Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA CIVILĂ NR. 451
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Gherasim Elisabeta
JUDECĂTOR 2: Marin Eliza
JUDECĂTOR 3: Duboșaru Rodica
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în P, str. -. -, nr. 1,. 37 E,.6, județul P, intervenienții în numele altei persoane, ambii domiciliați în P, str. -. -, nr. 1,. 37 E,.6, județul P, pârâtul, domiciliat în P, str. G-ral. -, nr. 11,. 81,.35, județul P, intervenienții în numele altei persoane, ambii domiciliați în comuna, județul P, împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006, a sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești în doar nr. 9974/2005, a deciziei civile nr. 507/20 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamant și recurenților-intervenienți, să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 15 aprilie 2008, iar la această dată față de împrejurarea că unul din membrii completului de judecată, respectiv doamna judecător se afla la un seminar s-a reamânat pronunțarea la data de 22 aprilie 2008, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 09.08.2005, sub nr. 9974/2005, reclamanta a solicitat in contradictoriu cu paratul, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună partajarea bunului comun dobândit de părți in timpul căsătoriei; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca prin sentința civilă nr. 5888/25.05.2001 pronunțata de Judecătoria Ploiești, s-a dispus desfacerea căsătoriei pârtilor și că, în timpul căsătoriei, soții au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare nr.21098/10.10.1995, apartamentul situat in P, G-ral -, nr.ll,.81,.35, jud.P, cu prețul de 1.100.000 lei, din care 1.000.000 lei au fost contribuție proprie a reclamantei, iar 100.000 lei au fost bani comuni.
În baza disp.art. 115-118 pr.civ. paratul a formulat întâmpinare cerere reconvențională, arătând că susținerile reclamantei în ceea ce privește contribuția la dobândirea apartamentului sunt total neadevărate, întrucât cu acest apartament a fost înzestrat de către părinții săi care au suportat toate cheltuielile de nuntă,
urmând ca darul de nunta sa fie considerat contribuție personala a paratului la dobândirea apartamentului in litigiu.
Paratul a solicitat reținerea la masa de partaj aos erie de bunuri mobile dobândite in comun de soți si care in prezent se afla in posesia reclamantei (combina frigorifica, mașina automata de spălat îndesit, televizor, mobila bucătărie, bijuterii cea.200 gr).
Numiții si au formulat cerere de intervenție in interesul paratului, arătând ca in baza înțelegerii intre familii au suportat toate cheltuielile de nunta fără a recupera vreo suma de bani, urmând ca banii strânși la nunta sa reprezinte zestrea lor pentru fiul lor - paratul, cu care si-au cumpărat apartamentul in litigiu, iar in privința îmbunătățirilor adusa la imobil au invederat ca acesta a fost renovat după cumpărare.
Aceasta cerere de intervenție a fost încuviințată in principiu la termenul din data de 25.11.2005.
Reclamanta a formulat la rândul său întâmpinare la cererea reconvențională, arătând ca din actele aflate la dosar rezulta ca apartamentul compus din 3 camere in litigiu a fost cumpărat in timpul căsătoriei, iar banii au provenit din lichidarea CEC-ului personal in cuantum de 1.000.000 lei plus dobânda, si numai 100.000 lei a fost contribuția comuna a soților, precizând ca toate susținerile paratului privitoare la darul de nunta si înzestrarea sa de către părinți nu corespund realității.
A mai menționat reclamanta ca, nu a solicitat includerea la masa de partaj a darului de nunta deoarece de el au beneficiat ambii soți, iar in ceea ce privește îmbunătățirile pretins a fi făcute de către intervenienții si reclamanta a arătat ca apartamentul 1-a amenajat personal, fiind ajutată de către părinții săi, pârâtul fiind mai tot timpul plecat in cantonamente.
Și soții si, au formulat cerere de intervenție in interesul reclamantei prin care au arătat ca apartamentul a fost cumpărat cu banii proveniți din lichidarea unui CEC de 1.000.000 lei pe care l-au făcut cadou fiicei lor, iar cu banii strânși la nunta au fost achitate cheltuielile efectuate cu acea ocazie, context in care au apreciat ca aceasta are o contribuție de 90% la dobândirea apartamentului cu precizarea ca bunurile mobile indicate de parat in cererea reconvențională au fost dăruite de ei fiicei lor, motiv pentru care au fost luate de aceasta la plecarea din domiciliul comun.
In urma probelor administrate, Judecătoria Ploieștia pronunțat la data de 10.02.2006 încheierea interlocutorie prin care a admis in parte in principiu acțiunea formulata de reclamanta, cererea reconvențională formulată de pârât, cererea de intervenție in interesul reclamantei formulata de intervenientii si si cererea de intervenție in interesul paratului formulata de intervenienții si, a constatat că reclamanta si pâratul au avut calitate de soți dobândind în timpul căsătoriei cu o cota de contribuție de 50% pentru fiecare apartamentul situat in P,-,.81, .35, jud.P, precum si bunuri mobile respectiv: combină frigorifică, mașină de spălat Indesit, TV color marca, mobila bucătărie- toate aceste bunuri aflându-se in posesia reclamantei si TV color marca Sony aflat in posesia paratului.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca părțile s-au căsătorit la data de 20.08.1995, ca prin sentința civila nr.5888/25.05.2001 a Judecătoriei Ploieștis -a dispus desfacerea căsătoriei pe baza acordului soților, ca aceștia au dobândit mai multe bunuri, fiecare având o cota de contribuție de 50%.
A apreciat prima instanță ca nu se poate retine susținerea reclamantei in sensul ca bunurile mobile au fost dobândite cu bani proveniți de la părinții săi, întrucât nu au fost administrate probe in acest sens, iar in privința celor 2 autoturisme pretinse de reclamanta ca fiind cumpărate cu banii soților din înscrisurile aflate la dosar a rezultat ca acestea sunt înmatriculate pe numele Fundației "Cetatea", astfel încât nu au fost reținute la masa partajabilă.
S-a mai reținut că principala problemă care se ridica in prezenta cauză, este stabilirea de bun comun sau propriu a apartamentului, întrucât fiecare parte pretinde ca acesta a fost cumpărat cu bani proveniți de la părinții săi, cert fiind faptul ca fiecare dintre foștii soți are o cota de contribuție de 50 % la dobândirea imobilului.
Astfel, s-a constat ca in speța cheltuielile de nunta au fost suportate de către intervenienții si in mod egal, martorii audiați in cauza arătând ca fiecare dintre familii a avut partea sa de contribuție la organizarea mesei festive, cele doua familii înțelegându-se ca banii ce vor fi strânși la nunta sa fie dăruiți copiilor pentru a - și putea cumpăra o locuința.
Tot din probe și din susținerile tuturor intervenienților s-a reținut ca fiecare a dorit sa ofere cadou de nunta suma de bani necesara ca tinerii soți sa-si achiziționeze un apartament, împrejurare in care s-a apreciat ca apartamentul este bun comun al foștilor soți și deși s-a încercat să se susțină faptul ca prețul apartamentului nu a fost de 1.100.000 lei astfel cum s-a inserat in contractul de vânzare-cumpărare acest aspect nu are relevanta, întrucât pe de o parte părțile nu pot dovedi cu martori peste sau in contra cuprinsului unui act autentic, iar pe de alta parte fiind dobândit cu banii ce reprezintă cadou de nunta, nu contează prețul concret dobândind oricum calitatea de bun comun.
Referitor la îmbunătățirile pretins a fi adusa apartamentului supus a fi partajat, dat fiind faptul ca intervenienții nu au solicitat sa se constate vreun drept de creanța in favoarea lor asupra imobilului constând in valoarea acestora, s-a reținut că acestea vor profita in egală măsura ambilor soți.
Prin sentința civila nr. 1479/19.02.2007, Judecătoria Ploieștia admis acțiunea formulata de reclamanta si a dispus ieșirea pârtilor din indiviziune conform încheierii interlocutorii si a variantei a Ii-a completare II din raportul de expertiza - construcții având in vedere valoarea tehnica a apartamentului in litigiu, iar nu numai valoarea de circulație a acestuia, prin varianta omologata fiind respectata posesia bunurilor.
Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat apel in termen legal reclamanta, arătând ca in mod greșit s-a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei sus menționate cată vreme prin acțiunea introductiva a solicitat atribuirea in natura a apartamentului - fost domiciliu comun - având in vedere ca nu are in posesie o alta locuința care sa-i asigure spațiul necesar de locuit si, mai mult decât atât a invederat ca poate pune la dispoziția paratului sulta stabilita prin raportul de expertiza.
O alta critica a vizat faptul ca in mod greșit instanța de fond a avut in vedere valoarea tehnica a apartamentului in litigiu, iar nu cea de circulație, cată vreme din întreg materialul probator administrat in cauza rezulta ca de la data separării in fapt paratul este cel care a folosit in exclusivitate bunul imobil, iar o eventuala uzura calculata in perioada celor 5 ani in care nu a locuit in imobil, nu-i poate fi imputata, astfel încât ea trebuie cuprinsa in valoarea de circulație a imobilului.
Reclamanta a mai susținut ca prima instanța in mod greșit a constatat ca apartamentul a fost dobândit in cota de 1/2 pentru fiecare parte, câtă vreme a arătat ca într-un interval foarte scurt de la încheierea căsătoriei a lichidat un libret CEC cu o suma de 1.000.000 lei pe care i-a avut anterior încheierii căsătoriei, suma ce a fost înglobata in prețul de achiziționare al apartamentului, situație necontestata de parat.
Cea de a patra critică s-a referit la faptul ca in mod greșit s-au reținut ca făcând parte din masa partajabila, bunurile mobile solicitate de parat prin cererea reconvențională, nefiind administrate dovezi in acest sens, astfel încât punctul de vedere al primei instanțe este de natura aop rejudicia cu atât mai mult cu cat majoritatea acestor bunuri sunt reținute in lotul său
Și intervenientii si au formulat apel in termen legal atât împotriva încheierii interlocutorii cât și împotriva sentinței civile nr. 1479/2007, arătând că în mod greșit s-a reținut ca ar fi existat o înțelegere între părinții părților, în realitate convenția fiind în sensul că suma de bani strânsă cu ocazia celebrării căsătoriei să fie dăruita soților pentru a-si putea achiziționa o locuința, darul de nunta reprezentând prin însuși caracterul sau, bun comun
S-a mai arătat că greșită este și motivarea instanței în sensul distincției pe care practica si literatura de specialitate o fac între darul de nuntă si donația făcută unuia dintre soți si chiar și în situația în care s-a reținut suma de 1.000.000 lei ca preț de dobândire al apartamentului s-ar fi constatat că ea este inclusăîin prețul unui bun ce face parte din comunitate, nefiind bunul propriu al reclamantei.
De asemenea pârâtul și intervenienții si au declarat apel împotriva încheierii interlocutorii si a sentinței arătând ca in mod greșit prima instanța a admis doar in parte cererea reconvențională si cererea de intervenție si a reținut la masa de partaj apartamentul in litigiu deoarece acesta reprezintă bunul propriu al paratului fiind cumpărat cu bani dați de părinții săi si pentru care in realitate s-a plătit prețul de 12.500.000 lei si nu doar 1.000.000 lei cat s-a inserat in act, din care 11.000.000 lei rezultați in urma căsătoriei organizată în întregime de părinții paratului si pe care aceștia au înțeles să-i doneze fiului lor pentru achiziționarea unui apartament iar diferența a fost împrumutată tot de părinții pârâtului de la martora si restituită tot de aceștia din veniturile proprii.
Precizează apelanții ca tot timpul au dovedit faptul subrogării, in mod greșit instanța de fond reținând bunul imobil in masa comunității de bunuri.
La data de20 sept. 2007s-a pronunțat decizia civilă nr. 507 prin care s-a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu apelantul-pârât și intervenienții în interesul reclamantei și și apelanții-intervenienți în interesul pârâtului și și în consecință s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei conform variantei a II a din raportul de expertiză tehnică construcții-completare 1. întocmită de ing.. S-au respins apelurile declarate de apelanții-intervenienți și împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006 și a sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești și de către apelantul-pârât, împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006 și a sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de aceeași instanță de fond și apelanții-intervenienți în interesul pârâtului, împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006 și a sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești. S-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006, ca nefondat.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Au fost obligați în solidar apelantul-pârât și apelanții-intervenienți și să plătească apelantei-reclamante 1.974,5 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că reclamanta si pârâtul s-au căsătorit la data de 20.08.1995, iar căsătoria s- desfăcut prin acordul acestora.
In timpul căsătoriei respectiv la data de 10.10.1995 potrivit contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 21098 cei doi foști soți au cumpărat un, apartament cumpărat in P,-,.81, .B,.3.35 compus din 3 camere si dependințe, prețul vânzării fiind de 1.100.000 lei plătit integral la data autentificării actului.
