recursul declarat de pârâții și a fost înaintat la Curtea de Apel Galați, la data de 6 decembrie 2007.
Recurentul - reclamant prin apărător a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv Tribunalul Brăila, conform art.302 cod pr.civilă.
In consecință, prin încheierea de ședință din 18 martie 2008, Curtea, a admis excepția invocată și a fixat termen pentru judecarea recursului declarat de reclamantul, care a criticat decizia civilă nr.185/2007 a Tribunalului Brăila, sub următoarele aspecte;
- dispozitivul hotărârii nu indică în posesia cui se află bunurile incluse în lotul nr.2, persoana în posesia căreia se află aceste bunuri și că în consecință nu se poate stabili întinderea obligației de predare a bunurilor ce revine reclamantului.
Apreciază cu privire la acest aspect, că fără a stabili ce bunuri mai există și cine le posedă nu se poate stabili în situația unei executări silite ce obligații incumbă fiecăreia dintre părți cu privire la bunurile mobile, generându-se astfel noi litigii.
- un alt aspect este acela al modului în care s-a efectuat lotizarea bunurilor în sensul că lotul pârâților este nejustificat de mare, instanța încălcând dispozițiile referitoare la formarea și atribuirea loturilor stabilite de art.673/9 cod pr. civilă.
Astfel, lotul nr.1 atribuit reclamantului este în valoare de 25.642 lei iar lotul atribuit pârâților, în valoare de 131.162 lei, în condițiile în care valoarea totală a masei succesorale rămase de pe urma defunctei este de 78.402 lei iar valoarea totală a bunurilor comune dobândite de recurent și autoarea pârâților este de 156.804 lei.
Susține recurentul - reclamant că este agricultor și că justificat ar fi fost ca uneltele folositoare acestei îndeletniciri, să fie incluse în lotul său și nu al pârâților.
In consecință, a solicitat, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile atacate și în rejudecare să se procedeze la o nouă formare a loturilor.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;
Analizând și verificând decizia civilă recurată prin prisma aspectelor de modificare prevăzute de art.304 pct.9 cod pr. civilă invocate de reclamant, se reține că instanța de apel a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Referitor la cele două aspecte invocate de reclamant, se constată că instanța în baza întregului material probator administrat în cauză (fond și apel) a aplicat corect și judicios dispozițiile art.673/9 cod pr. civilă, în sensul că s-a avut în vedere cota de din valoarea de 156.804 lei respectiv 78.402 lei ce reprezintă valoarea masei succesorale, modificând componența laturilor în funcție de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților.
Enumerarea criteriilor nu are caracter limitativ, legiuitorul folosind la finalul textului mai sus menționat expresia "altele asemenea" care permite concluzia că
instanța poate să țină cont și de alte criterii de ordin social, moral în funcție de specificul cauzei.
Din considerentele deciziei civile criticate rezultă că instanța a stabilit bunurile
ce se află în posesia reclamantului și a pârâților, specificându-le pe cele care pârâții urmează să le predea reclamantului.
Mai mult decât atât dispozitivul deciziei civile criticate cuprinde componența loturilor I și II cu bunurile ce au fost atribuite părților,astfel că susținerea reclamantului că nu se poate stabili obligațiile fiecărei părți și situația unei executări silite nu poate fi primită.
Valoarea masei succesorale a fost stabilită ca urmare a efectuării unor expertize judiciare iar loturile au fost stabilite în funcție de cota fiecărei părți, astfel că nici motivul referitor la faptul că valoarea lotului pârâților este mai mare nu poate fi primit.
Faptul că reclamantul este agricultor nu justifică atribuirea uneltelor folositoare acestei îndeletniciri, în primul rând această cerere a fost formulată în faza procesuală a recursului, cererea fiind inadmisibilă și în al doilea rând și pârâții au domiciliul în mediul rural, o gospodărie și în concluzie uneltele le pot fi și acestora necesare.
In aceste condiții, criticile formulate de reclamant sunt neîntemeiate, neîncadrându-se în dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă, astfel cum au fost invocate.
Pentru considerentele expuse, instanța în baza art.312 alin.1 cod pr. civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Având în vedere dispozițiile art.302 cod pr. civilă, instanța urmează să constate nul recursul declarat de pârâții și, nefiind depus la instanța a cărei hotărâre s-a atacat, respectiv Tribunalul Brăila, așa cum rezultă din actele depuse la dosar (filele 9 și 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna jud. B, împotriva deciziei civile nr. 185 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Constată nul recursul declarat de pârâții - și, ambii domiciliați în comuna jud. B, împotriva deciziei
civile nr. 185 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, cât și împotriva sentinței civile nr.6804 din 22 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr.19/2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /9.05.2008
Tehn.
2 ex./16.05.2008
fond -
apel - -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu, Romeo