Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1519/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1656/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1519
Ședința publică de la 09.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 545 din data de 28.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă -.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv la data de 02.11.2009 și apoi la 09.11.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Ia data de 14 august 2007 pe rolul Judecătoriei C sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se constate dreptul de proprietate asupra cotei de din bunurile imobile dobândite împreună cu pârâta în timpul conviețuirii lor, respectiv asupra unui teren în suprafață de 2.970. și asupra construcției ridicate pe acest teren, formată din trei camere, baie, două bucătării, în suprafață de 140. și anexe (garaj, pivniță și adăposturi pentru animale); partajarea acestor bunuri în cote egale, atribuirea către reclamant a imobilului descris mai sus; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2219 din 18 septembrie 2008, Judecătoria Car espins acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1194 din 13 iunie 2002, pârâta este proprietara terenului de 2.761. situat în intravilanul comunei, sat, județul I, cu număr cadastral 647, prin cumpărare de la.
Potrivit raportului de expertiză construcții întocmit de expert, construcția edificată pe terenul situat în comuna, sat,- A, este o construcție tip rural, parter, cu pivniță cu fundație de beton, structură stâlpi, grinzi, planșee din beton armat și zidărie de umplutură din
Potrivit declarațiilor martorilor, numiții și, atât reclamantul, cât și pârâta, au contribuit la edificarea construcției situate în intravilanul comunei, sat, județul I, pârâta făcând mâncare la meseriași - declarație martor, iar reclamantul venea cu materialele de construcție - declarație martor.
Prin declarațiile martorilor G și, propuși de pârât, reiese că tatăl pârâtei și bunicii acesteia au ajutat-o pe pârâtă la edificarea construcției.
Se poate observa că autorizația de construcție nr. 11 din 19 aprilie 2003 este eliberată pe numele pârâtei.
Este adevărat că soții și au vândut imobilul situat în B,- A, sector 1 lui, iar reclamantul a efectuat plăți în numerar în cont, însă nu s-a putut trage de aici concluzia conform căreia a operat subrogația reală, în lipsa altor mijloace de probă, care coroborate să conducă la această concluzie, în condițiile în care reclamantul solicită să se constate că are o cotă majoritară de 75% din valoarea bunului imobil, iar proprietara terenului situat în comuna, sat, județul I este pârâta.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 8 decembrie 2008, declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă la 20 ianuarie 2009.
Prin decizia civilă nr. 545 din 28 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2219 din 18 septembrie 2008, pronunțate de Judecătoria C în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta și a obligat apelantul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata - pârâtă, în sumă de 500 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că între apelantul - reclamant și intimata - pârâtă a existat o legătura de concubinaj. Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1194 din 13 iunie 2002 de Biroul Notarului Public " " intimata - pârâtă a devenit proprietara terenului în suprafață de 2.761. situat în comuna, județul
Din declarațiile martorilor a rezultat ca apelantul - reclamant a avut o contribuție la edificarea construcției, însă dată fiind calitatea intimatei - pârâte de proprietară a terenului, acesta a devenit, prin efectul accesiunii, conform art. 492 Cod de procedură civilă, și proprietara construcțiilor edificate pe teren.
Apelantul - reclamant a încercat să demonstreze calitatea sa de proprietar atât al terenului, cât și al construcției, chiar cu constatarea unei cote majorate a sa la dobândirea acestora (75%). Or, părțile nu au fost căsătorite la timpul dobândirii terenului de către pârâtă sau la data ridicării construcției (între aceștia existând doar o relație de concubinaj) și atâta timp pârâta figurează ca proprietar în cuprinsul contractului și față de dispozițiile art. 1173 Cod civil, conform cărora actul autentic are deplină credință în privința oricăror persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, apelantul - pârât nu poate avea decât cel mult un drept de creanță cu privire la sumele de bani pe care acesta le-a dat intimatei - pârâte pentru cumpărarea terenului și edificarea construcției.
Ca atare, modul în care instanța a procedat la administrarea probei cu martori, după acordarea termenului, nu este de natură să atragă o altă soluție decât cea de respingere ca neîntemeiată a acțiunii.
Constatând că motivele de apel sunt nefondate, tribunalul, în temeiul dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul în consecință.
Împotriva acestei decizii, la data de 3 iunie 2009 declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 17 iulie 2009.
În motivele de recurs, acesta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub următoarele aspecte:
a fost absolutizată prezumția instituită de art. 492 Cod civil, fără a se observa că însuși acest text permite proba contrară;
a fost invocat art. 1173 Cod civil, deși recurentul reclamant nu a tins la a infirma conținutul unui ac autentic; în considerarea dispozițiilor art. 1169 cod civil a încercat să probeze fapte că acesta a procurat fondurile care au fost utilizate de către intimată pentru cumpărarea terenului și edificarea construcțiilor;
deși a solicitat expres că mai întâi să se constate contribuția sa la dobândire imobilului a cărui partajare o solicită și ulterior să se dispună ieșirea din indiviziune, instanța de apel a menționat ca eventualitate un drept de creanță al său, deși chiar aceasta este natura cererii pe care a dedus-o judecății; instanța a refuzat să verifice susținerile sale cu privire la contribuția la dobândirea bunului și chiar a validat audierea în condiții neprocedurale a martorilor de către instanța de fond.
Și acceptarea de către instanța de apel a încălcării dispozițiilor procedurale de către instanța de fond reprezintă aspecte de nelegalitate ale deciziei civile nr. 545 din data de 28 aprilie 2009:
Martorul G, propus de către pârâtă, a fost audiat la termenul de judecată din 13 martie 2008, după acordarea termenului de către instanță la solicitarea reclamantului asistat de avocat pentru a lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză, deci în lipsa reclamantului și a apărătorului său.
La termenul de judecată din 24 aprilie 2008 constatat audierea martorului în aceste condiții și a solicitat reaudierea sa, precum și suplimentarea probei cu martori pe aspectele care au făcut obiectul depoziției martorului
Prin aceeași încheiere, instanța a admis atât reaudierea martorului, cât și suplimentarea probei cu martori.
Ulterior, așa cum a rezultat din încheierea din 12 iunie 2008, instanța a revenit și a respins atât cererea de reaudiere, cât și suplimentarea probatoriului.
În aceste condiții, recurentul reclamant a solicitat să se constate, că, chiar și numai maniera în care au fost administrate probele de către prima instanță ar fi impus suplimentarea probatoriului în apel, dar, așa cum rezultă din conținutul deciziei, instanța a procedat la respingerea cererii de probatorii integral.
Coroborând dispoziția cu privire la respingerea probatoriului cu mențiunea din considerente după care intimata - pârâtă, proprietară a terenului, a devenit și proprietara construcțiilor, chiar dacă prin depozițiile martorilor s-a probat contribuția acestuia, rezultă că în opinia instanței de apel prezumția instituită de art. 492 Cod civil este absolută și nu se poate face dovada contrară.
Față de conținutul art. 492 Cod civil "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra", dispoziția instanței privind respingerea probatoriului reprezintă o greșită aplicare a legii. Mai mult, instanța de apel a refuzat să aprecieze probatoriul administrat la instanța de fond sub aspectul contribuției reclamantului la dobândirea imobilului.
Recurentul a mai solicitat să se constate că aprecierea instanței de apel cu privire la un eventual drept creanță al reclamantului cu privire la sumele de bani pe care acesta le-ar fi dat intimatei - pârâte pentru cumpărarea terenului și edificarea construcțiilor reprezintă o eroare.
În concret, odată ce s-a făcut dovada că între recurent și pârâtă au existat relații concubinaj, iar în cadrul acestor relații cele două părți au procedat la dobândirea unui teren și edificarea unor construcții, sfera raporturilor juridice nu poate fi plasată în materia unui eventual împrumut, ci în sfera raporturilor reglementate de art. 492 Cod civil.
Iar odată făcută dovada concubinajului și a contribuției la dobândirea bunului imobil, sunt incidente dispozițiile art. 728 Cod civil.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit situației de fapt reținute de către instanțele de fond, la data de 13 iunie 2002 s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare, în care pârâta figurează în calitate de cumpărător al terenului de 2.761. situat în intravilanul comunei, sat, județul I, cu număr cadastral 647. Pe acest teren a fost edificată ulterior o construcție, autorizația de construcție nr. 11 din 19 aprilie 2003 fiind eliberată tot pe numele pârâtei.
Starea de fapt prezentată nu exclude însă posibilitatea ca recurentul reclamant să fi dobândit un drept de coproprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece între părți ar fi putut interveni unmandat civil fără reprezentare, permis de art. 1532 Cod civil, situație în care intimata pârâtă ar fi participat la încheierea contractului de vânzare cumpărare în nume propriu, dar în parte și în calitate de mandatar al recurentului reclamant, astfel că odată probată simulația pentru a înlătura aparența creată prin actul public, s-ar constata că bunul a intrat în realitate în cote părți corespunzătoare în patrimoniile ambelor părți. Pe de altă parte, faptul încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică nu închide calea probării mandatului civil respectiv cu alte mijloace de probă, dat fiind că cele două acte juridice sunt distincte.
În altă ordine de idei, este corectă susținerea recurentului reclamant potrivit căreia, și în ipoteza în care nu ar reuși să dovedească o înțelegere de această natură, ceea ce ar conduce la reținerea calității intimatei pârâte de proprietar exclusiv asupra terenului, ar avea posibilitatea să probeze un alt mod de dobândire a unui drept de coproprietate în privința construcției, și anume acela care derivă din calitatea de coproprietar al materialelor din care aceasta a fost edificată.
Astfel, terenul și construcția formează un ansamblu de bunuri, unite prin legături materiale și juridice, fără a se pierde individualitatea fiecărui bun. Ca urmare, pot exista două drepturi de proprietate distincte, unul asupra terenului, iar altul asupra construcției. În acest sens, art. 492 Cod civil prevede expres că: "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui,până ce se dovedește din contra". Probele prin care se răstoarnă prezumția de proprietate duc, în același timp, la dovedirea dreptului de superficie. Într-o asemenea situație, dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului se unesc în conținutul juridic al dreptului de superficie și se separă de nuda proprietate a terenului. Această soluție a fost consacrată în doctrina și practica judiciară în cazul soților care ridică împreună o construcție, cu mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri, pe terenul proprietate a unuia dintre ei. Construcția devine proprietate comună a soților, iar soțul neproprietar dobândește asupra acestuia un drept de superficie pentru partea aferentă construcției.
Nu în ultimul rând, dacă între proprietarul terenului și autorul lucrării nu s-a încheiat o convenție, expresă sau tacită, cu privire la executarea lucrării și la soarta acesteia după finalizare, prin care să se constituie un drept de superficie, funcționează într-adevăr principiul accesiunii. Dreptul de accesiune se naște pe măsura încorporării materialelor în teren, dar dreptul de proprietate pur și simplu asupra lucrării este dobândit de proprietarul terenului numai în momentul exercitării dreptului de accesiune. Prin urmare, între momentul încorporării materialelor în teren și momentul în care proprietarul terenului își exercită dreptul de accesiune, proprietarul terenului are un drept de proprietate sub condiție suspensivă asupra lucrării, iar autorul acesteia are, asupra aceleiași lucrări, undrept de proprietate sub condiție rezolutorie.
În lumina celor expuse anterior, argumentul instanței de apel care a stat la baza soluției adoptate de aceasta, potrivit căreia remiterea unei sume de bani intimatei pârâte nu poate avea decât semnificația unui împrumut, în temeiul căruia recurentul reclamant ar dobândide planodoar un drept de creanță privind restituirea acestora, constituie o interpretare greșită a legii, ca urmare a ignorării reglementărilor în materie de mandat, superficie și accesiune, critică încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pornind de la această premisă, tribunalul a respins în mod eronat probele solicitate de către apelantul reclamant ca nefiind utile cauzei, încălcând astfel formele de procedură prevăzute de art. 298 rap. la art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Audierea altor martori ar fi permis acestuia să-și dovedească susținerile formulate în cadrul cererii de apel referitoare în principal la înmânarea unor sume de bani intimatei pârâte, la existența unor înțelegeri între părți, exprese sau tacite, de natura acelora care să conducă la dobândirea unor bunuri în coproprietate și la achiziționarea, direct sau prin mandatarea tatălui intimate pârâte, a materialelor din care a fost edificată construcția. unor asemenea convenții de mandat sau de constituire a unui drept de superficie, dată fiind imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris, putea fi făcută conform art. 1198 Cod civ. cu orice mijloc de probă.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că simpla existență a unei relații de concubinaj nu poate produce asemenea consecințe în plan probatoriu, dat fiind că raporturile dintre concubini sunt guvernate de regimul separației de patrimonii, în așa fel încât convențiile care produc consecințe în sens contrar trebuie dovedite. Tocmai de aceea o prezumție de mandat poate fi în principiu dedusă numai în ipoteza în care concubinajul este dublat de administrarea în comun a veniturilor, deci de existența unui buget comun.
Tot în consecința premisei de la care a pornit, tribunalul a omis în mod eronat să analizeze motivele de apel care vizau modul în care a fost audiat martorul G, precum și reaprecierea probelor administrate de către prima instanță, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, reținând în principal că instanța de apel a respins în mod greșit proba cu martori solicitată de către apelantul reclamant, precum și faptul că potrivit art. 305 Cod procedură civilă o asemenea probă este inadmisibilă în această fază procesuală, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, fiind incidente atât motive de casare, cât și de modificare, să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 545 din data de 28 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă -.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./.,
2 ex./
-3.-;
Jud. C-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
