Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1080/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1192/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1080
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă TÂNĂRU, împotriva deciziei civile nr. 462 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante Tânăru, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 21.04.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, avocatul, pentru intimatul pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 21.07.2008, eliberată de Baroul București (fila 4 dosar apel).
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul nu a fost motivat.
Avocatul recurentei reclamante depune la dosar taxa judiciară de timbru, în cuantumul dispus de instanță, prin rezoluția de primire a dosarului, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Învederează instanței împrejurarea că hotărârea instanței de apel nu a fost comunicată părții pe care o reprezintă, având în vedere că recurenta a solicitat comunicarea actelor de procedură la domiciliul ales din B,-,. 32,.2,. 88, sector 5 - la Cabinetul de Avocatură " ", însă, comunicarea s-a făcut la adresa din B,-, - 31,. A, parter,.1, sector 6. Față de aceste aspecte, solicită amânarea cauzei pentru comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de apel la domiciliul procesual indicat de parte și în vederea formulării motivelor de recurs.
De asemenea, înțelege să solicite și repunerea în termenul de formulare al motivelor de recurs.
Avocatul intimatului pârât, având cuvântul asupra cererii formulate, aerată că se opune la amânarea cauzei pentru motivele invocate, având în vedere că, în cauză, s-a realizat comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de apel.
Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 301 și 284 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, considerând că, în cauză, este incident un caz de echipolență, sens în care respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta reclamantă Tânăru, prin apărător ales, considerând că, în raport de excepția procesuală de procedură, absolută, peremptorie, invocată din oficiu, cauza nu poate fi strigată la lista de amânare fără discuții, conform art. 126 din Codul d e procedură civilă, motiv pentru care dispune strigarea pricinii la ordine.
La reluarea cauzei, răspund aceleași părți, respectiv avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante Tânăru, avocatul, pentru intimatul pârât.
Curtea reiterează excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul prevăzut de art. 301 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că recursul a fost exercitat anterior comunicării deciziei civile nr. 462 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă.
Avocatul recurentei reclamante arată că a solicitat dosarul la amânare pentru două motive, și anume: cererea sa viza solicitarea de prelungire a termenului de recurs cu 5 zile, în conformitate cu prevederile art. 303 alin. 5 din Codul d e procedură civilă și repunerea în termenul de recurs, prin comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de apel, prin aplicarea dispozițiilor art. 106 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și, implicit, prin respectarea dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă.
Conform art. 3011din Codul d e procedură civilă "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", dispozițiile art. 284 alin. 2 și 4 din Codul d e procedură civilă nefiind aplicabile în speța de față. Consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 303 alin. 1 și 6, art. 308 alin. 1, art. 3021alin. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă și că art. 284 alin. 3 din Codul d e procedură civilă nu se aplică, întrucât textul articolului 284 se referă doar la art. 284 alin. 2 și 4 din Codul d e procedură civilă.
Pentru toate aceste motive, solicită repunerea în termenul de recurs, prin comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de apel și respingerea excepției nulității recursului, ca neîntemeiată, susțineri pe care le formulează și în scris.
Curtea interpelează recurenta cu privire la argumentul incidenței art. alin.3021alin. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă și dacă se poate invoca propria culpă în nerespectarea dispozițiilor art. 3021din Codul d e procedură civilă.
În același sens, instanța pune în vedere apărătorului recurentei să precizeze dacă există vreun dubiu cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac a recursului, câtă vreme se specifică, în conținutul declarației de recurs, decizia civilă din 9.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, în dosarul nr-.
Avocatul recurentei precizează încă o dată că nu a completat numărul deciziei atacate, așteptând ca hotărârea să îi fie comunicată și că, în cuprinsul cererii de recurs, nu a menționat numărul hotărârii pronunțate de instanța de apel și nu este în măsură, la acest moment, să o precizeze, apreciind că există o antepronunțare în cauză.
La interpelarea instanței, în sensul de a menționa dacă, atunci când a formulat această declarație de recurs, anterior comunicării hotărârii, recurenta a înțeles să atace hotărârea instanței de apel, pronunțată în dosarul nr-, astfel cum este precizat în declarația de recurs, avocatul recurentei consideră că întrebările instanței sunt "puerile", însă, face următoarea precizare: s-a formulat această cerere de recurs, întrucât clienta sa a venit în țară la momentul respectiv, din Italia și a fost disponibilă, partea solicitând următoarea cale de atac, respectiv recursul. Astfel, partea personal s-a prezentat în biroul avocatului său și a semnat această cerere de recurs, moment la care nu se cunoștea numărul deciziei. Cum, în dosar, nu s-a pronunțat o altă decizie, presupune că este vorba despre această decizie, dar neprimind comunicarea, nu știe despre ce număr este vorba.
Avocatul intimatului pârât solicită admiterea excepției nulității recursului, având în vedere că este un caz clar de echipolență. Partea recurentă a avut cunoștință, la momentul exercitării recursului, de soluția pronunțată în apel, în declarația de recurs, a precizat că înțelege să atace decizia civilă din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, astfel cum a constatat și instanța de recurs. Însă, recurenta nu a respectat termenul de motivare a recursului, astfel că nu poate veni astăzi să formuleze o cerere de repunere în termenul de motivare, având în vedere aspectele arătate, hotărârea instanței de apel fiind identificată prin toate elementele menționate.
Curtea urmează să ia măsurile necesare față de afirmațiile apărătorului ales al recurentei pârâte, în sensul că ceea ce pune în discuție instanța este
"pueril" și că se aplică procedura "după ", pentru a face sesizare la Baroul București cu privire la modalitatea în care se exercită dreptul de apărare în cauză și valențele insultătoare ale exprimării doamnei avocat, știut fiind că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, modalitatea în care a fost asistată/reprezentată o parte poate constitui un impediment în dreptul de acces la o instanță independentă și imparțială, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea, după deliberare, având în vedere că, în cererea de recurs, recurenta a precizat că înțelege să declare recurs împotriva deciziei civile din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, apreciază că obiectul recursului este delimitat în mod cert.
Avocatul recurentei susține în continuare prelungirea termenului de motivare a recursului cu 5 zile, invocând dispozițiile art.303 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, prin faptul că instanța nu și-a făcut datoria.
La interpelarea instanței, în sensul dacă, în opinia apărătorului ales al recurentei, președintele instanței, astfel cum este menționat în art. 303 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, echivalează cu "președintele completului de judecată", aceasta răspunde că nu.
Avocatul intimatului pârât solicită respingerea cererii de prelungire a termenului pentru motivele mai sus arătate. Decizia are toate elementele de identificare, prin chiar cererea de declarare a recursului. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, după deliberare, cu privire la solicitarea de prelungire a termenului de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 303 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, raportat la art. 302 alin. 5 lit. b din Codul d e procedură civilă, constată că aceasta este de competența președintelui instanței, care primește cererea de recurs, în speță Președintele Tribunalul București, astfel încât solicitarea de prelungire a termenului de recurs nu se poate face, în cauza de față, la acest moment procesual și nu se poate dispune de către acest complet de judecată.
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, prin comunicarea hotărârii, întemeiată pe dispozițiile art.106 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și art. 129 din Codul d e procedură civilă, asupra căreia s-a luat deja cuvântul părților, Curtea apreciază că, în cauză, nu este incidentă instituția repunerii în termen, nefiind îndeplinite condițiile art. 103 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, și că, în ipoteza în care se va considera că hotărârea nu a fost comunicată la adresa indicată și nu este incident cazul de echipolență reglementat de art. 284 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, cerințe cumulative, nu este incidentă instituția repunerii în termen, ci partea ar fi în termenul legal de motivare a recursului, recursul fiind declarat în termen.
