Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 234/

Ședința publică din 12 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Stan

JUDECĂTOR 3: Corina Pincu

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.236 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, intimatul-moștenitor al reclamantului, lipsind intimații moștenitori ai aceluiași reclamant, numiții, și intimații-pârâți G, G, și.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 5,00 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 10,00 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare și note de ședință din partea intimatului, prin care invocă excepția tardivității recursului.

Intimatul solicită amânarea cauzei pentru a angaja apărător.

Considerând că intimatul a avut suficient timp pentru a-și asigura apărarea, curtea respinge cererea formulată în acest sens de. Constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui, punând în discuția părților admisibilitatea, precum și nulitatea acestei căi de atac, cu referire la prevederile art.3021lit.c Cod procedură civilă.

Recurentul-pârât, având cuvântul, consideră recursul ca fiind admisibil și motivat, solicitând admiterea lui în consecință. Precizează că, până în prezent, nu a reușit să aflate numele moștenitorilor defuncților, G și și că în mod greșit tribunalul a constat perimat apelul.

Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca tardiv introdus și în subsidiar, ca nemotivat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar, pe care a susținut-o oral în ședință.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.11.2001, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, ina, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma autorului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autorul comun a decedat în anul 1971, masa succesorală rămasă fiind compusă din terenuri în suprafață de 2,0769 ha. identificate prin titlul de proprietate nr.-/26.03.2001.

Prin cererea formulată la data de 28.01.2002, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că pârâții, și ina sunt decedați, având ca moștenitori pe numiții, G, și G, care vor fi citați în calitate de pârâți.

Prin sentința civilă nr.699/14.11.2005, Judecătoria Costeștia admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a dispus sistarea stării de indiviziune și a omologat raportul de expertiză întocmit de expert în varianta B, a atribuit reclamantului următoarele bunuri imobile situate în comuna, județul A: teren în suprafață de 1995, extravilan, arabil, tarlaua 40, parcela 590, cu vecinii: N -, E -, S -, V -, identificat în titlul de proprietate nr.-/26.03.2001, în valoare de 399 lei.

Prin aceeași sentință a atribuit pârâtului următoarele bunuri imobile situate pe raza comunei, județul A: terenul în suprafață de 1480, intravilan, arabil, tarlaua 8, parcela 618, cu vecinii: N -, E - drum exploatare, S -, V -, în valoare de 444 lei.

A atribuit pârâtului următoarele bunuri situate pe raza comunei, județul A: terenul în suprafață de 350, extravilan, arabil, tarlaua 40, parcela 592, cu vecinii: N -, E - N, S -, V - canal, în valoare de 35 lei; terenul în suprafață de 966 extravilan, arabil, tarlaua 44, parcela 672, cu vecinii: N -, E - canal, S -, V - drum exploatare, în valoare de 96,60 lei; terenul în suprafață de 818, intravilan, fâneață, tarlaua 4, parcela 301, cu vecinii: N -, E - drum exploatare, S -, V - drum stradal, în valoare de 163,6 lei, total valoare 295,2 lei.

A atribuit în indiviziune pârâților și terenul în suprafață de 5000 situat în extravilanul comunei, județul A, arabil, tarlaua 25, parcela 316, cu vecinii: N -, E - drum exploatare, S -, V - drum exploatare, în valoare de 500 lei.

A atribuit pârâtei următoarele bunuri imobile, situate pe raza comunei, județul A: terenul în suprafață de 750 extravilan, arabil, tarlaua 40, parcela 592, cu vecinii: N -, E -, S și V -; terenul în suprafață de 1540 extravilan, arabil, tarlaua 25, parcela 307/1, cu vecinii: N -, E - drum exploatare, S -, V -, total valoare 304 lei.

A atribuit în indiviziune pârâților și G terenul în suprafață de 3971,2 situat în extravilanul comunei, județul A, arabil, tarlaua 23, parcela 295, cu vecinii: N -, E - drum exploatare, S - lotul pârâților și, V -, în valoare de 397,12 lei.

S-a atribuit în indiviziune pârâților G și terenul în suprafață de 3898,8 situat în extravilanul comunei, județul A, arabil, tarlaua 23, parcela 295, cu vecinii: N - lotul pârâtei, E - drum exploatare, S -, V -, în valoare de 389,88 lei.

Au fost obligații pârâții și G să plătească pârâtului suma de 7,24 lei, cu titlu de sultă.

A fost obligat pârâtul să plătească pârâtului suma de 54,12 lei, cu titlu de sultă.

Au fost obligați pârâții și să plătească pârâtului suma de 33,32 lei cu titlu de sultă.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 9,12 lei, cu titlu de sultă.

Au fost obligații pârâții și să plătească pârâtei suma de 76,8 lei cu titlu de sultă.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 52,2 lei cheltuieli de judecată, proporțional cu cota din moștenire.

Împotriva sentinței civile sus-menționate au declarat apel pârâții, G, și (procurator ), criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

La termenul de judecată din 20.09.2007, tribunalul a dispus suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 alin.1 Cod procedură civilă, până la indicarea moștenitorilor defuncților, G și.

Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.236 din 27 noiembrie 2008, constatat perimat apelul formulat de pârâți, reținând incidența în cauză a prevederilor art.248 Cod procedură civilă, întrucât ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.09.2007, când cauza a fost suspendată în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 din același cod, perimarea se poate constata și din oficiu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâtul, invocând susțineri ce privesc fondul dedus judecății, cu referire la primul titlu de proprietate ce îi era favorabil, eliberat în anul 1995, cu motivarea că îi este necesară această modificare a hotărârii fondului pentru a se înscrie într-o asociație agricolă.

În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității și nulității recursului, potrivit art.3021lit.c din același cod.

Excepția tardivității formulării recursului a fost invocată de către intimatul prin întâmpinare (166) și este neîntemeiată.

Potrivit art.253 Cod procedură civilă, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că hotărârea de perimare a fost pronunțată de tribunal la data de 27.11.2008, iar recursul pârâtului a fost trimis acestei instanțe la data de 28.11.2008, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de la fila 150 dosarului.

Cealaltă excepție, privind nulitatea recursului, a fost invocată de instanță din oficiu, constatându-se că recurentul a depus o simplă cerere, fără a motiva în fapt și în drept calea de atac declarată, în raport de soluția adoptată de instanța de apel, respectiv perimarea apelului.

Recursul este nul în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art.3021alin.(1) lit.c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, potrivit art.306 alin.3 din același cod, iar indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă;per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art.3021alin.(1) lit.c Cod procedură civilă, neindicând motivele de nelegalitate statuate în art.304 din același cod, pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de acest text de lege.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei de apel, obiect al acestei căi de atac, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată de tribunal, ca instanță de apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent constă practic în enunțarea unor fapte care vizează fondul dedus judecății, cu referire strictă la titlul de proprietate eliberat în anul 1995, pe care îl privește ca fiind favorabil, fără a arăta însă în concret greșeala tribunalului a cărei hotărâre a atacat-o și prin care s-a constatat perimarea apelului.

De aceea, nu se poate reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Constatându-se că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.304 Cod procedură civilă, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Curtea va constata nulitatea recursului, în conformitate cu prevederile art.3021alin.(1) lit.c coroborat cu art.306 alin.3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.236 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind moștenitorii reclamantului, respectiv, și și pârâții G, G, și .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./18.02.2009

Jud.apel: /

Jud.fond:

Președinte:Florinița Ciorăscu
Judecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Pitesti