Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(77/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 255
Ședința publică de la 9 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant-pârât împotriva deciziei civile nr. 1425 din 10.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă.
are ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentului reclamant-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. 386.682/05.02.2009, emise de Baroul București - Societate Civilă de Avocați, pe care o depune la dosar, avocat, în calitate de reprezentant al intimatei pârâte-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2165/6.02.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentului reclamant-pârât depune la dosar chitanța nr. -/1/6.02.2009 în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului reclamant-pârât, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond, iar pe de altă parte casarea deciziei Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea unei expertize legale.
Consideră că instanța de apel în mod greșit a admis administrarea unei noi expertize în faza procesuală a apelului în situația în care în fața instanței de fond apelanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză imobiliară ce a avut ca obiect evaluarea apartamentului supus partajării; singurele critici aduse de apelantă s-au referit doar la aplicarea unor anumiți coeficienți de individualizare a prețului apartamentului, solicitând instanței de fond omologarea raportului de expertiză cu înlăturarea unor coeficienți negativi aplicați de către expert, coeficienți care au dus, în opinia apelantei, la scăderea nejustificată a prețului imobilului; instanța de apel în mod nelegal a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare imobiliare în cauză, deși exista posibilitatea, în măsura în care instanța aprecia necesar, să dispună înlăturarea acelor coeficienți, așa cum a solicitat și apelanta în fața instanței de fond.
Instanța de apel a înlăturat în mod nejustificat obiecțiunile formulate de către reclamantul-pârât în fața instanței de apel, deși au fost punctuale și legale, solicitând în principal refacerea expertizei imobiliare de către alt expert și în subsidiar solicitarea de lămuriri de la expert; expertul desemnat în cauză, la stabilirea prețului tehnic a aplicat coeficienți de actualizare prezentați de -R, deși a arătat instanței și a dovedit cu o adresă eliberată de Ministerul Justiției - Direcția Generală Organizare Resurse Umane și relația cu Ministerul Public - Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare că materialele emise de Corpul Tehnici din România (-R), cuprinzând coeficientul de actualizare pentru lucrări de expertiză și evaluare, nu au caracter de normă legală și nu pot fi invocate ca atare în rapoartele de expertiză.
De asemenea, instanța a omologat o expertiză nelegală; coeficienții de corecție aplicați de către expertul desemnat în apel, pe lângă faptul că aplicarea acestora este nelegală, sunt stabiliți aleatoriu; se stabilește un coeficient de 15 % pentru îmbunătățiri, fără a explica cum s-a ajuns la acest procent; de asemenea, este nelegală și aplicarea unui coeficient de 7% pentru aproprierea de mijloacele de transport în comun, atât timp cât coeficientul maxim pentru aproprierea de mijloacele de transport este de maxim 5% iar la distanță mai mică de 500 trece un singur autobuz. Expertul a stabilit prețul apartamentului la 88.000 euro, cu peste 27.000 euro mai mare, în situația în care expertul de la fond a stabilit pentru apartamentul în litigiu un preț de 61.000 euro, deși prețurile au scăzut foarte mult pe piața imobiliară, cu peste 30 de procente.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Avocatul intimatei pârâte-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât a arătat că prima expertiză era total deficitară și consideră că în mod corect instanța de apel a încuviințat efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili indicatorii negativi care au scăzut la acea vreme valoarea apartamentului; instanța de apel a admis această expertiză, efectuată cu respectarea tuturor normelor metodologice pentru expertizele imobiliare; a respectat situația reală, astfel că această expertiză este temeinică, legală, iar instanța de apel a omologat-o corect.
Mai arată că din luna iunie 2003, când soții încă nu erau divorțați, intimata (soția recurentului) a fost izgonită din locuință, deși aceasta era grav bolnavă, iar recurentul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere până la încetarea stării de nevoie a acesteia.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr. 53/06.02.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la data de 29.04.2004 pe rolului Judecătoriei Sectorului 2 B, sub nr. 5262/2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară Sector 2 B, să dispună desfacerea căsătoriei înregistrate sub nr. 4/11.04.1993 la Consiliul Local al Comunei Nouă din vina pârâtei, încredințarea către reclamant spre creștere și educare a minorului, născut la 19.06.1994, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "" și partajarea bunurilor comune.
