Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 174
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
Judecător: - -
Grefier:
*************************************
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de împotriva sentinței civile nr.1552 din 14.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU. -
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestatoare, procuratorul acesteia și avocat și intimata.-
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se înmânează de instanță copie după motivele contestației intimatei care cere a se lăsa cauza la a doua strigare pentru a studia motivele contestației întrucât nu dorește termen, dorește să se judece astăzi.
La reluarea cauzei au răspuns aceleași părți.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterile pe fond.
Avocat pentru contestatoare având cuvântul a susținut oral, motivele contestației, arătând că decizia pronunțată de instanța de recurs este vădit nelegală din cauza unei greșeli de judecată, a unor omisiuni și a unor greșeli materiale și mai ales a faptului că nu au fost analizate toate motivele de recurs.
Față de toate argumentele expuse în motivele contestației cere să se constate că sunt întrunite condițiile art.318 cod procedură civilă și să se admită contestația, să se dispună anularea deciziei și rejudecarea recursului, pentru ca în final să fie atribuit integral apartamentul uneia din părți. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată.
Intimata solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, susținând că instanța de recurs a dat o soluție legală și temeinică în raport de toate probele administrate în cauză, și nu se impune anularea acesteia.- Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.1552/2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- a fost respins ca nefundat recursul promovat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.203 din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
Curtea a reținut pentru soluționarea recursului următoarele:
Prin decizia civilă nr.203/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 8727/14.12.2005 pronunțată de Judecătoria Bacau în dosarul nr. 8426/2003 în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect partaj judiciar.
A fost schimbată în parte sentința civilă apelată cu privire la valoarea apartamentului, compunerea și valoarea loturilor, valoarea sultei.
S-a constatat că valoarea apartamentului este de -,20 lei în loc de -,10 lei.
A fost înlăturat din dispozitivul sentinței civile apelate mențiunile privind atribuirea întregului apartament în lotul reclamantei și a fost atribuit în lotul acesteia încăperile 1, 2, 3, 6, 9, logic 10, boxa în valoare totală de 84195,93 lei din apartamentul situat în B-,. 1 ( identificată prin contur portocaliu în schița nr. 2 din varianta 3 expertizei efectuată în apel).
S-a constatat că valoarea lotului nr. 1 este de 87161,41 lei.
A fost atribuit în lotul nr. 2 pârâtei și încăperile 4, 5, 7, 8 și 11, balcon 12, 13, boxa în valoare totală de 68484,52 lei din apartamentul situat în B -,. 1 ( identificat prin contur în schița nr. 2 din varianta 3 expertizei efectuată în apel).
S-a constatat că valoarea lotului nr. 2 este de 71.000,72 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 8080,22 lei sultă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în apel.
În motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că:
Prin sentința civilă nr. 8727/14.12.2005 Judecătoria Bacaua admis în principiu și în fond cererea principală formulată de reclamanta împotriva pârâtei, a admis în principiu și în fond, în parte cererea conexă formulată de și cererea reconvențională formulată de;
A constatat că după defuncții și au rămas ca moștenitori și în calitate de descendenți de gradul I cu o cotă de fiecare.
A constatat compunerea masei succesorale și faptul că reclamanta a adus la apartamentul din B-. 1, următoarele îmbunătățiri: practicarea unei a două ieșiri din locuința prin balcon, montat baterii noi la obiectele sanitare și bucătărie.
A respins capătul de cerere privind raportarea la masa succesorală a sumei de 1200 dolari SUA reprezentând chirie și capătul de cerere referitor la cheltuielile de întreținere formulate de reclamanta.
A respins capătul de cerere referitor la îmbunătățiri formulat de pârâta.
A dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea de loturi și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de - lei (ROL) cu titlu de sultă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 30.06.2004 instanța a admis în principiu în totalitate cererea principală formulată de și în parte cererea conexă formulată de și cererea reconvențională formulată de, a constatat deschisă succesiunea rămasă după defuncții și, a constatat calitatea de succesori a părțior și cota fiecăruia, precum și masa succesorală.
S-a constatat că reclamanta a adus îmbunătățiri la apartamentul situat în B-,. 1, s-a respins capătul de cerere privind raportarea la masa succesorală a sumei de 1200 SUA reprezentând chirie și capătul de cerere referitor la cheltuielile de întreținere formulată de reclamanta.
S-a respins capătul de cerere referitor la îmbunătățiri formulat de pârâta-reclamantă.
S-a luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la judecarea cu numitul .
S- a luat act de renunțarea pârâtei reclamante la cererea de partajare a suprafețelor de 20 ha teren arabil și 0,50 teren pădure situat în comuna Izvoru.
În cauză s-au efectuat expertize specialitatea construcții, bunuri mobile și metale prețioase, bunurile ce compun masa de partaj fiind evaluată astfel:
- apartamentul - fără valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamanta-pârâtă la suma de.1359.661.000 lei (ROL);
- bunurile mobile - 32.720.000 lei (ROL);
- bijuteriile - 22.096.850 lei.
Nu s-a reținut valoarea de 500.000 lei reprezentând un lanț cu ceas cu încuietoare ( fila 121) deoarece nu s-a reținut acest bun în masa de partaj și de asemenea inelul din aur cu dragon a fost reținut la valoarea de 6.300.000 lei calculată la o greutate de 14 întrucât deși reclamanta a declarat că greutatea acesteia este de 10 nu l-a prezentat expertului deși bunul se afla în posesia fiului său, diferența de valoare fiindu-i astfel imputabilă.
În temeiul art. 728 cod civil și art. 6735. s-a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune cu privire la întreaga masă de partaj mai puțin imobilul situat în B,- a cărei partajare s-a disjuns de restul cauzei întrucât nici una din părți nu dorește atribuirea în lotul său a bunului respectiv, acesta urmând a se vinde prin bună învoială de către părți sau de către executorul judecătoresc.
În ce privește atribuirea loturilor instanța a făcut aplicarea art. 6739. astfel bunul imobil a fost atribuit părții care a efectuat îmbunătățiri, partajarea bunurilor mobile s-a făcut în mod aleatoriu; respectându-se și voința părților, în ce privește bijuteriile s-a avut în vedere posesia și opțiunea părților.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu expert ținându-se seama și că unele cereri au fost admise parțial iar la altele s-a renunțat la judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta-reclamantă pentru următoarele considerente: - greșit instanța de fond i-a respins cererea reconvențională privind îmbunătățirile aduse apartamentului și de asemenea în mod greșit i-a respins proba cu martori solicitată pentru dovedirea cererii reconvenționale.
- apartamentul a fost evaluat greșit deoarece pe piața liberă valoarea acestuia este de peste - lei (RON) iar din relațiile furnizate de agențiile de intermediere din zonă rezultă că valoarea de piață a apartamentului este cu mult peste 2 miliarde de lei
- în cel mai rău caz apartamentul se putea atribui în natură ambelor părți deoarece are două intrări și este comod partajabil în natură.
Prin cererea înregistrată la dosarul la 03.03.2006 apelanta a arătat că:
- sentința civilă nr. 8727/14.12.2005 nu a reținut următoarele bunuri: cont la Banca Populară Română în valoare de - lei (ROL), despăgubirile în valoare de - lei (ROL) din procesul înaintat șoferului vinovat de producerea accidentului în urma căruia autoarea părților a decedat, imobilul și terenul situat în municipiul B
- s-a încălcat principiul continuității completului de judecată
- bunurile au fost împărțite preferențial, în avantajul reclamantei, fără a ține seama de necesitățile părților, atribuind reclamantei și ceea ce aceasta a recunoscut că nu există
- martorii reclamantei au declarat mincinos deoarece nu cunoșteau casa părinților.
Tribunalul Bacau prin decizia civilă nr. 471/15.12.2006 pronunțată în dosarul nr. 634/2006 a respins apelul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 931/07.11.2007 Curtea de Apel Bacaua admis recursul promovat de pârâta, a casat decizia civilă nr. 471/15.12.2006 și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bacau reținând că instanța nu a dat dovadă de rol activ pentru a lămuri opțiunea părților și a verifica în privința lotizării respectarea întocmai a dispozițiilor cuprinse și stabilite prin încheierea de admitere în principiu, că se impune refacerea raportului de expertiză cu efectuarea unei propuneri de lotizare în natură a apartamentului, că la soluționarea motivului de apel referitor la împărțirea bijuteriilor instanța nu a avut în vedere că lotizarea expertului nu face vorbire de voința părților iar reclamanta nu a solicitat să-i fie atribuite în lot toate bijuteriile aflate în posesia sa.
Cauza a fost înregistrată în apel pe rolul Tribunalului Bacau sub nr-.
În rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea expertizei tehnice specialitatea construcții.
Analizând actele și lucrările dosarului s-a reținut următoarele:
În sistemul procesual civil român respectarea principiului continuității presupune ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii. În speță acest principiu a fost respectat, sentința apelată fiind pronunțată de același judecător care la data de 07.12.2005 a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
În ceea ce privește imobilul din B, în mod corect, în aplicarea prevederilor art. 67311. privind vânzarea la licitație în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea, instanța a dispus disjungerea prin încheierea din 07.12.2005 în condițiile în care, astfel cum s-a consemnat în încheiere, nici una dintre părți nu a solicitat atribuirea în lot a acestui imobil iar cauza se află în stare de judecată cu privire la celelalte cereri formulate de părți.
Apelul declarat de pârâtă privește nelegalitatea și netemeinicia încheierii de admitere în principiu din 30.06.2004 cu privire la soluționarea cererii sale având ca obiect îmbunătățiri aduse imobilului bun succesoral și administrarea probei cu martori pe care a formulat-o în susținerea acestei cereri, nereținerea la masa succesorală a sumei de - lei (ROL ) aflată într-un cont al defunctei la Banca Populară Română și a despăgubirilor în sumă de - lei (ROL) din procesul desfășurat ca urmare a decesului autoarei părților într-un accident de circulație.
Potrivit dispozițiilor art. 6738. în forma în vigoare la data pronunțării încheierii de admitere în principiu anterior modificării aduse prin OUG nr. 65/09.09.2004, încheierea prevăzută de art. 6736al. 1. poate fi atacată cu apel mai înainte de pronunțarea hotărârii, nemaiputând fi supusă apelului cu hotărârea asupra fondului în ceea ce privește masa bunurilor supuse împărțelii. Atâta vreme cât pârâta reclamanta nu a exercitat calea de atac împotriva încheierii din 30.06.2004 cu privire la compunerea masei succesorale și îmbunătățirile aduse imobilului bun succesoral nu mai poate valorifica aceste critici pe calea de atac a apelului îndreptată împotriva hotărârii pronunțată asupra fondului.
În aplicarea principiului înscris în art. 741 Cod civil la formarea și compunerea loturilor trebuie să se dea fiecărui copărtaș pe cât se poate aceeași cantitate de mobile și imobile. Apelanta a criticat sentința apelată sub aspectul modului de împărțire a bijuteriilor.
Expertiza de specialitate efectuată la judecata în primă instanță evidențiază posesia exercitată de părți asupra acestor bunuri iar lotizarea dispusă de instanță are în vedere acest criteriu. Motivele de apel nu se concretizează sub aspectul opțiunii pârâtei - reclamante privind lotizarea bijuteriilor, acesta neprecizând bunurile pe care le solicită în lotul său. Singurul aspect concret se referă la șiragul de perle naturale, apelanta arătând că au fost atribuite reclamantei deși acesta a susținut că nu au existat. În acest context singura care ar putea invoca vătămarea decurgând din atribuirea unui bun care nu există este reclamanta or aceasta nu a înțeles să declare apel.
Bunurile supuse partajului se evaluează la valoarea de circulație din momentul partajului. Prin expertiza tehnică specialitatea construcții efectuată în apel s-a stabilit pentru apartamentul bun succesoral o valoare de circulație de -,20 lei (RON) care nu a fost contestată de părți. În consecință urmează a reține această valoare de circulație în loc de -,10 lei cât s-a reținut prin sentința apelată.
În principiu împărțeala se face în natură iar inegalitatea loturilor se compensează prin sulte. În privința apartamentului din B str. - - 29/B/1 ambele părți au formulat cereri de atribuire, apelanta solicitând partajarea în natură în două loturi iar intimata atribuirea în totalitate a acestui bun.
Din expertiza tehnică întocmită de expert rezultă că apartamentul în litigiu este partajabil în natură, putând rezulta două locuințe evidențiate în schița nr. 2 raportului de expertiză cu posibilitatea realizării din punct de vedere tehnic a instalațiilor necesare ambelor locuințe. În același sens sunt și concluziile expertului parte pentru apelanta-pârâtă.
În ceea ce-l privește pe expertul parte pentru intimata-reclamantă acesta precizează că apartamentul nu este comod partajabil în natură însă din cuprinsul raportului rezultă că această concluzie se întemeiază nu pe considerente de ordin tehnic ci pe dezacordul intimatei cu privire la împărțirea în natură a apartamentului aceasta fiind o soluție oneroasă.
Având în vedere propunerea de lotizare în natură a apartamentului astfel cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în apel d e expert s-a reținut că cererea apelantei privind împărțirea acestui bun în două unități locative distincte este întemeiată. În consecință, văzând și prevederile art. 296. a fost admis apelul și a fost schimbată în parte sentința apelată cu privire la valoarea apartamentului, compunerea și valoarea loturilor, valoarea sultelor.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel au fost compensate în temeiul art. 276. având în vedere dubla calitate a acestora în procesul de partaj.
Împotriva deciziei a promovat recurs reclamantul care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate, invocând în esență, faptul că soluția instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate în cauză, a dispozițiilor legale aplicabile și a situației de fapt existente în cauză.
Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere concluziile expertizei tehnice efectuate de expertul, potrivit căreia apartamentul în litigiu nu poate fi partajat în natură.
Totodată, instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art.673 indice 6 Cod pr.civilă în sensul de a solicita expertului să precizeze dacă bunul supus împărțeli este comod partajabil în natură și în ce mod anume.
Astfel, nu s-a precizat în concret componența fiecărui spațiu locativ rezultat urmare a împărțelii, suprafețele minimale necesare, modificările constructive ce se impun pentru crearea celor 2 suprafețe locative, dificultățile și costurile modificărilor.
Examinând motivele de recurs,Curtea a constatat că, motivul de recurs privind interpretarea eronată a probelor administrate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, pct. 10, 11 ale art. 304 Cod pr.civilă referitoare la aprecierea eronată a probelor administrate fiind abrogate prin nr.OUG138/2000, considerent pentru care acesta urmează a fi înlăturat ca nefondat.
În ce privește motivele de recurs referitoare la încălcarea dispozițiilor art.673 indice 6 și indice 10 Cod pr.civilă, instanța a apreciat, că acestea sunt, de asemeni, nefondate.
Din lucrările dosarului, rezultă că instanța de apel, în virtutea rolului activ prin dispozițiile art.129 al.5 Cod pr.civilă, a dispus efectuarea de expertize tehnice ( expert, respectiv ), a suplimentului la expertizele efectuate, urmare a obiecțiunilor părților, probe de natură să clarifice posibilitatea partajării în natură a apartamentului în litigiu, a spațiilor locative ce se pot creea urmare a lotizării, modificările constructive ce se impun, posibilitatea realizării tehnice a instalațiilor necesare ambelor fonduri locative.
În contextul anterior arătat, nu pot fi reținute motivele de recurs conform cărora, instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art.673 indice 6, și indice 10.pr.civilă, cu atât mai mult cu cât, expertizele efectuate în cauză, și, suplimentul la expertiză, au fost încuviințate de instanța de apel în considerarea art.6736Cod pr.civilă, iar la atribuirea loturilor a avut în vedere dispozițiile art. 67310al.1 coroborat cu art. 6739Cod pr.civilă.
Mai mult, din hotărârea atacată, în speță, rezultă că, instanța de apel, a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art.741 Cod civil potrivit cărora " la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură sau valoare", evitându-se pe cât posibil îmbucătățirea peste măsură eritajelor.
Ori, în cauză, se reține că, părțile au o cotă-egală la masa succesorală, sunt îndrituite în mod egal la atribuirea în natură a eritajului, iar potrivit expertizelor din imobilul supus împărțelii pot fi create două unități locative separate, cu independență funcțională.
Împrejurarea invocată de recurentă conform căreia apartamentului nu este comod partajabil în natură și crearea a două unități locative distincte ar presupune lucrări suplimentare de construcție și amenajări imposibil de realizat ( conform expertului parte ) nu este de natură să excludă un erede de la dreptul său de atribuire în natură a cotei-părți ce i se cuvine din succesiune; pe de altă parte, susținerile recurentei privind imposibilitatea realizării unor lucrări de amenajare suplimentare sunt infirmate de înseși concluziile expertizelor efectuate în cauză, conform cărora realizarea a două spații locative separate necesită lucrări minime, ce nu comportă costuri substanțiale.
Este de reținut, totodată, din probele administrate că, însăși recurenta, a avut amenajat ca spațiu distinct, în apartamentul în litigiu, compus din 4 camere, dependințe, boxă și 2 balcoane, un magazin ce a funcționat în perioada 1992-2002, împrejurare de natură să confirme concluziile experților și, potrivit cărora imobilul poate fi partajat comod în natură.
Având în vedere cele anterior menționate, Curtea a apreciat că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.6736, art.67310Cod pr.civilă ( invocate de recurentă) și a art.741 Cod civil, în temeiul art.3121Cod procedură civilă și a respins ca nefondat recursul.-
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a promovat contestația în anulare de față, reclamanta.-
În drept contestatoarea a invocat dispozițiile art.318 Cod procedură civilă susținând că hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale și că nu s-au cercetat toate motivele de recurs.-
În fapt contestatoarea susține că instanța de recurs nu a examinat toate probele și actele normative, soluția partajării în natură fiind rezultatul unei omisiuni a dispozițiilor legale, care în final au dus la pronunțarea unei decizii lovite de nulitate absolută deoarece sunt încălcate dispozițiile pentru proiectarea și executarea instalațiilor sanitare - indicativ 1.9.- 1994.-
Cele două expertize, arată contestatoarea nu țin cont de aceste norme de proiectare și în consecință soluțiile tehnice propuse pot genera consecințe. -
În mod inexplicabil, se arată instanța omite suplimentul la raportul de expertiză în care expertul concluzionează că nu este posibilă partajarea în natură a imobilului. -
Aceste omisiuni și greșeli materiale a instanțelor arată contestatoarea a făcut posibilă pronunțarea deciziei pe care o critică și împotriva căreia a promovat contestația în anulare de față.
Analizând contestația în anulare în raport de temeiul de drept invocat precum și împrejurările de fapt invocate în susținerea contestației, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Contestația în anulare specială poate fi exercitată numai în prezența unuia din motivele expres prevăzute de art.318 Cod procedură civilă.-
Primul motiv de contestație în anulare specială vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, legiuitorul având în vedere acele greșeli formale, care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului. -
Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. -
Cum aspectele invocate de contestatoare vizează aprecierea probelor și aplicarea actelor normative în materie, Curtea constată că practic se solicită remedierea unor așa zise greșeli de judecată, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare care constituie o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat respectiv necercetarea tuturor motivelor de recurs, Curtea constată că și acesta este nefundat întrucât instanța de recurs printr-un considerent comun a răspuns la toate motivele de recurs. -
Pentru cele ce preced, Curtea în temeiul art.318 Cod procedură civilă respinge ca fiind nefondată contestația în anulare.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare promovată de împotriva sentinței civile nr.1552 din 14.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU. -
Irevocabilă.-
Pronunțată în ședință publică azi 15 febr.2010
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
- -
Red.dec.recurs.,
Red.dec.cont.CV/22 febr.2010 Tehn.red.EG/12 martie 2010.
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu