Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 185/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 185/R/2010
Ședința publică din 28.01.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 88/A din29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr- privind și pe intimata reclamantă, precum și pe intimatul pârât C-SUCURSALA B, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se prezintă recurentul, și reprezentanta reclamantei avocat -, cu delegația la dosar, lipsă fiind intimatul pârât C-Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere hotărârea nr. 79/17.12.2009, privind constituirea completelor de judecată pe anul 2010, în compunerea completului intră doamna judecător, aflată pe prima poziție din planificarea de permanență.
Recurentul depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanta intimatei reclamantă, avocat - depune la dosar întâmpinare, comunicându-se un exemplar recurentului pârât.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Recurentul pârât, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precizând în susținerea acestuia că citația a primit-o în cutia poștală, însă decizia i s-a afișat pe ușa principală a blocului.
Reprezentanta intimatei reclamantă avocat, solicită respingerea recursului ca nefundat susținând motivele arătate în întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4127 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în consecință s-a constatat că reclamanta are un drept de creanță în cuantum de 92.899 lei la dobândirea apartamentului nr. 30 situat în B, str. - -,. 6.., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 92.899 lei cu titlul de creanță, au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul și pârâta CEC - Sucursala B, ca neîntemeiate.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și să plătească suma de 3.105,18 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut că reclamanta și pârâtul au întreținut relații de concubinaj, din care a rezultat minorul, născut la data de 19.07.1991, iar ulterior la data de 15.05.1993 cei doi s-au căsătorit. Prin Sentința civilă nr. 258/30.01.2007, pronunțată de Judecătoria Bistrițas -a desfăcut căsătoria încheiată între părți.
Anterior căsătoriei, dar în perioada de concubinaj, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare nr. 3824/5.06.1991, prin care pârâtul a dobândit în proprietate în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 apartamentul nr. 30, situat în B, str. - -,. 58 B,. C, înscris de la aceeași dată pe numele pârâtului în CF 5578/30
Prețul locuinței a fost de 178.527 lei, din care la data încheierii contractului a fost achitat un avans de 54.127 lei și un comision de 2.178 lei, iar diferența de 121.722 lei a fost achitată prin contractarea unui împrumut de la CEC pe o durată de 10 ani, prețul acestuia fiind achitat integral în anul 2001.
Întrucât achiziționarea apartamentului și încheierea contractului de vânzare-cumpărare pe numele pârâtului au avut loc înainte de căsătoria celor doi, instanța a apreciat că imobilul apartament este bun propriu al pârâtului și nu poate constitui obiect al dreptului de proprietate comună al părților. În aceste condiții, cererile reclamantei având ca obiect constatarea proprietății comune, vânzarea imobilului și radierea dreptului de ipotecă, au fost considerate neîntemeiate și au fost respinse ca atare.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind existența unui drept de creanță, instanța a apreciat că este întemeiată, iar cele două părți au avut o contribuție egală la cumpărarea apartamentului încă de la data achitării avansului și până la data achitării integrale a prețului.
Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză cu actele de stare civilă depuse la dosar, din care reiese că primul minor al celor doi foști soți s-a născut la o lună după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, instanța a constatat că părțile au întreținut o relație de concubinaj cu mai mult timp înainte de cumpărarea apartamentului.
Din declarația martorei și, copiile cărților de muncă depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a mutat efectiv în apartament în anul 1990, că pe parcursul căsătoriei și anterior, ambii soți au fost angajați și au realizat venituri, astfel că, contribuția reclamantei la plata apartamentului nu poate fi decât egală cu cea a pârâtului, în condițiile în care nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că vreuna dintre părți să fi avut venituri substanțial mai mari sau cheltuieli nejustificate.
Fiind dovedită contribuția reclamantei la achiziționarea locuinței de către fostul concubin, aceasta va dobândi un drept de creanță care va fi stabilit în funcție de valoarea actuală a bunului, iar nu un drept de coproprietate.
În ceea ce privește dreptul la acțiune al reclamantei, acesta nu poate fi apreciat ca fiind prescris, întrucât cursul prescripției nu a curs între soți pe perioada căsătoriei, potrivit art. 14 al.3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Imobilul a fost evaluat prin raportul de expertiză întocmit de expert ca având un preț actual de circulație de 185.798 lei, astfel că reclamanta dobândit un drept de creanță în cuantum de 92.899 lei (de l/2 părți din valoarea actuală a imobilului) și l-a obligat pe acesta să plătească suma menționată în favoarea reclamantei.
Referitor la celelalte pretenții ale reclamantei, așa cum s-a arătat mai sus, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 30.fam. privitor la bunurile comune ale soților și nici art. 673 ind.1 și urm. pr.civ. cu privire la vânzarea bunului. Întrucât imobilul constituie proprietatea pârâtului a fost respinsă și cererea reclamantei de radiere a dreptului de ipotecă.
În baza art. 18 din OUG 5l/2008 pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 3.105 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxa judiciară de timbru de plata căreia reclamanta a fost scutită prin Încheierea din data de 30.10.2008.
A fost indicat recursul ca fiind calea de atac de care se poate uza în cauză.
Prin decizia civilă nr. 88/A/29.10.2009 Tribunalul Bistrița -N fost respinsă cererea apelantului de repunere în termenul de apel.
A fost respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.4127/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr-, ca tardiv.
Apelantul a fost obligat să plătească intimatei, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că cauza a fost soluționată de Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr. 4127/2008 ce a fost comunicată pârâtului la data de 13 ianuarie 2009, așa cum atestă dovada de primire și procesul verbal de predare a hotărârii judecătorești, prin afișare pe ușa principală locuinței destinatarului care nu a fost găsit.
a fost îndeplinită procedura de citare a pârâtului pentru termenele de judecată din data de 25 septembrie 2007, când, luând cunoștință de proces a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător și din data de 30 octombrie 2007 când apărătorul ales a formulat întâmpinare. Cu acele două ocazii, deși agentul procedural identic a afișat actele pe ușa principală a locuinței destinatarului, pârâtul s-a manifestat procesual în termen legal, inițial pentru a-și pregăti apărarea, iar ulterior indicând argumentarea poziției sale față de acțiunea formulată împotriva sa.
Chiar și în calea de atac modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a fost identică, apelantul prezentându-se la judecată la termenul ce i-a fost adus la cunoștință în aceeași manieră, prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței sale.
Calea de atac a fost exercitată însă de pârât abia la data de 19 februarie 2009, după expirarea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței, instituit de art.284 Cod procedură civilă, împlinit la data de 29 ianuarie 2009.
Deși se reclamă nulitatea dovezii de comunicare a sentinței apelante datorită modului de comunicare, susținându-se că agentul procedural avea obligația să afișeze actul pe ușa apartamentului apelantului și nu pe ușa principală a blocului, o atare teză nu poate fi împărtășită. Pe de o parte potrivit disp.art.100 alin.4 Cod procedură civilă procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură în conformitate cu cerințele legii constituie un act oficial care face dovadă, în privința constatărilor făcute personal de către agentul instrumentator, până la înscrierea în fals. Pe de altă parte dovada de comunicare a sentinței cuprinde toate datele necesare, astfel că nu pot opera dispozițiile art.100 alin.3 Cod procedură civilă privind nulitatea comunicării sentinței. În plus, așa cum însuși apelantul indică în cererea de apel, cât timp clădirea în care este amplasat apartamentul în care locuiește are o ușă principală dotată cu interfon, afișarea sentinței pe această ușă principală este unica modalitate legală de îndeplinire a procedurii de citare atunci când destinatarul ori membrii familiei sale nu pot fi găsiți, întrucât accesul agentului procedural în interiorul clădirii, fie spre ușa apartamentului căutat, fie spre cutia poștală a acestuia, este restricționat. Astfel, modalitatea de comunicare a hotărârii judecătorești prin afișare pe ușa principală a clădirii este pe deplin legală, reglementată de art.92 Cod procedură civilă, în legătură cu care Curtea Constituțională a conchis, examinând situația de excepție a afișării actului de procedură, că prevede suficiente garanții de natură să asigure respectarea dreptului la apărare. Nu pot fi ignorate nici circumstanțele înainte arătate că, în mod identic comunicându-i-se pârâtului, respectiv apelantului acte de procedură civilă întocmite în cauză, în termen util s-a manifestat procesual, ceea ce semnifică luarea la cunoștință a cuprinsului actelor comunicate identic prin afișare pe ușa principală a clădirii.
Cererea de repunere în termenul de declarare a apelului este reglementată de art.103 Cod procedură civilă, cu dispoziții restrictive, condiționat de "o împrejurare mai presus de voința părții". Motivele invocate de apelant în argumentarea acestei cereri, acelea că "s-a interesat la judecătorie", are "cutie poștală cu cheie" nu se constituie în împrejurări mai presus de voința sa, în înțelesul art.103 alin.1 Cod procedură civilă, de natură a-l împiedica să exercite calea de atac împotriva sentinței. Nemulțumit de soluția pronunțată, pe care o cunoștea după cum rezultă din cuprinsul cererii personale de apel, apelantul, beneficiar al asistenței juridice calificate, putea uza de exercițiul căii de atac, urmând a indica motivele apelului după comunicarea sentinței și a considerentelor acesteia (art.284 Cod procedură civilă). Pe de altă parte identitatea de comunicare prin afișare a tuturor actelor de procedură și modul de manifestare al pârâtului-apelant nu face decât să înlăture susținerile acestuia că ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac împotriva sentinței dată de judecătorie.
Astfel, prin raportare la momentul comunicării sentinței și declararea căii de atac excepția tardivității declarării apelului a fost considerată întemeiată.
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termenul legal pârâtul, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Bistrița -
În motivarea recursului, recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală, pentru că cele două instanțe au încălcat dispozițiile art. 92 alin. 4 Cod proc.civ. în temeiul cărora agentul procedura avea obligația să afișeze sentința pe ușa apartamentului și nu pe ușa principală a blocului așa cum a procedat în cauză. Întrucât comunicarea actelor de procedură prin afișare este o excepție de la principiul comunicării directe și personale, agentul procedural trebuia să procedeze conform dispozițiilor legiuitorului în aceste situații, respectiv să înmâneze actul celui căruia i se adresează, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, să procedeze la depunerea lui în cutia poștală și numai în lipsa acesteia să afișeze actul pe ușa principală a locuinței.
Legiuitorul nu prevede decât o singură excepție ce dă posibilitatea afișării pe ușa principală a unei clădiri cu mai mulți locuitori și anume, atunci când nu este indicat numărul apartamentului în care locuiește destinatarul, cerință care nu este îndeplinită în cauză.
Prin întâmpinarea depusă intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că proces verbal întocmit cu ocazia comunicării sentinței este un act ce face dovada în privința constatărilor făcute de agentul instrumentator, până la înscrierea în fals. Prin urmare, susținerile recurentului sunt nefondate, agentul procedural a respectat disp. art. 92 Cod proc.civ. astfel că nu există nici un motiv pentru repunerea pârâtului în termenul de apel.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este fondat și în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 89 și 92 alin. 3 Cod proc.civ. înmânarea actelor de procedură se va face personal celui citat, iar în cazul clădirilor compuse din mai multe apartamente, dacă nu este indicată camera sau apartamentul în care locuiește destinatarul, agentul va înmâna citația persoanei din familie sau cu care locuiește, iar conform alin. 4 din același text, în cazul în care persoanele arătate nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația pe ușa locuinței celui citat, iar dacă nu are indicația apartamentului sau camerei de locuit, pe ușa principală a clădirii, încheind, de asemenea, proces verbal despre toate acestea.
Procedura comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității, iar nerespectarea acestor principii duce la nulitatea actului.
Din actele dosarului rezultă că, comunicarea sentinței civile nr. 4127/11.11.2008 a Judecătoriei Bistrițaa fost comunicată pârâtului la data de 13.01.2009, pe dovada de comunicare hotărârii fiind făcută mențiunea că hotărârea a fost afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului, întrucât nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită.
Această mențiune "ușa principală a locuinței" nu indică exact locul afișării sentinței, încălcându-se astfel prev. art. 100 alin. 1 pct. 2 și 7 Cod proc.civ. fapt ce atrage nulitatea actului, conform alin. 3 al aceluiași text. Simpla mențiune făcută în procesul verbal de îndeplinire a comunicării că hotărârea a fost afișată pe ușa locuinței fără a se arăta și apartamentul, face ca, în cazul imobilelor împărțite pe apartamente, procedura de comunicare să fie nulă, deoarece nu se poate verifica dacă afișarea s-a făcut pe ușa principală a locuinței proprii, a apartamentului în care locuiește pârâtul, sau pe ușa principală a blocului.
Susținerile instanței de apel referitoare la faptul că pe parcursul procesului de fond pârâtul a fost citat în aceeași modalitate și că s-a prezentat în instanță, că blocul în care se află apartamentul pârâtului are interfon, astfel că afișarea pe ușa principală este unica modalitate legală de îndeplinire a procedurii de comunicare, nu pot fi acceptate, deoarece regulile referitoare la comunicarea actelor de procedură sunt de strictă interpretare, iar îndeplinirea procedurii nu poate fi dedusă din acte sau fapte extrinseci.
Prin urmare, curtea va admite recursul, va considera că apelul este introdus de pârât în termen, va casa decizia de respingere a apelului ca tardiv și va trimite cauza spre rejudecare pe fond la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 88/A din 29.10.2009 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr- pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Bistrița N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/12.02.2010
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
