Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 136/
Ședința publică din 30 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.1187/R din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: procurator pentru recurenta-contestatoare, în baza procurii judiciare autentificată sub nr.5146/07.11.2006 de Biroul Notarului Public Rm.V și intimatul asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.288/28.01.2009 emisă de Baroul Olt - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/18.12.2008 aflată la fila 18 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, pune în discuția părților admisibilitatea recursului de față în raport de faptul că s-a declarat recurs împotriva unei decizii irevocabile.
Procuratorul recurentei-contestatoare solicită respingerea excepției, considerând că recursul este admisibil și solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Apărătorul intimatului depune la dosar delegație de reprezentare. Solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Constată că 21 noiembrie 2008, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul, anularea deciziei civile nr.773/R/10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, reexaminarea recursului declarat de ea împotriva sentinței civile nr.126 din 28 ianuarie 2008 Judecătoriei Drăgășani și modificarea acesteia, în sensul reținerii la masa partajabilă dedusă judecății și a altor bunuri succesorale.
În fapt și în drept, contestatoarea a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs invocate, astfel că în cauză devin incidente dispozițiile art.318(1) Cod procedură civilă.
În dezvoltarea susținerilor a reiterat de fapt aceleași motive invocate în recurs, după cum urmează:
- cota succesorală din moștenirea autorului comun, decedat la data de 22 decembrie 2001 și, decedată la data de 19 ianuarie 2007 fost incorect stabilită;
- de la autoarea au rămas doar bunuri mobile, iar instanța de fond a reținut greșit la partaj și bunuri imobiliare;
- greșit a reținut la partaj contravaloarea a cinci monede din aur, pentru că autoarea le-a împărțit celor doi descendenți în timpul vieții;
- eronat s-au introdus la partaj bunuri mobile neidentificate de expertul tehnic, respectiv: de Ť. zdrobitoare de struguri, teasc de struguri, moară, bovine, pompă, bădane, butelie, mobilă de bucătărie, pături;
- s-au introdus la partaj terenuri, deși nici un moștenitor nu a cerut acest lucru;
- evaluarea întocmită în cauză a subevaluat bunurile reținute la partaj și astfel a fost prejudiciată prin acordarea unei sulte mult diminuată.
Prin decizia civilă nr.1187/R din 14 octombrie 2008, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă a respins contestația în anulare introdusă de contestatoare și a obligat-o la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată față de intimatul.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, în cazuri și condiții prevăzute de lege.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, ce are caracter special, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
În sensul textului citat, " greșeala materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Or, contestatoarea invocă motive ridicate în fața instanței de recurs, analizate într-un context general al componenței masei succesorale.
Cu alte cuvinte, instanța de recurs a analizat toate motivele și a apreciat sentința instanței de fond legală și temeinică.
În aceste condiții, criticile ridicate în recurs nu mai pot fi ridicate în contestație pentru că se încalcă principiul autorității de lucru judecat.
Cu motivarea expusă și textele de lege menționate, a fost respinsă contestația în anulare și obligată contestatoarea la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimatul.
Împotriva deciziei pronunțată de tribunal, a declarat recurs contestatoarea invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pe considerentul că nu au fost cercetate toate motivele de recurs, așa cum a arătat pe larg în cadrul contestației în anulare; de asemenea s-a susținut că a avut loc o greșeală materială, iar recursul a fost analizat superficial, instanța schimbând din oficiu valoarea litigiului practic hotărârea este nemotivată și în mod nelegal s-a respins cererea de recuzare a magistraților.
În ședința din 30 ianuarie 2009, instanța din oficiu a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, situație față de care în baza dispozițiilor art.162 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța pe această excepție pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.773/R/10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, contestație care a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art.320 alin.3 Cod procedură civilă, hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Cum decizia civilă împotriva căreia s-a formulat contestație era irevocabilă, în mod legal și contestația în anulare a fost supusă aceleiași căi de atac.
Astfel, împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative de la care nu se poate deroga.
În conformitate cu prevederile art.299 coroborate cu art.377 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Cu alte cuvinte, decizia pronunțată de tribunal, respectiv decizia civilă nr.1187/R/14 octombrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, nu mai poate fi atacată cu recurs, întrucât nu se regăsește cuprinsă în dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, aceasta este irevocabilă, așa cum prevăd dispozițiile art.320 alin.3 Cod procedură civilă și art.377 pct.4 din același cod.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor legale menționate, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.1187/R/14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./2.02.2009
GM/2 ex.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei