Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1148/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1148/R/2008
Ședința publică din 23 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Nistor
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare contestația în anulare declarată de către reclamanții ȘI, împotriva deciziei civile nr.104 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați, -, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL C, precum și intimata intervenientă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul contestatorilor și, avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 33, pârâta intimată, precum și reprezentantul pârâților intimați și, mandatarul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul contestatorilor și, depune la dosar un exemplar din contractul de asistență juridică nr.4 din data de 20.02.2007, încheiat între doamna avocat și mandatara contestatorilor, doamna și procura specială pe care aceștia au dat- doamnei, la data de 22 februarie 2008, doua zi după înregistrarea contestației în anulare. Totodată, arată că nu este în măsură să depună alte înscrisuri.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentantul contestatorilor și, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, pentru motivele invocate în scris.
Reprezentantul pârâților intimați și, mandatarul, solicită respingerea contestației
Intimată, solicită respingerea contestației pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. 323/33/21.02.2008, contestatorii și în contradictoriu cu intimații, și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, au solicitat anularea deciziei civile nr. 104/R/17.01.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, deoarece nu au avut cunoștință despre desfășurarea recursului soluționat prin această hotărâre judecătorească, întrucât nu au fost citați corect, aflând despre acest aspect doar în data de 19.02.2008, când au aflat că dosarul era soluționat de Curtea de Apel.
Intimații și, prin întâmpinare, au solicitat respingerea contestației în anulare, deoarece obiectul dosarului nr- este partajul clădirii și a terenului situat în C-N,- și nicidecum stabilirea reparațiilor și costul acestora suportate de proprietarii imobilului de-a lungul timpului, decizia atacată prin prezenta contestație în anulare fiind legală și temeinică ( 13).
Ulterior, la data de 12.03.2008, contestatorii au depus o completare la motivele contestației în anulare, prin care au solicitat instanței admiterea acesteia, rejudecarea recursului și desființarea hotărârii atacate, învederând că nu au cunoscut data procesului, deoarece locuiesc de mai mulți ani în SUA iar mandatara acestora locuiește în România, în C-N,-. 33, jud. C, contestatorii fiind citați pe tot parcursul procesului la această adresă.
În recursul formulat prin avocat, contestatorii nu au indicat ca adresă pentru citarea acestora adresa avocatului redactor al recursului, contestatorii au fost citați la adresa avocatului care a redactat recursul, C-N,-, jud. C, însă această citare este necorespunzătoare întrucât s-a îndeplinit prin afișare, astfel încât nici avocatul împuternicit cu redactarea recursului nu a avut posibilitatea de a cunoaște data procesului. La această adresă se află în permanență cineva care poate să preia orice act sau citație, deoarece avocatul redactor își desfășoară activitatea în cadrul unei firme mari, SC SRL, unde programul de lucru asigură prezența în firmă a angajaților pe tot parcursul zilei.
De asemenea, la dosarul de recurs au fost depuse întâmpinări care trebuiau să fie comunicate recurenților contestatori, pentru a-și putea formula o apărare pertinentă față de aceste înscrisuri. Pârâții nu s-au opus capătului de cerere privind îmbunătățirile și reparațiile făcute la imobil și nu le-au contestat în nici un fel, astfel încât, în recurs, nu puteau invoca apărări ce nu au fost formulate pe tot parcursul procesului.
Intimata, prin întâmpinare a solicitat admiterea contestației în anulare, deoarece contestatorii nu au avut cunoștință de proces și nu au cunoscut termenul de judecată din 21.03.2008. Intimata a arătat că, din întâmplare, în seara zilei de 20.03.2008, în timp ce se afla la Teatrul Național, s-a întâlnit cu reprezentanta reclamanților, care a aflat doar la acea dată despre termenul de a doua zi.
Intimatele și prin mandatarul lor, prezent personal în ședința publică din 18.04.2008, au solicitat respingerea contestației în anulare.
Intimații, și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, deși legal citați, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând contestația în anulare formulată de contestatorii și, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele.
Prin decizia civilă nr. 104/R/17.01.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 529/09.10.2007 a Tribunalului Cluj, dosar nr-, care a fost menținută.
Examinând recursul declarat, curtea a apreciat că este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. l-a respins pentru următoarele considerente:
La fila 53 din dosarul nr. 6868/2004 al Judecătoriei Cluj -N reclamanții au formulat o completare de acțiune prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați să suporte, proporțional, cheltuielile făcute de ei constând din reparații și îmbunătățiri la părțile indivize comune ale imobilului. Reclamanții au enumerat îmbunătățirile și reparațiile efectuate, arătând că suma aproximativă cheltuită a fost de 5500 Euro, dar că valoarea reală a acestor lucrări urmează să fie stabilită printr-o expertiză tehnică de specialitate.
În ședința publică din 18.03.2005, pârâții au arătat că se opun admiterii pretențiilor reclamanților formulate prin completarea de acțiune. În aceeași ședință, cauza a fost amânată și pentru administrarea probei interogatoriului tuturor părților din proces. La următoarele două termene de judecată, părțile, prin apărători, au declarat că sunt în tratative pentru încheierea unei tranzacții, fără a preciza la ce se referă această tranzacție.
După această dată, reclamanții, deși au avut angajat apărător nu au propus probe prin care să dovedească lucrările efectuate. Nici printre obiectivele expertizei stabilite de instanță sau obiecțiunile formulate de reclamanți, aceștia nu au solicitat să se stabilească valoarea acestor investiții.
Sarcina probei revine, potrivit art. 1169.civil, celui care face o susținere în fața instanței de judecată, acesta trebuind să dovedească susținerea sau propunerea făcută. Cum în speță reclamanții au susținut efectuarea unor reparații sau îmbunătățiri la imobilul în litigiu, este firesc ca ei să-și dovedească pretenția pe care au supus-o judecății.
Nu poate fi interpretată și reținută ca o omisiune în exercitarea rolului activ de către instanță administrarea probelor necesare dovedirii pretențiilor reclamantului, întrucât, rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, iar obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantului în condițiile art. 1169.civil. Rolul activ al judecătorului constă în a asigura un echilibru între cele două principii ale procesului civil, cel al disponibilității și contradictorialității.
În cauză, reclamanții asistați de avocat, au avut posibilitatea de a propune și administra probe, rolul activ al instanței de judecată neputânduse impune pe fondul unei atitudini generale pasive a reclamanților în exercitarea propriilor obligații procesuale.
În declarația de apel reclamanții au susținut, ca și în declarația de recurs, că pârâții nu s-au opus admiterii cererii lor, susținere contrazisă de poziția pârâților, exprimată în ședința publică din 18.03.2005, prin care au contestat efectuarea lucrărilor pretinse de reclamanți.
Instanța de apel nu avea obligația, ci doar posibilitatea de a dispune administrarea unor probe. Dar, reclamanții nu au formulat în condițiile legii o cerere în probațiune prin care să-și dovedească susținerile din completarea de acțiune.
Conform art. 317 alin 1 pct. 1 Cod.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestația în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții și-au indicat domiciliul în C-N, str. - nr. 31. 2, fiind reprezentați în fața instanței de fond de d-na avocat, la această adresă fiind comunicată și sentința civilă nr. 2547/26.03.2007 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr-.
La data de 07.06.2007 reclamanții și, prin mandatar, au înregistrat cererea de apel împotriva sentinței mai sus menționate, fără a indica domiciliul lor, fără a face dovada calități de reprezentant a mandatarului și a domiciliului acesteia.
Ulterior, la data de 23.08.2007, avocatul reclamanților Gad epus o cerere prin care a arătat că reclamanții nu domiciliază în țară și a cerut citarea reclamanților și comunicarea actelor de procedură la următoarea adresă: C-N,-, jud. C ( 21 dosar apel ).
Reclamanții au fost citați în faza procesuală a apelului la adresa indicată de avocatul ales, iar decizia civilă nr. 529/A/09.10.2007 a Tribunalului Cluj, le-a fost comunicată la aceeași adresă.
Împotriva acestei decizii, reclamanții și au declarat recurs, prin avocatul ales G căsătorită, fără a indica un alt domiciliu, considerat pentru care aceștia au fost citați la domiciliul ales în faza procesuală a apelului, C-N,- jud.
Întrucât în dosarul nr-, avocatul ales al reclamanților nu a făcut dovada calității sale de reprezentant, Curtea în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 Cod.pr.civ. a pus în vedere reprezentantului contestatorilor să depună contractul de asistență juridică încheiat de reclamanți.
Din contractul de asistență juridică nr. 4 încheiat la 20.02.2007 între Cabinet avocat în calitate de avocat și în calitate de mamă-soacră, rezultă că obiectul contractului îl reprezintă "apel-recurs împotriva sentinței ce se va pronunța în dosarul nr- sau întâmpinare în căile de atac de mai sus, după caz ", pentru clientul și soția. ( 41 ).
La punctul 5 al convenției părțile au stipulat că avocatul are dreptul să facă alegere de domiciliu pentru fiecare fază procesuală în parte.
Potrivit art. 98 Cod.pr.civ. schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștință instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Raportat la acest text legal, cererea avocatului ales al reclamanților, depusă în faza procesuală a apelului, prin care s-a solicitat citarea acestora și comunicarea actelor de procedură la adresa din C-N,-, jud. C, reprezintă petiția prin care aceștia au înțeles să își schimbe domiciliul indicat în cererea introductivă de instanță, astfel încât în mod legal, instanța de recurs a dispus citarea acestora în faza procesuală a recursului la această adresă, în lipsa unei alte cereri de schimbare a domiciliului.
Susținerile contestatorilor referitoare la faptul că aceștia au fost citați pe tot parcursul procesului la adresa din C-N,-,. 33, jud. C, nu corespund adevărului întrucât, așa cum s-a arătat, aceștia au fost citați, la judecata în fond, la adresa indicată în cererea introductivă, iar la judecată în căile de atac, la domiciliul ales arătat prin cererea de schimbare a domiciliului.
Reprezentatul contestatorilor a depus doar în cadrul soluționării contestației în anulare procura specială din data de 22.02.2002 prin care contestatorii și o împuternicesc pe pentru a-i reprezenta în fața instanțelor judecătorești la exercitarea oricăror căi extraordinare de atac în legătură cu procesul de partaj dosar nr-.
Afirmația contestatorilor privitoare la împrejurarea că citarea acestora la adresa din C-N,- jud. C, este necorespunzătoare deoarece s-a realizat prin afișare, nu poate fi luată în considerare deoarece procedura de citare a acestora a fost legal îndeplinită prin afișare pe ușa principală a clădirii încheindu-se proces verbal, fiind respectate prevederile art. 92 alin. 4 Teza II Cod.pr.civ.
În probațiune, contestatorii au depus adeverința eliberată la 20.03.2008 de SC SRL, din care rezultă că în cadrul acestei societăți își desfășoară activitatea de circa 1 an, avocat, iar programul de lucru al acesteia este între orele 9-17, existând personal care să primească orice fel de corespondență. ( 35 ).
Curtea va înlătura acest înscris ca fiind neconcludent pentru justa soluționare a cauzei deoarece pe de-o parte, această societate nu are calitatea de parte în prezentul litigiu, iar pe de altă parte, contestatorii au fost citați nu la sediul societății, ci la cabinetul avocatului ales G. ( 19-20, dosar recurs).
Împrejurarea că la dosarul de recurs intimații au depus întâmpinări care, în opinia contestatorilor, trebuiau să le fie comunicate, nu poate fi reținută de C întrucât potrivit art. 308 alin. 2 Cod.pr.civ. este obligatorie doar depunerea întâmpinării de către intimați și nu comunicarea acestora recurenților care nu s-au prezentat personal s-au prin reprezentant la dezbateri.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 320 Cod.pr.civ. va respinge ca nefondată contestația în anulare, nefiind îndeplinite cerințele art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii și prin mandatar împotriva intimaților, -, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL C, având ca obiect decizia civilă nr. 104/R din 17.01.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER,
RED.-
DACT. 2EX./29.05.2008
JUD.FOND.,
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Nistor, Anca