Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PĂENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1192/
Ședința publică din 25 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.33 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât și intimata-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.154/2009, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, note de ședință și două memorii, de către recurentul-pârât.
Recurentul-pârât arată că nu a timbrat pentru că nu a avut posibilități materiale și nu va timbra nici astăzi din același motiv. Arată că a formulat cerere de scutire de la plata taxei de timbru în fața Tribunalului Argeș, cerere ce i-a fost admisă, însă nu știe dacă mai poate formula o astfel de cerere.
Avocat apreciază că atitudinea recurentului - pârât duce doar la tergiversarea soluționării cauzei. Arată că citațiile pentru primul termen de judecată au fost primite în timp util, iar cauza s-a amânat pentru ca acesta să-și angajeze apărător, deci avea timp suficient pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea pune în discuția părților excepția legalității și admisibilității căii de atac în raport de valoarea obiectului acțiunii.
Avocat solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca inadmisibil, fără cheltuieli de judecată.
Recurentul-pârât, în ceea ce privește excepția invocată de către instanță, din oficiu, arată că lasă la apreciere.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04.10.2005, reclamanta (fostă ) a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunul imobil situat în orașul, sat M, județul A, compus din suprafața de 1700. teren categoria de folosință curți-construcții și o casă de locuit din paiantă cu cinci camere, antreu și, acoperită cu țiglă, cu vecinătățile: - strada - -, Vest - fostul, Sud -, Nord -, bun ce constituie bun proprietate comună a sa și a pârâtului.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând să se constate că imobilul supus ieșirii din indiviziune a avut o contribuție exclusivă, arătând că după cumpărarea imobilului aflat în indiviziune, folosința acestuia a fost împărțită între el și reclamantă, astfel încât fiecare a locuit cu familia în anumite camere pe care le-a îmbunătățit, a adăugat anexe, iar în curte și-au făcut și construcții separate de care trebuie să se țină cont la împărțirea terenului.
Prin întâmpinare pârâtul a arătat că tatăl său - a cumpărat imobilul supus partajului de la vânzătorul, la data de 12.06.1966, în baza unei chitanțe sub semnătură privată, doar pentru el pârâtul. După cumpărarea imobilului, în anul 1967, el s-a căsătorit cu, prin căsătorie, iar împreună cu aceasta, în timpul căsătoriei, au început să planteze de vie, pomi, să facă gardurile, au închis o terasă, au făcut un garaj, cotețe pentru porci, păsări și un pătul. De asemenea, pârâtul a arătat că a cumpărat și suprafața de 1500. aflat în continuarea grădinii sale, pe care a plantat 80 pomi și 300 butuci de vie.
În această perioadă a adus-o și pe reclamantă, care este sora sa, în imobil, pentru că aceasta locuia într-un spațiu închiriat și, la stăruințele tatălui lor, a fost de acord să stea în același imobil până la căsătoria sa. Pentru a-i facilita pârâtei obținerea unor despăgubiri și a unui spațiu locativ de la stat, a convenit cu vânzătorul imobilului să fie trecută în contractul de vânzare-cumpărare, în calitate de cumpărător, și reclamanta, deși, în realitate, prețul a fost achitat doar de el, la fel ca și alte cheltuieli, cum ar fi cele legate de introducerea în imobil a curentului electric și a gazelor naturale.
Judecătoria Pitești, prin încheierea din data de 26.09.2007, a admis, în principiu, acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă (fostă ), precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant. S-a constatat că părțile sunt proprietarii imobilului compus din suprafața de 1.700. teren categoria de folosință curți-construcții și o casă de locuit din paiantă, cu cinci camere, antreu și, acoperită cu țiglă, situată în intravilanul satului M, orașul, județul A, cu vecinii: E - Str. - -, V - teren folosit de pârât, S -, N - Drum de acces, și, în indiviziune și cote egale. De asemenea, s-a reținut de instanță că la casa de locuit și pe terenul sus-menționat pârâtul-reclamant a făcut o serie de îmbunătățiri și alte construcții, arătate în cererea reconvențională.
S-a dispus numirea unor experți pentru evaluarea terenului și construcției - casă de locuit, fără amenajări, ce face parte din masa de partaj și pentru a se face propuneri de lotizare a celor două bunuri, expertul urmând să țină cont de modul cum părțile folosesc încăperile de la casa de locuit, dar și de celelalte anexe gospodărești edificate de aceștia.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr.3993 din 25 iunie 2008, a admis cererea principală, precum și cererea reconvențională și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform propunerii de lotizare întocmită de exp. (120 dosar), cu următoarele corective:
A atribuit reclamantei-pârâte, în deplină proprietate și posesie, lotul A, în valoare totală de 137.831 lei, compus din: teren în suprafață totală de 681,71, situat în intravilanul orașului, sat M, județul A, compus din parcelele identificate în schița raportului de expertiză cu 2 în suprafață de 56,58, curți-construcții, 3 în suprafață de 29,87, curți-construcții, 4 în suprafață de 32,21, curți-construcții, 5 în suprafață de 68,24, curți-construcții, 6 arabil, 7 arabil, 8 arabil, 9 arabil; camerele 3, 4, 5, 6 ale casei vechi situată pe terenul curți-construcții, identificat mai sus; pătulul, cotețul de păsări și garajul situate pe terenul sus menționat.
A atribuit pârâtului-reclamant, în deplină proprietate și posesie, lotul B, în valoare totală de 148.310 lei, compus din: teren în suprafață totală de 785,51, situat în intravilanul orașului, sat M, județul A, compus din parcelele identificate în schița raportului de expertiză cu 1 în suprafață de 139,51, curți-construcții, 10 în suprafață de 416,50, vie, 11 în suprafață de 229,50, livadă; camerele 1, 2 ale casei vechi situată pe terenul curți-construcții, identificat mai sus; camerele 7 și 8 edificate de pârâtul-reclamant pe terenul sus menționat.
S-a dispus rămânerea în coproprietate a părților asupra terenului în suprafață de 171,5, cu lungimea de 68,6 și lățimea de 2,5, ce va constitui drum de acces al ambelor părți la terenurile atribuite în mod exclusiv.
A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sultei în cuantum de 7440 lei.
Reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata câtre pârâtul-reclamant a sumei de 4399 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor - pătul, de păsări și garaj, edificate de pârâtul-reclamant.
Au fost compensate creanțele reciproce ale părților până la concurența sumei de 4399 lei și, în final, obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sultei în sumă de 3041 lei.
A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1300 lei, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.6739Cod procedură civilă, ținând cont de modul de stăpânire al bunurilor, de lucrările efectuate de părți la construcții, dar și de realizarea unei împărțiri care să permită utilizarea corespunzătoare a bunurilor.
În baza dispozițiilor art.1143-1144 Cod civil, prima instanță a compensat datoriile reciproce ale părților, pârâtul-reclamant fiind obligat să plătească diferența dintre creanța reclamantei, mai M, și creanța sa.
Împotriva acestei soluții pârâtul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că suprafața de teren de 1500 este proprietatea exclusivă a sa și nu trebuia inclusă în masa partajabilă; camerele 7 și 8 sunt bunuri proprii ale reclamantului și nu trebuiau incluse în masa partajabilă; în mod greșit s-a dispus folosirea drumului de acces în comun, întrucât apelantul beneficiază de un alt drum de acces; în mod greșit s-a dispus demolarea construcțiilor garaj, pătul și cotețe.
Totodată, pârâtul a solicitat ca instanța să dispună o compensare a terenului pe care se află camerele atribuite intimatei cu terenul pe care se află construite anexele.
