Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 165

Ședința publică din 22 mai 2009

PREȘEDINTE: Rață Gabriela JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de recurentul a domiciliat în satul Neagra, comuna D, județul împotriva deciziei civile nr. 327 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns contestatorul asistat de avocat și intimații și asistați de avocat, lipsă fiind intimații G și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătoarele părților având pe rând cuvântul arată că nu au alte probe de solicitat.

Instanța constatând cererea în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru contestator, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, contestație care se întemeiază pe prevederile art. 318 Cod pr. civilă. Astfel, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul vizând includerea în masa de partajat a unui imobil în suprafață de 44 mp, întrucât în cerere era solicitat doar imobilul în suprafață de 72 mp, construit ulterior celui în suprafață de 44 mp. Cum părțile nu au solicitat în scris includerea în masa de partajat și partajarea acestei construcții, instanța a dat mai mult decât s-a cerut și nu a răspuns cu privire la punctul 6 din art. 304 Cod pr.civilă invocat.

De asemenea, un alt motiv de nelegalitate, necercetat de instanța de recurs vizează greșita aplicare a legii, întrucât recurentul a susținut că în ce privește imobilele aflate în posesia reclamantului, acestea fac parte din masa succesorală după defuncți și că ele se regăsesc în certificatul de moștenitor nr. 294/6.07.1992.

Avocat pentru intimați solicită respingerea contestației ca nefondate și menținerea deciziei ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Arată că de fapt, prin motivele contestației se invocă aspecte de fond, care nu pot face obiectul analizei unei contestații în anulare. Prin cererea de recurs se invocă punctele 7 și 9 ale art. 304 Cod pr. civilă, dar din dezvoltarea celor șase puncte de recurs se invocă doar incidența punctului 9 al art. 304 Cod pr. civilă. Ambele părți au refuzat expertizarea imobilelor și anexelor, iar valorile date de către părți nu au fost contestate de nici una din ele.

Instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9, iar modalitatea de apreciere a probelor nu vizează motive ale contestației.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 26 februarie 2002, reclamanții, G și l-au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând partajul averii succesorale rămase după, decedat la data de 26.11.2001, conform cotelor legale ce li se cuvin de 1/5 pentru fiecare, în calitate de fii.

Prin sentința civilă nr. 402 din 6 martie 2008 Judecătoria Vatra Dorneia admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții, G, și în consecință a admis în parte cererea reconvențională. De asemenea s-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat reducțiunea actelor de donație, autentificate sub nr. 1410/12.10/2001 a BNP și nr. 1410/12.10.2001 a BNP, precum și la capătul de cerere privind partajarea bunurilor mobile.

A constatat componența masei de partajat și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, atribuind loturi pentru fiecare parte, cu obligarea la sulte pentru echilibrarea loturilor.

Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat de Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 284 din 9.09.2008.

Prin decizia civilă nr. 327 din 11 noiembrie 2008 Curtea de Apel Suceavaa admis recursul formulat de pârâtul a lui, a modificat în tot decizia atacată, a schimbat în parte sentința civilă nr. 402 din 6.03.2008 a Judecătoriei Vatra Dornei și a constatat compensate cheltuielile de judecată, înlăturând dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat contestație în anulare, înregistrată sub nr- la data de 31.03.2009, întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă, în sensul că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate.

Precizează contestatorul că deși reclamanții au solicitat includerea în masa succesorală și partajarea unei anexe în suprafață de 72 mp evidențiată în adeverința nr. 3347/1996, instanța de fond a inclus în masa de partaj o construcție de 44,2 mp, identificată de expertul desemnat în cauză, însă instanța de recurs nu a analizat acest motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod pr. civilă.

Arată contestatorul că imobilele aflate în posesia reclamantului fac parte din masa succesorală după autorii defuncți și se regăsesc în certificatul de moștenitor nr. 294/6.07.1992 însă nici acest motiv de nelegalitate nu a fost analizat de instanța de recurs.

Contestația în anulare nu este întemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul, contestator în cauză, a arătat că instanțele de fond au reținut nejustificat identitatea între imobilul de 72 mp și cel de 44 mp, acesta din urmă fiind proprietatea sa, că în mod greșit i s-a atribuit terenul situat în parcela "La ", aflată în posesia reclamantului, că nu s-a făcut o compensare reală a cheltuielilor de judecată, că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate și nu s-a pronunțat asupra cererii de probe privind expertizarea imobilelor stăpânite de, și care fac parte din masa succesorală conform certificatului de moștenitor nr. 294 /1992, probă admisă la 31 mai 2007 și neefectuată, fără ca instanța să fi revenit de la ea motivat și în final a susținut că niciuna dintre instanțe nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor depuse la data de 5.07.2007 privind expertiza topo.

Din analiza considerentelor înserate în decizia nr. 327 din 11 noiembrie 2008, contestată, se reține că instanța de recurs a analizat și a răspuns exclusiv la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, în condițiile în care, motivele de netemeinicie a hotărârii, cum sunt cele care vizează modul de apreciere a probelor administrate de instanțe, ori omisiunea de a se pronunța asupra unor probe administrate nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului.

Cu privire la primul motiv de recurs ce viza identitatea dintre imobilul de 72 mp solicitat de reclamanți a fi partajat și imobilul de 44 mp proprietatea pârâtului - contestator instanța de recurs a reținut că mențiunea din procesul verbal încheiat de expertul constructor la prima deplasare la data locului la 2.06.2006 potrivit căreia "în locul casei de 72 mp s-a identificat o alta de 44,2 mp în care nu a fost permis accesul a fost construit de în 1994" nu are valoare probatorie a unor concluzii ale expertizei, bazate pe date certe și analize de specialitate și nu se coroborează cu celelalte probe administrate de natură a forma convingerea instanței privind lipsa de identitate și, respectiv, confuzia dintre cele două imobile.

A reținut instanța de recurs că la 5.07.2007 instanța de fond a solicitat expertului în construcții să procedeze la identificarea și evaluarea imobilului deținut de și a celui de 44 mp deținut de, însă la 10 septembrie 2007 expertul a comunicat instanței că nici una din părți nu a permis expertizarea imobilului aflat în posesia sa.

Celelalte critici invocate de pârât vizând modalitatea de lotizare, nepronunțarea cu privire la obiecțiunile formulate, ori compensarea cheltuielilor de judecată au fost analizate punctual de instanța de recurs, care, de altfel, a admis recursul pârâtului sub acest ultim aspect.

De subliniat este faptul că, împrejurarea că instanța de recurs nu a făcut expres trimitere la certificatul de moștenitor nr. 294/1992 nu se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 Cod pr. civilă, ci vizează modul de apreciere a probelor administrate de către instanțe, care au dat valoare probatorie unora sau altora dintre înscrisurile înfățișate de părți.

În considerarea celor reținute, apreciind că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 318 pct. 1 teza 2 Cod pr. civilă Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 pct. 1 Cod pr. civilă, Curtea va obliga contestatorul să plătească intimaților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de recurentul a domiciliat în satul Neagra, comuna D, județul împotriva deciziei civile nr. 327 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.

Obligă contestatorul să plătească intimaților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./15.06.2009

Președinte:Rață Gabriela
Judecători:Rață Gabriela, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Suceava