Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1022
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 2: Pană Constanța
JUDECĂTOR 3: Panait
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantele -, domiciliată în B- jud. B și -, domiciliată în B Cartier 14. 2..12 jud. B, împotriva deciziei civile nr.172 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în B str. -.3..B.37 jud. B și, domiciliată în B, Cartier, -.12,.A,.6 județul
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței nr. -/2009 și timbre judiciare de 0,30 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele reclamante -, asistată și - reprezentată de avocat din cadrul Baroului B conform împuternicirii avocațiale nr. 0191/2009 și intimata pârâtă asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 71/2009, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către intimata-pârâtă întâmpinare, înregistrată sub nr. 18480 din 18 noiembrie 2009.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar arătând în esență că instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond, astfel că deși s-a stabilit autoritatea de lucru judecat, au dat forță juridică tranzacției, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 6735alin.2 și art.6739Cod pr.civilă - criteriile de atribuire în natură a bunurilor din masa partajabilă. Mai arată că este o greșeală materială cu privire la suprafața de 2,49 ha, reținându-se greșit numai 11.029. și cum pentru atribuirea celorlalte terenuri s-a respectat principiul atribuirii în natură, pentru această suprafață de 2,49 ha nu s-a respectat, deși era comod partajabilă în natură și legea recomandă această modalitate de atribuire. Totodată se arată că prin tranzacție s-au împărțit 4,48 ha teren, dar nu s-a făcut o ieșire din indiviziune asupra acestuia, deci nu se poate concluziona că este vorba despre același teren cu cel reconstituit defunctului.
În concluzie solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, iar pe fond să fie împărțită și suprafața de 2,49 ha în cote egale, precum și acordarea de cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, arată că prin decizia pronunțată de Tribunalul Buzăus -a stabilit o corectă situație de fapt, în realitate nefiind vorba despre o ieșire din indiviziune pur și simplu, nu se poate contesta că între părți s-a încheiat o tranzacție în urma căreia părțile au intrat imediat în stăpânirea terenurilor. De asemenea, nu se poate susține că părțile au fost prejudiciate în vreun fel, s-a ținut cont de tranzacție numai cu privire la identificarea și delimitarea terenurilor, tribunalul păstrând ieșirea din indiviziune și a înlăturat numai obligarea părților la plata sultelor, întrucât nu se putea trece peste dispozițiile tranzacției, a căror modificare sau anulare nu s-a cerut niciodată. Cu atât mai mult, în recurs nu se poate solicita ca efectele tranzacției să nu se aplice la efectuarea partajului. În același timp toate părțile dețin teren arabil, pădure și teren intravilan, deci nu sunt prejudiciate în nici un fel. Din întâmpinare rezultă că părțile nu mai doresc să se țină cont de tranzacție, dar acest lucru este inadmisibil atâta timp cât aceasta nu a fost anulată.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și păstrarea deciziei tribunalului, precum și acordarea de cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 20.09.2007 sub nr- reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâtele și ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 4,48 ha situat în sat Lipia, com. Merei, jud. B înscris în titlul de proprietate nr. 25286/6/05.11.2002.
În motivarea cererii acestea au arătat că sunt moștenitoarele autorilor lor și în calitate de descendente de gradul I, că pe numele tatălui lor s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren eliberându-se titlul de proprietate nr. 25286/6/05.11.2002 și că, prin sentința civilă nr. 9410/20.10.1995 dată de Judecătoria Buzău în dosar 11017/1995, a fost admisă cererea de ieșire din indiviziune pronunțându-se o hotărâre de expedient prin care s-a luat act de învoiala lor privind modalitatea de partajare.
Cu toate acestea, au mai susținut reclamantele, în ceea ce privește terenul arabil în suprafață de 4,48 ha. starea de indiviziune continuă să subziste dat fiind că, așa cum a fost redactată învoiala părților, se poate lesne observa că s-a transformat cota indiviză ideală și abstractă într-o fracțiune determinată de câte 1,12 ha pentru fiecare moștenitoare fără ca vreuna dintre acestea să fie individualizate prin amplasament, dimensiuni și vecinătăți în raport de punctele cardinale.
Așa fiind acum dețin câte o fracțiune determinată numai prin întindere, nematerializată pe teren în condițiile în care s-a făcut doar o referire generică în sensul că ar fi vorba de teren arabil aflat în Asociația iar la acel moment nu era emis încă titlul de proprietate, astfel că sentința menționată nu a sistat practic starea de indiviziune prin atribuirea de loturi cu amplasări individual determinate.
Drept consecință, au conchis acestea se impune ca în temeiul art. 728 cod civil să se admită acțiunea și să se dispună împărțirea terenului de 4,48 ha arabil în cote egale de câte pentru fiecare parte cu alcătuirea de loturi care să fie materializate ca amplasament, dimensiuni și vecinătăți.
În temeiul art. 115 - 118 Cod pr. civ. pârâta a formulat întâmpinare,arătând că înțelege ca pe cale de excepție să invoce autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 9410/20.10.2005.
A susținut aceasta că a fost inițiatoarea procesului de partaj finalizat prin hotărârea mai sus menționată, că prin aceasta s-a luat act de învoiala tuturor părților și fiecare din cele patru moștenitoare a primit loturi egale formate din câte 1,12 ha teren arabil în Asociația, 0,06 ha vie nobilă, 0,25 ha pădure în punctul "", tarlaua 19, 0,43 ha pășune situată în punct "", pe raza satului și 0,225 ha intravilan și că aceste suprafețe sunt stăpânite efectiv fiind situate în Tarlaua 151 parcela 3260 din titlul de proprietate nr. 25286/6/05.11.2002 emis pe numele autorului lor.
A mai arătat că în anul 2005 mai promovat o nouă acțiune în dosar nr. 3271/2005 care a fost respinsă dar în cadrul căreia s-a constatat că suprafețele stăpânite de ea corespund celor înscrise în titlul de proprietate lucru demonstrat de expertiza întocmită în cauză și că, tot atunci, reclamanta de astăzi - și pârâta se declarau de acord cu acea acțiune pe care și-o însușeau întrutotul lucru ce denotă că recunoșteau locația și amplasamentul suprafețelor preluate de ea în baza tranzacției.
În subsidiar, în cazul în care se va respinge excepția invocată, solicită ca la partaj să-i fie atribuite exact aceleași suprafețe pe care le stăpânește încă din 1995.
La cererea instanței reclamantele au formulat precizări la acțiune arătând că tranzacția de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 9410/20.10.1995 dată de Judecătoria Buzău în dosar 11017/1995 a fost încheiată în baza adeverinței provizorii nr. 2037/09.01.1992 emisă de Comisia comunală de fond funciar Merei, că în anul 2002 fost eliberat titlul de proprietate în care suprafețele de teren nu mai corespund celor din adeverință și că cele 4,48 ha teren menționat în cererea de chemare în judecată au rezultat din însumarea a patru suprafețe a câte 1,12 ha fiecare ca fiind teren arabil aflat la acel moment în Asociația cu amplasamente în mai multe sole și care acum este situat în tarlalele și parcelele menționate în titlul de proprietate.
Întrucât prin învoiala părților din 1995 s-a împărțit o avere pentru care nu era emis titlu de proprietate și dat fiind faptul că drepturile stabilite ulterior prin titlu sunt diferite de cele avute în vedere la încheierea tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 9410/20.10.1995 prezenta cerere de chemare în judecată este admisibilă neputând fi vorba de autoritate de lucru judecat.
De altfel, au mai arătat reclamantele sentința civilă nr. 9410/20.10.1995 nici nu poate fi pusă în executare și pentru simplul fapt că, acum, terenul ce se găsea în fosta Asociație nu mai măsoară 4,48 ha cât au împărțit părțile ci numai 2,49 ha fiind situat, conform titlului, în tarlaua 151, parcela 3260.
În ședința de judecată din data de 30.11.2007 reclamantele au mai precizat încă odată acțiunea arătând că solicită partajarea întregii suprafețe de teren reconstituită autorului lor așa cum este cuprinsă în titlul de proprietate eliberat acestuia.
Tot atunci pârâta a arătat că înțelege să renunțe la excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare și că solicită ca în lotul ei să fie cuprinsă exact suprafața pe care o stăpânește în baza tranzacției, cu respectarea amplasamentelor.
La termenul de judecată din data de 21.11.2008 pârâta a reiterat excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare și la care renunțase în ședința de judecată din data de 30.11.2007, excepție pe care instanța, având în vedere că fuseseră epuizate probatoriile pe fond, a unit-o cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 6620 din 21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Buzăua respins excepția autorității de lucru judecat invocata de parată, a admis acțiunea și a omologat raportul de expertiza întocmit de expert pentru termenul de judecata din 14.11.2008 - completări la raportul de expertiză - modificat de către instanța, prin atribuirea de bunuri părților cu compensarea valorică a loturilor prin plata de sulte.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta nu este întemeiată întrucât prin hotărârea invocată cu nr. 9410 din 20.10.2005 procedura de împărțeală nu a fost practic dusă până la capăt, cota indiviză și abstractă fiind transformată într-o fracțiune de teren determinată doar prin întindere, fără a fi materializată în teren prin dimensiuni ale laturilor, vecinătăți și amplasare.
De asemenea, s-a reținut că la momentul pronunțării sentinței civile nr. 9410/1995 titlul de proprietate care face parte dovada terenurilor reconstituite autorului părților și amplasamentelor acestora nici nu era eliberat, tranzacția având la bază doar adeverința provizorie nr. 2037/1992 emisă de Comisia comunală de fond funciar Merei și împrejurarea că terenurile se aflau în Asociația "" știut fiind că într-o asemenea formă de exploatare a terenurilor ce erau date în lucru părților nu erau aceleași în fiecare an.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, în anul 1995 între părțile în proces s-a purtat o acțiune de partaj succesoral ce a făcut obiectul dosarului nr. 11017/1995 și care s-a finalizat prin sentința civilă nr. 9410/1995 luându-se act de înțelegerea părților și consfințindu-se învoiala acestora
Drept urmare, s-a apreciat de instanță că deși nu există autoritate de lucru judecat nici nu se poate face un alt partaj în alte condiții decât cele ce rezultă din tranzacția consfințită deja.
S-a reținut că în ce privește suprafețele de vie,pădure și pășune părțile le stăpânesc conform înțelegerii consfințite prin tranzacție și că probleme s-au ivit numai în ce privește suprafața de teren arabil și aceasta datorită faptului că partajul s-a făcut în baza adeverinței provizorii emisă de Comisia Locală de fond funciar, iar prin titlul de proprietate eliberat cu mult după aceasta terenul reconstituit, având această categorie de folosință, măsoară numai 4,11 ha față de 4,48 ha cât se împărțiseră.
De aceea, hotărârea judecătorească ce a consfințit învoiala părților cu privire la modalitatea de sistare a stării de indiviziune va fi completată prin sentința în sensul omologării raportului de expertiză întocmit de expert pentru termenul de judecată din 14.11.2008, varianta a I-a în care se respectă posesia exercitată de părți, variantă care a fost modificată de instanță cu motivarea că nu este echitabil să se ia în calcul o valoare a terenului alta decât cea de la momentul stării de indiviziune respectiv anul 1995.
Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantele - și - cât și pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.
În expunerea motivelor de apel reclamantele-apelante - și - au susținut că, deși formal instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat în fapt a recunoscut și validat acea judecată din sentința civilă nr. 9410/2005 a Judecătoriei Buzău deși nu se putea valida o împărțeală care a avut alt obiect în condițiile în care chiar instanța a constatat că la data înțelegerii intervenite între păți terenul era împărțit în mai multe sole, în timp ce după eliberarea titlului de proprietate terenul se identifica într-un trup compact.
În consecință s-a susținut că,în realitate instanța nu putea ține seama de învoiala pârâților astfel cum a fost consfințită prin sentința civilă nr. 9410/2005 întrucât ea nu produce efecte avantajoase decât pentru o singură parte, în timp ce și celelalte trei părți moștenitoare ar trebui să aibă drepturi egale.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul împărții în natură, în cote egale a suprafeței de 11.021.p teren arabil, situat pe raza comunei Merei, sat Lipia, tarlaua 151, parcela 3260.
Prin motivele de apel formulate de apelanta pârâtă s-a susținut că, greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat în speță fiind întrunite condițiile prev. de art.1201 Cod Civil fiind vorba de o cerere cu același obiect, întemeiată pe aceeași cauză și care se purta între aceleași părți.