La data de 2.12.2008 a formulat întâmpinare intimata-reclamantă, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței apelate, întrucât în cauză bunurile pretinse de către apelant nu sunt proprietatea exclusivă a acestuia.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.33 din 03 februarie 2009, a espins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, cu consecința obligării acestuia la plata către intimată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că nu s-a făcut dovada contrară de către apelantul-pârât a faptului că terenul în litigiu este proprietatea sa exclusivă. De asemenea, s-a constatat că nici susținerea apelantului-pârât potrivit căreia ar fi folosit o parte din terenul în litigiu, peste 40 de ani, fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii nu este întemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada de către acesta în fața primei instanțe a faptului că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, respectiv existența unei posesii utile, în condițiile în care potrivit art.1853 Cod civil, actele de folosință exercitate de către un coproprietar sunt prezumate ca având un caracter precar.
Susținerea potrivit căreia camerele 7 și 8 sunt proprietatea exclusivă a pârâtului a fost privită ca neîntemeiată. Pe de o parte, tribunalul a reținut că o astfel de cerere este făcută pentru prima dată în apel, fiind inadmisibilă potrivit art.294 Cod civil, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada faptului că aceste camere au fost construite în mod exclusiv de către apelant, cu acordul celuilalt coproprietar, ipoteză în care ar fi putut dobândi dreptul de proprietate exclusivă asupra camerelor și un drept de superficie asupra terenului aferent. În lipsa unei astfel de dovezi, s-a reținut că în baza art.494 cod civil și aceste camere au devenit proprietatea comună a celor doi coindivizari.
În ce privește menținerea de către prima instanță a stării de indiviziune asupra suprafeței de 171,5, tribunalul a constatat că prima instanță a procedat în mod corect, avându-se în vedere că lotul atribuit reclamantei-intimate avea caracter de loc înfundat, fiind întrunite condițiile art.616-618 Cod civil.
Referitor la critica privind dispunerea de către prima instanță a demolării garajului, cotețului de porci și de păsări, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât din analiza sentinței apelate, rezultă că o asemenea măsură nu a fost dispusă, ci din contră, au fost atribuite aceste bunuri în lotul reclamantei-intimate, fiind obligată aceasta la plata către apelantul-pârât a contravalorii acestor bunuri.
Critica privind compensarea terenurilor a fost privită ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, astfel cum rezultă din sentința apelată, camerele nr.3, 4, 5, 6 atribuite intimatei-reclamante sunt situate pe terenul în suprafață de 681,71, ce a fost atribuit acesteia, iar pe de altă parte și construcțiile reprezentând garaj, pătul și cotețe au fost atribuite tot acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, pe care a criticat-o ca nelegală, susținând că instanța de apel în mod nejustificat a respins apelul ca nefondat, fără ca în cauză să fie administrate probele solicitate de acesta, pentru a face dovada că a construit camerele 7 și 8 din casă, fiind bunurile sale proprii și nu bunuri ce fac parte din masa succesorală.
Se susține că nici motivul doi de recurs nu a fost soluționat de instanță, deoarece a menținut fără niciun fel de justificare starea de indiviziune a suprafeței de teren de 171,5
Recurentul mai susține că instanța de apel nu a soluționat nici motivul cinci de recurs, deoarece construcțiile reprezentând garajul, pătulul și cotețele au rămas în proprietatea pârâtei, și nu în proprietatea pârâtului, așa cum a solicitat.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, în cauză fiind necesară administrarea probei cu martori și expertiză tehnică specialitatea topo și construcții.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.126 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, "cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac."
Se mai statuează în decizia Înaltei Curți că, "acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954."
În cauza de față se solicită ieșirea din indiviziune asupra unor bunuri evaluate de raclamantă la 10.000 ron.
Față de această precizare, și statuările ICCJ, se constată că, această cerere are caracter patrimonial, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate fiind sub cea limită de 100.000 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concreta a obiectului cauzei dedus judecății de sub 100.000 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai M grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.33 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./30.06.2009
Jud.apel:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