Privitor la bunurile comune, reclamantul a arătat că în timpul căsătoriei, soții au dobândit apartamentul nr. 22, situat în B,-,. 32,. 1, sector 2, bunurile mobile:, casetofon Panasonic, frigider Arctic, aragaz, mobilă de dormitor, mobilă de sufragerie, mobilă bucătărie, precum și autoturismul 1310, susținând că are o cotă de contribuție mai mare decât pârâta la dobândirea acestora, întrucât o parte din bunurile mobile au fost achiziționate în perioada despărțiri în fapt.
La data de 14.05.2004, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului reclamant, încredințarea spre creștere și educare a minorului, obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia, revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, partajarea bunurilor comune, cu cheltuieli de judecată.
În privința bunurilor supuse partajului, pârâta-reclamantă nu a contestat compunerea masei partajabile și a susținut că soții au contribuit în mo egal la achiziționarea acestora.
Prin sentința civilă nr. 1598/24.02.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 5262/2004, s-au admis în parte cererea principală și cererea reconvențională de divorț privind pe reclamantul-pârât și pe pârâta-reclamantă, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Sector 2 B, s-a desfăcut din culpa părților căsătoria încheiată la data de 11.04.1993, înregistrată în Registrul Stării Civile al Consiliul Local al Comunei Nouă, județul T, sub nr. 3/11.04.1993, conform certificatului de căsătorie seria - nr.-; s-a dispus ca pârâta-reclamantă să revină la numele anterior căsătoriei, acela de ""; i s-a încredințat reclamantului-pârât, spre creștere și educare minorul, născut la data de 19.06.1994; a fost obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea pârâtei-reclamante în cuantum de 425.000 ROL lunar, începând cu data de 14.05.2004, până la încetarea stării de nevoie; a fost obligată pârâta-reclamantă la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 425.000 ROL lunar, începând cu data de 29.04.2004, până la intervenirea unei cauze legale de modificare a condițiilor avute în vedere de instanța de judecată la pronunțarea prezentei hotărâri; au fost compensate în totalitate obligațiile bănești ale părților rezultate din pensiile de întreținere la care au fost obligate de către instanță, până la intervenirea unei cauze legale de modificare a condițiilor avute în vedere la pronunțarea prezentei hotărâri; s-a disjuns soluționarea capetelor la cerere din acțiunea principală și cererea reconvențională privind partajarea bunurilor comune și a fost obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 492.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă, reprezentând din contravaloarea onorariului de expertiză.
În vederea soluționării capetelor de cerere disjunse, s-a format dosarul nr. 3161/2005 (număr în format nou -).
Prin sentința civilă nr. 5499/28.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantului-pârât, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, s-a dispus ieșirea părților din indiviziune; a fost atribuit reclamantului-pârât în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-,. 32,. 1,. 7,. 22, sector 2, în valoare de 60.984 euro, în echivalent în lei 200.970; autoturismul 1310 CL cu nr. de înmatriculare B-94-, în valoare de 3.670 lei și bunurile mobile cuprinse în anexa la raportul de expertiză întocmit de către expertul, în valoare 6.790 lei; a fost obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 3.138 lei și a echivalentului în lei a sumei de 18.295 euro, cu titlu de sultă către pârâta-reclamantă; s-a stabilit termen de plată de 3 luni și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin încheierea de admitere în principiu, de la 14.12.2006, s-a constatat că părțile au contribuit diferit la contribuirea bunurilor comune, respectiv în procente de 70% - reclamantul și de 30% - pârâta, iar la masa partajabilă s-au reținut: imobilul situat în B,-,. 32,. 1, sector 2, autoturismul 1300 și mai multe bunuri mobile. În continuare prima instanță a dispus efectuarea expertizelor tehnice de evaluare a meselor partajabile, mijloace de probă din care instanța a reținut următoarele:
Potrivit raportului de expertiză a bunurilor mobile, efectuat de expert, valoarea acestora se ridică la suma de 6.790 lei, iar valoarea autoturismului este de 3.670 lei, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză autor, efectuat de către expert.
Valoarea de circulație pe piața liberă a imobilului bun comun s-a stabilit de către expert, la suma de 60.984 euro, echivalentul a 200.970 lei.
Pârâta a solicitat înlăturarea unor coeficienți aplicați de către expert și care, în opinia sa, au dus la scăderea nejustificată a prețului imobilului, cum ar fi scăderea unui procent de 10% pentru existența unui litigiu, însă instanța nu a ținut seama de această obiecție, întrucât valoarea de piață a unui imobil e afectat negativ de existența litigiului și de faptul că imobilul este locuit; împrejurarea invocată de pârâtă, în sensul că acesta nu se va vinde, este lipsită de relevanță, instanța însușindu-și valoarea din expertiză.
În privința atribuirii, părțile au pus aceleași concluzii, mai puțin în privința bunurilor mobile.
Împotriva acestei sentințe, la data de 15.10.2007, a declarat apel pârâta-reclamantă, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la 30.10.2007.
Prin decizia civilă nr. 1425 A/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că imobilul ce face parte din masa partajabilă are o valoare de 88.000 Euro, echivalentul în lei fiind 309.000 lei, iar reclamantul-pârât a fost obligat la plata cu titlu de sultă către pârâta-reclamantă a echivalentului în lei al sumei de 26.400 Euro și a sumei de 3.138 lei, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a fost obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 1.109 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că este de principiu că, în cadrul procesului de partaj, în aplicarea principiului egalității copartajanților, trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecății, iar evaluarea trebuie făcută, de regulă, la valoarea de circulație.
Așa fiind, Tribunalul a reținut că bunul imobil al părților, supus partajului, are o valoare de circulație de 88.000 Euro, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert.
La stabilirea valorii reale a imobilului aflat în litigiu s-au avut în vedere criterii și coeficienți de corecție cum sunt: gradul de uzură (morală și fizică), sporul de valoare ca urmare a îmbunătorilor efectuate, zona în care este situat imobilul, prețurile practicate în acea zonă pentru imobile similare, spații verzi aflate în apropiere, instituții de interes economic, social, aflate în apropiere, criterii pe care Tribunalul le-a găsit necesare și absolut utile în stabilirea valorii de circulație a apartamentului supus partajului, fapt pentru care s-au apreciat ca nefondate obiecțiunile formulate de intimatul-reclamant.
În aprecierea sa, Tribunalul a găsit nefondată critica apelantei cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune și la interpretarea probatoriului administrat, în considerarea celor ce urmează:
Potrivit art. 30 Cod fam. un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, 2 condiții: 1) este dobândit de oricare din soți în timpul căsătoriei, 2) nu face parte din categoria bunurilor pe care legea - art. 31 Codul familiei le consideră bunuri proprii.
Comunitatea de bunuri este, prin urmare, un efect legal al căsătoriei și deci bunul dobândit de oricare dintre soți în condițiile menționate este comun, chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la dobândire, dar contribuția soților la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege și nu este o condiție pentru considerarea bunurilor ca fiind comune.
De această contribuție se ține seama pentru determinarea părților ce se cuvin soților în cazul împărțirii bunurilor comune.
Așadar, odată încetată comunitatea de bunuri, bunurile urmează să fie atribuite soților în raport de contribuția pe care fiecare dintre ei a avut-o la dobândirea și conservarea bunurilor și nu neapărat în părți egale, așa cum susține apelanta.
. bunurilor comune în cote părți egale, și nu în raport de contribuția prestată de fiecare dintre soți, ar însemna numai o împărțire egală, dar nu și o împărțire dreaptă.
Așa fiind, s-a observat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal că soții au avut o contribuție de 30% apelanta și 70% intimatul, la dobândirea bunurilor comune.
Pe baza unei analize juste și pertinente a probatoriului administrat, instanța de fond a arătat în încheierea de admitere în principiu din 14 decembrie 2006 care sunt considerentele ce au determinat reținerea unei cote de contribuție superioară a intimatului reclamant la dobândirea bunurilor comune, valoarea probatorie a depozițiilor martorilor audiați fiind corect apreciată, astfel încât au fost înlăturate ca nefondate aceste critici, precum și argumentele aduse în sprijinul lor.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 19.12.2008 a declarat recurs reclamant pârâtul, care a fost înregistrat la data de 13.01.2009, pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea în tot a sentinței instanței de fond.
1. ) În motivare, s-a referit, în primul rând, la nelegalitatea efectuării unei noi expertize imobiliare în apel.
Instanța de apel a reținut în cadrul deciziei atacate faptul că "în aplicarea principiului legalității copartajanților trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecății, iar evaluarea trebuie făcută, de regulă, la valoarea de circulație". Valoarea de circulație a bunului a fost deja stabilită de instanța de fond, prin efectuarea unei expertize judiciare tehnice și nu exista niciun motiv pentru care instanța să considere că este necesară o nouă expertiză tehnică.