Pe fondul cauzei s-a susținut că instanța de fond trebuia să țină cont de prevederile art.969 Cod Civil având în vedere că prin sentința civilă nr. 9410/1995 se consfințise un contract de tranzacție reglementat de art.1705 și urm.Cod Civil, iar instanța nu putea da o altă interpretare acestui contract.
Raportat la situația de fapt și de drept părțile conveniseră ca împărțeala să se facă în natură, echivalându-și loturile, fără plata unei sulte întrucât în tranzacție nu s-a prevăzut această obligație de a plăti sultă indiferent de valoarea efectivă a terenurilor.
S-a mai susținut că, celelalte două apelante respectiv, reclamantele - și în cadrul unui alt proces - dosar nr. 3271/2005 al Judecătoriei Buzău și-au exprimat acordul ca pârâta să păstreze terenul respectiv, poziție ce se regăsește și în răspunsurile la interogatoriul luat de instanța de fond.
În consecință, s-a solicitat în principal admiterea apelului, și pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligării părților la plata de sulte.
Tribunalul Buzău - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 172/22.05.2009 a admis apelul civil declarat de apelanta-pârâta, a schimbat în parte sentința apelată în sensul înlăturării dispozițiilor privind obligarea la plata sultelor, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele-reclamante - și -.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, în anul 1995 între părțile în proces s-a purtat o acțiune de partaj succesoral finalizată prin sentința civilă nr. 9410 din 20.10.1995 prin care s-a luat act de înțelegerea părților și s-a consfințit învoiala acestora
Prin urmare se apreciază că deși nu există autoritate de lucru judecat întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile art.1200 Cod Civil totuși tranzacția intervenită între părți fiind un contract judiciar are putere de lege între părțile contractante potrivit art.969 Cod Civil.
Principiul forței obligatorii a contractelor exprimat de textul de lege mai sus enunțat nu permite părților și nici instanței să modifice înțelegerea de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 9410/1995 prin care părțile conveniseră că împărțeala se face în natură, echivalându-și loturile, fără plata unei sulte, indiferent de valoarea efectivă a terenurilor.
A mai reținut instanța că, în ce privește apelul declarat de reclamantele - și - acesta este nefondat motivele invocate nefiind în realitate critici de care instanța nu poate să țină seama tocmai pentru considerentele expuse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurentele au arătat că, prin sentința apelată a fost admisă acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantele - și - contradictoriu cu sora și sora lor și s-a dispus împărțirea mai multor suprafețe de teren agricol, de categorii diferite de folosință. Hotărârea a fost menținută în apel prin hotărârea recurată.
Au mai precizat recurentele că, dacă în ceea ce privește terenurile cu categoria de folosință "vie", "pășune" și "pădure" procedura judiciară a respectat principiul împărțelii în natură, cât privește suprafața de 11.021 mp teren arabil a fost atribuit exclusiv pârâtei intimate, deși terenul se putea împărți comod în natură, iar în expertiză au fost propuse variante de lotizare în acest sens, soluție menținută de instanța de apel.
Pe de altă parte, pentru a se pronunța în acest mod instanțele au reținut că, între părți ar fi existat o înțelegere în anul 1995 privind împărțirea terenurilor provenite de la autorii lor, având loc chiar o împărțeală prin hotărâre de expediat -sentința civilă nr. 9410/20.10.2005, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.11017/1995.
Ori, împărțeala de atunci s-a făcut în baza unei adeverințe provizorii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren, care, după eliberarea titlului de proprietate nu se mai regăsesc în totalitate, nici ca întindere și nici ca amplasament, în configurația juridică stabilită prin hotărârea de expedient.
Au învederat recurentele că, instanța de apel consacră întocmai judecata și motivarea instanței de fond, care a reținut că pentru terenul arabil - în litigiu aflat în Asociația "s-a făcut doar o referire generică", iar în anul 2002 fost eliberat titlul de proprietate în care suprafețele de teren nu mai corespund celor din adeverință și cele 4,48 ha teren menționate în cererea de chemare în judecată au rezultat din însumarea a patru suprafețe a câte 1,12 ha fiecare, ca fiind teren arabil aflat în acel moment în Asociația cu amplasamente în mai multe sole și care acum este menționat în tarlalele și parcelele menționate în titlul de proprietate, " mai mult, prin titlu, terenul arabil reconstituit defunctului măsoară numai 4,11 ha față de 4,48 ha cât s-a împărțit prin tranzacție și nu se afla într-un trup compact, fiind situat în mai multe sole".