Curtea reține dosarul în pronunțare pe aspectul excepției nulității recursului, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3644/19.05.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă, în contradictoriu cu; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, apartamentul nr.106 situat în B, sector 5,-, - 57,.4,.2, în valoare de 275.340 RON; a sistat starea de indiviziune asupra masei partajabile, după cum urmează: a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte apartamentul nr.106, situat în B, sector 5,-, -7,.4,.2, în valoare de 275.340 RON; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 137.670 RON, cu titlu de sultă; a acordat termen pentru plata sultei 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 819,3 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândire în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților și constituie proprietatea codevălmașă a acestora., neavând de la început stabilit dreptul de proprietate asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Cota fiecărui soț se stabilește în raport cu aportul avutîn întreaga perioadă a căsătorieiși apare ca vădit greșită reținerea unei cote în funcție de modalitatea de achitare a unui singur bun (în prezenta speță-imobilul). Astfel, plata exclusivă a ratelor de achiziționare a unui bun în timpul căsătoriei conferă doar un drept de creanță (care nu s-a solicitat în cauză), neinfluențând cota de contribuție la dobândire a bunurilor care se calculează asupra întregii mase partajabile și în raport de întreaga perioadă a căsătoriei. Prin urmare, instanța de fond nu a reținut în favoarea reclamantei-pârâte o cotă majoră de contribuție la dobândire a masei partajabile pentru simplul motiv că ar fi achitat exclusiv anumite rate în timpul căsătoriei ori parte din avans. Concluzionând, din analiza probelor administrate în cauză, raportat la întreaga perioadă a căsătoriei, în opinia instanței, niciuna dintre părți nu a dovedit că a avut o cotă de contribuție majoră, semnificativă la dobândirea masei partajabile.
Pe cale de consecință, față de cele expuse anterior, prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2007, având în vedere dispozițiile art. 30 din Codul familiei raportat la art.6735Cod procedură civilă, a admis în pane cererea principală precum și cererea reconvențională și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătorieicu cote egale de contribuțieo masă partajabilă compusă din apartamentul nr. 106, situat în B, sector 5,-, - 57,.4,.2.
Analizând aceste criterii prin prisma situației de fapt reținute prin încheierea de admitere în principiu dată la 03.12.2007, instanța de fond a avut în vedere că, în afara criteriului domiciliului, ambele părți se califică în mod egal la atribuirea imobilului în contextul în care acordul la atribuire este inexistent iar cotele de contribuție la dobândirea bunului sunt egale, niciuna dintre părți ne dovedind că a adus îmbunătățiri apartamentului. Totuși, în opinia instanței, se impune ca imobilul în litigiu să fie atribuit reclamantei-pârâte, chiar dacă aceasta își are domiciliul în Italia, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar (filele 37-72, 121-196), rezultă că, din februarie 1994 până în ianuarie 1995, ratele în vederea achitării locuinței i-au fost reținute din salariu de pe statele de plată și chiar dacă acest aspect nu a putut fi avut în vedere pt. reținerea unei cote majore de contribuție (pentru motivele expuse anterior) se poate avea în vedere ca și criteriu pentru atribuirea imobilului.
Prin decizia civilă nr. 462/09.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de către apelantul-pârât; a schimbat în parte sentința, în sensul că a atribuit pârâtului imobilul și l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 137.670 lei, cu titlu de sultă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 10,15 lei, cheltuieli de judecată.
Referitor la critica apelantului întemeiată pe interesul copilului, care deși major, locuiește împreună cu tatăl său în apartamentul supus partajului, Tribunalul a reținut din probele administrate de intimată și din înscrisul olograf semnat de fiul său, că acesta din anul 2007 nu mai locuiește cu tatăl său, în imobil locuind numai apelantul și concubina acestuia,.
Intimata are domiciliul stabilit în Italia, în timp ce apelantul locuiește efectiv în apartamentul supus partajului. În consecință, faptului că intimata-reclamantă a achitat ratele pentru apartament într-o anumită perioadă de timp, fără dovedirea unei cote majoritare de contribuție, nu i se poate da eficiență superioară faptului că după plecarea intimatei în Italia, apelantul a continuat și continuă să locuiască în acest imobil. De asemenea, nu rezultă că acesta ar avea posibilitatea de a locui în altă parte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat intimata-reclamantă, la data de 29.04.2009.