Instanța de apel în mod nelegal a admis administrarea unei noi expertize în faza procesuală a apelului, în situația în care în fața instanței de fond apelanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză imobiliară a imobilului în litigiu, aceasta criticând doar aplicarea unor anumiți coeficienți de individualizare a prețului apartamentului, solicitând instanței de fond, omologarea raportului de expertiză, cu înlăturarea unor coeficienți negativi aplicați de către expert care, în opinia sa, au dus la scăderea neustificată a prețului imobilului.
b). Referitor la înlăturarea obiecțiunilor formulate de către reclamantul - pârât în fața instanței de apel, acesta a arătat că, deși a formulat obiecțiuni punctuale și legale în fața instanței de apel, solicitând în principal refacerea expertizei imobiliare de către alt expert și, în subsidiar, lămuriri de la expert, acestea au fost respinse.
Astfel, expertul desemnat în cauză, la stabilirea prețului tehnic, a aplicat coeficienți de actualizare prezentați de - Însă, din adresa nr.137/2000, eliberată de Ministerul d e Justiție - Direcția Generală - Organizare resurse umane și relația cu Ministerul Public - Direcția de Organizare și resurse Umane pentru instanțele judecătorești - Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare rezultă că: "Materialele emise de Corpul Tehnici din România (-R) cuprinzând coeficienți de actualizare pentru lucrări de expertiză și evaluare -, nu au caracter de normă legală și nu pot fi invocați ca atare în rapoartele de expertiză". Cu toate acestea, au fost înlăturate obiecțiunile sale cu privire la acești coeficienți.
c). Recurentul reclamant a mai arătat că instanța de apel a omologat o expertiză nelegală, sub următoarele aspecte:
de corecție aplicați de către expertul desemnat în apel, pe lângă faptul că aplicarea acestora este nelegală, sunt stabiliți în mod aleatoriu. Astfel, se stabilește un coeficient de 15% pentru îmbunătățiri,fără a explica cum s-a ajuns la acest procent. De asemenea, aplicarea unui coeficient de 7%, acordat pentru apropierea de mijlocele de transport în comun este nelegală, atât timp cât coeficientul maxim respectiv este 5%, iar la distanță mai mică de 500 trece un singur autobuz.
Nu-și are nicio explicație coeficientul de 100%, "coeficient pentru aliniere la prețurile pieții", coeficient aleatoriu introdus ca prețul tehnic să poată ajunge la valoarea dorită de expert.
Nu-și are explicație modul în care expertul înmulțește valoarea tehnică de 134.605 cu (1+1.27)-
În ceea ce privește metoda comparației efectuată de către expert în cuprinsul expertizei, aceasta este falsă.
În contextul în care suntem în plină criză economică, în contextul în care piața imobiliară este într-o scădere evidentă, și nu cu 1.000-2.000 Euro, ci cu zeci de mii de Euro, expertul face referire la niște anunțuri de apartamente cu prețuri exagerat de mari pentru zona respectivă și la situația actuală a pieței imobiliare.
Mai mult decât atât, în situația în care expertul de la fond a stabilit pentru acest apartament un preț de 60.000 Euro în perioada în care pe piața imobiliară prețurile atinseseră apogeul, acum, în plină perioadă de criză, când piața imobiliară se prăbușește și prețurile au scăzut cu peste 30 de procente, expertul a stabilit un preț al apartamentului de 88.000 Euro, cu peste 27.000 Euro mai mare.
2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamantul-pârât a arătat că, deși a învederat instanței de apel faptul că apelul a fost insuficient timbrat, aceasta a respins, în mod nelegal, excepția insuficienței timbrări a apelului.
Reclamant-pârâtul a învederat instanței de apel faptul că intimata-apelantă a achitat, în apel, taxa de timbru aferentă cotei contestate de 20% din valoarea masei partajabile. Întrucât intimata-apelantă a contestat și în cadrul apelului cota de 30% stabilită în fond și a susținut că valoarea masei partajabile este cea rezultată în urma expertizei efectuate în apel, intimata-apelantă trebuia să timbreze cu 50% din valoarea taxei de timbru pentru fond, un procent de 20% din diferența de valoare dintre cele două expertize imobiliare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, precum și pe orice alte dispoziții incidente în cauză.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel în cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ.
2. ). C de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Este adevărat că instanța de apel nu a motivat dispoziția de respingere a obiecțiunilor formulate de către reclamantul-pârât la raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții efectuat de către expert, însă această deficiență, considerată de altfel de art. 312 alin. 3.pr.civ. motiv de modificare, iar nu de casare a hotărârii recurate, va fi complinită de către instanța de recurs.
Obiecțiunile formulate de către reclamantul-pârât vizează, pe de o parte, valoarea obținută de expert prin metoda standard, care pornește de le prețul tehnic, stabilit conform Decretului Lege nr. 61/1990, iar pe de altă parte, valoarea obținută prin metoda comparației.
Întrucât prin hotărârea pronunțată instanța a reținut valoarea de circulație a imobilului supus partajului, nu mai apărea necesar ca expertul să răspundă la obiecțiunile din prima categorie.
Cât privește obiecțiunile legate de valoarea de circulație stabilită de către expertul desemnat de către instanță, prin care a arătat că prețul este exagerat de mare având în vedere că suntem în plină criză economică, se constată că acestea nu vizează săvârșirea unor greșeli de argumentare în cadrul raționamentului expus în cuprinsul raportului, ci constituie în realitate un punct de vedere diferit de cel al expertului asupra unor aspecte ce implică și o apreciere subiectivă, pe baza experienței profesionale a acestuia, iar nu numai o analiză științifică a unor date tehnice, ce ar putea fi exact stabilite sau demonstrate.
Pârâtul-reclamant nu a invocat niciun studiu oficial de piață care să probeze afirmația sa referitoare la faptul că anunțurile privind vânzările de apartamente indică prețuri exagerat de mari raportat la prețurile efective cu care se realizează tranzacțiile imobiliare. De asemenea, se constată că, pornind de la anunțurile publicate în presă, expertul a stabilit un preț luând în considerare valorile minime ale sumelor de bani solicitate de către vânzători.
De asemenea, chiar dacă în contextul scăderii prețurilor de vânzare ale apartamentelor, pe fondul crizei economice, era firesc ca prețul stabilit în apel să fie mai mic decât cel determinat în cursul judecății în primă instanță, prin aceasta nu se demonstrează săvârșirea unei greșeli prin expertiza efectuată de experta, fiind în aceeași măsură posibil ca eroarea să se afle în raportul întocmit de către experta, care să fi subevaluat imobilul la acea dată.
anunțurilor date la publicitate care au fost avute în vedere de către expert nu poate pune la îndoială existența lor, dat fiind că raportul de expertiză, întocmit de către expert în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, are caracter de act autentic, astfel că face dovada deplină până la înscrierea în fals asupra constatărilor personale ale acestuia.
b). C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
În ceea ce privește susținerile recurentului pârât de la pct. 1. ), Curtea reține că potrivit art. 287 alin. 1 pct. 4.pr.civ. cererea de apel va cuprinde și dovezile invocate în susținerea apelului, iar art. 292.pr.civ. stabilește că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare saudovezidecât cele invocate la prima instanță sau cele arătate în cererea de apel și întâmpinare, afară de cazurile prevăzute de art. 138.pr.civ. De asemenea, art. 295 alin. 2.pr.civ. permite instanței de apel să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și să administreze alte probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Din aceste dispoziții legale, rezultă că pot fi administrate probe noi în apel. De vreme ce în apel pot fi administrate alte probe, înseamnă că modul în care partea și-a condus procesul în fața primei instanțe sub acest aspect nu este de natură să producă vreo consecință în calea de atac.
Cât privește necesitatea administrării unei noi expertize în apel, deși se mai efectuase una similară și în primă instanță, Curtea reține, referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii", că trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la situația din speță, se constată că instanța de apel a avut motive suficiente pentru a dispune efectuarea unei noi expertize, apelanta pârâtă criticând valoarea de circulație stabilită de către prima expertiză, care ar fi aplicat în mod nejustificat o serie de coeficienți de natură să conducă la subevaluarea imobilului respectiv.
Referitor la susținerile recurentului pârât de la pct. 1. b) și c), Curtea a răspuns acestora prin considerațiile expuse cu privire la nemotivarea dispoziției de respingere a obiecțiunilor.
3. În privința aspectului legat de faptul că apelul nu a fost legal timbrat. Curtea reține că eventuala insuficientă timbrare a unei cereri într-o fază procesuală anterioară nu constituie un motiv de modificare a hotărârii atacate, întrucât, pentru o asemenea situație, există o normă juridică specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, care prevede că: "În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu".
Față de aceste considerente, reținând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 și 274.pr.civ. Curtea va obliga recurentul, care se află în culpă procesuală, să achite intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant-pârât împotriva deciziei civile nr. 1425 din 10 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă, ca nefondat.
Obligă recurentul să achite intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red././/
2ex./3.04.2009
-4.-;-
Jud.2.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