Față de această motivare menținută de instanța de apel și completată cu susținerea că tranzacția desființată continuă să producă efecte, recurentele au arătat că, deși instanța invocă forța convenției legal făcute părțile au tranzacționat asupra altui obiect: o suprafață totală mai mare decât dreptul real de împărțit și compusă din terenuri asupra cărora astăzi nu mai pot dispune.
Aceasta înseamnă că, ceea ce a fost desființat nu mai poate să producă efecte juridice.
Totodată, motivând astfel, deși formal ambele instanțe resping ideea autorității de lucru judecat, în fapt recunosc și validează acea tranzacție, dându-i aceeași forță cu toate că atunci au împărțit o suprafață de teren dispersată în mai multe sole, în timp ce obiectul prezentei împărțeli îl reprezintă o suprafață compactă de 11.021 mp amplasat în tarlaua 151, parcela 3260
Faptul că s-au întocmit cărți funciare greșite nu poate înfrânge principiul împărțelii în natură, prevăzut de art. 673/5 al.(2) cod procedură civilă "instanța va face împărțeala în natură".
Au mai precizat recurentele că nu numai că prin împărțeala cerută de acestea se respectă respectiva normă juridică cu putere de principiu, dar se respectă mai bine și criteriile prevăzute în art. 673/9 Cod procedură civilă care prevăd că, printre altele, la formarea loturilor se va ține seama de mărimea cotei - părți a fiecărui moștenitor și natura bunurilor.
Ori, fiecare parte vine la moștenire în aceeași calitate - descendent direct și are aceeași cotă succesorală, iar terenul în litigiu este ușor partajabil în natură - ca și toate celelalte suprafețe de teren, de altfel, fiecare parte are dreptul subiectiv de a primi în natură, dacă este posibil, o parte din fiecare bun imobil creat de părinții săi, pentru că toți copii au aceleași drepturi față de moștenire, fără discriminare și fără false interpretări - mai ales atunci când opțiunea lor este aceea de a primi în natură cota ce li se cuvine din moștenire.
Totodată, nu poate fi validată o împărțeală care a avut alt obiect și nu se poate reține că terenul în litigiu i-a revenit atunci intimatei, în condițiile în care chiar instanța care s-a pronunțat pe fond a constatat ca la epoca acelei înțelegeri erau mai multe sole din care se compunea suprafața de teren în litigiu, în timp ce, după eliberarea titlului de proprietate, terenul se identifică într-un compact ceea ce este esențial este faptul că, astfel cum rezultă atât din lucrările dosarului în care se face prezenta împărțeală, cât și din dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de expedient care nu poate produce nici un efect, la epoca înțelegerii invocată, această suprafață de teren nu a fost identificată ca amplasament, dimensiuni și vecinătăți chiar instanța de fond reține aceasta în considerentele hotărârii apelate - ceea ce înseamnă că nici obiectul acelei înțelegeri dintre moștenitori nu poate fi identificat.
Convenția de atunci a părților este desființată prin încheierea de admitere în principiu și sentința pronunțată în prezenta cauză, ceea ce înseamnă că dacă nu mai poate produce efecte în totalitate nu mai poate produce efecte nici în parte, ori dacă acea hotărâre nu poate produce efecte juridice, nu se poate reține ca în baza ei au fost întocmite cărți funciare și, prin aceasta s-a consolidat drepturile unor părți în defavoarea altora.
În temeiul art. 306 al. 2 Cod pr. civ. intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei nr. 172/22.05.2009 a Tribunalului Buzău și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, recurentele formulează în recurs cereri noi sau încearcă să inducă în eroare instanța privind existența unor cereri care nu au fost formulate.
Acesta întrucât recurentele fac referire la " desființarea contractului de tranzacție", fără să definească dacă este vorba de o nulitate sau o cauză de rezoluțiune, deși nici o astfel de cerere nu a fost formulată la fondul cauzei.
Precizează că se află în prezența unui contract de tranzacție, iar desființarea contractului de tranzacție este subordonată prevederilor art. 1712-1716 Cod civil, iar ca motiv de rezoluțiune se subordonează prevederilor art. 1020 și urm. Cod civil. Astfel de cereri nu au fost formulate în fața instanței de fond, iar instanța de recurs nu poate investită cu o cerere în constatarea faptului că " a fost desființat contractul de tranzacție" așa cum pretinde partea adversă, deoarece nu s-a formulat o astfel de cerere și nu s-a dispus asupra acesteia. S-a stabilit că eroarea asupra obiectului, contravalorii contraprestațiilor și despăgubirilor nu poate constitui nici măcar motiv de nulitate, pe cale de consecință contractul de tranzacție având forță de lege între părțile contractante, care și-au asumat riscul ca, indiferent de modul în care vor fi individualizate loturile care le vor reveni, să nu solicite plata unei sulte.
În aceste condiții, instanța a ținut cont de prevederile art. 969 Cod civil, având în vedere că prin sentința civilă nr. 9490/1995 se consfințise un contract de tranzacție, reglementat de art.1705 și urm. Cod civil. Sub nicio formă instanța nu putea da o altă interpretare acestui contract, iar ceea ce nu era prevăzut expres în respectiva tranzacție, trebuia luat în considerare "ca o consecință necesară" a prevederilor contractuale. Raportat la aceste situații de drept și de fapt, părțile conveniseră că împărțeala se făcea în natură, echivalându-și loturile, fără plata unei sulte, indiferent unde vor fi individualizate loturile.
Nerespectarea tranzacției de către oricare dintre părțile contractante putea să reprezinte, cel mult, o reinterpretare a convenției doar pentru acele persoane care nu respectaseră convenția inițială. Nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține mai multe drepturi decât a dobândit, deoarece ea a făcut dovada că a păstrat posesia terenului, pe care l-a înscris și în Cartea Funciară. Faptul că celelalte părți contractante au abandonat suprafețele inițiale, sau și-au întocmit Cărți Funciare pentru suprafețele care nu corespundeau tranzacției inițiale, nu îi puteau fi imputabile.
A mai precizat intimata că părțile adverse și-au însușit modul de împărțire a terenului, prin aceea că au acceptat împărțirea de fapt, nu au solicitat plata de sulte, caz în care hotărârea de expedient dobândește puterea de lucru judecat. În mod corect, instanța de apel a apreciat că, în baza principiului forței obligatorii a contractelor legal încheiate, instanța nu putea să modifice convenția părților, fără a depăși atribuțiunile autorității judecătorești, deoarece moștenitorii conveniseră să își echivaleze loturile în natură, fără plata unei sulte, indiferent de valoarea efectivă a terenurilor pe care urmau să le primească.
În temeiul art. 306 al. 2 Cod pr. civ. intimata a formulat întâmpinare susținând că de la început a arătat că nu este în culpă procesuală, a respectat cota celorlalte părți și să se țină cont de sentința nr. 9410/20.10.2005.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamantele au investit inițial Judecătoria Buzău cu o cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4,48 mp teren situat pe raza comunei Merei, sat Lipia, jud. B pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. 25.286/6 din 05.11.2002, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtele și.
Pe de altă parte, din înscrisurile cauzei se reține că pentru terenurile pentru care se solicită ieșirea din indiviziune a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pe numele autorului părților, prin titlul invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și care are în fapt nr. 25288/6 din 05.11.2002 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Totodată, mai înainte de eliberarea titlului de proprietate între părți s-a mai purtat un litigiu cu privire la terenul rămas de pe urma respectivului autor și pentru care fusese eliberată numai adeverință provizorie de către Comisia Locală, proces încheiat printr-o hotărâre de expedient.
După cum se știe, tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naște prin concesii reciproce, constând în renunțări reciproce la pretenții sau prestații noi săvârșite sau promise de o parte în schimbul renunțării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios sau îndoielnic.
În ceea ce privește tranzacția judiciară aceasta este încheiată în cadrul unui proces în vedere stingerii diferendului cu concursul instanței.
Însă, indiferent de forma ei, așa cum s-a menționat mai sus tranzacția este un contract, cu toate consecințele ce decurg din aceasta atât în ceea ce privește condițiile pentru încheierea sa valabilă, iar și în ceea ce privește efectele, inclusiv forța obligatorie între părțile contractante.