Instanța de recurs, la termenul din 23.06.2009, a pus în discuția părților excepția procesuală de procedură, absolută, peremptorie a nulității recursului, pentru nemotivarea acestuia în termenul legal prevăzut de art.301 raportat la art.284 alin.3 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza prioritar excepției invocate pe care, în majoritate, o va admite, pentru următoarele considerente:
Instanța consideră că se află în prezența unei situații de echipolență întemeiate pe dispozițiile art. 284 alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de comunicarea hotărârii. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În aplicarea principiului echipolenței, în baza art. 102 alin. 2 Cod procedură civilă și a art. 301 Cod procedură civilă, care face trimitere la art. 284 Cod procedură civilă, actul comunicării în vederea exercitării recursului este înlocuit cu alte acte echivalente - declararea recursului înainte de comunicarea hotărârii - art. 284 alin. 3 Cod procedură civilă - fiind unul dintre aceste acte echivalente.
Verificând dosarul de apel, Curtea constată că decizia civilă nr.462/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, i s-a comunicat intimatei-reclamante la data de 12.05.2009, dar la o altă adresă decât adresa domiciliului procesual ales de către aceasta și indicat instanței la termenul din data de 09.04.2009.
Cu toate acestea, recurenta, prin apărător ales, declară recurs împotriva deciziei pronunțate la data de 09.04.2009, în dosarul nr-, de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, la data de 29.04.2009.
Potrivit dispozițiilor art.284 alin.3 Cod procedură civilă, care se aplică și în faza procesuală a recursului, conform art.301 alin.1 Cod procedură civilă, dacă o parte face apel, respectiv recurs, înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată de la data depunerii cererii de apel, respectiv de recurs. Introducerea recursului înainte de comunicarea hotărârii echivalează, deci, cu luarea la cunoștință a hotărârii atacate și, din acel, moment partea are la dispoziție un termen de 15 zile pentru motivarea recursului.
In consecință, intimata-reclamantă Tânăru avea posibilitatea să motiveze recursul în termen de 15 zile de la data declarării acestuia, deci de la data de 29.04.2009.
Faptul că decizia instanței de apel nu a fost comunicată nu reprezintă un impediment în motivarea recursului, atâta vreme cât recurenta și-a asumat această responsabilitate, prin declararea recursului anterior comunicării deciziei pronunțate de instanța de apel.
In acest context, Curtea consideră necesar să precizeze că instituirea termenelor privind declararea căilor de atac și a intervalului de timp în care acestea trebuie motivate reprezintă limite legale admise ale dreptului de acces la un tribunal, interpretat ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In cauza dedusă judecății, în aplicarea acestei limitări, a fost esențială împrejurarea că recurenta a fost asistată de un apărător ales, persoană cu cunoștințe de specialitate, pe tot parcursul judecății, astfel încât acesta trebuia să prevadă și să informeze partea cu privire la consecințele juridice ale declarării recursului anterior comunicării deciziei civile pronunțate de instanța de apel și să depună toate diligențele necesare prezervării drepturilor procesuale ale acesteia.
În același sens, conform dispozițiilor de drept intern, art. 723 alin.1 Cod procedură civilă, drepturile civile trebuie exercitate cu bună-credință, ceea ce înseamnă că recurenta putea să ia cunoștință, cu minimum de diligențe, de conținutul deciziei recurate, cel puțin de la data citării ei în fața instanței de recurs, și să fundamenteze aceste motive până la prima zi de înfățișare în fața instanței de recurs.
Pentru considerentele expuse, Curtea va găsi fondată excepția nulității recursului formulat de recurenta reclamantă Tânăru împotriva deciziei civile nr. 462 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât, pentru nemotivarea acestuia în termen, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, în majoritate, va constata nul recursul.
Având în vedere că intimatul nu a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată, aferente recursului, Curtea va respinge, ca nefondată, cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Constată nul recursul formulat de recurenta reclamantă TÂNĂRU, împotriva deciziei civile nr. 462 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Respinge, ca nefondată, cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact.,/2 ex./20.07.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. - Civ. -
OPINIE SEPARATĂ,
în sensul respingerii excepției nulității recursului, ca nefondată
Consider că, în speță, față de argumentele ce urmează, excepția nulității recursului nu este fondată.