Martorii reclamantei au declarat ca imobilul ar fi fost cumpărat cu banii părinților acesteia, respectiv suma de 1.100.000 lei a aparținut acestora, banii reprezentând darul de nunta cheltuit de foștii soți in luna decembrie.
Pe de alta parte martorii pârâtului au arătat ca nunta a fost organizata si suportata integral de părinții paratului, banii obținuți ca dar de nunta in suma de 11.000.000 lei au fost folosiți o parte inainte de cumpărarea apartamentului iar restul împreuna cu suma de 1.100.mărci.
Potrivit art. 30 Cod familie, bunurile dobândite in timpul căsătoriei sunt bunuri comune, ceea ce înseamna ca acest text de lege instituie prezumția relativa de comunitate conform căreia calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita, adică orice bun dobândit de oricare dintre soți are calitatea de bun comun cat timp nu se face dovada ca este bun propriu, respectiv că se încadrează in una din categoriile prev. de art. 31 Cod familiei.
Art. 31 lit.b cod familie, prevede ca sunt bunuri proprii cele dobândite in timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afara numai daca dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune, voința dispunatorului in acest sens putând fi nu numai expresa ci si tacita dar sa fie neindoielnica.
Art. 31 lit.f cod familie, stipulează ca in temeiul subrogației reale cu titlu universal devin proprii si bunurile dobândite in schimbul altui bun propriu.
Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut că foștii soți au dobândit in timpul căsătoriei apartamentul situat in P,-,. 81,.B,.3,.35, jud. P, cumpărat cu banii câștigați cu ocazia căsătoriei cu titlu de dar de nunta ceea ce înseamna ca acest bun are calitatea de bun comun, cota de contribuție a fiecărui sot la dobândirea acestuia fiind de 5o%, in speța nefacându-se dovada unei contribuții mai mari a vreunuia dintre soți la dobândirea imobilului.
S-a mai reținut că niciunul din martorii audiați nu au arătat ca ar fi existat vreo înțelegere anterioara nuntii, intre părinții paratului si cei doi soți in sensul ca ei vor suporta integral costul evenimentului, iar banii obținuți cu aceasta ocazie vor profita numai fiului lor, în sensul că nu vor avea pretenția ca din darul de nunta să-și recupereze banii cheltuiți cu ocazia nuntii, dar ca înțeleg să lase acești bani numai fiului lor in vederea cumpărării unui apartament.
De altfel, apelanții intervenienti nici nu au făcut dovada ca au cheltuit cu organizarea nuntii suma de 11.000.000 lei pentru a putea pretinde faptul că lor li s-ar fi cuvenit întregul dar de nunta pe care l-au dat insa fiului lor ca sa-si cumpere un apartament, deoarece nici dacă au depus înscrisuri din care rezulta că au făcut un împrumut la de 10.000.000 lei, din probe nu a rezultat că această sumă de bani a fost destinata organizării nuntii, neavând o altă destinație.
S-a mai motivat că atâta timp cat părinții paratului au înțeles să cumpere bunul pe numele ambilor soți, însemna că voința lor tacită dar neechivocă a fost aceea ca bunul imobil sa constituie bun comun si nicidecum bun propriu al fiului lor, acesta dobândind calitatea de bun comun.
Față de considerentele sus arătate,tribunalul a reținut că motivul invocat de apelanta reclamanta si apelanții-intervenienți în interesul reclamantei conform căreia in mod greșit instanța de fond a reținut cota de contribuție la dobândirea imobilului de 50% cat timp suma de 1.000.000 lei înglobați in prețul de achiziționare al apartamentului, bani pe care ea i-a avut dinaintea căsătoriei, nu a putut fi reținut, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că apartamentul a fost cumpărat din darul de nuntă, bani în care a fost inclusă și suma de 1.000.000 lei dată de părinții reclamantei, astfel cum a menționat si martora audiata la solicitarea reclamantei - Constanta.
Astfel, CEC-ul invocat de reclamanta a fost lichidat la data de 24.08.1995, deci cu 2 luni înainte de cumpărarea apartamentului, din probe nerezultând ca acești bani au fost folosiți la cumpărarea apartamentului.
Nici motivul de apel constând in aceea ca in mod greșit instanța de fond a reținut caracterul de bun comun al bunurilor mobile nu a putut fi avut in vedere de tribunal, câtă vreme însăși apelanta - reclamanta a recunoscut la interogatoriu calitatea de bunuri comune a bunurilor mobile reținute de instanța de fond.
A mai reținut Tribunalul Prahov acă atât timp cât imobilul a fost dobândit din darul de nunta, înseamnă că acesta reprezintă bun comun si nicidecum bunul propriu al paratului, foștii soți având o cota de contribuție de 1/2 pentru fiecare la dobândirea acestuia.
Referitor la critica potrivit căreia in mod greșit s-a avut in vedere valoarea tehnica a apartamentului, iar nu prețul de circulație, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât raportat la cerere si oferta, valoarea de circulație incluzând si un coeficient de corecție pentru individualizarea imobilului ce tine cont de amplasarea in cadrul localități, starea generala, interesul pe piața imobiliara, coeficient ce se reflecta in prețul real al imobilului.
Împotriva încheierii interlocutorii din data de 10febr. 2006, sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești și a deciziei civile nr.507/20 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova au declarat recurs reclamanta, intervenienții în numele altei persoane, pârâtul, intervenienții în numele altei persoane,.
În motivarea cererii de recurs recurentul-pârât și recurenții-intervenienți în numele altei persoane și au arătat că se critică încheierea interlocutorie din data de 10 febr. 2006, sentința civilă nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești cât și decizia civilă nr. 507/20 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, deoarece le apreciază afectate de nulitatea prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Aceștia critică încheierea interlocutorie din 10 febr. 2006, menținută prin decizia Tribunalului Prahova, întrucât în mod greșit s-a admis numai în parte cererea reconvențională și cererea de intervenție și s-a reținut la masa de partaj, apartamentul situat în P, str. G-ral. -,nr. 11,. 81,. 35, județul P care, deși dobândit în timpul căsătoriei, reprezintă de fapt bunul propriu al pârâtului, achiziționat cu banii dați de părinții săi. Pronunțând o atare soluție, instanțele au ignorat atât probatoriile dosarelor cât și textele de lege incidente în speță.
Prin cererea reconvențională, pârâtul a arătat că în timpul căsătoriei sale cu, s-a cumpărat potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21098/10 oct. 1995 apartamentul în litigiu. Pentru acest apartament s-a plătit drept preț suma de 12.500.000 lei, iar în act s-a inserat numai suma de 1.100.000 lei. Deși dobândit în timpul căsătoriei,bunul nu aparține comunității în sensul prevederilor art. 30 Codul familie, suma de 12.500.000 lei plătită drept preț real al apartamentului i-a fost dată pârâtului de părinții acestuia cu scopul de a-i profita numai lui, el fiind constituit din suma de 11.000.000 lei rezultați în urma organizării nunții, iar diferența împrumutată de părinții pârâtului și restituită tot de aceștia din veniturile proprii.
Astfel, din probatoriile administrate în cauză a rezultat că nunta foștilor soți a fost organizată în întregime de părinții pârâtului, iar banii rezultați ca dar de nuntă au înțeles să-i doneze fiului lor pentru achiziționarea unui apartament.
Martorii audiați în cauză la propunerea pârâtului și a părinților acestuia, respectiv, Horel și au relatat că pregătirile de nuntă au fost făcute și suportate de către și, dăruind tinerilor și suma de 1.000.000 lei ca dar de nuntă,iar suma totală care a fost strânsă este de 11.000.000 lei pe care părinții pârâtului au înțeles să o lase fiului lor pentru achiziționarea unui apartament.
De asemenea, recurenții precizează că diferența până la suma de 12.500.000 lei a fost plătită tot de părinții pârâtului care au împrumutat în acest scop suma de 1100 mărci, potrivit martorilor audiați.
În atare condiții, prețul fiind achitat de către pârât cu banii proprii, bunul devine proprietatea exclusivă a acestuia, chiar dacă actul autentic este încheiat pe numele ambilor soți, subrogarea putând fi dovedită cu orice mijloace de probă.
Pe de altă parte, Tribunalul Prahova, răspunzând criticilor formulate de pârât împotriva încheierii interlocutorii pronunțată de prima instanță, a recunoscut implicit că prețul real al apartamentului a fost altul decât cel înscris în actul autentic.
Motivează recurenții că s-au făcut dovezi că părinții pârâtului au făcut un împrumut de 10.000.000 lei la, iar martorii au relatat că acești bani au fost folosiți pentru organizarea nunții de care s-au ocupat în exclusivitate. Astfel, chiar dacă banii cu care au achitat apartamentul au fost dobândiți la serbarea nunții, după încheierea căsătoriei, dat fiind valoarea mare a sumei, se deduce voința părinților pârâtului în sensul că donația s-a făcut în exclusivitatea pentru fiul lor, iar fără precizarea expresă că darurile se fac ambilor soți, bunurile sunt proprii.
În motivarea cererii de recurs formulată de recurenții s-a arătat că în mod greșit instanțele anterioare au reținut existența unei înțelegeri între părinții părților cu privire la banii care se vor strânge la nuntă și care se vor dărui acestora pentru achiziționarea unei locuințe. Nu se putea face o astfel de susținere în acord cu dispozițiile legale atâta vreme cât darul de nuntă are caracterul juridic al bunului comun, conferit chiar de lege. Cererea de intervenție formulată în cauză a vizat în principal împrejurarea că recurenta-reclamantă a avut o contribuție la dobândirea bunului comun de 1.000.000 lei, sumă ce a fost consemnată pe numele acesteia anterior căsătoriei, astfel încât, în oricare modalitate ar fi ales să o evidențieze, instanțele anterioare ar fi trebuit să rețină această sumă ca aparținând exclusiv recurentei.
Astfel, prin soluțiile adoptate, instanțele modifică natura juridică a acestei sume de bani, în sensul că o transformă din bunul propriu al recurentei în bun comun, suma respectivă neputând reprezenta dar de nuntă pentru că a aparținut recurentei cu mult înainte de celebrarea căsătoriei și comparând data nunții cu data consemnării sumei pe numele recurentei, se observă că ea nu poate fi decât donația făcută de părinții fiicei necăsătorite.
La fel, deși s-a solicitat de intimat, dar nu s-a dovedit, instanțele anterioare au reținut în mod greșit că anumite bunuri mobile urmează a fi împărțite între părți, pe baza declarației unui martor care a ajutat la transportarea acestora în fostul domiciliu comun al părților deși s-au produs dovezi de către recurenții din care a rezultat fără dubiu că acele bunuri au existat la domiciliul lor anterior căsătoriei fiicei și au fost date acesteia la încheierea căsătoriei.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta, acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7, și n8 Cod procedură civilă.
Un prim motiv de recurs este acela că instanțele anterioare au dispus o greșită atribuire a apartamentului fost domiciliu comun către intimat dat fiind că în acțiunea introductivă a arătat că solicită atribuirea în natură a bunului imobil, nefiind în posesia unei alte locuințe care să-i asigure spațiul necesar, fiind îndreptățită în aceeași măsură să primească acest apartament. De asemenea, recurenta invederează că a arătat în mod constant că poate pune la dispoziția intimatului sulta, astfel încât, conform dispozițiilor art. 6738Cod procedură civilă, instanțele erau obligate să țină cont și de acest aspect și să dispună atribuirea în lotul său a apartamentului bun comun, având și o cotă mai mare de contribuție la dobândirea bunului comun.
Al doilea motiv de recurs, se referă la împrejurarea că instanțele anterioare au constatat că bunul imobil a fost dobândit în cotă de pentru fiecare dintre părți, reținându-se în mod greșit această împrejurare, cât timp s-a dovedit o altă realitate. Astfel este de necontestat că la scurtă vreme după încheierea căsătoriei, a lichidat un libret C cu o sumă de 1.000.000 lei dobândiți anterior încheierii căsătoriei și care au fost înglobați în prețul de achiziție al apartamentului, situație necontestată.
Al treilea motiv de recurs, este acela că instanțele au reținut că în masa partajabilă anumite bunuri mobile solicitate de intimat în cererea reconvențională, pe simplu răspuns la interogatoriu și pe declarația unui singur martor, care arată numai că bunurile au fost transportate la fostul domiciliu comun cu ajutorul său, fără a lămuri cum, când și cu ce bani au fost achiziționate aceste bunuri mobile.
În final, recurenta invederează că, de bună credință a ridicat aceste bunuri la despărțirea definitivă în fapt pentru că ele îi fuseseră date de părinții săi.