Ori, în speța dedusă judecății, de vreme ce contractul de tranzacție care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 9410/2010.1995 nu a fost anulat sau rezolvit în mod corect instanțele de fond au dat eficiență juridică clauzelor sale cu privire la modalitatea de partajare și la lipsa compensării valorice prin sulte.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentelor în sensul că, deși instanța invocă forța convențiilor legal făcute părțile au tranzacționat asupra altui obiect: o suprafață totală mai mare decât dreptul real de împărțit și compusă din terenuri asupra cărora astăzi nu mai pot dispune, iar aceasta înseamnă că, ceea ce a fost desființat nu mai poate să producă efecte juridice.
În realitate nu este vorba de a se fi tranzacționat cu privire la un alt obiect, terenul ce a făcut obiectul litigiului soluționat prin hotărârea de expedient fiind în fapt același în intenția părților și anume cel ce a aparținut autorului comun și pentru care se formulase cerere de reconstituire.
Lipsa vecinătăților loturilor din tranzacție s-a datorat faptului că nu fusese în procedura legii speciale întocmit proces verbal de punere în posesie, ci eliberată doar adeverință provizorie, același cauze ducând și la modificarea suprafeței față de cea menționată în titlul de proprietate.
Mai mult decât așa numita desființare de care vorbesc recurentele nu poate opera de drept ci trebuia constată sau dispusă judecătorește la cererea părților interesate și prin formularea unor petite corespunzătoare.
Așa fiind criticile subsumate acestor motive de recurs sunt nefondate.
Susținerea recurentelor în sensul că respectiva convenție a fost desființată prin încheierea interlocutorie și prin sentință nu își găsesc corespondent în cuprinsul celor două hotărâri, fiind de asemenea nefondată.
Nefondată este și critica potrivit cu care deși formal ambele instanțe resping ideea autorității de lucru judecat, în fapt recunosc și validează acea tranzacție, dându-i aceeași forță cu toate că atunci au împărțit o suprafață de teren dispersată în mai multe sole, în timp ce obiectul prezentei împărțeli îl reprezintă o suprafață compactă de 11.021 mp amplasat în tarlaua 151, parcela 3260.
Autoritatea de lucru judecat privește efectele juridice ale hotărârii, pe când instanțele de fond au dat eficiență efectelor contractului de tranzacție ca obligații asumate în mod reciproc de către părți.
Și criticile potrivit cu care că nu numai că prin împărțeala cerută de recurente se respectă respectiva normă juridică cu putere de principiu, dar se respectă mai bine și criteriile prevăzute în art. 673/9 Cod procedură civilă care prevăd că, printre altele, la formarea loturilor se va ține seama de mărimea cotei - părți a fiecărui moștenitor și natura bunurilor, ori fiecare parte vine la moștenire în aceeași calitate - descendent direct și are aceeași cotă succesorală, iar terenul în litigiu este ușor partajabil în natură - ca și toate celelalte suprafețe de teren, de altfel, fiecare parte are dreptul subiectiv de a primi în natură, dacă este posibil, o parte din fiecare bun imobil creat de părinții săi, pentru că toți copii au aceleași drepturi față de moștenire, fără discriminare și fără false interpretări - mai ales atunci când opțiunea lor este aceea de a primi în natură cota ce li se cuvine din moștenire, sunt nefondate.
Astfel prima instanță a realizat o împărțeală în natură a bunurilor, inclusiv a terenului situat în Tarlaua 151 Parcela 3260, dând însă în mod legal eficiență și tranzacției încheiate de către părți în anul 1995.
Mai mult decât atât egalitatea dintre coindivizari nu presupune în mod necesar împărțirea în mod egal a terenului situat în fiecare parcelă, neexistând nici un criteriu de atribuire în acest sens, în situația în care masa este formată din mai multe imobile, astfel încât să fie afectată legalitatea hotărârii de primă instanță.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere textele de lege menționate, precum și dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul a nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimata reprezentând onorariu de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele -, domiciliată în B- jud. B și -, domiciliată în B Cartier 14.2..12 jud. B, împotriva Deciziei civile nr.172 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția civilă, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în B str. -.3..B.37 jud. B și, domiciliată în B, Cartier, -.12,.A,.6 județul B, ca nefondat.
Obligă recurentele - reclamante la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - C - -
fiind în co
semnează președintele instanței
GREFIER,
red.
6 ex./06.01.2010
nr- Judecătoria Buzău
nr- Tribunalul Buzău - Secția civilă
;
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Pană Constanța, Panait