Astfel, la data soluționării în fond a apelului, intimata reclamantă, prin avocat, a indicat ca domiciliu ales, pentru comunicarea actelor de procedură, adresa din B,-, bloc 32, scara 2,.88, sector 5.
Hotărârea recurată, respectiv decizia civilă nr.462/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a fost comunicată intimatei reclamante la domiciliul său, respectiv B,-, - 31, scara A, parter,.1, sector 6, la data de 12.05.2009, cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 43 dosar apel.
Reclamanta a exercitat calea de atac a recursului la data de 29.04.2009, anterior momentului comunicării deciziei atacate la adresa indicată inițial de parte, iar nu la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură.
Potrivit art.303 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Alineatul 2 al aceluiași articol dispune în sensul că "termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".
În speță, intimatei reclamante nu i-a fost comunicată, la adresa indicată în ședința publică din 09.04.2009, hotărârea astăzi recurată, astfel că este în termen să depună motivele de recurs după comunicare, împrejurare ce trebuie complinită de instanța de apel.
Conform art.301 din Codul d e procedură civilă, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Textul, în teza a doua, precizează că dispozițiile art.284, din materia apelului, se aplică în mod corespunzător.
Așadar, cât privește punctul de plecare, art.301, ca o aplicație concretă a regulii generale din art.102 alin.1 din Codul d e procedură civilă, stabilește norma de drept comun, potrivit căreia termenul de recurs curge de la comunicare. Deci, ori de câte ori legea nu prevede în mod expres un alt moment, termenul se va calcula de la comunicarea hotărârii.
Pentru a avea eficiență în privința curgerii termenului de recurs este însă nevoie, în opinia mea, să se comunice o copie de pe hotărâre părților în litigiu, iar comunicarea să nu fie viciată (ca în cazul de față, când s-a realizat la altă adresă).
Cazul de echipolență reținut în opinia majoritară nu-și găsește aplicare în situația de față, pe de o parte, deoarece dispozițiile art.284 alin.3 din Codul d e procedură civilă, sunt incidente în mod corespunzător doar dacă nu există o dispoziție expresă, referitoare la judecata recursului, ce derogă de la excepțiile instituite de această normă, în fapt art.303 alin.2 din Codul d e procedură civilă, ceea ce face ca textul de lege invocat să devină inaplicabil, iar, pe de altă parte, întrucât o astfel de abordare limitează practic accesul la o instanță competentă, care trebuie să fie efectiv, drept recunoscut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, este posibil ca partea să exercite calea de atac a recursului chiar înainte de motivarea hotărârii instanței de apel, fiind în imposibilitate de a-și prezenta, în termen de 15 zile de la data depunerii declarației de recurs, criticile sale prin raportare la considerentele deciziei recurate, încă neredactată. Motivarea recursului, în abstract, doar pentru a respecta termenul de 15 zile impus de art.284 alin.3 din Codul d e procedură civilă, nu face decât să prejudicieze pe recurent, iar nu să-l protejeze, ca urmare a diligenței de care a dat dovadă prin formularea căii de atac a recursului înainte de termen.
De altfel, acest caz de echipolență poate fi înlăturat și de prevederile textului actual al art.287 alin.4 din Codul d e procedură civilă, modificat prin Legea nr.219/2005 pentru aprobarea nr.OUG138/2000, ce se regăsește în Titlul IV "Apelul" din Codul d e procedură civilă, care are o redactare aproape identică celei din art.303 alin.2, în sensul că termenul de motivare a căii de atac se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a declarat înainte de comunicare.
Necoroborarea dispozițiilor art.303 alin.2 și art.301 din Codul d e procedură civilă, la momentul actual, ce reprezintă o deficiență imputabilă legiuitorului, nu poate fi interpretată în defavoarea recurentului, cel care a manifestat un plus de diligență la exercitarea recursului.
În speță însă, ceea ce are relevanță din punct de vedere juridic, în primul rând, este problema comunicării hotărârii deciziei instanței de apel, care, în fapt, nici nu s-a produs, pentru a se da prevalență chiar prevederilor art.301 din Codul d e procedură civilă.
JUDECĂTOR,
Red.
Tehnodact.
20.07.2009
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Ioana Aurora Herold