La dosar s-a mai depus întâmpinare formulată de, și, invocând nulitatea recursului formulat de reclamanta, deoarece nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
De asemenea s-au mai depus concluzii scrise de către recurenții, și.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, urmează să respingă excepția nulității recursului formulat de reclamanta și să respingă cele trei recursuri ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la excepția nulității recursului formulat de recurenta, instanța constată că aceasta a indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, făcând trimitere la încălcarea dispozițiilor art. 6738Cod procedură civilă, iar în drept invocând dispozițiile art. 304 pct. 6,7, și 8 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul formulat de pârâtul și intervenienții și, instanța constată că în mod legal instanțele anterioare au stabilit că apartamentul în litigiu are calitatea de bun comun, iar contribuția fiecărui soț la dobândirea sa a fost de 50%.
Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.21098/ 10 oct. 1995 apartamentul respectiv a fost cumpărat de cei doi soți în timpul căsătoriei, la prețul de 1.100.000 lei și nu la 12.500.000 lei așa cum s-a susținut.
Cum bine a motivat prima instanță, împotriva prețului din actul autentic nu se poate face proba cu martori.
În atare situație, contestându-se însuși prețul apartamentului, probele cu martori administrate pe prețul propriu-zis nu au relevanță în cauză, iar împrejurarea că banii pentru achiziționarea sa au fost dați numai pentru pârât nu a fost demonstrată.
Astfel, intervenienții nu au demonstrat că au donat fiului lor o anumită sumă de bani pentru a-și achiziționa un apartament în nume propriu(personal).
Că este așa, rezultă și din conținutul actului de vânzare-cumpărare, în care ambii soți figurează ca fiind cumpărătorii apartamentului.
Ca atare, corect au motivat instanțele anterioare că apartamentul supus partajului a fost achiziționat din banii proveniți ca dar de nuntă.
Referitor la recursul formulat de intervenienții și, care au solicitat ca suma de 1.000.000 lei să fie reținută ca bun propriu al reclamantei și să se excludă de la masa partajabilă bunurile mobile solicitate în cererea reconvențională, din probele administrate rezultă că suma respectivă a reprezentat dar de nuntă și nu o donație pentru fiica acestora.
Că este așa, rezultă din depoziția martorului care arată că la nuntă socrii mari și mici au făcut cadou fiecare câte 1.000.000 lei, care a fost darul de nuntă.
Cu privire la bunurile mobile, însuși reclamanta a recunoscut la interogatoriu calitatea de bunuri comune a combinei frigorifice, mașinii de spălat "Indesit" și a televizorului " ", iar cu privire la televizorul " Sony" și mobila de bucătărie, aceasta nu a făcut probe că ar fi bunuri proprii.
În privința recursului formulat de reclamanta, instanțele în lipsa acordului părților, la formarea și atribuirea loturilor a ținut seama de dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă.
Astfel, s-a ținut seama că părțile au cote egale de posesia bunurilor, în sensul că reclamanta a înțeles înainte de partaj să-și ia din apartament o parte din bunurile mobile, iar pârâtul a rămas în apartament.
În privința sumei de 1.000.000 lei ca fiind bani proprii, instanța a motivat mai sus că de fapt reprezintă dar de nuntă.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312( 1) Cod procedură civilă, art. 137 și art. 3021Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității recursului formulat de reclamanta și va respinge ca nefondate cele trei recursuri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă.
Respinge recursurile declarate de reclamanta, domiciliată în P, str. -. -, nr. 1,. 37 E,.6, județul P, intervenienții în numele altei persoane, ambii domiciliați în P, str. -. -, nr. 1,. 37 E,.6, județul P, pârâtul, domiciliat în P, str. G-ral. -, nr. 11,. 81,.35, județul P, intervenienții în numele altei persoane, ambii domiciliați în comuna, județul P, împotriva încheierii interlocutorii din data de 10 febr. 2006, a sentinței civile nr. 1479/19 febr. 2007 pronunțate de Judecătoria Ploiești în doar nr. 9974/2005, a deciziei civile nr. 507/20 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 aprilie 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./
Tehnored./grefier MC.
2ex./ 22 mai 2008
9974/2005
- Judecătoria Ploiești
a-
R, a - Tribunalul Prahova
Președinte:Gherasim Elisabeta
Judecători:Gherasim Elisabeta, Marin Eliza, Duboșaru Rodica
